Articolul I
Ordinul ministrului sănătății nr. 1.009/2010 privind acreditarea unităților sanitare care pot efectua activități de bănci de țesuturi și/sau celule umane, respectiv de utilizator de țesuturi și/sau celule umane în scop terapeutic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 13 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după punctul 27 se introduc trei noi puncte, punctele 28-30, cu următorul cuprins:
"28. Societatea Comercială «GenerisMed» - S.R.L. București - Departamentul de FIV;
29. Societatea Comercială «Stem Life Bank» - S.A. - Bancă de celule stem;
30. Societatea Comercială «FreezeLife» - S.R.L. Balotești - Bancă de celule stem."
2. La articolul 2, după punctul 19 se introduc două noi puncte, punctele 20 și 21, cu următorul cuprins:
"20. Spitalul Clinic Militar Timișoara - clinica de ortopedie și traumatologie;
21. Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș - clinica de ortopedie și traumatologie."
3. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Acreditarea unităților sanitare prevăzute la art. 1 pct. 28-30 și la art. 2 pct. 20 și 21 este valabilă maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentului ordin."