HOTĂRÂRE nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010
Intrat în vigoare
14.12.2010
Forma consolidată din
14.12.2010
Cuprins

pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. II din Legea nr. 83/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 16 ianuarie 2007, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 1

Scopul reglementării

Prezentul regulament stabilește modul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege."

2. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 3

Controlul executării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor dispuse potrivit Codului penal

Executarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor dispuse de instanță potrivit Codului penal se asigură conform Hotărârii Guvernului nr. 1.239/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea și funcționarea serviciilor de probațiune, republicată."

3. Articolele 4 și 5 se abrogă.

4. La articolul 7, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(5) În cadrul locurilor de detenție pot fi delimitate, pentru motive temeinic justificate, spații funcționale în scopul protejării persoanelor private de libertate care aparțin unor grupuri vulnerabile, cum ar fi minoritățile sexuale sau orice alte categorii de persoane protejate de legislația antidiscriminare. Cazarea în aceste spații se poate face numai la cererea persoanelor în cauză și numai pe durata pentru care este necesară protecția."

5. La articolul 10, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Activitățile de educație și reintegrare socială, munca sau alte activități lucrative, hrănirea, echiparea, asigurarea asistenței medicale, igienei individuale și colective, precum și activitatea de transport al persoanelor private de libertate de la un loc de deținere la altul sau în alte scopuri stabilite de Lege se pot externaliza de către Administrația Națională a Penitenciarelor, conform prevederilor legale."

6. La articolul 11, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) În sectorul de deținere pot fi amenajate, în funcție de regimul de executare, săli de clasă și ateliere pentru formare profesională, bibliotecă, cluburi, cabinete de psihologie, cabinete de asistență socială, săli de terapie ocupațională, spații pentru practicarea sportului, terenuri pentru desfășurarea activităților în aer liber, locuri de practicare a religiei, spații pentru acordarea vizitelor intime."

7. La articolul 17, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(2) Regulamentul de ordine interioară este aprobat de către directorul locului de deținere. Un exemplar al regulamentului de ordine interioară este pus la dispoziția persoanelor private de libertate, în fiecare cameră de deținere, în condițiile art. 73 alin. (2).

(3) Administrația locului de deținere este obligată să afișeze, în locuri vizibile, drepturile și obligațiile persoanelor private de libertate, precum și normele de conduită profesională ale personalului penitenciarului."

8. La articolul 17, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:

"(2^1) Regulamentul de ordine interioară este modificat ori de câte ori este necesar, fiind adus la cunoștința persoanelor private de libertate în condițiile alin. (2).

(2^2) Regulamentul de ordine interioară se consideră comunicat ori de câte ori persoana privată de libertate se reîntoarce în locul de deținere în care i-a fost adus la cunoștință, cu excepția cazului în care, de la data luării la cunoștință, regulamentul a suferit modificări și/sau completări, caz în care acesta se comunică în condițiile alin. (2)."

9. La articolul 18 alineatul (1), literele e) și l) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"e) faptele care constituie abateri disciplinare sau infracțiuni prevăzute de Lege;

...........................................................

l) oferta programelor și activităților educaționale, culturale, recreative, sportive, ocupaționale, terapeutice, de asistență psihologică și socială, instruire școlară și formare profesională, precum și de asistență religioasă;".

10. La articolul 21, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Administrația penitenciarului are obligația să aducă la cunoștința persoanelor private de libertate programul zilnic, elaborat în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2), și să asigure afișarea în locuri vizibile a diferitelor tipuri de programe zilnice."

11. La articolul 22, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Persoanelor private de libertate care muncesc sau desfășoară alte activități cu caracter permanent li se asigură cel puțin două zile consecutive de repaus pe săptămână."

12. La articolul 23, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Persoanele private de libertate beneficiază în mod gratuit de servicii de asistență medicală și de medicamente asigurate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul locului de deținere și din alte surse, potrivit legii."

13. La articolul 25, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) La nivelul fiecărui sector medical al unui loc de deținere se asigură cel puțin un medic de medicină generală sau medic cu specialitatea medicină de familie, precum și un număr corespunzător de cadre medii sanitare pentru asigurarea continuității asistenței medicale."

14. La articolul 28, alineatele (2), (3) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(2) Serviciile de medicină dentară preventivă, tratamentele odontale prevăzute în Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și radiografiile dentare sunt gratuite și sunt decontate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia.

(3) Orice alt tratament de medicină dentară, cu excepția celor prevăzute la alin. (2) și acordate în condițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia, solicitat de persoanele private de libertate, se va efectua contra cost. Prețurile pentru lucrările protetice și alte servicii de medicină dentară, care nu sunt prevăzute la alin. (2) și nu sunt acordate în condițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia, sunt stabilite anual de fiecare loc de deținere în parte, potrivit metodologiei de calcul aprobate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Lista prețurilor astfel stabilită va fi adusă la cunoștința persoanelor private de libertate prin afișare în locuri vizibile.

.........................................................................

(6) La solicitarea persoanei private de libertate care are afectată grav funcția masticatorie în perioada detenției, cu consecințe asupra funcției digestive, situație identificată de un medic specialist din sistemul penitenciar, și atunci când se constată din analizarea veniturilor sale că nu are mijloacele financiare necesare, contravaloarea contribuției personale va fi suportată din bugetul unității, în limita fondurilor alocate în acest scop, sau din alte surse, potrivit legii."

15. La articolul 37, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Locurile de deținere, desemnate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, asigură condițiile necesare pentru ca mama privată de libertate, la solicitarea acesteia, să își poată îngriji copilul până la împlinirea vârstei de un an."

16. La articolul 38, alineatul (3), litera a) a alineatului (4), alineatul (5) și alineatul (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(3) În cazul persoanelor condamnate din regimul de maximă siguranță și închis, precum și în cazul acelora pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei vizita se desfășoară în spații special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală.

......................................................................

a) pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activitățile lucrative, de educație și asistență psihosocială și îndeplinesc obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

......................................................................

(5) În cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul semideschis și deschis, vizita se desfășoară în spații special amenajate, fără dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală. În aceleași condiții se desfășoară vizita în cazul minorilor, indiferent de regimul de executare în care sunt încadrați.

.......................................................................

(7) Amenajarea și dotarea spațiilor pentru acordarea dreptului la vizită se stabilesc prin regulamentul prevăzut de art. 16 din Lege."

17. La articolul 39, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

"(4^1) Relația de rudenie se dovedește de către persoanele vizitatoare prin actele de stare civilă sau declarație pe propria răspundere."

18. La articolul 40, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Dispozițiile art. 38 alin. (4) lit. a) și b) se aplică în mod corespunzător."

19. La articolul 41, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) În scopul prevenirii introducerii în locul de deținere de armament, muniție ori substanțe stupefiante, toxice sau explozive, precum și a altor bunuri și obiecte interzise a se afla în posesia persoanelor private de libertate, vizitatorii sunt supuși în mod obligatoriu controlului antiterorist ori de specialitate, prin observare, palpare, control corporal sau utilizarea unor echipamente tehnice fixe ori portabile de detectare a celor menționate, și sunt obligați să depună la postul de control bagajele și obiectele care nu au legătură cu efectuarea vizitei."

20. La articolul 41, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1), (1^2) și (1^3), cu următorul cuprins:

"(1^1) Înainte de efectuarea controlului, persoanele vizitatoare sunt informate, prin afișare în locuri accesibile acestora, cu privire la bunurile și obiectele permise a se afla în posesia persoanelor private de libertate.

(1^2) Bunurile și obiectele interzise, nedeclarate, descoperite cu prilejul controlului asupra persoanelor vizitatoare, se ridică și se conservă, întocmindu-se un proces-verbal în acest sens, fiind anunțate de îndată organele de cercetare penală.

(1^3) Bunurile și obiectele interzise care intră sub incidența art. 74^2 din Lege sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament."

21. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 43

Condiții de acordare a vizitei intime

(1) Persoanele private de libertate beneficiază, la cerere, de vizită intimă dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt condamnate definitiv și sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate;

b) nu sunt cercetate sau în curs de judecată în alte cauze penale;

c) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți;

d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieșire din penitenciar;

e) nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni anterioară solicitării vizitei intime sau sancțiunea a fost ridicată;

f) participă activ la programele și activitățile de educație și asistență psihosocială recomandate în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică ori la activități productive.

(2) În cazul în care între momentul aprobării cererii și cel al acordării dreptului persoana privată de libertate nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), vizita intimă nu se acordă.

(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relație similară relațiilor stabilite între soți de minimum 6 luni, anterior momentului solicitării vizitei intime. Solicitanții vor da declarație pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea condiției.

(4) Pentru relațiile între persoane private de libertate, existența relației de parteneriat anterioare solicitării vizitei intime se dovedește prin vizitele efectuate între acestea, potrivit dispozițiilor art. 40."

22. Articolul 44 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 44

Periodicitatea și durata acordării vizitei intime

(1) Persoanele private de libertate beneficiază trimestrial de vizită intimă, cu durata de două ore. Prin excepție, frecvența vizitei intime poate fi lunară, pentru primul an după încheierea căsătoriei, în cazul persoanelor care s-au căsătorit în timpul detenției, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 43.

(2) Atunci când vizita intimă este determinată, potrivit dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Lege, de încheierea căsătoriei în timpul detenției, durata acesteia este de 48 de ore. Vizita se va desfășura cu acordul directorului penitenciarului, care va stabili totodată și momentul în care se desfășoară vizita, informând în timp util soții.

(3) În mod excepțional, vizita prevăzută la alin. (2) poate fi întreruptă pentru o perioadă de maximum 24 de ore, fără ca perioada de timp pentru care a avut loc întreruperea să se calculeze la durata totală a vizitei.

(4) Pentru vizita prevăzută la alin. (2) nu este necesar să fie îndeplinite condițiile menționate la art. 43."

23. La articolul 45, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Vizita intimă se aprobă de directorul locului de deținere, la solicitarea scrisă a persoanei private de libertate."

24. La articolul 50, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(5) Persoanele private de libertate, la cerere, pot fi audiate de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, conform programului stabilit de acesta, precum și săptămânal, de directorul locului de deținere."

25. La articolul 52, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Dacă persoanele private de libertate nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare și la corespondență sunt suportate de către administrația locului de deținere, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (5) și (6) din Lege."

26. La articolul 54, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Sunt interzise deținerea și folosirea telefoanelor mobile, precum și a altor dispozitive de comunicare la distanță, de către persoanele private de libertate, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 127 alin. (7)."

27. La articolul 55, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Sumele de bani se primesc de la familie sau de la alte persoane, prin mandat poștal ori prin depunere directă la sectorul vizită, și se consemnează în fișa contabilă nominală, putând fi folosite conform prevederilor art. 49 alin. (4) și ale art. 63 din Lege."

28. La articolul 55, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:

"(2^1) Sumele de bani introduse în locul de deținere pe alte căi decât cele prevăzute la alin. (2), precum și cele găsite asupra persoanelor private de libertate cu ocazia perchezițiilor se confiscă și se fac venit la bugetul de stat.

(2^2) Pentru motive temeinic justificate, persoanele private de libertate pot transfera altor persoane private de libertate sume de bani, cu aprobarea directorului locului de deținere în care se află solicitantul."

29. La articolul 55, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Se interzice primirea de bunuri, alimente și obiecte peste limitele admise, prevăzute în ordinul ministrului justiției privind bunurile care pot fi primite, păstrate și folosite de aceste persoane."

30. La articolul 55, alineatul (6) se abrogă.

31. La articolul 56, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) În situația în care administrația locului de deținere nu poate asigura un punct comercial în incinta locului de deținere, cumpărăturile pot fi făcute din afara acestuia de către administrația locului de deținere, în baza cererii persoanelor private de libertate și a ofertelor puse la dispoziție de către operatorii economici, cuprinzând toate tipurile de produse ce pot fi asigurate de către aceștia, în conformitate cu categoriile de bunuri prevăzute de normele legale în vigoare."

32. Articolul 57 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 57

Informarea autorităților cu privire la prezența persoanelor private de libertate în diferite zone din afara locului de deținere

În toate situațiile în care persoanele private de libertate se află nesupravegheate de către personalul locului de deținere, în diferite zone din afara acestuia, sunt informate organele de poliție din raza teritorială a acestor zone."

33. Articolul 58 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 58

Contactul cu diferite persoane și organizații

Administrația Națională a Penitenciarelor încurajează și susține inițiativele organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, naționale și internaționale, precum și ale persoanelor fizice care contribuie sau sprijină financiar activitatea de educație, asistență psihosocială și asistență religioasă desfășurată în locurile de deținere, dacă acestea nu contravin prevederilor legale și regulilor privind siguranța locului de deținere."

34. La articolul 61, alineatele (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(5) Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei private de libertate și administrației locului de deținere în termen de două zile de la data pronunțării acesteia.

(6) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana privată de libertate și administrația locului de deținere pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii."

35. La articolul 62, litera j) se modifică și va avea următorul cuprins:

"j) să respecte programul zilnic, cel de muncă, precum și orarul activităților de educație și asistență psihosocială care se derulează în penitenciar;".

36. La articolul 62, după litera n) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:

"o) să frecventeze cursurile învățământului obligatoriu."

37. La articolul 63, literele j), m) și s) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"j) procurarea, deținerea, utilizarea sau transmiterea de bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori în alte condiții decât cele admise;

...................................................................

m) confecționarea, deținerea, utilizarea sau transmiterea de obiecte interzise;

...................................................................

s) tulburarea orarului zilnic, inclusiv a liniștii, după ora stingerii până la deșteptare;".

38. La articolul 64, alineatele (6) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(6) Administrația locului de deținere poate respinge motivat primirea persoanelor private de libertate în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de alin. (1), (2) și (5).

(7) În cazul în care la primirea în locul de deținere nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de alin. (3) și (4), administrația locului de deținere va primi persoana privată de libertate, urmând ca documentele care trebuiau să o însoțească să fie transmise în termen de 15 zile."

39. La articolul 67, alineatele (4) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(4) Persoana condamnată sau oricare altă persoană, cu acordul persoanei condamnate, are acces la dosarul individual, astfel cum este el definit la art. 78 din Lege, și poate obține, la cerere, într-un număr de exemplare justificat, fotocopii ale acestora. Consultarea documentelor prevăzute la alin. (1) se face în prezența unei persoane desemnate de directorul penitenciarului, potrivit dispozițiilor art. 42 din Lege.

....................................................................

(6) Dacă persoanele private de libertate nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile prevăzute la alin. (5) sunt suportate de către administrația locului de deținere, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (5) și (6) din Lege."

40. La articolul 67, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:

"(8) În exercitarea atribuțiilor de serviciu, reprezentanții serviciilor de probațiune au acces la dosarul individual al persoanei condamnate, la locul de deținere, cu acordul directorului penitenciarului."

41. La articolul 70, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Sumele de bani declarate de persoanele private de libertate, la primirea în locul de deținere, se consemnează în fișa contabilă nominală și pot fi folosite în condițiile prevăzute la art. 49 alin. (4) și la art. 63 din Lege."

42. La articolul 70, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

"(5) Sumele de bani și bunurile nedeclarate, găsite cu ocazia percheziției, se confiscă și se procedează conform art. 49 alin. (6) din Lege."

43. La articolul 73, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Directorul locului de deținere sau persoana desemnată de acesta aduce la cunoștința persoanelor private de libertate, sub semnătură, regulile de comportare, drepturile și obligațiile pe care le au, facilitățile, stimulentele și recompensele ce se pot acorda, sancțiunile disciplinare care se pot aplica, infracțiunile prevăzute în Lege, precum și situațiile în care se pot folosi mijloacele de constrângere și imobilizare."

44. La articolul 77, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) În perioada de carantină și observare se studiază comportamentul și personalitatea persoanelor private de libertate, se efectuează examene medicale, activități de educație sanitară, examene psihologice, se evaluează necesitățile educaționale, de asistență psihologică și socială, în scopul formulării diagnosticului și prognozei criminologice, precum și gradul de adaptabilitate la privarea de libertate."

45. La articolul 79, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) Comisia prevăzută la art. 14 din Lege, cu respectarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2), art. 21, art. 22 alin. (1) și (2), art. 23 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1) și art. 25 din Lege, luând în considerare și rezultatele obținute în perioada de carantină și observare, consemnate în fișele de specialitate din Dosarul de educație și asistență psihosocială, stabilește și repartizează persoana privată de libertate într-un regim de executare și planifică executarea principalelor etape ale executării pedepsei.

..................................................................

(4) Hotărârea de stabilire a regimului de executare devine executorie la expirarea termenului de 3 zile de la data aducerii la cunoștința persoanei private de libertate, dacă nu a formulat plângere, sau la data comunicării încheierii judecătorului delegat prin care s-a soluționat plângerea în condițiile art. 25 alin. (4) din Lege."

46. La articolul 79, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5), (6) și (7), cu următorul cuprins:

"(5) Hotărârea de stabilire a regimului de executare, devenită executorie, se pune în aplicare de către directorul locului de deținere stabilit conform deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(6) Copiile documentelor prevăzute la alin. (4), precum și hotărârea instanței de judecată, după caz, se depun la dosarul individual.

(7) Mențiunile despre regimul de executare se fac în dosarul individual, în aplicațiile informatizate și în celelalte documente operative stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege."

47. Articolul 80 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 80

Repartizarea categoriilor speciale de persoane private de libertate

La repartizarea pe secții și camere de deținere se ține seama de măsurile de siguranță, de asigurare a ordinii și disciplinei, de asigurarea unei protecții corespunzătoare a minorilor și tinerilor, a celor cu afecțiuni psihice sau dizabilități, a persoanelor vulnerabile, a nefumătorilor, a persoanelor prevăzute la art. 17 din Lege, precum și a celor care din motive obiective trebuie protejate de celelalte categorii de persoane private de libertate."

48. La articolul 85, alineatele (1) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(1) Persoanelor private de libertate care nu posedă îmbrăcăminte și încălțăminte personală adecvată și nu dispun de mijloace financiare suficiente li se asigură de către administrația locului de deținere ținută, în funcție de climă și anotimp. Se consideră în situația de a nu dispune de mijloace financiare suficiente persoanele private de libertate care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile necesare achiziționării unei ținute civile.

....................................................................

(6) Normele de echipare și durata de folosință a ținutei asigurate de administrația locului de deținere sunt stabilite prin ordin al ministrului justiției."

49. La articolul 87, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Persoanele private de libertate se supun regimului de executare stabilit. Acesta cuprinde totalitatea regulilor, drepturilor, obligațiilor, programelor și activităților care urmăresc realizarea unei bune conviețuiri, astfel încât să încurajeze comportamente, atitudini și abilități care să influențeze reintegrarea socială a persoanelor private de libertate."

50. La articolul 88 alineatul (1), literele d) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"d) riscul pe care îl prezintă pentru siguranța locului de deținere, pentru celelalte persoane private de libertate și pentru personal;

....................................................................

f) disponibilitatea de a presta muncă, de a urma cursuri de calificare și cursuri de școlarizare."

51. La articolul 89, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) O copie de pe încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în termen de cel mult două zile de la pronunțare."

52. Articolul 90 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 90

Punerea în aplicare a hotărârii de stabilire a regimului de executare

Hotărârea de stabilire a regimului de executare se pune în aplicare conform art. 79."

53. La articolul 91, alineatele (2), (6) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(2) Persoana privată de libertate sau comisia pentru individualizarea regimului, după executarea fracțiunilor din pedeapsă prevăzute la art. 26 alin. 1 din Lege, poate sesiza judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în vederea schimbării regimului de executare. Persoana privată de libertate este încunoștințată despre data când poate solicita schimbarea regimului de executare.

...................................................................

(6) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate hotărăște asupra cererii de schimbare a regimului de executare, printr-o încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării, numai după ascultarea persoanei în cauză. Încheierea motivată se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în termen de două zile de la data pronunțării acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (5)-(7) din Lege.

(7) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii."

54. La articolul 93, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Regimul de maximă siguranță se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață, persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani și persoanelor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Lege."

55. După articolul 93 se introduc patru noi articole, articolele 93^1-93^4, cu următorul cuprins:

"ARTICOLUL 93^1

Criterii de stabilire a riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru siguranța penitenciarului

(1) Riscul pentru siguranța penitenciarului pe care îl prezintă persoanele condamnate este determinat de potențialul acestora de a periclita siguranța misiunilor desfășurate de administrația penitenciară, în interiorul sau exteriorul locului de deținere, respectiv de a pune în pericol viața, integritatea corporală ori sănătatea personalului sau a altor persoane, de a afecta în mod direct sau indirect siguranța comunității.

(2) Includerea persoanelor private de libertate în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului nu reprezintă o sancțiune disciplinară, ci constituie o măsură administrativă de prevenție adoptată de administrația locului de deținere, în vederea menținerii unui climat de siguranță.

(3) Criteriile care sunt luate în considerare la stabilirea riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru siguranța penitenciarului sunt următoarele:

a) săvârșirea infracțiunii prin folosirea armelor de foc, din motive josnice ori cu cruzime pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii sau detențiune pe viață;

b) evadarea ori părăsirea locului de muncă în prezenta pedeapsă sau în pedeapsa anterioară;

c) tentativa de evadare, forțarea dispozitivelor de siguranță, distrugerea sistemelor de siguranță;

d) neprezentarea nejustificată a persoanei private de libertate la ora stabilită din permisiunea de ieșire din penitenciar;

e) introducerea, deținerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanțe toxice ori alte obiecte și substanțe care pun în pericol siguranța penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor;

f) instigarea, influențarea sau participarea în orice mod la producerea de revolte sau luări de ostatici;

g) apartenența la grupări de crimă organizată, coordonarea activităților infracționale ori de tip terorist;

h) acte de violență soldate cu vătămări corporale ori deces împotriva personalului sau a altor persoane.

Articolul 93^2

Procedura de evaluare a riscului

(1) Evaluarea inițială a riscului persoanelor private de libertate pentru siguranța penitenciarului se realizează de către comisia prevăzută la art. 14 din Lege cu ocazia individualizării și stabilirii regimului de executare, în condițiile art. 25 din Lege, în baza criteriilor stabilite la art. 93^1.

(2) După stabilirea riscului pentru siguranța penitenciarului comisia prevăzută la art. 14 din Lege se reunește o dată la 6 luni și reevaluează situația persoanelor din această categorie prin prisma criteriilor prevăzute la art. 93^1 în vederea menținerii ori declasificării. În cazul declasificării, persoana condamnată rămâne în regimul de maximă siguranță, schimbarea acestuia făcându-se conform art. 26 din Lege.

(3) În cazul pedepselor mai mici de 2 ani, termenul de reevaluare a riscului pentru siguranța penitenciarului este cel stabilit de Lege pentru schimbarea regimului de executare.

(4) Ori de câte ori, pe parcursul executării pedepselor, intervine una dintre situațiile prevăzute de art. 93^1, comisia prevăzută la art. 14 din Lege se întrunește și analizează situația persoanei condamnate în vederea evaluării și stabilirii riscului pe care îl prezintă pentru siguranța penitenciarului. Includerea persoanelor private de libertate în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului se face numai după ce judecătorul delegat a dispus, prin încheiere, schimbarea regimului de executare în regimul de maximă siguranță, în condițiile art. 26 alin. (3) din Lege.

(5) În procesul de evaluare și reevaluare a riscului, comisia prevăzută la art. 14 din Lege analizează situația persoanei condamnate în baza dosarului individual și a altor documente relevante pentru stabilirea riscului.

(6) Cu ocazia analizei, persoana privată de libertate este audiată, cele declarate sunt consemnate, iar hotărârea comisiei se comunică persoanei private de libertate care poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, în condițiile art. 25 din Lege, și se depune la dosarul individual al acesteia, în cadrul documentarului penal.

(7) La reevaluarea persoanelor private de libertate care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului comisia are în vedere dispozițiile prevederilor art. 88 din regulament, precum și recomandările membrilor comisiei cu ocazia clasificării și raportul personalului special desemnat pentru cunoaștere și influențare pozitivă în atenția căruia se află persoana privată de libertate.

(8) Persoanelor private de libertate li se poate schimba regimul de executare în condițiile art. 26 alin. (2) din Lege numai după declasificarea din categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.

Articolul 93^3

Măsuri luate de administrația locului de deținere

(1) Persoanele private de libertate care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului sunt cazate separat, în camere special amenajate în cadrul secțiilor din cadrul regimului de maximă siguranță.

(2) Activitățile desfășurate de această categorie de persoane private de libertate se realizează separat de celelalte persoane private de libertate.

(3) Persoanelor private de libertate care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului li se aplică măsurile specifice de siguranță stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege.

(4) Documentarul penal, fișele de acordare a drepturilor, fișele individuale de cazare, dosarele de educație și asistență psihosocială și dosarele medicale întocmite pentru această categorie se marchează în colțul din dreapta sus cu mențiunea «RISC» de culoare roșie și data clasificării. În situația declasificării din această categorie, peste marcajul efectuat se aplică o ștampilă de culoare verde cu mențiunea «DECLASIFICAT» și data declasificării. În dosarele de educație și asistență psihosocială riscul pentru siguranța penitenciarului se consemnează pe coperta interioară a dosarului în rubrica stabilită.

(5) Semestrial sau ori de câte ori este necesar, pentru actualizare, prin grija secretarului comisiei prevăzute la art. 14 din Lege, se întocmesc tabele nominale cu persoanele private de libertate care prezintă risc și se distribuie compartimentelor interesate din unitate.

(6) În cazul transferului între unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, reanalizarea situației persoanelor private de libertate care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului se face numai după împlinirea termenelor prevăzute la art. 93^2 alin. (2) și (3).

(7) Persoanele private de libertate care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului sunt monitorizate de către personal special desemnat.

Articolul 93^4

Dispoziții privind persoanele arestate preventiv sau cele condamnate și arestate preventiv în altă cauză

(1) În cazul persoanelor arestate preventiv sau al celor condamnate și arestate preventiv în altă cauză, care se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la art. 93^1 alin. (3), se aplică procedura de evaluare a riscului și măsurile specifice de siguranță stabilite pentru persoanele condamnate.

(2) Dispozițiile art. 93^2 și 93^3 se aplică în mod corespunzător."

56. Articolul 99 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 99

Activități de educație și asistență psihosocială

Programele și activitățile de educație și asistență psihosocială se desfășoară, pe baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, individual sau în grupuri mici, în locuri anume destinate, sub strictă supraveghere."

57. La articolul 105 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) persoanelor private de libertate clasificate inițial în regimul de maximă siguranță care au avut o bună conduită, au făcut eforturi serioase pentru reintegrare socială și au fost declasificate din categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului;".

58. La articolul 108, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Persoanele private de libertate, care din diferite motive nu sunt folosite la muncă, la activități de instruire școlară și profesională sau programe de educație și asistență psihosocială, pot desfășura activități în afara camerelor de deținere în limita a minimum 4 ore."

59. Articolul 111 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 111

Activități de educație și asistență psihosocială

Programele și activitățile de educație și asistență psihosocială se desfășoară pe baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, în grupuri, în interiorul locului de deținere, sub pază și supraveghere."

60. Articolul 112 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 112

Vizita

Dreptul la vizită se acordă în conformitate cu art. 38 alin. (3) și (4), iar în cazul minorilor sunt aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (5) și (6)."

61. La articolul 114 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) persoanelor private de libertate clasificate inițial în regimul închis care au avut o bună conduită și au făcut eforturi serioase pentru reintegrare socială;".

62. Articolul 118 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 118

Activități de educație și asistență psihosocială

Programele și activitățile de educație și asistență psihosocială se desfășoară pe baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, în grupuri, în spații din interiorul locului de deținere, care rămân deschise pe timpul zilei, precum și în exteriorul locului de deținere. Supravegherea acestora se face cu personal neînarmat."

63. La articolul 121, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Acest regim se aplică și persoanelor private de libertate clasificate inițial în regimul semideschis care au avut o bună conduită și au făcut eforturi serioase pentru reintegrare socială."

64. Articolul 125 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 125

Activități de educație și asistență psihosocială

Persoanele private de libertate aflate în acest regim pot desfășura, pe baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, programe și activități educaționale și de asistență psihosocială, în interiorul sau în afara locului de deținere, fără supraveghere."

65. La articolul 126, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Cu aprobarea directorului locului de deținere, persoanele private de libertate, care execută pedeapsa în acest regim, pot frecventa cursuri de școlarizare, de calificare sau învățământ universitar, pot beneficia de asistență medicală pentru afecțiuni care nu pot fi tratate în sistemul administrației penitenciare, inclusiv de medicină dentară, pot participa individual sau în grup la programe culturale, educative, sportive, artistice și religioase, în afara locului de deținere. În anumite situații, cu aprobarea directorului locului de deținere, pot lua parte la aceste activități și membrii de familie ai acestora sau reprezentanți ai societății."

66. La articolul 131, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Administrația locului de deținere urmărește prin programele stabilite ca, pe timpul zilei, minorii și tinerii să desfășoare, pe baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, activități de educație, asistență psihosocială, sportive, lucrative, ocupaționale și recreative în afara camerelor de deținere."

67. Articolul 134 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 134

Separarea femeilor

În penitenciarele și secțiile pentru femei se asigură separarea pe camere, în funcție de vârstă și regimul de executare stabilit de comisia prevăzută la art. 14 din Lege."

68. Articolul 136 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 136

Activități de educație și asistență psihosocială pentru femei

Programele și activitățile de educație și asistență psihosocială se organizează și se desfășoară individual sau în grup, pe baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică. O parte dintre aceste activități se pot desfășura împreună cu persoane private de libertate bărbați, cu asigurarea măsurilor corespunzătoare de supraveghere."

69. Articolul 141 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 141

Condiții generale de acordare

(1) Persoanele private de libertate care participă și dovedesc interes în muncă și în cadrul activităților de educație și intervenție psihosocială, sprijină și îngrijesc persoane private de libertate cu dizabilități, contribuie la prevenirea sau înlăturarea unor situații de risc, precum și cele ale căror invenții, inovații și lucrări științifice au fost confirmate de autoritățile competente pot fi stimulate prin acordarea uneia dintre recompensele prevăzute la art. 68 alin. (1) din Lege.

(2) Acordarea recompenselor are la bază sistemul de creditare aprobat prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor."

70. Articolul 142 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 142

Procedura acordării recompenselor și consemnarea în documentele de evidență

(1) Pentru recompensele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a)-e) din Lege, comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege analizează lunar rapoartele de recompensare întocmite de cadrele care desfășoară activități directe cu persoanele private de libertate sau de lucrătorul în cadrul serviciului producție, după caz, și prezentate de șefii de secții, pe bază de tabel nominal, după avizare.

(2) Rapoartele de recompensare, avizate negativ, se înaintează comisiei, însoțite de motivare.

(3) Comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege propune directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor acordarea recompenselor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) și g) din Lege, în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. (3) din Lege. Înainte de formularea propunerii, comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege poate consulta, nemijlocit, personalul care desfășoară activități directe cu persoanele private de libertate.

(4) Recompensele se consemnează în registrul prevăzut la art. 79 lit. b) din Lege, iar rapoartele de recompensare se clasează în dosarul disciplinar."

71. La articolul 147, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege acordă recompensa prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. e) din Lege sau propune acordarea recompenselor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) și g) din aceeași lege, după o analiză temeinică, conform procedurii stabilite prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor."

72. La articolul 149, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Constituie abateri disciplinare ușoare încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 62 lit. k)-n) și la art. 63 lit. ț)-u), ascunderea adevărului privind nivelul de instruire școlară sau pregătire profesională, precum și determinarea cu intenție a altei persoane private de libertate să încalce prevederile art. 62 sau ale art. 63 lit. ț)-u)."

73. La articolul 150, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru săvârșirea uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 149 sunt cele prevăzute la art. 71 alin. (1) din Lege. Dispozițiile art. 71 alin. (3)-(9) din Lege se aplică în mod corespunzător."

74. La articolul 159, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Pentru imobilizarea persoanelor private de libertate care se află într-o unitate sanitară nu se pot utiliza cătușe metalice. Modelul mijloacelor de imobilizare și modul de utilizare a acestora, folosite în unități sanitare, se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege."

75. La articol 161, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) Sancțiunea disciplinară cu izolarea se aplică numai cu avizul medicului."

76. La articolul 164, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) În raport cu tipul regimului de executare, persoanelor private de libertate li se poate cere să muncească. În acest sens, se ține seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile fiecărei persoane private de libertate, de vârstă, starea de sănătate, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora."

77. La articolul 164, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

"(3^1) În situația refuzului de a munci, comisia prevăzută la art. 167 alin. (1) întocmește un proces-verbal care se depune la dosarul individual, fiind avut în vedere la evaluarea comportamentului persoanei private de libertate în timpul detenției."

78. La articolul 165, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(6) Directorul locului de deținere are obligația de a încheia contracte cât mai avantajoase, în măsura posibilităților, stabilind în sarcina beneficiarului forței de muncă obligația de a asigura cheltuielile ocazionate de transportul persoanelor private de libertate, al personalului de escortare și al hranei la locurile de muncă, precum și materialele igienico-sanitare."

79. La articolul 167, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:

"(1^1) Prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc criteriile pentru selecționarea și repartizarea la muncă.

(1^2) Persoanele private de libertate selecționate la muncă vor semna un angajament care va cuprinde drepturile, obligațiile și interdicțiile prevăzute la art. 63 pe perioada desfășurării activităților productive și care se depune la dosarul individual.

(1^3) Angajamentul asumat de persoanele private de libertate selecționate la activitățile productive remunerate va cuprinde și referiri privind posibilitatea încheierii unui contract de asigurare potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. c) din Lege."

80. După articolul 167 se introduce un nou articol, articolul 167^1, cu următorul cuprins:

"ARTICOLUL 167^1

Munca persoanelor private de libertate, în caz de calamitate

Munca persoanelor private de libertate, în caz de calamitate, se desfășoară cu aprobarea directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor."

81. Articolul 171 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 171

Remunerarea persoanelor private de libertate participante la cursuri de școlarizare, calificare ori recalificare profesională

Veniturile obținute de persoanele private de libertate ca urmare a muncii prestate se repartizează conform prevederilor art. 62 din Lege, astfel:

a) 40% din venit revin persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 75% din acesta, iar 25% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate;

b) 60% din venit revin Administrației Naționale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează și se utilizează potrivit dispozițiilor legale privind finanțele publice."

82. Articolul 172 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 172

Gestionarea sumelor de bani aparținând persoanelor private de libertate

(1) Sumele de bani corespunzătoare cotei de 75% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fișa contabilă a persoanei și pot fi folosite pe durata executării pedepsei, conform prevederilor art. 49 alin. (4) din Lege.

(2) Sumele de bani corespunzătoare cotei de 25% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fișa contabilă nominală și se păstrează, pe numele acestora, în conturi bancare purtătoare de dobânzi sau în depozite bancare, aceste sume împreună cu dobânda aferentă urmând a fi încasate în momentul punerii în libertate.

(3) În cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, procentul de 50% din cota de 40% care îi revine acesteia conform art. 62 alin. (1) lit. a) din Lege se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile, conform prevederilor Codului de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare."

83. La articolul 174, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Activitatea de educație și asistență psihosocială se face în baza planificării executării pedepsei și are drept scop creșterea șanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate. Aceasta cuprinde următoarele arii de intervenție:

a) adaptarea la condițiile privării de libertate;

b) instruire școlară și formare profesională;

c) activități educative și recreative;

d) asistența socială;

e) asistența psihologică;

f) asistența religioasă;

g) pregătirea pentru liberare."

84. La articolul 175, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(1) Administrația locului de deținere, în urma evaluării și identificării necesităților individuale ale persoanei private de libertate și în funcție de posibilitățile instituției, este obligată să organizeze activități de educație și asistență psihosocială, ținând cont de natura infracțiunii comise, durata privării de libertate, regimul de executare, riscul pentru penitenciar, vârstă, stare de sănătate fizică și mintală.

(2) Pentru fiecare persoană condamnată se întocmește un plan individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, care este adus la cunoștință, sub semnătură. Orice modificare a conținutului acestuia va fi adusă la cunoștința persoanei private de libertate după ce, în prealabil, a fost aprobată de Comisia prevăzută la art. 14 din Lege."

85. La articolul 177, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Persoanele condamnate sunt obligate să frecventeze învățământul obligatoriu."

86. La articolul 177, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:

"(1^1) Administrația locurilor de deținere asigură condițiile necesare instruirii școlare a persoanelor condamnate pentru ciclul primar, gimnazial și liceal, în concordanță cu normele cuprinse în legea învățământului public, și condițiile stabilite în protocolul de colaborare dintre Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministerul Justiției privind școlarizarea și profesionalizarea persoanelor condamnate, aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(1^2) Numărul orelor de cursuri se stabilește cu respectarea planurilor-cadru elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, respectiv de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă."

87. La articolul 177, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Pentru persoanele condamnate se organizează cursuri de pregătire prin programul «A doua șansă»."

88. Articolul 179 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 179

Accesul la învățământul preuniversitar și universitar

(1) Persoanele condamnate pot urma, cu aprobarea directorului locului de deținere, cursuri preuniversitare la nivel liceal, cursuri universitare la forma de învățământ la distanță sau în forma frecvenței reduse, suportând toate cheltuielile, inclusiv cele de deplasare. La cursurile cu frecvență redusă care presupun deplasări au prioritate persoanele clasificate în regim deschis și semideschis. Pentru înscrierea la cursuri la forma de învățământ la distanță au șanse egale toate persoanele condamnate, indiferent de regimul în care își execută pedeapsa.

(2) În cazul în care persoana condamnată urmează studii universitare în momentul intrării în penitenciar, aceasta își poate continua studiile numai în forma cursurilor de învățământ universitar la distanță sau în forma frecvenței reduse, conform dispozițiilor alin. (1).

(3) Metodologia și normele referitoare la înscrierea și participarea la cursuri și examene sunt stabilite prin ordinul prevăzut la art. 64 alin. (1^1) din Lege.

(4) În vederea obținerii aprobării, persoana condamnată face dovada scrisă a faptului că este acceptată să urmeze cursurile unei facultăți, precum și a garanției susținerii financiare necesare continuării studiilor."

89. La articolul 180, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Cursurile se organizează în spații existente în locurile de deținere, în unitățile productive din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și la furnizorii autorizați de formare profesională, în baza acordurilor încheiate."

90. Articolul 181 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 181

Persoanele private de libertate care au prioritate la activități de instruire școlară și formare profesională

Au prioritate la activități de instruire școlară și formare profesională minorii, tinerii și persoanele analfabete."

91. La articolul 182, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Pentru a urma cursuri de instruire școlară sau de pregătire profesională, persoanele condamnate trebuie să prezinte documentele care să ateste nivelul de pregătire școlară anterior obținut."

92. Articolul 183 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 183

Modul de desfășurare a activității de educație și intervenție psihosocială

Activitățile de educație și asistență psihosocială se desfășoară individual sau colectiv, fiind structurate în programe de tip obligatoriu, opțional sau facultativ. Programele de tip obligatoriu desfășurate cu persoanele private de libertate se stabilesc de către comisia prevăzută la art. 14 din Lege."

93. La articolul 185, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Administrația locului de deținere aprobă primirea aparaturii radio-TV de către persoanele private de libertate, în baza ordinului prevăzut la art. 64 alin. (1^1) din Lege."

94. Articolul 186 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 186

Accesul la calculator

Persoanei private de libertate i se poate aproba și primirea sau achiziționarea de echipamente IT, care pot fi folosite exclusiv de aceasta, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului justiției."

95. La articolul 187, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Administrația locului de deținere încurajează și sprijină inițiativele organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, precum și pe cele ale persoanelor fizice ori juridice din țară și din străinătate care doresc să contribuie la activitatea de educație și asistență psihosocială desfășurată în locul de deținere sau să sponsorizeze astfel de acțiuni, dacă acestea nu contravin prevederilor legale ori regulilor privind siguranța locurilor de deținere."

96. La articolul 188, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Activitățile sportive se organizează și se desfășoară sub îndrumarea unui monitor sportiv."

97. La articolul 190, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Persoanele private de libertate care au lucrat, au participat la cursuri de alfabetizare ori instruire școlară - primară, gimnazială, liceală, în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (1)-(3) din Lege, cursuri universitare în conformitate cu prevederile art. 65^1 alin. (1) din Lege, de formare profesională sau la programe de resocializare, precum și persoanele private de libertate care nu au muncit din motive neimputabile lor, dar au dovedit un progres real în propria conduită și au participat constant la programele de educație și asistență psihosocială, ținându-se cont și de antecedentele penale, pot beneficia de liberare condiționată după executarea fracțiunilor din pedeapsă prevăzute de Codul penal, republicat, cu modificările și completările ulterioare."

98. La articolul 191, alineatele (1) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(1) Comisia prevăzută la art. 77 alin. (2) din Lege, cu participarea șefului biroului evidență, în calitate de secretar, analizează săptămânal, la locul de deținere, dosarele individuale ale persoanelor private de libertate care îndeplinesc condițiile pentru liberarea condiționată.

...................................................................

(6) În situația în care persoana condamnată se adresează direct instanței, cerând liberarea condiționată, odată cu cererea se trimite și procesul-verbal întocmit de comisia prevăzută la art. 77 alin. (2) din Lege împreună cu documentele care atestă mențiunile cuprinse în acesta."

99. La articolul 192, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Contravaloarea serviciilor de fotocopiere efectuate în condițiile alin. (2) va fi suportată de persoana privată de libertate. Dacă persoanele private de libertate nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru fotocopiere sunt suportate de administrația locului de deținere. Sunt considerate persoane fără mijloace bănești persoanele care nu au sau nu au avut în ultimele 10 zile sume de bani disponibile în contul personal."

100. La articolul 195, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Pentru atingerea scopurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și e) se pot folosi sisteme electronice de supraveghere la distanță. Criteriile și procedura de aplicare sunt aprobate prin ordin al ministrului justiției."

101. La articolul 197, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

"(2^1) Mijloacele de transport destinate persoanelor private de libertate pot fi dotate cu sisteme de localizare spațio-temporală."

102. La articolul 197, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) În funcție de situație, personalul se dotează cu veste antiglonț, scuturi de protecție și căști cu vizor și poate folosi pentru intervenție și restabilirea ordinii bastoane de cauciuc sau tompfe, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene, jeturi de apă, arme cu gloanțe de cauciuc, cătușe, câini de serviciu, dispozitive sonore și luminoase, precum și alte mijloace de protecție și imobilizare aflate în dotare. Câinii de serviciu se folosesc în activități de pază și escortare la punctele de lucru și la organele judiciare, la activitățile de transfer al persoanelor private de libertate, pentru paza perimetrelor și pentru descoperirea telefoanelor mobile, explozibililor, substanțelor toxice sau stupefiante și urmărirea evadaților."

103. Articolul 201 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 201

Procedura de valorificare și de distrugere a bunurilor confiscate cu ocazia perchezițiilor

(1) Bunurile interzise, găsite asupra persoanelor private de libertate cu ocazia perchezițiilor sau nerevendicate, se confiscă. Acestea se predau în prima zi lucrătoare la magazia unității.

(2) Bunurile confiscate se valorifică sau se distrug, după caz. Confiscarea este dispusă de către directorul locului de deținere, în baza procesului-verbal întocmit de către persoanele care au descoperit bunurile ce fac obiectul confiscării. Directorul locului de deținere îl înștiințează despre măsura luată pe judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

(3) Bunurile confiscate sunt evaluate și înregistrate în evidența extracontabilă, în termen de 21 de zile de la confiscare.

(4) Evaluarea bunurilor confiscate se face de către o comisie, formată din 3 membri, desemnată de directorul unității penitenciare prin decizie.

(5) Înregistrarea bunurilor în evidența contabilă a unității penitenciare se efectuează potrivit reglementărilor în vigoare, la valoarea justă stabilită de comisia de evaluare.

(6) Valorificarea bunurilor confiscate se realizează prin licitație publică, conform prevederilor în vigoare referitoare la valorificarea bunurilor aflate în administrarea unităților din sistemul administrației penitenciare.

(7) În cazul în care valorificarea bunurilor confiscate nu s-a realizat conform alin. (6), acestea se valorifică în regim de consignație.

(8) În cazul bunurilor care nu au putut fi valorificate potrivit alin. (7), comisia de evaluare poate proceda la reducerea prețurilor stabilite inițial, cu până la 30% din valoarea stabilită; ulterior, reducerea prețurilor poate fi făcută până la 75% din valoarea stabilită inițial; dacă în termen de 150 de zile de la prima reevaluare a bunurilor acestea nu se valorifică prin modalitatea prevăzută la alin. (7), se poate proceda la:

a) valorificarea prin unitățile de colectare și valorificare a deșeurilor;

b) dezmembrarea bunurilor și valorificarea componentelor rezultate;

c) distrugerea bunurilor sau a componentelor.

(9) Bunurile confiscate pentru care nu se justifică angajarea cheltuielilor în vederea valorificării pot fi distruse.

(10) Fac excepție de la procedurile de valorificare prevăzute la alin. (6) și (7) băuturile alcoolice, medicamentele și alimentele perisabile, care se distrug.

(11) Bunurile supuse valorificării care au devenit necomercializabile sau nevandabile se distrug.

(12) Distrugerea bunurilor se realizează sub supravegherea unei comisii, formată din 3 membri, desemnată de directorul unității penitenciare prin decizie.

(13) Bunurile a căror deținere este interzisă prin lege oricărui cetățean, cele care cad sub incidența art. 74^2 din Lege, precum și cele față de care există suspiciunea că au legătură cu săvârșirea unor infracțiuni se ridică, se conservă, întocmindu-se documentele necesare, și se anunță organele judiciare competente cărora le sunt predate.

(14) Sumele de bani obținute ca urmare a valorificării bunurilor confiscate se virează la bugetul de stat. În cazul încasării contravalorii bunurilor respective prin virament bancar, sumele se virează în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, iar în cazul încasării în numerar, sumele se depun la casieria Trezoreriei Statului în prima zi lucrătoare de la încasare. Viramentul la bugetul de stat se realizează după deducerea cheltuielilor ocazionate de valorificarea bunurilor confiscate."

104. La articolul 203, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) La producerea unei evadări administrația locului de deținere anunță de îndată organele competente ale Ministerului Administrației și Internelor pentru luarea măsurilor în vederea urmăririi și prinderii evadatului, furnizând acestora datele și informațiile necesare. La fel procedează și în cazul neprezentării persoanelor private de libertate care au avut permisiunea de ieșire din locul de deținere ori al părăsirii fără autorizare a locului de muncă aflat în exteriorul locului de deținere."

105. Articolul 204 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 204

Accesul în locurile de deținere

Accesul în locurile de deținere este strict limitat, în condițiile stabilite de Lege. Persoanele din afara sistemului administrației penitenciare pot intră în locurile de deținere în condițiile stabilite la art. 39 alin. (2) din Lege și în regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege."

106. La articolul 206, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(1) Ascultarea persoanelor private de libertate în incinta locurilor de deținere se poate face de către reprezentanți ai structurilor Ministerului Administrației și Internelor în baza delegației semnate de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală în cauză ori, după caz, de către șefii Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, inspectoratelor de poliție județene, de către directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, al Direcției Generale Anticorupție, precum și de conducătorii structurilor teritoriale cu funcție de reprezentare la nivel de șef birou, avizată de directorul penitenciarului.

...................................................................

(3) Ascultarea persoanelor private de libertate în incinta locurilor de deținere se poate face și de către:

a) procuror, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe baza legitimației de serviciu;

b) senatori sau deputați ai Parlamentului României, cu împuternicire din partea comisiei din care fac parte;

c) europarlamentari, cu împuternicire din partea comisiei din care fac parte;

d) reprezentanții serviciilor de probațiune, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe baza legitimației de serviciu;

e) avocatul unei alte persoane, care justifică un interes legitim, în baza împuternicirii date în conformitate cu contractul de asistență avocațială."

107. La articolul 207, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Reprezentanții organizațiilor naționale, străine sau internaționale neguvernamentale din domeniul apărării drepturilor omului, a căror competență este recunoscută ori acceptată de România, pot asculta persoanele private de libertate în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) din Lege."

108. La articolul 214, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Directorul locului de deținere ia măsuri ca persoana privată de libertate, aflată în refuz de hrană, să fie cazată în infirmeria penitenciarului, într-o cameră special amenajată sau într-un spital penitenciar."

109. La articolul 217, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Căsătoria persoanei aflate în executarea pedepsei privative de libertate se încheie în locul de deținere, iar consimțământul viitorilor soți se ia de ofițerul de stare civilă din raza teritorială a locului de deținere."

110. La articolul 217, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) În cazul încheierii căsătoriei, în condițiile art. 54 alin. (5) din Lege, consimțământul viitorilor soți se ia de către ofițerul de stare civilă din localitatea încheierii căsătoriei."

111. Articolul 219 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 219

Efectuarea autopsiei

Autopsia medico-legală se efectuează de către medicul legist care întocmește și certificatul constatator al decesului. O copie a certificatului medical constatator al decesului se introduce la dosarul individual ce a aparținut persoanei private de libertate, iar o altă copie se înmânează familiei decedatului."

112. Titlul articolului 224 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ARTICOLUL 224

Cazarea persoanelor reținute sau arestate, amenajarea spațiilor de deținere și vizită"

113. La articolul 224, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3), (4) și (5), cu următorul cuprins:

"(3) Amenajarea și dotarea spațiilor de deținere se realizează în condițiile stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 81 alin. (5) din Lege.

(4) Camerele de cazare sunt permanent închise și asigurate.

(5) Vizita persoanelor reținute sau arestate se desfășoară în conformitate cu art. 38 alin. (3) și (4)."

114. La articolul 225, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Dispozițiile din titlul III cap. I-VI, VIII-X și XII-XIV se aplică în mod corespunzător și persoanelor reținute ori arestate preventiv, cu excepția art. 15, 43, art. 44 alin. (1), 45, 59, 79, 147 și 148."

115. În tot cuprinsul regulamentului, sintagmele "intervenție psihosocială" și "Plan de evaluare și intervenție educativă și terapeutică" se înlocuiesc cu sintagmele "asistență psihosocială" și "Plan individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică".

116. După articolul 229 se introduce anexa "Bunuri și obiecte interzise care intră sub incidența art. 74^2 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare", prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

───────────────

Ministrul justiției,

Cătălin Marian Predoiu

Ministrul administrației

și internelor,

Constantin-Traian Igaș

Ministrul sănătății,

Cseke Attila

Ministrul educației, cercetării,

tineretului și sportului,

Daniel Petru Funeriu

Ministrul muncii, familiei

și protecției sociale,

Ioan Nelu Botiș

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 3 noiembrie 2010.

Nr. 1.113.

Anexă

──────

(Anexa la regulament)

─────────────────────

BUNURI ȘI OBIECTE INTERZISE

care intră sub incidența art. 74^2 din Legea nr. 275/2006 privind

executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare

în cursul procesului penal

A. Arme și obiecte periculoase:

- arme letale și neletale, arme albe, reale sau artizanale, muniție de orice fel, explozibil și dispozitive pentru autoapărare cu electroșocuri, precum și imitații ale unor astfel de obiecte;

- obiecte din orice material transformate în armă albă sau de foc.

B. Alimente și băuturi:

- băuturi alcoolice.

C. Aparatură electronică:

- orice tip de aparat electronic cu posibilitate de înregistrare, stocare a datelor, transmitere a imaginilor și sunetelor în timp real ori înregistrate, fotografiere, poziționare globală de tip GPS, de tipul laptopurilor, calculatoarelor personale;

- telefoane mobile, componente, subansamble, accesorii, cartele SIM, dispozitive de tip hands-free.

D. Substanțe toxice, medicamente:

- Substanțe toxice, stupefiante, psihotrope, precursori de droguri;

- sprayuri paralizante, iritante și lacrimogene.

E. Bunuri a căror deținere este interzisă de Codul penal, precum și de Decretul Consiliului de Stat nr. 340/1981 privind regimul emițătoarelor radioelectrice, Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, cu modificările ulterioare, și Legea nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe cuprinse în "lista interzisă".

___________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.