Articolul I
Procedurile pentru aplicarea art. 29 din Normele privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 168/2010, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 169/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 6 septembrie 2010, se modifică după cum urmează:
1. Capitolul I se modifică și va avea următorul cuprins:
"I. Camera monitorizează, pe parcursul a 3 inspecții anuale, efectuate pe parcursul a 3 ani consecutivi, auditorii financiari care au obținut la inspecția calității calificativele D, C și B, prin stabilirea de măsuri pentru remedierea neconformităților și aplicarea, după caz, de sancțiuni disciplinare, în următoarele condiții:
1. Constatarea modului de remediere a neconformităților reținute cu ocazia primei inspecții se face prin repetarea inspecției, în cadrul celor 3 ani de monitorizare prevăzuți la art. 29 din Normele privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 168/2010.
2. Programarea repetării inspecției se va face pe baza informațiilor privind data desfășurării primei inspecții, potrivit procedurilor existente, respectiv transmiterea scrisorii de anunțare a inspecției, primirea confirmării auditorului și includerea acțiunii în programul de activitate. Cu aceeași ocazie poate fi programată și inspecția de calitate asupra activității desfășurate de auditorii financiari în perioada curentă, cu condiția alocării unui fond de timp rezonabil pentru constatarea modului de remediere a neconformităților reținute cu ocazia primei inspecții.
3. Desfășurarea inspecției de calitate se va efectua conform normelor și procedurilor Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), astfel:
a) obiectivele și foile de lucru constatate ca insuficient fundamentate cu ocazia primei inspecții vor fi reverificate, urmărindu-se modul în care auditorul financiar a remediat lipsurile constatate la inspecția anterioară;
b) răspunsul transmis în scris CAFR de către auditorii financiari asupra modului de aducere la îndeplinire a recomandărilor acesteia va fi evaluat sub aspectul realității pe baza datelor și informațiilor obținute cu ocazia repetării inspecției;
c) în ceea ce privește stadiul măsurilor aplicate pentru remedierea neconformităților, precum și faptul dacă auditorii financiari au participat la cursurile suplimentare de pregătire profesională, se vor face precizările necesare în nota de inspecție.
4. În cazul auditorilor financiari care au obținut calificativul D, potrivit art. 29 lit. A din Normele privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 168/2010, inspecția de calitate urmează a se repeta de două ori, la intervale de câte un an, "cheltuielile ocazionate urmând a fi suportate de auditorii financiari în cauză, în conformitate cu decontul de cheltuieli". În baza decontului de cheltuieli, CAFR va factura valoarea cheltuielilor ocazionate de repetarea inspecției.
5. Procedura prevăzută la pct. 3 se aplică și auditorilor financiari care au obținut calificativul C, după a doua inspecție, în cadrul perioadei de monitorizare de 3 ani."
2. Partea introductivă a capitolului II se modifică și va avea următorul cuprins:
"II. În funcție de gradul de îndeplinire a obligațiilor restante și de eliminare a neconformităților, la propunerea echipelor de inspecție, Consiliul CAFR este în drept să ia următoarele măsuri:".
3. La capitolul II punctul 2, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) participarea la cursuri suplimentare, organizate anual de CAFR, cu suportarea costurilor de către auditorii financiari;".