Capitolul V — Alte drepturi de asigurări sociale

Pe această pagină

Articolul 121

În sistemul public de pensii, în afara pensiilor, se mai pot acorda, în condițiile prezentei legi, următoarele prestații:

a) tratament balnear, altul decât cel care, potrivit legii, se suportă de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pentru asigurați și pensionari;

b) bilete de odihnă, pentru asigurați;

c) ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceștia.

Articolul 122

(1) Acordarea prestațiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament solicitanților îndreptățiți, în limita numărului de locuri asigurate în unități de tratament din proprietatea CNPP, precum și a numărului de locuri contractate cu alte unități de profil și a sumelor alocate pentru această prestație prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2) Asigurații și pensionarii sistemului public de pensii pot beneficia de tratament balnear, în condițiile prezentei legi, după cum urmează:

a) gratuit - pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale;

b) cu suportarea de către beneficiar a unei contribuții bănești - asigurații sistemului public de pensii și pensionarii, alții decât cei prevăzuți la lit. a).

(3) Durata tratamentului balnear este de 12-18 zile.

(4) Contravaloarea prestațiilor acordate în condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a) și diferența dintre contravaloarea prestațiilor și contribuția bănească prevăzută la alin. (2) lit. b) se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.

(5) Criteriile pe baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear, precum și nivelul contribuției bănești individuale a asiguraților și a pensionarilor se aprobă anual, prin ordin al președintelui CNPP.

(la 01-01-2018, Alineatul (5) din Articolul 122 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 106, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )

(6) Locurile de tratament balnear se asigură în unitățile de tratament din proprietatea CNPP și, în completare, prin contracte încheiate, potrivit legii, cu alte unități de profil. La încheierea contractelor se va ține seama de gradul de solicitare al stațiunii și de categoria de confort oferită, precum și de nivelul maxim al tarifelor, stabilit de CNPP, ce poate fi suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat.

(la 01-01-2018, Alineatul (6) din Articolul 122 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 106, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )

Articolul 123

(1) Biletele de odihnă se pot acorda, în condițiile prezentei legi, asiguraților sistemului public de pensii care își desfășoară activitatea în instituțiile publice în care nu este reglementată constituirea fondului social, cu suportarea de către beneficiar a unei părți din costul biletului. Diferența până la costul integral al biletului de odihnă se suportă de la bugetul asigurărilor sociale de stat.

(2) Criteriile pe baza cărora se acordă bilete de odihnă, precum și nivelul cotei de participare individuală a asiguraților se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 124

Numărul biletelor de odihnă, al biletelor de tratament balnear, inclusiv cele care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu, precum și modul de acordare, de distribuire și de decontare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 125

(1) În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.

(2) Dovada prevăzută la alin. (1) se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.

(3) Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.*)

(la 23-11-2017, sintagma: câștigului salarial mediu brut prevăzut la art. 33 alin. (5) a fost înlocuită de Articolul II din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 20 noiembrie 2017 )

Notă Decizie de admitere: HP nr. 63/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 307 din 8 aprilie 2025: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 27.626/3/2023 pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Ajutorul de deces se acordă și în cazul decesului titularului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea unei pensii în sistemul public, potrivit Legii nr. 263/2010 .

Notă Articolul XIX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 26 martie 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 30 martie 2020 prevede: Articolul XIX (1) Ajutorul de deces se acordă, după caz, pe baza următoarelor documente transmise fie cu serviciile poștale, fie în format electronic: a) cerere pentru acordarea ajutorului de deces, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 11 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 , cu completările ulterioare; b) copia certificatului de deces; c) copia actului de identitate al solicitantului; d) copia actelor de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, a actului care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar; e) copia dovezii/declarației pe propria răspundere că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces; f) copia actului medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt și data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani; g) copia adeverinței care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii. (2) Prevederile alin. (1) încetează în termen de 60 de zile de la data încetării stării de urgență.

Notă 1. A se vedea și art. 17 din LEGEA nr. 6 din 21 februarie 2013 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 22 februarie 2013, care prevede: "Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 2.223 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.112 lei". 2. A se vedea și art. 17 din LEGEA nr. 340 din 10 decembrie 2013 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 12 decembrie 2013, care prevede: "Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 2.298 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.149 lei." 3. Art. 17, Cap. III din LEGEA nr. 187 din 29 decembrie 2014 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 961 din 30 decembrie 2014 prevede: Articolul 17 Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 2.415 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.208 lei. 4. Art. 15 și 16 din LEGEA nr. 340 din 18 decembrie 2015 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 19 decembrie 2015 prevăd: „Articolul 15 Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 este de 2.681 lei. Articolul 16 Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 2.681 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.341 lei”. 5. Reproducem art. 16 și 17 din LEGEA nr. 7 din 16 februarie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 17 februarie 2017: „Articolul 16 Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 este de 3.131 lei. Articolul 17 Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 3.131 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.566 lei”. 6. Reproducem mai jos prevederile art. 15 și 16 din LEGEA nr. 47 din 11 martie 2019 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 12 martie 2019: "Articolul 15 Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este 5.163 lei." Articolul 16 Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 5.163 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 2.582 lei." 7. Reproducem mai jos dispozițiile articolului 16, Capitolul III din LEGEA nr. 6 din 6 ianuarie 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 6 ianuarie 2020: Articolul 16 Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 5.429 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 2.715 lei. 8. Reproducem mai jos dispozițiile articolului 16, Capitolul III din LEGEA nr. 16 din 8 martie 2021 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 9 martie 2021: Articolul 16 Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 5.380 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 2.690 lei.

Articolul 126

(1) Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.

(2) Se consideră membru de familie, în sensul prezentei legi:

a) soțul;

b) copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;

c) părinții și bunicii oricăruia dintre soți.

(3) Ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie reprezintă jumătate din cuantumul prevăzut la art. 125 alin. (3).

Articolul 127

(1) Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și se acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces.

(2) Acordarea ajutorului de deces nu este condiționată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare.

Articolul 129

(1) Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de:

(la 01-01-2018, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 129 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 109, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )

a) abrogată;

(la 01-01-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 129 , Capitolul V a fost abrogată de Punctul 108, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )

b) instituția care gestionează bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cazul decesului șomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia;

c) casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului prevăzut la art. 6 alin. (1) pct. I, II și IV și alin. (2), respectiv al unui membru de familie al acestuia.

(la 01-01-2018, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 129 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 109, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )

(2) În situația persoanelor asigurate în sistemul public de pensii pe baza contractului de asigurare socială încheiat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, ajutorul de deces se achită de casa teritorială de pensii la care se află în evidență.

Articolul 130

(1) Ajutorul de deces se achită persoanei îndreptățite sau mandatarului desemnat, prin procură specială, de către aceasta.

(2) Ajutorul de deces poate fi solicitat, pe baza actelor justificative, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data decesului.

(3) Cuantumul ajutorului de deces solicitat potrivit alin. (1) se achită la nivelul cuvenit la data decesului.

Articolul 130^1

(1) Sumele reprezentând ajutor de deces, care se plătesc de către instituția care gestionează bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit prevederilor prezentei legi, în contul asigurărilor sociale, se rețin de aceasta din contribuțiile de asigurări sociale datorate pentru luna respectivă.

(2) Sumele reprezentând ajutor de deces plătite de instituția prevăzută la alin. (1), care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceasta în luna respectivă, se recuperează din contul asigurărilor sociale de la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acesteia.

(la 22-07-2018, Capitolul V a fost completat de Punctul 109^1, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 177 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 19 iulie 2018 )

Articolul 130^2

Prin depunerea cererii în vederea acordării drepturilor prevăzute de prezenta lege, persoana în cauză își exprimă consimțământul în mod expres și neechivoc pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în scopul stabilirii și plății drepturilor cuvenite.

(la 22-07-2018, Capitolul V a fost completat de Punctul 109^1, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 177 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 19 iulie 2018 )

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.