Anexa 2
de completare a formularului 225 "Declarație privind
stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în
contul impozitului pe câștigul net anual impozabil pentru
câștigurile obținute din transferul
titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile
mobiliare în cazul societăților
închise", cod M.F.P. - A.N.A.F. 14.13.01.13/a.t.v.
Declarația se depune de persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat câștiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise și au obligația stabilirii trimestriale a câștigului net/pierderii nete, calculării și virării impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câștigul net anual impozabil, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru anul fiscal 2010, stabilirea plăților anticipate se efectuează pentru câștigurile realizate din tranzacții cu titluri de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise, începând cu data de 1 iulie 2010.
Declarația se completează de către contribuabili sau de către împuterniciții acestora, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înscriind cu majuscule, citeț și corect, datele prevăzute de formular.
- trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărui trimestru;
- ori de câte ori contribuabilul constată erori în declarația anterioară, prin completarea unei declarații rectificative până la termenul prevăzut de lege, situație în care se va înscrie "X" în căsuța special prevăzută în formular în acest scop.
Declarația se completează în două exemplare:
- originalul se depune la:
a) organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde își are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
b) organul fiscal competent, definit potrivit legii, pentru ceilalți contribuabili persoane fizice.
- copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.
Declarația se depune în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Declarația se pune gratuit la dispoziția contribuabilului sau a împuternicitului acestuia.
Data depunerii declarației este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz.
Declarația se completează de către contribuabili/împuterniciți pe baza informațiilor transmise de intermediari, societățile de administrare a investițiilor sau alți plătitori de venit, potrivit dispozițiilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Contribuabilii depun o singură declarație, indiferent de numărul tranzacțiilor efectuate sau de numărul intermediarilor/societăților de administrare a investițiilor ori alți plătitori de venit prin intermediul cărora au fost realizate câștigurile din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.
I. Date de identificare a contribuabilului
Adresa - se înscrie adresa domiciliului fiscal.
Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală - se înscrie codul numeric personal din actul de identitate al fiecărui contribuabil sau numărul de identificare fiscală, atribuit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală cu ocazia înregistrării fiscale, după caz.
II. Date privind stabilirea plăților anticipate
La rândul 1 "Câștig cumulat, la sfârșitul perioadei de raportare" se înscrie suma reprezentând câștigurile înregistrate cumulat de la începutul anului până la sfârșitul trimestrului de raportare de la toți intermediarii, ca urmare a tranzacționării titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.
La rândul 2 "Pierdere cumulată, la sfârșitul perioadei de raportare" se înscrie suma reprezentând pierderile înregistrate cumulat de la începutul anului până la sfârșitul trimestrului de raportare de la toți intermediarii, ca urmare a tranzacționării titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.
La rândul 3 "Câștig net, la sfârșitul perioadei de raportare (rd. 1-rd. 2)" se înscrie suma reprezentând diferența dintre câștigurile (rd. 1) și pierderile (rd. 2) înregistrate cumulat de la începutul anului până la sfârșitul trimestrului de raportare, ca urmare a tranzacționării titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.
Se completează numai în situația în care câștigurile sunt mai mari decât pierderile.
La rândul 4 "Pierdere netă, la sfârșitul perioadei de raportare (rd. 2-rd. 1)" se înscrie suma reprezentând diferența dintre pierderile (rd. 2) și câștigurile (rd. 1), înregistrate cumulat de la începutul anului până la sfârșitul trimestrului de raportare, ca urmare a tranzacționării titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.
Se completează numai în situația în care pierderile sunt mai mari decât câștigurile.
ATENȚIE: Pentru anul 2010, la rândurile 1-4 se înscriu, după caz, sumele reprezentând câștigurile, pierderile, câștigul net sau pierderea netă înregistrate cumulat începând cu 1 iulie 2010 până la sfârșitul trimestrului de raportare, ca urmare a tranzacționării titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.
La rândul 5 "Impozit datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare (rd. 3 x 16%)" se înscrie suma rezultată prin aplicarea cotei de impozit de 16% asupra câștigului net, la sfârșitul perioadei de raportare la care se referă declarația (rd. 3).
În situația în care la sfârșitul trimestrului de raportare a rezultat pierdere netă din tranzacționarea titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise, la rd. 5 se înscrie cifra "0".
La rândul 6 "Impozit datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare precedente" se înscrie suma reprezentând impozitul datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul trimestrului anterior, respectiv se preia suma înscrisă la rd. 5 din declarația depusă pentru perioada de raportare precedentă.
La rândul 7 "Impozit de plată (rd. 5-rd. 6)" se înscrie suma reprezentând diferența dintre impozitul datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare (rd. 5) și impozitul datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare precedente (rd. 6).
Se completează numai în situația în care impozitul datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare este mai mare decât impozitul datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare precedente.
La rândul 8 "Impozit de restituit (rd. 6-rd. 5)" se înscrie suma reprezentând diferența dintre impozitul datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare precedente (rd. 6) și impozitul datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare (rd. 5).
Se completează numai în situația în care impozitul datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare precedente este mai mare decât impozitul datorat pe câștigul net cumulat de la începutul anului până la sfârșitul perioadei de raportare.
III. Date de identificare a împuternicitului Se completează numai în cazul în care obligațiile de declarare a veniturilor se îndeplinesc de către împuternicitul desemnat de contribuabil, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Adresa - se înscrie adresa domiciliului fiscal.
Cod de identificare fiscală - se înscrie codul de identificare fiscală a împuternicitului.
Anexa 3
de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de
păstrare a formularului 225 "Declarație privind
stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în
contul impozitului pe câștigul net anual impozabil pentru
câștigurile obținute din transferul titlurilor
de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare
în cazul societăților închise" cod M.F.P.-A.N.A.F. 14.13.01.13/a.t.v.
1. Denumire: "Declarație privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câștigul net anual impozabil pentru câștigurile obținute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise" (formular 225)
2. cod: M.F.P. - A.N.A.F. 14.13.01.13/a.t.v.
5. Caracteristici de tipărire: se tipărește pe o singură față.
Se poate utiliza și echipament informatic pentru completare și editare.
7. Se utilizează la: stabilirea plăților anticipate și a câștigului net/pierderii nete trimestriale din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.
8. Se întocmește: în două exemplare de contribuabil sau de împuternicitul acestuia, după caz.
- originalul la organul fiscal definit prin prezentul ordin;
- copia la contribuabil sau împuternicitul acestuia, după caz.
10. Se arhivează: la dosarul contribuabilului.