privind organizarea și funcționarea Institutului național de gerontologie și geriatrie din București
Guvernul României hotărăște:
Pe data prezentei hotărîri se atribuie denumirea "Ana Aslan" Institutului național de gerontologie și geriatrie, unitate sanitară bugetară cu personalitate juridică, din subordinea Ministerului Sănătății, avînd sediul în municipiul București.
Institutul național de gerontologie și geriatrie "Ana Aslan" este unitate sanitară de gradul I, avînd ca obiect de activitate cercetarea științifică, învățămîntul postuniversitar, asistența medicală de specialitate și îndrumarea metodologică în domeniul gerontologiei și geriatriei.
Institutul național de gerontologie și geriatrie "Ana Aslan" este titular de cont valutar, deschis la Banca Română de Comerț Exterior, pentru efectuarea operațiunilor de încasări și plati valutare. Disponibilitățile din acest cont se reportează în anul următor.
Institutul național de gerontologie și geriatrie "Ana Aslan" este autorizat sa încaseze valuta pentru prestațiile acordate străinilor, astfel:
- pentru pacientii internati în baza proprie, cooperare medicală cu firme străine în țara sau străinătate și alte prestații legate de obiectul sau de activitate, încasarea se face de unitate.
Din valuta obținută, Institutul național de gerontologie și geriatrie "Ana Aslan" poate utiliza 50% pentru nevoile proprii. Diferența de 50% din valuta încasată se va deconta institutului în lei de către Banca Română de Comerț Exterior, la cursul de schimb în vigoare, suma cu care se va diminua în mod corespunzător alocația bugetară;
- pentru pacientii străini, care vor sosi în țara pe bază de contracte externe încheiate de întreprinderi de specialitate ale Ministerului Comerțului și Turismului și care vor fi tratați atît în baza proprie a Institutului național de gerontologie și geriatrie "Ana Aslan", cît și în bazele de tratament situate în hotelurile de cura ale Ministerului Comerțului și Turismului, contravaloarea în valută a tratamentului va fi încasată de întreprinderile contractante la extern, din care se va ceda 50% Institutului național de gerontologie și geriatrie "Ana Aslan".
De asemenea, unitățile de turism vor ceda Institutului național de gerontologie și geriatrie "Ana Aslan" 50% și din valuta încasată pentru serviciile de cazare, masa etc. acordate pacientilor internati în baza proprie a Institutului național de gerontologie și geriatrie "Ana Aslan".
Decontarea sumelor în valută primite de institut de la unitățile Ministerului Comerțului și Turismului se va efectua potrivit prevederilor alin. 2 din prezentul articol.
Sumele realizate în valută din activitățile prestate pentru pacientii străini, cît și cele transformate în lei, conform prevederilor art. 4, rămîn la dispoziția Institutului național de gerontologie și geriatrie "Ana Aslan" și se vor folosi cu prioritate pentru dezvoltarea și modernizarea bazei materiale, funcționarea la nivel optim a serviciilor medicale, cazarii și mijloacelor de transport.
Din aceste sume se pot efectua și cheltuieli pentru perfecționarea personalului în străinătate prin burse, deplasări, stagii, documentare științifică, propaganda științifică geriatrica în țara și străinătate, cotizatii la organisme internaționale, recompense pentru personal, conform reglementărilor în vigoare.
Institutul național de gerontologie și geriatrie "Ana Aslan" va avea în structura sa un compartiment de comerț exterior aprobat de Ministerul Sănătății, care va fi autorizat sa încheie convenții cu firme sau societăți străine, românești sau mixte pentru aducerea de pacienti străini și importul necesar asigurării bunei funcționari a unității.
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1340/1974 se abroga.