HOTĂRÂRE nr. 1.263 din 8 decembrie 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 20 decembrie 2010
Intrat în vigoare
20.12.2010
Forma consolidată din
20.12.2010

privind suplimentarea bugetului Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, pentru plata arieratelor

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2010 pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2010,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri pe anul 2010, capitolul 81.01 "Combustibili și energie", titlul 55 "Alte transferuri", alineatul 55.01.12 "Investiții ale agenților economici cu capital de stat", cu suma de 50.000 mii lei, pentru plata arieratelor, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) se utilizează pentru plata obligațiilor restante.

Articolul 2

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 3

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri pe anul 2010.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

───────────────

Ministrul economiei, comerțului

și mediului de afaceri,

Ion Ariton

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 8 decembrie 2010.

Nr. 1.263.

________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.