Articolul UNIC
Hotărârea Senatului nr. 71/2008 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 20 decembrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La anexa nr. III "Componența Comisiei economice, industrii și servicii", domnul senator Jurcan Dorel - Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal - se include în componența comisiei.
2. La anexa nr. VIII "Componența Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială", domnul senator Rădulescu Cristian - Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal - se include în componența comisiei în locul domnului senator Jurcan Dorel - Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
3. La anexa nr. XIII "Componența Comisiei pentru egalitatea de șanse", domnul senator Cibu Constantin Sever - Grupul parlamentar al senatorilor independenți - se include în componența comisiei.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 19 octombrie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 19 octombrie 2010.
Nr. 23.
________