ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 108 din 6 decembrie 2010

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 10 decembrie 2010
Intrat în vigoare
01.01.2011
Forma consolidată din
01.01.2011

pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

Având în vedere persistența efectelor crizei economico-financiare asupra pieței muncii din România, care determină în continuare menținerea la un nivel mai scăzut a veniturilor la bugetul asigurărilor pentru șomaj, caz în care, în situația stabilirii unui nivel al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată mai ridicat decât cel din 2010, s-ar crea dificultăți imediate în asigurarea resurselor pentru programele finanțate din acest buget,

ținând seama de necesitatea protecției drepturilor șomerilor, în sensul asigurării furnizării efective a drepturilor conferite prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, prin contracararea situației în care ridicarea pragului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2011 ar conduce la imposibilitatea furnizării lor, și luând în considerare multiplele recomandări ale organizațiilor financiare internaționale referitoare la menținerea preocupărilor pentru reducerea șomajului, în vederea activizării beneficiarilor de indemnizație de șomaj și a responsabilizării lor cu privire la ocuparea unui loc de muncă,

ținând cont de necesitatea urgentării stabilirii elementelor de fundamentare a bugetului asigurărilor pentru șomaj pentru anul 2011 astfel încât să fie aprobat de Guvern,

întrucât cele menționate mai sus vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor măsuri de natură a proteja drepturile șomerilor, dar și de a asigura sustenabilitatea bugetului asigurărilor pentru șomaj.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5, punctul IX se modifică și va avea următorul cuprins:

"IX. Indicatorul social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, denumit în continuare indicator social de referință, reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă."

2. La articolul 33, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:

"(3) Cheltuielile cu transmiterea către beneficiari a drepturilor prevăzute la art. 43, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, se stabilesc astfel:

a) prin stabilirea unui tarif pentru un talon de plată, în situația în care plata se efectuează la domiciliul beneficiarilor din România;

b) prin aplicarea unui procent asupra sumelor plătite, în situația în care achitarea drepturilor se face la domiciliul beneficiarilor;

c) prin stabilirea unui comision bancar, negociabil, în situația în care plata drepturilor se face în cont curent sau în cont de card.

(4) Procentul prevăzut la alin. (3) lit. b) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 1% din valoarea totală a sumelor plătite.

(5) Comisionul bancar prevăzut la alin. (3) lit. c) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 0,15% din valoarea totală a sumelor plătite."

3. La articolul 39 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) 75% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;".

4. La articolul 40, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 40. - (1) Indemnizația de șomaj se acordă șomerilor prevăzuți la art. 17 alin. (2) pe o perioadă de 6 luni și este o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la data stabilirii acesteia."

5. La articolul 42, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 42. - (1) Nu beneficiază de indemnizație de șomaj persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă."

6. La articolul 44, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

"d) la data refuzului nejustificat de a se încadra într-un loc de muncă conform pregătirii sau nivelului studiilor;".

7. La articolul 73^1, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Valoarea indicatorului social de referință, avută în vedere la calculul indemnizației de șomaj la care persoanele prevăzute la alin. (2) ar fi avut dreptul, în condițiile legii, dacă nu s-ar fi angajat, este valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data angajării."

8. Articolul 127 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 127. - (1) Indemnizația de șomaj și celelalte drepturi stabilite prin prezenta lege, cu excepția celor prevăzute la art. 72-75 și 80, se reactualizează ori de câte ori se modifică valoarea indicatorului social de referință.

(2) Valoarea indicatorului social de referință se poate modifica prin hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum prognozat an/an anterior."

Articolul II

(1) Persoanele al căror drept la indemnizație de șomaj a fost stabilit înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență beneficiază de acest drept în cuantumul aflat în plată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Persoanele pentru care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata indemnizației de șomaj este suspendată în condițiile legii și repunerea în plată a acestui drept se realizează ulterior acestei date beneficiază de dreptul la indemnizație de șomaj în cuantumul stabilit și, după caz, recalculat până la data suspendării plății acestui drept.

Articolul III

(1) Prevederile art. I și II se aplică de la data de 1 ianuarie 2011.

(2) Până la data prevăzută la alin. (1), Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale va modifica în mod corespunzător actele normative elaborate în vederea aplicării Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, și le va supune spre aprobare Guvernului după această dată.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,

Ioan Nelu Botiș

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 6 decembrie 2010.

Nr. 108.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.