(1) Se desemnează Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice ca autoritate pentru stabilirea și asigurarea cadrului legislativ, instituțional și procedural, precum și ca autoritate pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile acordate României prin FEAG.
(2) Ca autoritate pentru stabilirea și asigurarea cadrului legislativ, instituțional și procedural, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice are responsabilitatea coordonării implementării asistenței financiare nerambursabile acordate României din FEAG, precum și a elaborării procedurii-cadru pentru gestionarea acesteia.
(3) Ca autoritate pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile acordate României prin FEAG, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice are, în principal, următoarele atribuții:
a) asigură prevenirea neregulilor, identifică neregulile, constată creanțele bugetare și asigură recuperarea sumelor rezultate din nereguli, în limita competențelor;
b) asigură, în condițiile legii, lichidarea cheltuielilor finanțate prin FEAG;
c) se asigură că acțiunile specifice prevăzute la art. 6 alin. (5) din regulament nu primesc asistență din partea altor instrumente financiare comunitare;
d) transmite Comisiei Europene rapoarte privind neregulile identificate și sumele plătite necuvenit, precum și rapoarte privind recuperarea sumelor plătite necuvenit, a celor neutilizate și a celor rezultate din nereguli.
(4) Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice asigură, la cererea solicitantului, verificarea ex-post și verificarea ex-ante a cererii de contribuție financiară nerambursabilă din FEAG.
(1) Se desemnează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă ca autoritate națională responsabilă pentru implementarea asistenței financiare nerambursabile acordate României prin FEAG.
(2) Ca autoritate națională responsabilă pentru implementarea asistenței financiare nerambursabile acordate României prin FEAG, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are, în principal, următoarele atribuții:
a) coordonează activitatea de elaborare și modificare a cererii de contribuție financiară nerambursabilă din FEAG;
b) monitorizează și asigură utilizarea eficientă, efectivă și transparentă a contribuției financiare nerambursabile din FEAG;
c) monitorizează implementarea serviciilor personalizate considerate acțiuni eligibile conform regulamentului, a căror cofinanțare se asigură din FEAG;
d) asigură, în condițiile legii, certificarea și plata cheltuielilor finanțate prin FEAG;
e) elaborează proceduri pentru implementarea asistenței financiare nerambursabile acordate României prin FEAG;
f) elaborează și transmite Comisiei Europene raportul cu privire la punerea în aplicare a contribuției financiare nerambursabile din FEAG, conform art. 15 alin. (1) din regulament;
g) furnizează informațiile solicitate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice pentru verificarea ex-ante, monitorizarea și verificarea ex-post a principiului complementarității.
(3) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în calitate de solicitant pentru asistență financiară nerambursabilă acordată României prin FEAG, are, în principal, următoarele atribuții:
a) identifică, după caz, în urma consultării cu partenerii sociali, sectoarele de activitate din economia națională, unitățile administrativ-teritoriale afectate de disponibilizări colective care corespund criteriilor de intervenție prevăzute la art. 2 din regulament, precum și persoanele concediate eligibile pentru a beneficia de servicii personalizate a căror cofinanțare se asigură din FEAG;
b) estimează, pe baza informațiilor primite de la partenerii sociali, numărul de persoane afectate de disponibilizări colective și eligibile pentru a beneficia de servicii personalizate a căror cofinanțare se asigură din FEAG;
c) elaborează cererea de contribuție financiară nerambursabilă din FEAG;
d) transmite Comisiei cererea de contribuție din partea FEAG și alte documente și informații solicitate de Comisie cu privire la mobilizarea FEAG;
e) organizează și furnizează pentru persoanele eligibile, în condițiile legii și a prevederilor regulamentului, în măsura posibilităților, serviciile personalizate a căror cofinanțare se asigură din FEAG;
f) coordonează implementarea serviciilor personalizate considerate acțiuni eligibile conform regulamentului, a căror cofinanțare se asigură din FEAG, precum și evaluarea impactului acestora;
g) întocmește documentația pentru alocarea, suplimentarea sau rambursarea, după caz, a contribuției financiare acordate de Comisie din FEAG;
h) asigură cofinanțarea acțiunilor eligibile conform art. 3 din regulament și care sunt prevăzute a se acorda persoanelor eligibile potrivit cererii de contribuție din partea FEAG aprobate de Comisie;
i) organizează campanii de informare și publicitate adresate persoanelor eligibile, autorităților locale, partenerilor sociali, mijloacelor de informare în masă și publicului larg cu privire la acțiunile finanțate, asigurând vizibilitatea contribuției din partea FEAG;
j) asigură deschiderea și gestionarea contului necesar primirii de la Comisie a sumelor aferente FEAG.
(5) Atribuțiile Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, prevăzute la alin. (3) lit. a), b), e) și f), se realizează prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București.
(6) Cererea de contribuție financiară nerambursabilă din FEAG poate fi elaborată, după caz, în parteneriat cu partenerii sociali.
(7) În vederea asigurării îndeplinirii atribuției prevăzute la alin. (3) lit. e), în funcție de natura serviciilor personalizate necesar a fi realizate, considerate acțiuni eligibile conform regulamentului, agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București pot organiza și pot furniza respectivele servicii prin compartimentele proprii, prin centrele regionale de formare profesională a adulților din subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă sau, după caz, prin alți furnizori de servicii din domeniul public ori privat autorizați sau acreditați, după caz, potrivit legii, pentru prestarea serviciilor respective, cu care încheie contracte în condițiile legii.