HOTĂRÂRE nr. 1.212 din 2 decembrie 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 13 decembrie 2010
Intrat în vigoare
13.12.2010
Forma consolidată din
13.12.2010
Cuprins

privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestora

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, amplasate în incinta imobilelor identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Trecerea în domeniul privat al statului a construcțiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestora.

Articolul 3

După scoaterea din funcțiune și demolarea construcțiilor, Ministerul Apărării Naționale va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul apărării naționale,

Gabriel Oprea

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 2 decembrie 2010.

Nr. 1.212.

Anexa

Nr. crt Adresa imobilului Persoana juridică ce adminis trează imobilul Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului 1. Comuna Valea Nucarilor, județul Tulcea Ministerul Apărării Naționale Imobil 2674, nr. M.F. = 107.211 - parțial Pavilionul L1: - suprafața construită = 163 mp; - valoarea contabilă = 4.803,459 lei Pavilionul K: - suprafața construită = 265 mp; - valoarea contabilă = 19.807,001 lei Pavilionul L: - suprafața construită = 215 mp; - valoarea contabilă = 38.058,004 lei Pavilionul M: - suprafața construită = 193 mp; - valoarea contabilă = 19.386,995 lei Pavilionul L2: - suprafața construită = 20 mp; - valoarea contabilă = 790,52 lei 2. Comuna Teliu, județul Brașov Ministerul Apărării Naționale Imobil 2451, nr. M.F. = 104.103 - parțial Împrejmuire din plăci stufit: - lungimea construită = 1.230 ml; - valoarea contabilă = 6.777,30 lei Rețea de energie electrică aeriană: - lungimea construită = 2.500 ml; - valoarea contabilă = 2.125 lei 3. Localitatea Moldovița, județul Caraș-Severin Ministerul Apărării Naționale Imobil 529, nr. M.F. = 103.534-parțial Pavilionul E: - suprafața construită = 91 mp; - valoarea contabilă = 77,10 lei 4. Comuna Morărești, județul Argeș Ministerul Apărării Naționale Imobil 885, nr. M.F. = 103.758 - parțial Pavilionul J: - suprafața construită = 64 mp; - valoarea contabilă = 8.833,50 lei 5. Municipiul București Ministerul Apărării Naționale Imobil 992, nr. M.F. = 106.809 - parțial Împrejmuire plasă din sârmă: - lungimea construită = 47,90 ml; - valoarea contabilă = 407,15 lei 6. Orașul Sânnicolau Mare, județul Timiș Ministerul Apărării Naționale Imobil 2622, nr. M.F. = 103.552 - parțial Pavilionul J: - suprafața construită = 21 mp; - valoarea contabilă = 630 lei 7. Municipiul Brăila, județul Brăila Ministerul Apărării Naționale Imobil 711, nr. M.F. = 107.021 - parțial Pavilionul L: - suprafața construită = 342 mp; - valoarea contabilă = 3.694,70 lei Pavilionul N: - suprafața construită = 9 mp; - valoarea contabilă = 952,08 lei Pavilionul X: - suprafața construită = 7 mp; - valoarea contabilă = 1.866,72 lei Pavilionul X1: - suprafața construită = 9 mp; - valoarea contabilă = 1.610,16 lei Pavilionul Q1: - suprafața construită = 12 mp; - valoarea contabilă = 941,2 lei 8. Municipiul Bacău, județul Bacău Ministerul Apărării Naționale Imobil 1322, nr. M.F. = 106.927 - parțial Pavilionul V1: - suprafața construită = 323 mp; - valoarea contabilă = 13.590,48 lei Pavilionul V: - suprafața construită = 35 mp; - valoarea contabilă = 0,80 lei Pavilionul M: - suprafața construită = 30 mp; - valoarea contabilă = 2,20 lei 9. Orașul Târgu Cărbunești județul Gorj Ministerul Apărării Naționale Imobil 2470, nr. M.F. = 103.926 - parțial Pavilionul G: - suprafața construită = 9 mp; - valoarea contabilă = 296,40 lei Pavilionul A2: - suprafața construită = 28 mp; - valoarea contabilă = 11.667,60 lei Pavilionul K1: - suprafața construită = 85 mp; - valoarea contabilă = 2.430,80 lei Pavilionul K2: - suprafața construită = 94 mp; - valoarea contabilă = 1.944,50 lei Pavilionul K3: - suprafața construită = 51 mp; - valoarea contabilă = 4.861,50 lei Pavilionul L2: - suprafața construită = 38 mp; - valoarea contabilă = 569,80 lei Pavilionul P: - suprafața construită = 8 mp; - valoarea contabilă = 2.306,40 lei Pavilionul M: - suprafața construită = 28 mp; - valoarea contabilă = 336 lei Pavilionul I: - suprafața construită = 38 mp; - valoarea contabilă = 175 lei Pavilionul J: - suprafața construită = 85 mp; - valoarea contabilă = 4.149 lei 10. Comuna Sihlea, județul Vrancea Ministerul Apărării Naționale Imobil 896, nr. M.F. = 106.999 - parțial Pavilionul U6: - suprafața construită = 65 mp; - valoarea contabilă = 0,3 lei Pavilionul X8: - suprafața construită = 27 mp; - valoarea contabilă = 2.282,40 lei Pavilionul X9: - suprafața construită = 32 mp; - valoarea contabilă = 1.825,92 lei Pavilionul X10: - suprafața construită = 60 mp; - valoarea contabilă = 3.195,36 lei Pavilionul S3: - suprafața construită = 128 mp; - valoarea contabilă = 6,80 lei Pavilionul V: - suprafața construită = 56 mp; - valoarea contabilă = 1,7 lei Pavilionul S4: - suprafața construită = 176 mp; - valoarea contabilă = 10.797,40 lei 11. Municipiul Focșani, județul Vrancea Ministerul Apărării Naționale Imobil 338, nr. M.F. = 106.993 - parțial Pavilionul C: - suprafața construită = 1.948 mp; - valoarea contabilă = 48.614,80 lei Pavilionul G: - suprafața construită = 84 mp; - valoarea contabilă = 1.516,80 lei Pavilionul H: - suprafața construită = 1.155 mp; - valoarea contabilă = 12.484,30 lei Pavilionul W1: - suprafața construită = 7 mp; - valoarea contabilă = 50.151,84 lei Pavilionul Y: - suprafața construită = 4 mp; - valoarea contabilă = 1.166,80 lei Pavilionul Y1: - suprafața construită = 4 mp; - valoarea contabilă = 1.166,80 lei Pavilionul Y2: - suprafața construită = 15 mp; - valoarea contabilă = 2.333,50 lei 12. Comuna Topliceni, județul Buzău Ministerul Apărării Naționale Imobil 3091, nr. M.F. = 106.987 - parțial Împrejmuire din sârmă ghimpată pe un rând de stâlpi: - lungimea construită = 865 ml; - valoarea contabilă = 3.553 lei 13. Comuna Cincu, județul Brașov Ministerul Apărării Naționale Imobil 2550, nr. M.F. = 104.000 - parțial Pavilionul A: - suprafața construită = 217 mp; - valoarea contabilă = 170.035,91 lei Pavilionul B1: - suprafața construită = 419 mp; - valoarea contabilă = 23,30 lei Pavilionul B2: - suprafața construită = 419 mp; - valoarea contabilă = 23,30 lei Pavilionul C: - suprafața construită = 441 mp; - valoarea contabilă = 30,40 lei Pavilionul D: - suprafața construită = 441 mp; - valoarea contabilă = 25,10 lei Pavilionul E: - suprafața construită = 73 mp; - valoarea contabilă = 9,20 lei Pavilionul F: - suprafața construită = 45 mp; - valoarea contabilă = 8.106,28 lei Pavilionul G1: - suprafața construită = 118 mp; - valoarea contabilă = 2,50 lei Pavilionul G2: - suprafața construită = 118 mp; - valoarea contabilă = 2,50 lei Pavilionul G3: - suprafața construită = 118 mp; - valoarea contabilă = 2,50 lei Pavilionul G4: - suprafața construită = 118 mp; - valoarea contabilă = 2,50 lei Pavilionul G5: - suprafața construită = 118 mp; - valoarea contabilă = 2,50 lei Pavilionul G6: - suprafața construită = 118 mp; - valoarea contabilă = 2,50 lei Pavilionul I: - suprafața construită = 16 mp; - valoarea contabilă = 9.681,76 lei Pavilionul K: - suprafața construită = 517 mp; - valoarea contabilă = 7 lei Pavilionul M1: - suprafața construită = 300 mp; - valoarea contabilă = 13,50 lei Pavilionul M2: - suprafața construită = 300 mp; - valoarea contabilă = 13,50 lei Pavilionul O: - suprafața construită = 5 mp; - valoarea contabilă = 7.261,32 lei Pavilionul SC: - suprafața construită = 167 mp; - valoarea contabilă = 4,8 lei 14. Municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău Ministerul Apărării Naționale Imobil 687, nr. M.F. = 106.986 - parțial Pavilionul A: - suprafața construită = 74 mp; - valoarea contabilă = 5.164,80 lei Pavilionul B: - suprafața construită = 55 mp; - valoarea contabilă = 53.102,88 lei Pavilionul C: - suprafața construită = 84 mp; - valoarea contabilă = 2.076, 80 lei Pavilionul D: - suprafața construită = 79 mp; - valoarea contabilă = 3.857,30 lei Pavilionul E: - suprafața construită = 37 mp; - valoarea contabilă = 1.064,10 lei Pavilionul H1: - suprafața construită = 489 mp; - valoarea contabilă = 24.690,10 lei Pavilionul H2: - suprafața construită = 489 mp; - valoarea contabilă = 24.690,10 lei Pavilionul H3: - suprafața construită = 489 mp; - valoarea contabilă = 24.690,10 lei Pavilionul H4: - suprafața construită = 494 mp; - valoarea contabilă = 24.346,70 lei Pavilionul H6: - suprafața construită = 494 mp; - valoarea contabilă = 20.763,20 lei Pavilionul H7: - suprafața construită = 494 mp; - valoarea contabilă = 20.763,20 lei Pavilionul M: - suprafața construită = 106 mp; - valoarea contabilă = 14.846,64 lei Pavilionul H: - suprafața construită = 307 mp; - valoarea contabilă = 16.888,40 lei Rețea de energie electrică aeriană: - lungimea construită = 500 ml; - valoarea contabilă = 37.928,88 lei Împrejmuire din plăci beton prefabricate: - lungimea construită = 237 ml; - valoarea contabilă = 3.836 lei 15. Municipiul Buzău, județul Buzău Ministerul Apărării Naționale Imobil 404, nr. M.F. = 106.967 - parțial Pavilionul L1: - suprafața construită = 427 mp; - valoarea contabilă = 41.561,47 lei

DATELE DE IDENTIFICARE

ale construcțiilor aflate în administrarea

Ministerului Apărării Naționale care trec din domeniul public

în domeniul privat al statului, în vederea

scoaterii din funcțiune și demolării acestora

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.