HOTĂRÂRE nr. 1.087 din 3 noiembrie 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 17 noiembrie 2010
Intrat în vigoare
17.11.2010
Forma consolidată din
17.11.2010
Cuprins

privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Beiuș și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Beiuș, județul Bihor

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1), al art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă transmiterea unor imobile, având datele de identificare prevăzute la nr. crt. 1 și 2 din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Beiuș și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Beiuș, județul Bihor.

(2) După preluare, partea din imobilul prevăzut la nr. crt. 1 din anexă se utilizează în vederea sistematizării zonei, respectiv construirea de locuințe și funcțiuni complementare spațiilor de locuit, prin programe derulate de Agenția Națională pentru Locuințe, potrivit legislației în vigoare.

(3) După preluare, imobilul prevăzut la nr. crt. 2 din anexă se utilizează pentru proiecte locale de utilitate publică, de binefacere și cu caracter social, cultural, turistic și administrativ.

Articolul 2

(1) Consiliul Local al Municipiului Beiuș va transfera în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, conform legii, 50% din numărul de locuințe construite pe terenul aferent imobilului prevăzut la nr. crt. 1 din anexă, dar nu mai puțin de 100 de unități locative, împreună cu terenul aferent acestora.

(2) Structura pe camere a unităților locative se va stabili ulterior, pe baza unui protocol încheiat între părțile interesate.

(3) Împrejmuirea afectată ca urmare a transferului părții din imobilul prevăzut la nr. crt. 1 din anexă va fi refăcută din fonduri proprii ale Consiliului Local al Municipiului Beiuș, conform cerințelor Ministerului Apărării Naționale.

Articolul 3

În cazul în care nu se respectă destinația prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3), imobilele revin în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 4

Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul apărării naționale,

Gabriel Oprea

Ministrul administrației și internelor,

Constantin-Traian Igaș

Ministrul dezvoltării regionale și turismului,

Elena Gabriela Udrea

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 3 noiembrie 2010.

Nr. 1.087.

Anexa

*Font 9*N r. c r t. Locul unde este situat imobilul care se transmite Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Codul de cla- sificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale care alcătuiesc domeniul public al statului Caracteristicile tehnice ale imobilului 1. Municipiul Beiuș, str. G-ral Leonard Mociulschi nr. 12, județul Bihor Statul român, din adminis- trarea Ministerului Apărării Naționale Municipiul Beiuș în admi- nistrarea Consiliului Local al Municipiului Beiuș - imobil 953 - parțial - cod 8.29.09 - nr. M.F. 106.638 - valoarea de inventar = 1.627.441,76 lei Suprafața terenului = = 19.246 mý 2. Municipiul Beiuș, Locali- tatea Delani, județul Bihor Statul român, din adminis- trarea Ministerului Apărării Naționale Municipiul Beiuș în admi- nistrarea Consiliului Local al Municipiului Beiuș - imobil 991 - cod 8.29.09 - nr. M.F. 106.642 - valoarea de inventar = 2.418.858 lei Suprafața construită = = 2.133,64 mý Suprafața desfășurată = = 2.133,64 mý Suprafața totală a terenului, inclusiv construcțiile = 35.760 mý

DATELE DE IDENTIFICARE

a unor imobile care se transmit din domeniul public al

statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale

în domeniul public al municipiului Beiuș și în

administrarea Consiliului Local al Municipiului Beiuș, județul Bihor

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.