Articolul 1
Se aprobă în unanimitate Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având în vedere desfășurarea lucrărilor Congresului Extraordinar al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din 3 septembrie 2010, care este legal constituit, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cu modificările ulterioare, ale art. 95 alin. (5) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 16 lit. g) din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, în vederea corelării Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești cu prevederile Legii nr. 188/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001, cu modificările și completările ulterioare,
Congresul Extraordinar al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă în unanimitate Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare de la data publicării.
La data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri se abrogă Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 iunie 2001, cu modificările și completările ulterioare.
Compartimentele secretariat, juridic și informatic ale Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, precum și secretariatele camerelor executorilor judecătorești vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Președintele Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, Marius Crafcenco
București, 3 septembrie 2010.
Nr. 19.
STATUTUL
Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.