pentru aprobarea procedurilor privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari
Având în vedere dezbaterile pe marginea materialelor prezentate în ședința Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România din data de 22 septembrie 2010,
- art. 6 alin. (3) și art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare al Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în ședința din 22 septembrie 2010, hotărăște:
Se aprobă procedurile privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, prevăzute în anexele nr. 1-9*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Notă *) Anexele nr. 1-9 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.
Departamentul de monitorizare și competență profesională va urmări punerea în aplicare a procedurilor prevăzute în anexe.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 73/2006 privind aprobarea procedurilor pentru controlul calității activității de audit financiar și a serviciilor conexe acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 8 noiembrie 2006, cu completările ulterioare.
Președintele Camerei Auditorilor
București, 22 septembrie 2010.
Anexa 1
Lista de obiective pentru revizuirea calității
Activității de audit financiar/audit statutar
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Obiective ale revizuirii calității activității desfășurate de către membrii CAFR, auditori │ DA/NU │ │crt.│ persoane fizice și firme de audit, pe baza politicilor și procedurilor referitoare la aplicarea │ Explicații │ │ │ ISA 220, ISQC1 și a Standardelor Internaționale de Audit relevante │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ I │Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor misiunilor de audit financiar și concordanța │ │ │ │acestora cu Standardele Internaționale de Audit (ISA) relevante │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ A │OBIECTIVE GENERALE │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1 │Sunt anexate la dosarul exercițiului copii ale situațiilor financiare întocmite potrivit prevederilor │Precizarea │ │ │cadrului de raportare financiară aplicabil, după caz, respectiv: │reglementă- │ │ │ - Reglementările contabile conforme cu directivele europene (OMFP nr. 3055/2009); │rilor aplica- │ │ │ - Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS); │bile │ │ │ - Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), semnate și ștampilate de │ │ │ │ conducerea entității și înregistrate la Registrul Comerțului? (Secțiunea A1 'Copie după │ │ │ │ situațiile financiare semnate' din Ghidul privind auditul calității). │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │Conține dosarul de audit: │ │ │ │- scrisoarea misiunii de audit sau altă formă de acord scris (Contractul de prestări servicii), precum │- Idem │ │ │și │- Obiectiv nou│ │ │- numirea auditorului financiar sau firmei de audit de către Adunarea Generală a │ │ │ │Acționarilor/Asociaților entității auditate, conform prevederilor art. 44 din OUG nr. 90/24 iunie 2008 │ │ │ │privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3 │Conține dosarul de audit rapoartele prezentate conducerii entității după încheierea misiunii, care │ idem │ │ │pot fi: │ │ │ │[ ] Raportul auditorului asupra situațiilor financiare, întocmit conform ISA 700 'Formarea unei │ │ │ │opinii și raportarea cu privire la situațiile financiare', respectiv, după caz, conform ISA 705 │ │ │ │'Modificări ale opiniei raportului auditorului independent', sau ISA 706 'Paragrafele de observații │ │ │ │și paragrafele explicative din raportului auditorului independent'; │ │ │ │[ ] Scrisoarea de comunicare a deficiențelor reținute în funcționarea sistemelor de contabilitate și │ │ │ │de control intern, conform ISA 265 'Comunicarea deficiențelor în controlul intern către │ │ │ │persoanele însărcinate cu guvernanța'? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4 │Există la dosarul de audit aprobarea Adunării Generale a Acționarilor/Asociaților a situațiilor │ │ │ │financiare anuale pentru exercițiul auditat? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5 │Există la dosarul de audit Declarația scrisă semnată de conducerea entității conform ISA 580 │ idem │ │ │'Declarații scrise'? (Secțiunea A2 din Ghidul privind auditul calității) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ B │TERMENII ANGAJAMENTULUI │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1 │Conține scrisoarea de misiune/contractul de prestări servicii principalele clauze prevăzute de pct. │ Idem │ │ │10 din ISA 210 'Convenirea asupra termenilor misiunilor de audit'? Acestea se referă la: │ Reformulare │ │ │[ ] Obiectivul auditului situațiilor financiare; │ │ │ │[ ] Domeniul de aplicare a auditului, incluzând referiri la legislația aplicabilă, reglementări ISA sau │ │ │ │hotărâri ale CAFR aplicabile; │ │ │ │[ ] Responsabilitatea conducerii pentru întocmirea situațiilor financiare; │ │ │ │[ ] Forma rapoartelor sau a altor comunicări ca rezultat al executării misiunii de audit; │ │ │ │[ ] Existența riscului de nedetectare a unor erori semnificative, ca urmare a limitărilor inerente ale │ │ │ │controlului intern și efectuării auditului prin testarea unor eșantioane statistice; │ │ │ │[ ] Accesul nelimitat al auditorului la orice înregistrări, documentate, informații în legătură cu auditul; │ │ │ │[ ] Cerința de recunoaștere de către conducere a primirii scrisorii misiunii/contractului de prestări │ │ │ │servicii și acceptarea termenilor misiunii descriși în ace(a)sta. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │Conține scrisoarea misiunii/contractul de prestări servicii referiri la faptul că se așteaptă primirea │Precizarea │ │ │din partea conducerii o confirmare scrisă privind declarațiile făcute în legătură cu auditul, conform │reglementări- │ │ │ISA 580 'Declarații scrise'? │lor aplicabile│ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3 │Conține scrisoarea misiunii/contractul de prestări servicii referiri la desfășurarea auditului, conform │ idem │ │ │ISA 300 'Planificarea unui audit al situațiilor financiare'? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4 │Conține scrisoarea angajament orice restricție asupra răspunderii auditorului financiar, atunci când │ idem │ │ │această posibilitate există (eventual în limita onorariului), conform prevederilor ISA 210 │ │ │ │'Convenirea asupra termenilor misiunilor de audit'? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5 │Conține scrisoarea misiunii referiri privind bazele de la care pleacă calcularea onorariului și orice │ │ │ │acord privind eșalonarea plății acestuia? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 6 │Au fost încheiate contracte de colaborare cu auditorii financiari sau experți atrași în echipa de │ │ │ │audit, care să conțină clauze similare cu cele din scrisoarea misiunii, inclusiv cu privire la │ │ │ │răspunderile auditorilor? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ II │Verificarea conformității activității desfășurate cu declarația pentru obținerea autorizației de │ │ │ │exercitare a profesiei. Raportarea veniturilor, îndeplinirea îndatoririlor față de Camera │ │ │ │Auditorilor Financiari din România │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1 │Identificarea eventualelor acte adiționale la actul constitutiv al firmei de audit, privind modificarea │Precizarea │ │ │obiectului de activitate, a structurii acționariatului, fuziuni etc, care modifică condițiile de │reglementări- │ │ │funcționare față de cele declarate inițial și determinarea de măsuri pentru actualizarea informațiilor │lor aplicabile│ │ │înregistrate la CAFR conform art. 17 din OUG nr. 90/2008 ; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │Verificarea îndeplinirii de către firma de audit a condițiilor prevăzute de Regulamentul de │Reformulare │ │ │Organizare și Funcționare (ROF) al CAFR, inclusiv cea referitoare la deținerea majorității │ │ │ │drepturilor de vot de către auditori financiari, membri ai Camerei. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3 │Dacă firma de audit/persoana fizică autorizată întocmește pentru activitatea proprie și păstrează, │ │ │ │potrivit normelor legale, situații financiare anuale, depuse și înregistrate la Registrul Comerțului. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4 │Existența poliței de asigurare profesională pentru anul în curs ( art. 37 din OUG nr. 90/2008 ) și │Precizarea │ │ │concordanța acesteia cu Normele privind asigurarea pentru risc profesional, aprobate prin │reglementări- │ │ │Hotărârea Consiliului Camerei nr. 45/23 martie 2005; │lor aplicabile│ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5 │Depunerea raportului anual al membrilor Camerei, respectiv a declarației pentru persoane fizice │ idem │ │ │fără angajament; conformitatea acestora cu prevederile Hotărârii Consiliului Camerei nr. 156/2010 ; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 6 │Depunerea declarației de auditor financiar activ/nonactiv și existența vizei corespunzătoare în │ │ │ │legitimația de auditor financiar. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 7 │Dacă auditorul financiar îndrumător al unor stagiari în activitatea de audit a completat caietul de │ │ │ │practică al acestora și a depus la CAFR referatul de evaluare anuală (Hotărârea Consiliului │ │ │ │Camerei nr. 115/25 martie 2008). │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 8 │Structura veniturilor declarate în situațiile financiare ale exercițiilor supuse inspecției și │Înglobarea H. │ │ │determinarea veniturilor care constituie baza de calcul pentru stabilirea cotizațiilor variabile │nr. 143/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┼──────────────┤ │ 9 │Documentarea modului de stabilire și plata cotizațiilor fixe și variabile, potrivit Hotărârii CAFR │Raportat de│ Calculat la │ │ │nr. 140/2009. Proceduri analitice de verificare a bazei de calcul: │ auditor │ inspecție │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────┤ │ a │Verificarea, pe baza datelor de bilanț, a onorariilor facturate în cursul perioadei de raportare │ │ │ │ │pentru toate activitățile desfășurate de auditorul financiar; │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────┤ │ b │Stabilirea, pe baza bugetelor misiunilor de audit financiar desfășurate în perioada inspectată, │ │ │ │ │a onorariilor orare declarate de către auditorii financiari/firma de audit; │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────┤ │ c │Stabilirea onorariilor orare admisibile ca bază de calcul a cotizațiilor variabile, aferente │ │ │ │ │misiunilor de audit financiar desfășurate în perioada inspectată, în conformitate cu modul de │ │ │ │ │calcul prevăzut de art. 3(4) din Hotărârea Consiliului CAFR nr. 140/14 aprilie 2009 : │ │ │ │ │'Numărul de ore declarate ca fiind efectuate pentru finalizarea fiecărei misiuni de audit, în │ │ │ │ │conformitate cu Hotărârea nr. 44/2005 pentru aprobarea Normelor privind stabilirea │ │ │ │ │numărului mediu minim de ore pentru finalizarea unei misiuni de audit financiar cu onorariul │ │ │ │ │mediu orar calculat ca urmare a inspecțiilor de calitate efectuate în exercițiul anterior și │ │ │ │ │publicat conform art. 3 alin. (5) din Hotărârea Consiliului CAFR nr. 140/2009 ' │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────┤ │ d │Verificarea, pe baza documentelor justificative (facturi și OP acceptate la plată), pentru toate │ │ │ │ │activitățile desfășurate de auditorul financiar, a sumelor nete de TVA, cedate colaboratorilor, │ │ │ │ │auditori financiari membri ai Camerei, în cursul perioadei de raportare, conform art. 3(3) │ │ │ │ │ultima frază, din Hotărârea Consiliului CAFR nr. 140/2009 ; Documentarea acestor │ │ │ │ │scăzăminte pe baza contractelor încheiate. │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────┤ │ e │Stabilirea sumelor finale datorate cu titlul de cotizații variabile, prin aplicarea cotei │ │ │ │ │procentuale prevăzută la art. 3(2) din Hotărârea Consiliului CAFR nr. 140/2009 , asupra │ │ │ │ │onorariilor calculate potrivit procedurii de la pct. 'c' de mai sus, din care s-au scăzut sumele │ │ │ │ │cedate (conform pct. 'd') │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────┤ │ f │Determinarea măsurilor pentru corectarea eventualelor erori de calcul și vărsarea în contul │ │ │ │ │CAFR a diferențelor de cotizații stabilite în plus. │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┼──────────────┤ │III │Îndeplinirea obligațiilor cu privire la pregătirea continuă a auditorilor financiari │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1 │Dacă auditorul financiar a întocmit și depus la CAFR Fișa individuală de pregătire profesională │Obiectiv nou │ │ │conform cerințelor Hotărârii Consiliului CAFR nr. 110/29 ianuarie 2008 pentru aprobarea Normelor │ │ │ │privind pregătirea profesională continuă a auditorilor financiari; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │Verificarea documentată a faptului dacă auditorul financiar din firma de audit/persoana fizică │Precizarea │ │ │autorizată a participat la cursurile anuale de pregătire continuă, pe baza documentelor doveditoare │Reglementări- │ │ │păstrate de auditor conform art. 14 din reglementarea menționată mai sus. │lor aplicabile│ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3 │Verificarea documentată a faptului dacă auditorul financiar, aflat în monitorizarea CAFR ca urmare │ idem │ │ │a atribuirii, la inspecția anterioară, a calificativelor D, C sau B, a participat la cursurile suplimentare │ │ │ │de pregătire profesională, conform prevederilor art. 29 din Normele privind revizuirea calității │ │ │ │activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, aprobate prin │ │ │ │ Hotărârea Consiliului Camerei nr. 169/2010 │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ IV │Evaluarea și implementarea sistemului de control al calității utilizat de firma de audit, sub │ │ │ │aspectul conformității cu ISA și cu cerințele de independență │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1 │Documentarea de către auditorul financiar/firma de audit a existentei și aplicării politicilor și │ idem │ │ │procedurilor generale de control al calității, potrivit prevederilor Standardului Internațional privind │ │ │ │Controlul Calității (ISQC 1) și ISA 220 'Controlul calității pentru un audit al situațiilor financiare'; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │Cuprinde sistemul de control al calității, adoptat de firma de audit, politici și proceduri referitoare la │ │ │ │elementele principale prevăzute de paragraful 16 din ISQC 1? Aceste elemente constau în: │ │ │ │[ ] responsabilitățile liderilor privind calitatea la nivelul firmei; │Actualizarea │ │ │[ ] îndeplinirea cerințelor relevante de etică (integritate, obiectivitate, competență profesională și │conform ISQC1 │ │ │atenția cuvenită, confidențialitatea, comportamentul profesional); │clarificat │ │ │[ ] acceptarea sau continuarea relațiilor cu clienții și a misiunilor specifice; │ │ │ │[ ] resursele umane; │ │ │ │[ ] realizarea misiunii; │ │ │ │[ ] monitorizarea. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3 │A obținut anual societatea, din partea personalului și a colaboratorilor confirmarea scrisă a │ │ │ │respectării cerințelor de independență și a politicii firmei în acest domeniu? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4 │La acceptarea unei noi misiuni ori a continuării relațiilor cu un client, s-au luat în seamă criteriile │ │ │ │prevăzute de paragraful 26 din ISQC 1? Aceste criterii se referă la: │ │ │ │[ ] existența competenței, a capacității și resurselor auditorului financiar pentru executarea │ │ │ │misiunii; │ │ │ │[ ] conformarea de către acesta cerințelor relevante de etică; │ │ │ │[ ] luarea în considerare a integrității clientului; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5 │A elaborat firma de audit și aplică politici și proceduri referitoare la retragerea din cadrul unei │ │ │ │misiuni sau din cadrul relației cu un client? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 6 │Deține societatea personalul adecvat cu capacitatea, competența și timpul necesar pentru a │ │ │ │îndeplini misiunile în conformitate cu standardele profesionale și cerințele legale? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 7 │Utilizează societatea procedurile specifice de supervizare și consultanță adecvată cu specialiști din │ │ │ │afara firmei cu privire la problemele dificile și contencioase? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 8 │A documentat firma de audit concluziile obținute prin aplicarea procedurilor de rezolvare a │ │ │ │diferențelor de opinie în cadrul echipei misiunii, înainte de emiterea raportului de audit? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 9 │Dacă societatea aplică politici și proceduri de monitorizare și de evaluare a deficiențelor identificate │ │ │ │în acest proces ca fiind 'scăpări' sau deficiențe sistematice, repetate sau semnificative. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 10 │Conține sistemul de revizuire a calității auditului obiectivele prevăzute de pct. 16 (A17) din ISA 220 │ │ │ │Controlul calității pentru un audit al situațiilor financiare? Aceste obiective exprimă cel puțin │ │ │ │măsura în care: │ │ │ │[ ] activitatea s-a desfășurat în conformitate cu standardele profesionale și cu cerințele legale │ Actualizarea │ │ │aplicabile; │ conform ISA │ │ │[ ] s-au relevat aspectele semnificative pentru a fi luate în considerare ulterior; │220 clarificat│ │ │[ ] au avut loc consultări corespunzătoare, iar concluziile obținute au fost documentate în mod │ │ │ │adecvat; │ │ │ │[ ] activitatea desfășurată sprijină concluziile obținute și este documentată corespunzător; │ │ │ │[ ] probele de audit obținute sunt suficiente și adecvate pentru a sprijini raportul auditorului; │ │ │ │[ ] obiectivele procedurilor misiunii au fost îndeplinite. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 11 │A întocmit societatea un program de revizuire a controlului calității misiunilor, precum și politici și │ Precizarea │ │ │proceduri care să asigure: │termenilor de │ │ │a) efectuarea controlului calității la toate misiunile de audit al situațiilor financiare ale societăților de │ referință │ │ │interes public, inclusiv la cele cotate; │ │ │ │b) stabilirea criteriilor de evaluare a celorlalte misiuni pentru a determina dacă este necesar un │ │ │ │control al calității? │ │ │ │c) efectuarea unui control al calității pentru toate misiunile care îndeplinesc criteriile stabilite în │ │ │ │conformitate cu litera b) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 12 │Conține sistemul de revizuire a calității misiunilor de audit asupra situațiilor financiare ale entităților │ │ │ │de interes public, inclusiv la cele cotate, obiectivele specifice prevăzute de paragraful 38 din ISQC1? │ │ │ │Aceste obiective specifice sunt enumerate la capitolul V/5 din prezentele proceduri. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 13 │Asigură politicile și procedurile aplicate de societate, în ceea ce privește revizuirea controlului │ idem │ │ │calității misiunilor, o evaluare obiectivă a raționamentelor semnificative utilizate de echipa de │ │ │ │auditori și a concluziilor formulate în raport. Conform pct. 35 din ISQC1? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 14 │Conține sistemul de revizuire a calității auditului politici și proceduri ce stabilesc: │ │ │ │[ ] natura, durata și întinderea unui control al calității; │ │ │ │[ ] criteriile pentru alegerea persoanelor responsabile cu controlul calității; │ │ │ │[ ] documentarea necesară pentru efectuarea unui control al calității. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 15 │Urmărește societatea de audit finalizarea revizuirii controlului calității asupra misiunii înainte de │ │ │ │emiterea raportului și a opiniei? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 16 │Sunt precizate politici și proceduri referitoare la documentarea adecvată a fiecărui element al │ │ │ │controlului calității, prevăzute de paragraful 57 din ISQC 1, care să prevadă cel puțin │ │ │ │documentarea următoarelor aspecte: │ │ │ │[ ] au fost urmate procedurile cerute de politicile societății legate de controlul calității; │ │ │ │[ ] controlul calității s-a încheiat înainte de elaborarea raportului; │ │ │ │persoana care efectuează controlul calității nu are cunoștință de probleme nerezolvate care l-ar │ │ │ │face să creadă că raționamentele semnificative și concluziile echipei de angajament nu au fost │ │ │ │adecvate. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 17 │Dacă auditorul financiar inspectat a documentat faptul că atât el, cât și membrii echipei lui │ Înglobarea │ │ │îndeplinesc cerințele secțiunii 290 din Codul etic al profesioniștilor contabili, referitoare la aplicarea │Procedurii H. │ │ │principiului independenței auditorului financiar față de client, în cadrul misiunilor de asigurare care │ nr. 143/2009 │ │ │fac obiectul inspecției. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 18 │Obținerea din partea auditorului financiar inspectat a Declarației al cărui model standard este redat │ idem │ │ │în Anexa 1 la prezenta. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ V │Verificarea elaborării de către societățile de audit a unor proceduri de revizuire a asigurării │Extinderea │ │ │calității specifice misiunilor de audit al situațiilor financiare ale entităților de interes public, │cerințelor │ │ │inclusiv ale entităților cotate, conform ISQC1 clarificat și Codului Etic al profesioniștilor │pentru enti- │ │ │contabili ediția 2010 │tăți cotate la│ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤toate entită- │ │ 1 │Documentarea de către auditorul financiar/firma de audit a existenței a politicilor și procedurilor de │țile de inte- │ │ │control al calității pentru misiunile de audit financiar, iar în cadrul acestora a auditului statutar │res public │ │ │efectuat la entități cotate și alte entități de interes public. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │Cuprinde sistemul de control al calității misiunilor de audit asupra situațiilor financiare ale entităților │Precizarea │ │ │de interes public, inclusiv a celor aflate sub supravegherea CNVM, proceduri și măsuri de │reglementări- │ │ │siguranță pentru a reduce amenințarea de familiaritate până la un nivel acceptabil și, după caz, │lor aplicabile│ │ │pentru a solicita rotația partenerului principal de misiune după o perioadă de șapte ani, conform │ │ │ │cerințelor secțiunii 290.151 din Codul etic pentru profesioniștii contabili? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3 │Utilizează societatea, pentru realizarea misiunilor de audit asupra situațiilor financiare ale entităților │ idem │ │ │cotate, personal specializat care a absolvit Cursul privind auditul financiar al entităților din piața de │ │ │ │capital având capacitatea, competența și timpul necesar pentru a îndeplini misiunile în conformitate │ │ │ │cu standardele profesionale și cerințele legale? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4 │Au fost revizuite pentru controlul calității toate misiunile de audit al situațiilor financiare ale │ idem │ │ │entităților de interes public conform Secțiunii 290.25 din Codul etic pentru profesioniștii contabili? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5 │Dacă inspecția pentru controlul propriu al calității misiunilor de audit asupra situațiilor financiare ale │ │ │ │entităților de interes public, inclusiv a celor cotate, a avut în vedere analiza tuturor aspectelor │ │ │ │prevăzute de paragraful 38 din ISQC 1? Aceste aspecte sunt următoarele: │ │ │ │[ ] evaluarea făcută de echipa misiunii cu privire la independența firmei de audit în legătură cu │ Actualizarea │ │ │respectiva misiune; │conform ISQC 1│ │ │[ ] dacă a fost solicitată o consultanță adecvată cu privire la problemele legate de diferențele de │ clarificat │ │ │opinie sau alte probleme dificile sau contencioase și concluziile discuțiilor purtate; │ │ │ │[ ] dacă documentația (foile de lucru) selectată pentru revizuirea calității, reflectă activitatea │ │ │ │efectuată în legătură cu raționamentele semnificative și dacă susțin concluziile formulate; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 6 │Este asigurată comunicarea auditorului cu organismele de supraveghere și reglementare, în speță │ idem │ │ │CNVM, CSA, BNR sau CSPP, după caz, conform paragrafului A35 din ISA 260 'Comunicarea cu │ │ │ │persoanele însărcinate cu guvernanța', în condițiile aplicării principiului confidențialității prevăzut în │ │ │ │Codul etic al profesionistului contabil? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ VI │Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a auditului financiar în │ │ │ │conformitate cu ISA și Procedurile cuprinse în Ghidul privind Auditul Calității │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ A │PLANIFICAREA AUDITULUI │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1 │Au fost documentate de către auditor aspectele legate de independență, conform cerințelor Codului │Precizarea │ │ │etic al profesioniștilor contabili, ISA 300 'Planificarea unui audit al situațiilor financiare' și testelor │Reglementări- │ │ │din cadrul secțiunii B2 'Acceptarea desemnării sau a redesemnării' din Ghidul privind Auditul │lor aplicabile│ │ │Calității? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │S-a desfășurat și documentat discuția inițială cu clientul asupra aspectelor cerute de Secțiunea B1 │Procedură nouă│ │ │'lista de verificare a planificării', pct. 6, legate de aplicarea ISA 240 'Responsabilitatea auditorului │ │ │ │privind frauda în cadrul unui audit al situațiilor financiare' și ISA 315 'Identificarea și evaluarea │ │ │ │riscurilor de denaturare semnificativă' │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3 │A fost documentată de auditor, în cadrul dosarului permanent, revizuirea/actualizarea cunoașterii │Precizarea │ │ │generale a activității clientului, conform cerințelor secțiunii B3 'Cunoașterea clientului și evaluarea │reglementări- │ │ │riscurilor'; │lor aplicabile│ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4 │A fost documentată existența și evaluarea sistemului contabil și de control intern al clientului de │ Idem │ │ │audit conform cerințelor secțiunii C1 'Sistemele contabile și controalele interne' │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5 │A fost realizată testarea controalelor interne în desfășurare, conform ISA 315 'Identificarea și │Precizarea │ │ │evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă' (secțiunea B1 pct. 9)? │reglementări- │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤lor aplicabile│ │ 6 │A fost documentată evaluarea riscului inerent prin utilizarea listei de verificări de la secțiunea B4 'Evaluarea │ │ │ │riscului inerent'? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 7 │A fost documentată evaluarea riscului specific de denaturare semnificativă atât la nivelul situațiilor │ │ │ │financiare, cât și la nivel de afirmații pentru clase de tranzacții, solduri ale conturilor (secțiunea B7 │ │ │ │'Sumarul evaluării riscului și planul de eșantionare')? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 8 │A fost stabilită metoda de eșantionare care urmează a fi utilizată și dimensiunea eșantionului și a │ Idem │ │ │intervalului de eșantionare (secțiunea B7)? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 9 │A fost documentată calcularea pragului de semnificație conform ISA 320 'Pragul de semnificație în │ Idem │ │ │planificarea și desfășurarea unui audit' (Secțiunea B 5 'Pragul de semnificație')? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 10 │În cazul unui nou angajament, s-a obținut asigurarea că soldurile inițiale și datele comparative sunt │ Idem │ │ │corecte, conform cerințelor ISA 510 'Misiuni de audit inițiale - solduri inițiale' și ale Secțiunii B8 │ │ │ │'Solduri inițiale/cifre comparative'? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 11 │S-a efectuat o evaluare preliminară a respectării principiului continuității activității conform ISA 570 │ Idem │ │ │'Principiul continuității activității' (secțiunea B1 pct. 22)? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 12 │S-au întocmit tabele cu informațiile financiare - cheie și s-a efectuat o examinare analitică │ Idem │ │ │preliminară a acestora (secțiunea B 6 'Revizuirea analitică preliminară')? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 13 │A fost documentată evaluarea muncii unui alt expert/auditor și utilitatea acesteia pentru realizarea │ Idem │ │ │obiectivelor auditului (secțiunea B1 'Lista de verificare a planificării' pct. 26)? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 14 │A fost documentată consultarea auditorului financiar precedent și s-a stabilit influența asupra │ Idem │ │ │auditului a activității auditorului intern (ISQC1- paragraf A 20; ISA 300 'Planificarea unui audit al │ │ │ │situațiilor financiare' paragraf 13 b) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 15 │Documentarea în dosarul de audit a părților afiliate cunoscute, precum și a riscului apariției unor │ Idem │ │ │părți afiliate sau tranzacții nedeclarate, conform ISA 550 'Părți afiliate' și prezentarea adecvată a │ │ │ │acestor informații în situațiile financiare, conform pct. 275 din OMFP nr. 3055/2009/ISA 24, după caz │ │ │ │(secțiunea R 'Părți afiliate') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 16 │Documentarea cerințelor administrative necesare desfășurării misiunii (secțiunea B1 pct. 27) inclusiv: │ Precizarea │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ a) │- transmiterea către terți a scrisorilor bancare și a cererilor de confirmare a soldurilor debitoare și │reglementări- │ │ │creditoare, conform cerințelor ISA 505 'Confirmări externe'; │lor aplicabile│ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ b) │- stabilirea sarcinilor ce pot fi îndeplinite de client, de exemplu întocmirea unor situații cuprinzând │ │ │ │componența soldurilor conturilor, │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ c) │- trimiterea de scrisori avocaților pentru investigații privind litigiile și revendicările; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ d) │- confirmarea participării auditorilor la procesul de inventariere, conform ISA 501 'Probe de audit - │ │ │ │considerații specifice pentru elemente selectate'; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 17 │S-au obținut informații detaliate privind inspecțiile/rapoartele autorităților de supraveghere și │ │ │ │control efectuate în exercițiul auditat? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 18 │Documentarea faptului dacă, planul de audit general, bazat pe revizuirea analitică preliminară și evaluarea │Procedură nouă│ │ │riscului, întocmit de auditor conform ISA 300 'Planificarea unui audit al situațiilor financiare', este: │ │ │ │- confirmat, prin semnare, de către partenerul de misiune, partenerul de revizuire, precum și de către echipa │ │ │ │misiunii de audit; │ │ │ │- comunicat celor însărcinați cu guvernanța, conform cerințelor ISA 260 'Comunicarea cu persoanele │ │ │ │însărcinate cu guvernanța' (secțiunea B9 'Planificarea auditului') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 19 │Documentarea faptului dacă s-a întocmit agenda de lucru a întâlnirilor cu clientul pentru planificare │ │ │ │și a discuțiilor cu echipa misiunii (secțiunea B 11); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 20 │Au fost identificate și detaliate, legislația, reglementările, standardele contabile și de audit adecvate │Precizarea │ │ │acestui client cu relevanță deosebită pentru misiune conform ISA 250 'Luarea în considerare a │reglementări- │ │ │legii și reglementărilor într-un audit al situațiilor financiare'? (Secțiunea T 'Conformitatea cu legile și │lor aplicabile│ │ │reglementările') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 21 │S-a revizuit dosarul permanent și conține acesta informațiile actualizate referitoare la entitatea │ Obiectiv nou │ │ │auditată și la planificarea misiunii, conform obiectivelor prevăzute de Secțiunea B 10 'Lista de │ │ │ │verificare permanentă a informațiilor?' │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ B │ACTIVITATEA DE AUDIT │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1 │Dacă au fost asigurate probe de audit, conform ISA 500 'Probe de audit' interne sau externe, în │Precizarea │ │ │legătură cu toate aserțiunile conducerii referitoare la situațiile financiare. În cazul neobținerii de │reglementări- │ │ │probe suficiente și adecvate, auditorul trebuie să exprime o opinie modificată, potrivit │lor aplicabile│ │ │circumstanțelor, conform ISA 705 'Modificări ale opiniei raportului auditorului independent'. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │Existența tabelelor principale și a foilor de lucru pentru toate secțiunile prevăzute în Ghidul privind │ idem │ │ │Auditul Calității și conformitatea acestora cu conturile contabile. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3 │Dacă societatea utilizează un sistem de referențiere adecvat care permite evidența probelor de │ │ │ │audit. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4 │Verificarea calculelor matematice și existența unui sistem de bifare. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5 │Respectarea structurii foilor de lucru (denumire client, exercițiul auditat, data desfășurării Activității, │ │ │ │referința, obiectivul, procedurile, activitatea desfășurată, rezultat, concluzii și propuneri, semnătura │ │ │ │celui care a întocmit foaia de lucru și a verificatorului) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 6 │Dacă auditorul financiar a documentat evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile ale │Procedură nouă│ │ │entității auditate pentru fiecare element de bilanț și din contul de profit și pierdere și dacă aceste │ │ │ │politici contabile sunt în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu directivele europene │ │ │ │(pct. 267 din OMFP nr. 3055/2009), sau IFRS, după caz. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 7 │A documentat auditorul faptul că imobilizările necorporale și imobilizările corporale, completările și │ idem │ │ │cedările acestora sunt prezentate fidel în toate conturile, în conformitate cu legislația adecvată și │ │ │ │standardele contabile aplicabile, iar entitatea deține titluri valide de proprietate asupra acestora? │ │ │ │(Secțiunile D 'Imobilizări necorporale' și E 'Imobilizări corporale', obiectivul 1) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 8 │Dacă a fost verificat fizic un eșantion al elementelor de imobilizări corporale, iar pentru cele intrate │Precizarea │ │ │în cursul exercițiului au fost verificate facturile aferente/documentele justificative (secțiunea E 1, │Reglementări- │ │ │'Imobilizări corporale' referința 12); │lor aplicabile│ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 9 │Verificarea caracterului adecvat și consecvenței metodei de amortizare utilizată și a calculului │ idem │ │ │amortizării pentru un eșantion de mijloace fixe (secțiunii E1, 'Imobilizări corporale' obiectivul 7); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 10 │Analizarea caracterului rezonabil a tuturor ajustărilor pentru depreciere aferente: │ idem │ │ │- revizuirea duratei de utilizare economică/durata de viață utilă estimate a imobilizărilor corporale, │ │ │ │conform art. 110 din OMF nr. 3055/2009, Standardului Internațional de Contabilitate (IAS) 16, după caz; │ │ │ │- valorii reziduale (Secțiunea E 1 'Imobilizări corporale' referința 18) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 11 │Dacă au fost revizuite contractele de leasing financiar și dacă au fost corect evaluate și prezentate │ idem │ │ │în situațiile financiare activele deținute cu acest titlu și obligațiile aferente (secțiunea E1 'Imobilizări │ │ │ │corporale' referința 16; Secțiunea J1 'Creditori' referința 17) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 12 │Verificarea modului de asigurare a faptului că imobilizările corporale care au fost acordate drept │ idem │ │ │garanții au fost identificate (Secțiunea E1 'Imobilizări corporale', obiectivul 9) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 13 │Există în dosarul de audit documentele relevante ale reevaluărilor imobilizărilor corporale efectuate │Procedură nouă│ │ │de entitate? (Secțiunea E 1 'Imobilizări corporale' referința 8). Dacă auditorul a documentat │ │ │ │opțiunea entității de a efectua reevaluarea imobilizărilor corporale la valoarea justă, la data │ │ │ │bilanțului, de către un profesionist calificat în evaluare și respectarea regulilor prevăzute de OMFP nr. │ │ │ │3055/2009 pct. 122 și următoarele. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 14 │Dacă s-au obținut suficiente probe de audit cu privire la existența, evaluarea și prezentarea │ Completarea │ │ │adecvată în situațiile financiare a investițiilor/plasamentelor, mișcărilor acestora pe parcursul │ obiectivului │ │ │exercițiului, precum și cu privire la recunoașterea veniturilor din plasamente, a bonusurilor acordate │ │ │ │(secțiunea F 'Investiții') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 15 │A documentat auditorul financiar prezentarea de către entitate a tuturor investițiilor cotate la │Procedură nouă│ │ │valoarea de piață la data bilanțului (confirmată prin intermediul unei surse autorizate conform ISA │ │ │ │501 'Probe de audit - considerații specifice pentru elemente selectate') și a celor necotate la cost │ │ │ │istoric mai puțin orice ajustări pentru pierdere de valoare, conform pct. 56(5) din OMFP nr. 3055/2009? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 16 │Dacă este documentată prezența auditorului la inventarierea elementelor de activ și de pasiv ale societății │ Precizarea │ │ │auditate conform cerințelor ISA 501 'Probe de audit -considerații specifice pentru elemente selectate' │ reglement │ │ │(secțiunea G 2 'Stocul și producția în curs de execuție- teste de fond pe bază de participare'). În caz │ aplicabile │ │ │contrar, se va urmări dacă s-a exprimat o opinie cu rezerve în raportul de audit, cu privire la existența │ │ │ │și evaluarea stocurilor. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 17 │Dacă s-au obținut suficiente probe de audit cu privire la existența, evaluarea și prezentarea │ idem │ │ │adecvată în situațiile financiare a stocurilor și a producției în curs de execuție (secțiunea G1 'Stocul │ │ │ │și producția în curs de execuție' obiectiv 1) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 18 │Documentarea de către auditor a testării valorii realizabile nete (VRN), ca valoare la care trebuie │ Completarea │ │ │prezentate în bilanț stocurile, conform IAS 2, respectiv art. 166 din OMFP nr. 3055/2009; precum și a │ obiectivului │ │ │bazei de evaluare a producției în curs de execuție și a stocurilor cu mișcare lentă, deteriorate și │ │ │ │ieșite din uz (secțiunea G1 'Stocul și producția în curs de execuție' - obiective 7 și 8, referința 11 │ │ │ │și 14) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 19 │Dacă auditorul financiar a documentat consecvența și conformitatea cu politica contabilă adoptată │Procedură nouă│ │ │de entitate metoda de evaluare a elementelor de natura stocurilor (FIFO,CMP, LIFO) conform pct. │ │ │ │162 din nr. OMFP 3055/2009 sau IAS 2, după caz. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 20 │Verificarea respectării principiului independenței exercițiului financiar pentru vânzări/debitori/ │Precizarea │ │ │încasări (Secțiunea H 'Debitori' obiectiv 8; secțiunea N 'Vânzări și venituri' ref. 10) și respectiv │reglementări- │ │ │cumpărări/creditori/plăți (secțiunea J1 'Creditori' obiectiv 7; secțiunea O 'Achiziții și cheltuieli', │lor aplicabile│ │ │referința 3); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 21 │Dacă s-au primit confirmări din partea debitorilor ca urmare a circularizării soldurilor, iar în caz │ Idem │ │ │contrar dacă s-a revenit la cererile de confirmare [Secțiunea H 'Debitori' referința 4(i)]; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 22 │Dacă echipa de auditori a examinat anulările de facturi/stornările de venituri efectuate după data │ idem │ │ │vânzării sau încheierii exercițiului financiar (Secțiunea H 'Debitori' referința 4(iv); Secțiunea N │ │ │ │'Vânzări și venituri' referința 7) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 23 │Documentarea concilierii informațiilor contabile cuprinse în registrele de vânzări și de cumpărări cu │ Idem │ │ │deconturile de TVA și documentele justificative (secțiunea H 'Debitori' referința 6, Secțiunea J │ │ │ │'Creditori' referința 11) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 24 │Dacă s-au obținut suficiente probe de audit, inclusiv prin obținerea de confirmări standard de la │Procedura │ │ │bănci, cu privire la existența și prezentarea adecvată în situațiile financiare a depozitelor, │reformulată, │ │ │disponibilului din bancă, numerarului din casierie și descoperitului de cont, precum și cu privire la │actualizată │ │ │recunoașterea veniturilor din dobânzi (secțiunea I 'Soldurile la bănci și numerarul disponibil' │ │ │ │obiectiv 1, referința 4, secțiunea S 'Fluxurile de numerar') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 25 │Dacă s-au verificat operațiunile în numerar de valoare mare sau neobișnuită (secțiunea I 'Soldurile │ │ │ │la bănci și numerarul disponibil' referința 8); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 26 │Dacă s-a documentat, prezentarea în situațiile financiare, corespunzător contractelor încheiate cu │ Procedură │ │ │banca, împrumuturile angajate, descoperitul de cont și garanțiile aferente; │ nouă │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 27 │Conține dosarul de audit probe care să dea asigurarea prezentării fidele în bilanț a datoriilor cu │Procedură nouă│ │ │termen de plată până la un an și a datoriilor cu termen de plată mai mare de un an? (secțiunea J │ │ │ │'Creditori' obiectiv 2) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 28 │Dacă s-a documentat, corespunzător reglementărilor legale și standardelor contabile aplicabile, │ Procedură │ │ │modul de înregistrare a obligațiilor și de plată a impozitului pe profit (Secțiunea K 'Taxe'); │ nouă │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 29 │Dacă echipa de audit a documentat probele de audit referitoare la evidențierea și prezentarea, │ idem │ │ │corespunzător reglementărilor legale și standardelor contabile aplicabile, obligațiile, datoriile │ │ │ │contingente și angajamentele entității (Secțiunea L 'Obligații, datorii contingente și angajamente') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 30 │Dacă echipa de audit a documentat probele de audit referitoare la capitalul social, inclusiv pe baza │Precizarea │ │ │informațiilor furnizate, la solicitare, de către Oficiul Registrului Comerțului (secțiunii M 'Capitalul │Reglementări- │ │ │propriu și rezerve'). │lor aplicabile│ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 31 │Dacă echipa de auditori a examinat stornările de cheltuieli efectuate după încheierea exercițiului │ idem │ │ │financiar și impactul acestora asupra contului de profit și pierdere în condițiile ISA 560 'evenimente │ │ │ │ulterioare' (secțiunea O 'Achiziții și cheltuieli' referința 6) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 32 │Stabilirea provizioanelor pentru risc și cheltuieli conform cu capitolul 8.7 din OMFP nr. 3055/2009 și │ idem │ │ │concilierea lor cu stadiul litigiilor și revendicărilor confirmat de juriștii societății, conform ISA 501 │ │ │ │'Probe de audit -considerații specifice pentru elemente selectate' │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 33 │Dacă s-a documentat verificarea modului de calcul și plata a impozitului pe veniturile din salarii și a │ idem │ │ │contribuțiilor pentru asigurări sociale, asigurări de sănătate și la fondul de șomaj și prezentarea │ │ │ │acestora în situațiile financiare (secțiunea P 'Salarii') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 34 │A efectuat auditorul financiar testele privind recunoașterea, clasificarea și prezentarea în situațiile │Procedură nouă│ │ │financiare a veniturilor și cheltuielilor entității auditate (Secțiunea Q 'Contul de profit și pierdere- │ │ │ │Analiză și suport')? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 35 │Dacă s-au realizat obiectivele specifice din secțiunea U 'Balanța de verificare' sub aspectul │ idem │ │ │evidențierii tuturor ajustărilor contabile și prezentării adecvate a soldurilor finale ale conturilor │ │ │ │exercițiului auditat │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 36 │Controlul modului de respectare de către auditorii financiari a prevederilor Normelor pentru │Înglobarea │ │ │stabilirea numărului mediu minim de ore pentru finalizarea unei misiuni de audit financiar, aprobate │procedurii H. │ │ │prin Hotărârea Consiliului CAFR nr. 44/23 03 2005 . Proceduri analitice: │nr. 98/2009 07│ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ a) │Documentarea abordării auditului, cu identificarea domeniilor esențiale pentru misiune, a riscurilor │ │ │ │și abordarea acestora, precum și a metodei de eșantionare. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ b) │Dacă Programul calendaristic de desfășurare a misiunii de audit financiar asigură realizarea │ │ │ │cerinței Standardului Internațional de Audit 300 'Planificarea unui audit al situațiilor financiare', │ │ │ │potrivit cărora 'auditorul trebuie să planifice auditul astfel încât misiunea să se desfășoare într-un │ │ │ │mod eficient și eficace' │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ c) │Selectarea de către auditorul financiar a echipei de auditori corespunzători misiunii și punerea în │ │ │ │temă a acestora cu programul misiunii │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ d) │Dacă s-a întocmit bugetul de timp al misiunii, la nivelul minim de 240 ore prevăzut de Normele │ │ │ │pentru stabilirea numărului mediu minim de ore pentru finalizarea unei misiuni de audit financiar, │ │ │ │aprobate prin Hotărârea Consiliului CAFR nr. 44/23 03 2005 ? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ e) │Modul de alocare a bugetului de timp membrilor echipei de audit. Se va avea în vedere ca echipei │ │ │ │de audit trebuie să i se repartizeze cel puțin 180 ore-om, corespunzătoare procedurilor de fond și │ │ │ │evaluării controlului intern și riscului legat de control; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ f) │Evaluarea, pe baza consultării situațiilor financiare ale clientului, a justificării reducerii cu maxim │ │ │ │25% a numărului mediu de ore pentru audit, la entități considerate de auditorul financiar că ar │ │ │ │prezenta un grad mai mic de complexitate a activității. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ g) │Dacă nivelul mediu orar al onorariului încasat efectiv, determinat avându-se în vedere programul │ │ │ │de lucru și bugetul de timp, poate fi considerat satisfăcător, în raport cu cerințele de calitate și ale │ │ │ │ art. 27 din OUG nr. 90/2008 , potrivit cărora: │ │ │ │'Organismul de supraveghere publică emite norme corespunzătoare care să prevadă că onorariile │ │ │ │pentru auditurile statutare: │ │ │ │- nu sunt influențate sau determinate de oferirea de servicii suplimentare entității auditate; │ │ │ │- nu se pot baza pe nici un fel de condiționări, așa cum prevede Codul Etic și, │ │ │ │- sunt adecvate pentru activitatea ce urmează să fie efectuată'. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ C │FINALIZAREA AUDITULUI │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1 │A documentat auditorul în dosarul misiunii concluzia la care a ajuns conform cerințelor ISA 700 │ Procedură │ │ │'Formularea unei opinii și raportarea cu privire la situațiile financiare' cu privire la asigurarea │ nouă ISA 700 │ │ │rezonabilă privind măsura în care situațiile financiare, luate în ansamblu, nu conțin denaturări │ clarificat │ │ │semnificative cauzate de fraudă sau eroare? Dacă auditorul a luat în considerare următoarele: │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ a) │Concluzia auditului în conformitate cu ISA 700 'Formularea unei opinii și raportarea cu privire la │ │ │ │situațiile financiare' cu privire la revizuirea și evaluarea concluziilor care au reieșit din probele de │ │ │ │audit obținute, ca fundament al exprimării unei opinii cu privire la situațiile financiare (Secțiunea │ │ │ │A5/1 'Concluzia auditului' Referința 16); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ b) │Concluzia auditorului în conformitate cu ISA 450 'Evaluarea denaturărilor identificate pe parcursul │ │ │ │auditului' cu privire la măsura în care denaturările necorectate sunt semnificative, individual sau în │ │ │ │ansamblu (Secțiunea A9 'Sumarul erorilor'); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ c) │Evaluarea de către auditor a măsurii în care situațiile financiare sunt întocmite, din toate punctele │ │ │ │de vedere semnificative în conformitate cu cerințele cadrului general de raportare financiară │ │ │ │aplicabil, conform cerințelor pct. 13 din ISA 700 'Formularea unei opinii și raportarea cu privire la │ │ │ │situațiile financiare' (Secțiunea A10 'Revizuirea listelor de verificare cu privire la situațiile │ │ │ │financiare și de prezentare a informațiilor'): │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ │(i) situațiile financiare prezintă în mod adecvat politicile contabile semnificative; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ │(îi) politicile contabile selectate și aplicate sunt consecvente cu cadrul general de raportare │ │ │ │financiară aplicabil; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ │(iii) estimările contabile realizate de conducere sunt rezonabile; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ │(iv) informațiile prezentate în situațiile financiare sunt relevante, credibile, comparabile și │ │ │ │inteligibile; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ │(v) situațiile financiare furnizează prezentări adecvate care le permite utilizatorilor să înțeleagă │ │ │ │efectul tranzacțiilor și al evenimentelor semnificative asupra situațiilor financiare; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ │(vi) terminologia utilizată în situațiile financiare este adecvată. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │Dacă firma de audit a documentat, în cadrul dosarului de audit, obiectivele cuprinse în Secțiunea A │Proceduri noi │ │ │'Finalizarea auditului' și componentele sale, sub aspectele: │conform Ghidu-│ │ │ │lui privind │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤Auditul Cali- │ │ a) │- identificării problemelor relevante pentru anul următor (Secțiunea A3 'Finalizarea auditului - Lista │tății │ │ │de verificare a aspectelor de luat în considerare în viitor'); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ b) │- stabilirii obiectivelor relevante care ar trebui să facă obiectul unei revizuiri 'la cald' de către │ │ │ │partenerul de revizuire, conform ISA 200 'Obiective generale ale auditorului independent și │ │ │ │desfășurarea unui audit în conformitate cu ISA și ISA 220 Controlul calității pentru un audit al │ │ │ │situațiilor financiare' (Secțiunea A4 'Revizuirea la cald a dosarului'); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ c) │- documentării Listei de verificare privind finalizarea dosarului, conform cerințelor ISA 230 │ │ │ │'Documentația de audit' și ISA 220 (Secțiunea A5 'Definitivarea auditului - Concluziile partenerului │ │ │ │de audit') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ d) │- întocmirii memorandumului privind aspectele semnificative (Secțiunea A6 'Aspecte │ │ │ │semnificative'); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ e) │- documentării obiectivelor specifice ISA 265 'Comunicarea deficiențelor în controlul intern către │ │ │ │persoanele însărcinate cu guvernanța și către conducere' (Secțiunea A7 'Revizuirea scrisorii către │ │ │ │persoanele însărcinate cu guvernanța') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ f) │- cuprinderii în declarația conducerii a obiectivelor prevăzute de ISA 580 'Declarații scrise' │ │ │ │(Secțiunea A8 'Revizuirea scrisorii de reprezentare'); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ g) │- întocmirii sintezei erorilor neajustate, care a fost comparată cu pragul de semnificație întocmit de │ │ │ │ISA 320 'Pragul de semnificație în planificarea și desfășurării unui audit' (Secțiunea A9 'Sumarul │ │ │ │erorilor'); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ h) │- documentării Secțiunii A10 'Revizuirea listelor de verificare cu privire la situațiile financiare și de │ │ │ │prezentare a informațiilor', sub aspectele: │ │ │ │ " evaluării adecvării estimărilor contabile (ISA 330 'Răspunsul auditorului la riscurile │ │ │ │ evaluate'); │ │ │ │ " conformității situațiilor financiare cu rezultatele procedurilor de audit (ISA 520 'Proceduri │ │ │ │ analitice'; │ │ │ │ " exprimării opiniei auditorului asupra conformității informațiilor din raportul administratorilor │ │ │ │ cu situațiile financiare (ISA 720 'Responsabilitățile auditorului cu privire la alte informații din │ │ │ │ documentele care conțin situații financiare auditate'); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ i) │- documentării obiectivelor din Secțiunea A11 'Revizuirea analitică finală'; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ j) │- documentării obiectivelor și procedurilor prevăzute de ISA 560 'Evenimente ulterioare' (Secțiunea │ │ │ │A12 'Evenimente ulterioare bilanțului') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ k) │- evaluării caracterului adecvat al aplicării principiului continuității activității, conform cerințelor ISA │ │ │ │570 'Principiul continuității activității' (Secțiunea A13 'Continuitatea Activității') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ l) │- revizuirii concluziilor ce decurg din probele de audit obținute, ca bază a exprimării opiniei conform │ │ │ │ISA 700 'Formarea unei opinii și raportarea cu privire la situațiile financiare' Secțiunea A14 │ │ │ │'Raportul de audit') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3 │Dacă s-a realizat și documentat întâlnirea finală cu clientul conform secțiunii B11 'Agenda de lucru │ actualizare │ │ │a întâlnirilor pentru planificare', pentru discutarea: │ │ │ │[ ] punctelor finale ale auditului/aspectelor apărute și discutate cu clientul │ │ │ │[ ] proiectului scrisorii de comunicare către conducere/persoanele însărcinate cu guvernanța │ │ │ │(Secțiunea A7 revizuirea scrisorii către persoanele însărcinate cu guvernanța); │ │ │ │[ ] evenimentelor ulterioare datei bilanțului (Secțiunea A8 'Revizuirea scrisorii de reprezentare'); │ │ │ │[ ] proiectului raportului de audit (Secțiunea A14); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4 │A întocmit auditorul un raport în forma scrisă, cuprinzând elementele prevăzute la pct. 21 din ISA │procedură nouă│ │ │700 'Formularea unei opinii și raportarea cu privire la situațiile financiare' (Secțiunea A14 'Raportul │ISA 700 clari-│ │ │de audit')? Aceste elemente constau în: │ficat │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ a) │Titlul raportului (Raportul auditorului independent); │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ b) │Destinatarul; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ c) │Paragraful introductiv, cuprinzând: │ │ │ │[ ] identificarea entității auditate; │ │ │ │[ ] precizarea faptului că situațiile financiare au fost auditate; │ │ │ │[ ] identificarea titlului componentelor situațiilor financiare; │ │ │ │[ ] referire la sumarul politicilor contabile și la alte informații explicative; │ │ │ │[ ] specificarea perioadei acoperite de situațiile financiare. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ d) │Responsabilitatea conducerii pentru situațiile financiare │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ e) │Responsabilitatea auditorului de a exprima o opinie asupra situațiilor financiare în urma auditului; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ f) │Paragraful care descrie un audit; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ g) │Precizarea faptului că auditorul crede că probele obținute sunt suficiente și adecvate pentru a │ │ │ │furniza o bază pentru opinia auditorului; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ h) │Alte responsabilități de raportare; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ i) │Semnătura auditorului; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ j) │Data raportului; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ k) │Adresa auditorului │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5 │A fost formulată în raportul auditorului o opinie corectă, potrivit circumstanțelor, conform │ │ │ │prevederilor standardelor aplicabile (Secțiunea A14 'Raportul de audit')? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ a) │A exprimat auditorul o opinie nemodificată, conform ISA 700 'Formularea unei opinii și raportarea │procedură nouă│ │ │cu privire la situațiile financiare' atunci când acesta a ajuns la concluzia că situațiile financiare sunt │ISA 700 clari-│ │ │întocmite, din toate punctele de vedere semnificative, în conformitate cu cadrul general de │ficat │ │ │raportare aplicabil? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ b) │A exprimat auditorul o opinie modificată, conform ISA 705 'Modificări ale opiniei raportului │procedură nouă│ │ │auditorului independent', în cazul constatării, pe baza probelor de audit obținute, că situațiile │ISA 705 clari-│ │ │financiare nu sunt lipsite de denaturări semnificative, sau că nu poate obține probe de audit │ficat │ │ │adecvate pentru a ajunge la concluzia că situațiile financiare sunt lipsite de denaturări │ │ │ │semnificative? │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ c) │În cazul constatării unui aspect important prezentat în situațiile financiare, fundamental pentru │procedură nouă│ │ │înțelegerea de către utilizatori a situațiilor financiare, a inclus auditorul în raportul auditorului │ISA 706 clari-│ │ │independent, un Paragraf de Observații, în conformitate cu ISA 706 'Paragrafele de observații și │ficat │ │ │paragrafele explicative din Raportul auditorului independent'?. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ d) │În cazul constatării unui aspect important care nu a fost prezentat în situațiile financiare, este │ │ │ │relevant pentru înțelegerea de către utilizatorii a situațiilor financiare, a inclus auditorul în raportul │ │ │ │auditorului independent, un Paragraf Explicativ, în conformitate cu ISA 706 'Paragrafele de │ │ │ │observații și paragrafele explicative din Raportul auditorului independent'?. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 6 │Dacă auditorul financiar a consemnat, în finalul raportului de audit, faptul dacă raportul │Obiectiv nou │ │ │administratorilor conține sau nu inconsecvențe semnificative față de informațiile cuprinse în │ │ │ │situațiile financiare, conform ISA 720 clarificat 'Responsabilitățile auditorului cu privire la alte │ │ │ │informații din documentele care conțin situații financiare auditate' și pct. 320 din OMFP nr. 3055/2009 │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 7 │A revizuit auditorul Scrisoarea către Persoanele însărcinate cu guvernanța, în care sunt incluse │procedură nouă│ │ │observații și recomandări cu privire la orice puncte slabe identificate în sistemul contabil și de │ISA 265 clari-│ │ │control intern al entității, documentate conform obiectivelor specifice ale ISA 265 'Comunicarea │ficat │ │ │deficiențelor în controlul intern către persoanele însărcinate cu guvernanța și către conducere' │ │ │ │(Secțiunea A 7 'Revizuirea scrisorii către persoanele însărcinate cu guvernanța') │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │VII │Verificarea modului de realizare a obligațiilor stabilite prin Hotărârea Consiliului CAFR nr. 91/26 06 2007 │ Înglobarea │ │ │referitoare la aplicarea legislației specifice privind combaterea și prevenirea operațiunilor de spălare a banilor │procedurii H │ │ │și/sau de finanțare a actelor de terorism de către auditorii financiari │98/20 09 2006 │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1 │Documentarea faptului dacă auditorul financiar/firma de audit inspectată, în temeiul obligațiilor stabilite prin │ │ │ │Hotărârea Consiliului CAFR nr. 91/26 06 2007, a adoptat proceduri specifice de audit, care să ofere probe privind │ │ │ │posibilitatea că entitățile cărora le-a prestat servicii în calitate de auditor, să fi avut contacte cu persoane │ │ │ │suspecte de acte de terorism sau, prin intermediul lor, să fi avut loc operațiuni de spălare a banilor și/sau de │ │ │ │finanțare de acte de terorism, astfel cum sunt acestea definite prin Legea nr. 656/2002; │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │Documentarea faptului dacă, în perioada supusă inspecției, ca urmare a procedurilor de audit aplicate, auditorul │ │ │ │financiar a identificat cazuri de natura celor descrise la pct. 1 de mai sus, iar în caz afirmativ, dacă a informat │ │ │ │operativ, asupra acestor fapte, organismele abilitate, conform Legii nr. 656/2002 și Camera Auditorilor Financiari │ │ │ │din România. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │VIII│Evaluarea conținutului celui mai recent raport privind transparența, publicat de auditorii statutari sau firmele │ Înglobare │ │ │inspectate, conform cerințelor art. 46 din OUG nr. 90/2008 │ Proceduri │ │ │ │H. nr. 143/09 │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1 │Dacă auditorul financiar/firma de audit inspectată, care a efectuat, în perioada supusă inspecției, misiuni de audit │ │ │ │statutar la entități de interes public, a publicat pe website-ul propriu, în termen de trei luni de la sfârșitul │ │ │ │exercițiului financiar, raportul anual privind transparența, semnat de auditorul statutar sau de reprezentantul │ │ │ │legal al firmei de audit, după caz. │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2 │Dacă raportul de transparență include toate elementele prevăzute de art. 46 din OUG nr. 90/2008 privind auditul │ │ │ │statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate, respectiv: │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ │a) o descriere a formei legale și a acționariatului firmei de audit; │ │ │ │b) o descriere a rețelei și a acordurilor legale și structurale din rețea, în cazul în care firma de audit aparține │ │ │ │unei rețele; │ │ │ │c) o descriere a structurii conducerii firmei de audit; │ │ │ │d) o descriere a sistemelor interne de control al calității existente în firma de audit și o declarație a organului │ │ │ │administrativ sau de conducere cu privire la eficacitatea funcționării acestora; │ │ │ │e) o indicare a datei la care a avut loc ultima verificare independentă pentru asigurarea calității; │ │ │ │f) o listă cu entitățile de interes public auditate de firma de audit în exercițiul financiar precedent; │ │ │ │g) o declarație în legătură cu politicile firmei de audit privind independența, care confirmă, de asemenea, că a avut│ │ │ │loc o verificare internă a modului în care a fost respectată independența; │ │ │ │h) o declarație privind politica pe care o urmează firma de audit cu privire la formarea profesională continuă a │ │ │ │auditorilor statutari prevăzută la art. 11 din OUG nr. 90/2008 ; │ │ │ │i) informații financiare cheie: cifra totală de afaceri divizată pe onorarii din auditul statutar al situațiilor │ │ │ │financiare, precum și onorarii percepute pentru alte servicii profesionale necesare îmbunătățirii calității │ │ │ │informațiilor, servicii de consultanță fiscală și alte servicii care nu sunt de audit); │ │ │ │j) informații privind baza pentru remunerarea partenerilor │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3 │Dacă este asigurată conformitatea conținutului raportului de transparență, cu informațiile cuprinse în evidențele │ Completarea │ │ │auditorului financiar/firmei de audit, în dosarele misiunilor de asigurare derulate în perioada inspectată. În cazul │ obiectivului │ │ │constatării unor denaturări semnificative se vor aplica procedurile din Normele de lucru anexate (Anexa 2) │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┘
Anexa 1
Declarația de independență a auditorului financiar inspectat față de entitatea auditată, în conformitate cu cerințele Codului etic al profesioniștilor contabili:
SUBSEMNATUL/SUBSEMNATA ....................................., AUDITOR FINANCIAR CU CERTIFICAT NR. ..........., DECLAR PE PROPRIA RĂSPUNDERE CĂ ATÂT EU CÂT ȘI ECHIPA MEA DE AUDIT AVEM CUNOȘTINȚE LA ZI CU PRIVIRE LA PRINCIPIILE DIN CODUL ETIC AL PROFESIONIȘTILOR CONTABILI, RESPECTIV: INDEPENDENȚA, INTEGRITATE, OBIECTIVITATE, CONFIDENȚIALITATE ȘI CONDUITĂ PROFESIONALĂ, RESPECTÂNDU-LE ÎN TOTALITATE.
DE ASEMENEA, SUBSEMNATUL, DECLAR CĂ NU MĂ AFLU (ATÂT EU CÂT ȘI ECHIPA DE AUDIT) ÎN NICI UNA DIN SITUAȚIILE DE CONFLICT DE INTERESE PREVĂZUTE DE SECȚIUNEA 290 DIN CODUL ETIC AL PROFESIONIȘTILOR CONTABILI ÎN RAPORT CU CLIENȚII DE AUDIT LA CARE AM DESFĂȘURAT MISIUNI ÎN ANUL ...........
SEMNĂTURA: ...ȘTAMPILA AUDITORULUI ȘTAMPILA FIRMEI DE AUDIT FINANCIAR
Norme de lucru pentru echipa de inspecție
Declarația de independență se anexează la Nota de inspecție cu următoarea formulare:
"În baza Declarației ce constituie anexa 2 la prezenta, reprezentantul firmei de audit declară, pe proprie răspundere, că au fost îndeplinite cerințele Codului etic pentru profesioniștii contabili secțiunea 290, în sensul că toți membrii echipelor de asigurare sunt independenți față de clienții de audit selectați pentru efectuarea inspecției de calitate".
Anexa 2
NR. CRT. OBIECTIVUL/CAPITOLUL NUMĂR PROCEDURI I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de audit financiar și concordanța acestora cu ISA relevante 11 A Obiective generale 5 B Termenii angajamentului 6 II Verificarea conformității Activității desfășurate cu declarația pentru obținerea autorizației de exercitare a profesiei.Raportarea veniturilor, îndeplinirea îndatoririlor față de Camera Auditorilor Financiari din România 9 III Îndeplinirea obligațiilor cu privire la pregătirea continuă a auditorilor financiari 3 IV Evaluarea și implementarea sistemului de control al calității utilizat de firma de audit, sub aspectul conformității cu ISA și cu cerințele de independență 20 V Verificarea elaborării de către societățile de audit a unor proceduri de revizuire a asigurării calității specifice angajamentelor de audit al situațiilor financiare ale entităților cotate 6 VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a auditului financiar în conformitate cu ISA și Procedurile cuprinse în Ghidul privind Auditul Calității 64 A Planificarea auditului 21 B Activitatea de audit 36 C Finalizarea auditului 7 VII Controlul modului de realizare a obligațiilor stabilite prin Hotărârea Consiliului CAFR nr. 91/26 06 2007 privind aplicarea legislației specifice privind combaterea și prevenirea operațiunilor de spălare a banilor și/sau de finanțare a actelor de terorism de către auditorii financiari, 2 VIII Evaluarea conținutului cel mai recent raport privind transparența, publicat de auditorii financiari/firmele inspectate, conform cerințelor art. 46 din OUG nr. 90/2008 3 TOTAL 118 Anexa 1 Declarația de independență a auditorului financiar inspectat față de entitatea auditată în conformitate cu cerințele Codului etic al profesioniștilor contabili Anexa 2 Norme de lucru pentru echipa de inspecție, referitoare la evaluarea conținutului celui mai recent raport privind transparența, publicat de auditorii financiari, conform cerințelor art. 46 din OUG nr. 90/2008.
Norme de lucru pentru echipa de inspecție, referitoare la evaluarea conținutului celui mai recent raport privind transparența, publicat de auditorii financiari, conform cerințelor art. 46 în OUG nr. 90/2008.
Evaluarea raportului privind transparența se materializează prin emiterea de către echipa de inspecție a unei asigurări negative care va fi inclusă în Nota de inspecție încheiată, conținutul acesteia putând diferi în funcție de modul de realizare a obiectivelor descrise în procedurile specifice de calitate:
a) În situația neconstatării de omisiuni și neconformități:
'Noi am citit raportul anual privind transparența pentru anul 20xx, numerotat de la pag y la pag.z. În raportul de transparență noi nu am identificat informații care să fie în mod semnificativ neconcordanțe cu informațiile obținute ca urmare a inspecției efectuate.'
b) În situația constatării unor neconformități sau omiterii din raportul pentru transparența a unor informații, aceste aspecte se vor consemna în Nota de inspecție, iar textul asigurării, prezentat mai sus, va fi continuat cu expresia
'cu excepția ........ [urmează enunțarea lipsurilor și neconformităților]'.
c) În cazurile în care în cursul unei inspecții s-a constatat că un raport privind transparența conține informații denaturate semnificativ, inclusiv cele cu privire la eficiența sistemului de control al calității firmei de audit se va proceda astfel:
- echipa de inspecție va exprima o rezervă în privința asigurării negative oferite, sau nu va oferi nici o asigurare, atunci când posibilul efect al limitării este profund semnificativ;
- conform art. 30 (2) din Normele pentru controlul calității, aprobate prin Hotărârea Consiliului CAFR nr. 139/24 martie 2009, Camera poate propune autorității de supraveghere publică amendarea în consecință a acestui raport, fără întârziere.
Propunerea de amendare a raportului pentru transparență se va înscrie în Recomandările adresate auditorului statutar de către conducerea executivă a Camerei, după încheierea inspecției.
Lista de obiective pentru revizuirea calității activității de audit financiar
Anexa 2
Nr. crt. Obiective ale revizuirii calității activității desfășurate de către membrii CAFR, auditori persoane fizice și firme de audit, pe baza politicilor și procedurilor referitoare la aplicarea ISA 220, ISQC1, a Standardului Internațional de Audit (ISA) 800 și a celorlalte ISA relevante DA/NU Explicații I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de audit al situațiilor financiare întocmite în conformitate cu cadrele generale cu scop special și concordanța acestora cu ISA 800 și celelalte ISA relevante A OBIECTIVE GENERALE 1 Sunt anexate la dosarul misiunii copii ale situațiilor financiare întocmite potrivit bazei contabile de raportare convenite, conform ISA 800 'Considerente speciale - auditul situațiilor financiare întocmite în conformitate cu cadrele generale cu scop special', semnate și ștampilate de conducerea societății? (Secțiunea A1 'Copie după situațiile financiare semnate' din Ghidul privind auditul calității); Precizarea reglementărilor aplicabile 2 Conține dosarul de audit scrisoarea misiunii de audit sau altă formă de acord scris (Contractul de prestări servicii)? 3 Conține dosarul de audit rapoartele prezentate conducerii entității după încheierea misiunii, respectiv: [ ] Raportul auditorului independent asupra situațiilor financiare întocmite în conformitate cu cadrele generale cu scop special, potrivit cerințelor ISA 800; Scrisoarea de recomandări pentru remedierea aspectelor reținute în funcționarea sistemelor de contabilitate și de control intern, conform ISA 265 'Comunicarea deficiențelor în controlul intern către persoanele însărcinate cu guvernanța'?; idem B TERMENII MISIUNII 1 Conține scrisoarea misiunii/contractul de audit referiri cu privire la natura misiunii de audit/a cadrului general cu scop special pe baza căruia s-a întocmit un set complet de situații financiare? Aceasta poate fi: Actualizat conform ISA 800 clarificat a) contabilizare bazată pe taxe pentru un set de situații financiare, care însoțește declarația privind taxele/impozitul pe venituri/ale unei entității (cadru de conformitate); b) contabilizare bazată pe informațiile legate de încasările și plățile în numerar ale unei entități, pe care aceasta le poate avea de întocmit la cererea creditorilor; c) prevederile de raportare financiară ale unei agenții guvernamentale de reglementare/regulator/pentru un set de situații financiare întocmit conform reglementărilor emise de aceasta (cadru de prezentare justă); d) prevederile dintr-un contract (privind obligațiunile, împrumuturile, alocarea unui proiect) legate de raportarea financiară (cadru de conformitate); 2 Conține scrisoarea misiunii/contractul de audit cu scop special referiri cu privire la obiectivul auditorului financiar, de a aplica Standardele Internaționale de Audit (ISA), prin abordarea adecvată a considerentelor speciale privind: (a) acceptarea misiunii, (b) planificarea și efectuarea misiunii; (c) formarea unei opinii și raportarea cu privire la situațiile financiare, potrivit cerințelor ISA 800? Procedura nouă Conform ISA 800 clarificat 3 Dacă scrisoarea misiunii/contractul de audit cu scop special conține referiri cu privire la acceptabilitatea cadrului de raportare financiară aplicat în pregătirea situațiilor financiare, conform cerințelor ISA 210 'Convenirea asupra termenilor misiunii de audit', în vederea obținerii unei înțelegeri asupra: Procedură completă și actualizată a) - scopului pentru care sunt pregătite situațiile financiare, b) - utilizatorilor vizați/limitărilor existente în distribuirea și utilizarea raportului de audit cu scop special; c) - responsabilității conducerii pentru acceptabilitatea cadrului de raportare, în circumstanțele date; 4 Dacă s-a stabilit în scrisoarea de misiune/contractul de audit cu scop special natura informațiilor ce trebuie furnizate și semnate de către conducerea clientului de audit, în funcție de natura misiunii de audit cu scop special, în circumstanțele date; Actualizarea termenilor 5 Conține scrisoarea misiunii/contractul de audit cu scop special referiri cu privire la forma așteptată și conținutul raportului auditorului privind misiunea de audit cu scop special ce trebuie elaborat? idem VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a auditului cu scop special în conformitate cu ISA 800, celelalte ISA aplicabile și Procedurile cuprinse în Ghidul privind Auditul Calității A PLANIFICAREA AUDITULUI 1 A documentat auditorul, în circumstanțele date, considerentele speciale necesitate de aplicarea Standardelor Internaționale de Audit relevante, conform cerințelor ISA 200 'Obiectivele generale ale auditorului independent și desfășurarea unui audit în conformitate cu ISA'? Procedură nouă 2 A documentat auditorul financiar, în mod fundamentat, cauzele neaplicării cerințelor unor ISA nerelevante pentru scopul misiunii, în circumstanțele date (Ex: ISA 260 'Comunicarea cu persoanele însărcinate cu guvernanța, când situațiile financiare sunt pregătite exclusiv pentru uzul conducerii)'? idem 3 Au fost documentate de către auditor aspectele legate de independență, conform cerințelor Codului etic al profesioniștilor contabili, ISA 200 'Obiectivele generale ale auditorului independent și desfășurarea unui audit în conformitate cu ISA' și testelor din cadrul secțiunii B 2 'Acceptarea desemnării sau a redesemnării' din Ghidul privind Auditul Calității? Precizarea reglementărilor aplicabile 4 A documentat auditorul financiar rezultatul analizei oricăror interpretări semnificative ale unui acord/ contract, pe care se bazează informațiile financiare, care trebuie să fie descrise în mod adecvat în situațiile financiare, făcând referire la Nota din situațiile financiare în care sunt descrise aceste interpretări (pct. 10 din ISA 800)? Precizarea reglementărilor aplicabile 5 A fost documentată de auditor, în cadrul dosarului permanent, revizuirea/actualizarea cunoașterii generale a activității clientului, conform cerințelor ISA 315 'Înțelegerea entității și a mediului său și evaluarea riscurilor unor denaturări semnificative' și ale secțiunii B3 'Cunoașterea clientului și evaluarea riscurilor'? Idem 6 S-a desfășurat și documentat discuția inițială cu clientul asupra aspectelor cerute de Secțiunea B1 'lista de verificare a planificării', pct. 6, legate de aplicarea ISA 240 'Responsabilitățile auditorului privind frauda în cadrul unui audit al situațiilor financiare' și ISA 315 'Identificarea și evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă prin înțelegerea entității și a mediului său'?; idem 7 S-au întocmit tabele cu informațiile financiare-cheie și s-a efectuat o examinare analitică preliminară a acestora (secțiunea B6 'Revizuirea analitică preliminară')? Actualizare reglementări 8 A fost documentată evaluarea riscului inerent prin utilizarea listei de verificări de la secțiunea B4 'Evaluarea riscului inerent'? aplicabile 9 A fost documentată evaluarea riscului specific de denaturare semnificativă atât la nivelul situațiilor financiare, cât și la nivel de afirmații pentru clase de tranzacții, solduri ale conturilor (secțiunea B7 'Sumarul evaluării riscului și planul de eșantionare')? Idem 10 A fost stabilită metoda de eșantionare care urmează a fi utilizată și dimensiunea eșantionului și a intervalului de eșantionare (secțiunea B7)? idem 11 S-a efectuat o evaluare preliminară a respectării principiului continuității activității conform ISA 570 'Principiul continuității activității' (secțiunea B1 pct. 22)? 12 Au fost identificate și detaliate, legislația, reglementările, standardele contabile și de audit adecvate acestui client cu relevanța deosebită pentru misiune conform ISA 250 'Luarea în considerare a legii și reglementărilor într-un audit al situațiilor financiare'? (Secțiunea T 'Conformitatea cu legile și reglementările'). idem B ACTIVITATEA DE AUDIT 1 Există în dosarul curent informațiile financiare întocmite conform cadrului de raportare cu scop special stabilit în contract, semnate și ștampilate de conducerea clientului? 2 A documentat auditorul evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile ale entității auditate pentru fiecare element de bilanț și din contul de profit și pierdere, în funcție de natura misiunii și dacă aceste politici contabile sunt în conformitate cu Cadrul de raportare financiară cu scop special? idem 3 A fost documentată, în scopul planificării și efectuării auditului situațiilor financiare cu scop special, calcularea pragului de semnificație conform ISA 320 'Pragul de semnificație în planificarea și desfășurarea unui audit', prin luarea în considerare a nevoilor de informații financiare ale utilizatorilor misiunii (Secțiunea B 5 'Pragul de semnificație')? Armonizarea termenilor cu ISA 800 clarificat 4 A documentat auditorul financiar rezultatul analizei oricăror eventuale conflicte între standardele de raportare financiară stabilite de un regulator/organizație autorizată sau recunoscută de emitere a standardelor și cerințele adiționale legislative sau de reglementare și a luat măsurile prevăzute de pct. 18 din ISA 210 'Convenirea termenilor misiunii de audit', în sensul: [ ] prezentării suplimentare a cerințelor adiacente în situațiile financiare; [ ] modificării descrierii în situațiile financiare a cadrului de raportare financiară aplicabil; [ ] modificării opiniei de audit în cadrul Raportului auditorului independent? Reformulare conform ISA 800 clarificat 5 A documentat auditorul financiar toate probele de audit care să susțină opinia sa, conform ISA 500 'Probe de audit' și cerințelor specifice ale fiecărei secțiuni din dosarul de audit și procedurile de audit aplicabile, adaptate la circumstanțele date, cuprinse în Ghidul privind Auditul Calității (Secțiunile nominalizate de la litera 'D' la litera 'U' aplicabile)? Obiectivele și referințele concrete, pe fiecare secțiune în parte, sunt prezentate în cadrul procedurilor aferente activității de audit al situațiilor financiare cu scop general. Actualizare conform reglementărilor aplicabile 6 Au fost utilizate procedurile specifice pentru obținerea probelor de audit prevăzute de ISA 500 'Probe de audit' (inspecția, observația, investigarea și confirmarea, calculul, procedurile analitice)? idem 7 Existența tabelelor principale și a foilor de lucru pentru toate secțiunile aplicabile, prevăzute în Ghidul privind Auditul Calității, în funcție de obiectivul auditului cu scop special și conformitatea acestora cu conturile contabile; 8 Respectarea structurii foilor de lucru (denumire client, exercițiul auditat, data desfășurării activității, referința, obiectivul, procedurile, activitatea desfășurată, rezultat, concluzii și propuneri, semnătura celui care a întocmit foaia de lucru și a verificatorului); 9 Dacă au fost asigurate probe de audit, interne sau externe, conform ISA 500 'Probe de audit' în legătură cu toate aserțiunile conducerii referitoare la situațiile financiare care fac obiectul auditului. În cazul neobținerii de probe suficiente și adecvate, a exprimat auditorul o opinie modificată, conform ISA 800? 10 Pentru oricare eroare semnificativă, s-au documentat discuțiile cu conducerea prin probe semnate și ștampilate de client? 11 A fost obținută declarația conducerii, pentru asumarea responsabilității acesteia pentru întocmirea situațiilor financiare conform cadrului de raportare cu scop special? C FINALIZAREA MISIUNII 1 Dacă firma de audit a documentat Secțiunea A 'finalizarea auditului' din Ghidul privind Auditul Calității și componentele sale (secțiunile A3-A14); Precizarea reglementărilor aplicabile 2 S-a întocmit o sinteză a erorilor neajustate care a fost comparată cu pragul de semnificație determinat pentru efectuarea auditului cu scop special (secțiunea A9 'Sumarul erorilor')? 3 Dacă s-a realizat și documentat întâlnirea finală cu clientul conform secțiunii B11, pentru discutarea problemelor constatate în realizarea misiunii de audit cu scop special; idem 4 S-a documentat revizuirea concluziilor ce decurg din probele de audit obținute, ca bază a exprimării opiniei de audit, în funcție de cadrul de raportare financiară aplicabil, conform ISA 200 'Obiectivele generale ale auditorului independent și desfășurarea unui audit în conformitate cu ISA' (Secțiunea A14 'Raportul de audit')? idem 5 S-a întocmit un raport al auditorului ca urmare a efectuării misiunii de audit cu scop special, cuprinzând elementele de bază prevăzute de paragrafele 12 - 14 din ISA 800 Considerente speciale - Auditul situațiilor financiare întocmite în conformitate cu cadrele generale cu scop special? Aceste elemente se referă la: idem a) Descrierea elementelor prevăzute de ISA 700 'Formarea unei opinii și raportarea cu privire la situațiile financiare'; b) Descrierea cadrului de raportare financiară cu scop special, aplicabil; c) Descrierea scopului pentru care sunt pregătite situațiile financiare; d) Descrierea utilizatorilor vizați/a limitărilor existente în distribuirea și utilizarea raportului de audit cu scop special; e) Explicații privind responsabilitatea conducerii pentru determinarea acceptabilității cadrului de raportare financiară ales pentru pregătirea situațiilor financiare, în circumstanțele date; f) Opinia auditorului independent; g) Inserarea unui paragraf de atenționare a utilizatorilor cu privire la faptul că situațiile financiare sunt pregătite în conformitate cu un cadru special; h) Data și semnătura. 6 A fost exprimată o opinie clară în raportul de audit cu scop special, potrivit circumstanțelor date și a cerințelor ISA 800 'Considerente speciale - Auditul situațiilor financiare întocmite în conformitate cu cadrele generale cu scop special'? Aceste cerințe speciale sunt: Procedură nouă a) În cazul auditului unor situații financiare întocmite pe baza unui cadru de conformitate (prevederile legate de raportare financiară ale unui contract, contabilizarea bazată pe taxe pentru un set de situații financiare, care însoțește declarația privind impozitul pe venit), se exprimă o opinie de tipul: 'În opinia noastră, situațiile financiare pentru anul .... sunt pregătite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu prevederile cadrului de raportare ale secțiunii X din Contract/cu Legea impozitului pe venit din Jurisdicția Y, după caz'; b) În cazul auditului unor situații financiare întocmite pe baza unui cadru de prezentare justă (prevederile de raportare financiară stabilite de un regulator) se exprimă o opinie de tipul: 'În opinia noastră, situațiile financiare pentru anul ...... prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, poziția financiară a entității Z la 1 decembrie 20x1, performanța financiară și situația fluxurilor de numerar, în conformitate cu prevederile de raportare financiară ale Regulamentului W'; c) În toate cazurile, se precizează utilizatorii, precum și posibilitatea ca situațiile financiare să nu fie adecvate pentru un alt scop. Notă: sunt aplicabile și procedurile prevăzute în capitolele II, III, IV, V și VII prezentate în cadrul procedurilor de revizuire a calității activității de audit financiar NR. CRT. OBIECTIVUL/CAPITOLUL NUMĂR PROCEDURI I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de audit cu scop special și concordanța acestora cu ISA relevante 8 A Obiective generale 3 B Termenii angajamentului 5 VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a auditului cu scop special în conformitate cu ISA și Procedurile cuprinse în Ghidul privind Auditul Calității 29 A Planificarea auditului 12 B Activitatea de audit - obiective specifice - obiective comune cu auditul financiar 11 după caz C Finalizarea auditului 6 Total 37
Lista de obiective pentru revizuirea calității activității de audit al situațiilor financiare întocmite în conformitate cu cadrele generale cu scop special (ISA 800)
Lista de obiective pentru revizuirea calității
Activității de audit al situațiilor financiare întocmite în conformitate cu cadrele generale cu scop special
Anexa 3
Nr. crt. Obiective ale revizuirii calității activității desfășurate de către membrii CAFR, auditori persoane fizice și firme de audit, pe baza politicilor și procedurilor referitoare la aplicarea ISA 220, ISQC1, a Standardului Internațional de Audit (ISA) 805 și a celorlalte ISA relevante DA/NU I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de audit al componentelor individuale ale situațiilor financiare, ale elementelor specifice, conturi sau alte aspecte ale situațiilor financiare și concordanța acestora cu ISA 805 și celelalte ISA relevante Proced. noi ISA 805 A OBIECTIVE GENERALE 1 Sunt anexate la dosarul misiunii copii ale informațiilor financiare/componentelor individuale, elementelor specifice,conturilor sau altor aspecte ale situațiilor financiare, după caz, întocmite potrivit bazei contabile de raportare convenite, semnate și ștampilate de conducerea societății (Secțiunea A1 'Copie după situațiile financiare semnate' din Ghidul privind auditul calității)? 2 Conține dosarul de audit scrisoarea misiunii de audit cu scop special sau altă formă de acord scris (Contractul de prestări servicii)? 3 Conține dosarul de audit rapoartele prezentate conducerii entității după încheierea misiunii, respectiv: [ ] Raportul auditorului independent asupra componentei individuale, elementului specific, aspectului situațiilor financiare auditate, întocmit potrivit cerințelor ISA 805 'Considerente speciale - Audituri ale componentelor individuale ale situațiilor financiare, ale elementelor specifice, conturi sau alte aspecte ale situațiilor financiare'; [ ] Scrisoarea de recomandări pentru remedierea aspectelor reținute în funcționarea sistemelor de contabilitate și de control intern, conform ISA 265 'Comunicarea deficiențelor în controlul intern către persoanele însărcinate cu guvernanța'?; B TERMENII MISIUNII 1 Conține scrisoarea misiunii/contractul de audit referiri cu privire la natura misiunii de audit cu scop special? Aceasta poate fi: a) O componentă individuală a setului complet de situații financiare (exemplu: bilanțul), întocmită în conformitate cu un cadru de interes general și notele aferente(cadru de prezentare fidelă); b) Un element specific, cont sau aspect al unei situații financiare individuale, întocmite în conformitate cu un cadru cu scop special (cadru de conformitate), cum ar fi: - clauze în cadrul unui portofoliu de asigurare, privind conturile de creanțe, provizioane, stoc, valoarea de înregistrare a imobilizărilor necorporale și notele aferente; - un program privind activele administrate extern și venitul dintr-un plan privat de pensii și notele aferente; - un program privind cheltuielile de leasing angajate, inclusiv notele explicative; - un program privind participarea la profit a angajaților și notele aferente; Proced. noi ISA 805 2 Conține scrisoarea misiunii/contractul de audit referiri cu privire la obiectivul auditorului financiar, de a aplica Standardele Internaționale de Audit (ISA), prin abordarea adecvată a considerentelor speciale privind: (a) acceptarea misiunii, (b) planificarea și efectuarea misiunii; (c) formarea unei opinii și raportarea cu privire la componența situațiilor financiare/elementele specifice, după caz, potrivit cerințelor ISA 805? 3 Conține scrisoarea misiunii/contractul de audit cu scop special referiri cu privire la acceptabilitatea cadrului de raportare financiară aplicat în pregătirea informațiilor financiare/componentei individuale sau a elementului specific, conform cerințelor ISA 210 'Convenirea asupra termenilor misiunii de audit', în vederea obținerii unei înțelegeri asupra: a) - scopului pentru care sunt pregătite informațiile financiare, b) - utilizatorilor vizați/limitărilor existente în distribuirea și utilizarea raportului de audit cu scop special; c) - responsabilității conducerii pentru acceptabilitatea cadrului de raportare, în circumstanțele date? 4 Dacă s-a stabilit în scrisoarea de misiune/contractul de audit natura informațiilor ce trebuie furnizate și semnate de către conducerea clientului de audit, în funcție de natura misiunii de audit a componentei, elementului special, aspectului din situațiile financiare, în circumstanțele date; 5 Conține scrisoarea misiunii/contractul de audit referiri cu privire la forma așteptată și conținutul raportului auditorului privind misiunea de audit ce trebuie elaborate, conform ISA 210? VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a auditului cu scop special în conformitate cu ISA 805 și Procedurile cuprinse în Ghidul privind Auditul Calității A PLANIFICAREA AUDITULUI 1 A documentat auditorul considerentele speciale necesitate de aplicarea Standardelor Internaționale de Audit relevante, respectiv adaptarea lor în funcție de necesitatea circumstanțelor date, conform cerințelor ISA 200 'Obiectivele generale ale auditorului independent și desfășurarea unui audit în conformitate cu ISA'? (Ex: Aplicarea ISA 580 'Declarații scrise': declarațiile conducerii asupra unui set complet de situații financiare vor fi înlocuite de declarații scrise pentru prezentarea componenței)? 2 A documentat auditorul financiar, în mod fundamentat, cauzele neaplicării cerințelor unor ISA nerelevante pentru scopul misiunii, în circumstanțele date (Ex: ISA 570 'Continuitatea activității', când auditorul nu este angajat să auditeze setul complet de situații financiare ale entității)? Proced. noi ISA 805 3 Au fost documentate de către auditor aspectele legate de independență, conform cerințelor Codului etic al profesioniștilor contabili, ISA 200 și a testelor din cadrul secțiunii B2 'Acceptarea desemnării sau a redesemnării' din Ghidul privind Auditul Calității? 4 A fost documentată de auditor revizuirea/actualizarea cunoașterii generale a activității clientului, conform cerințelor ISA 315 'Înțelegerea entității și a mediului său și evaluarea riscurilor unei denaturări semnificative' și ale secțiunii B3 'Cunoașterea clientului și evaluarea riscurilor'? 5 S-a desfășurat și documentat discuția inițială cu clientul asupra aspectelor cerute de Secțiunea B1 'lista de verificare a planificării', pct. 6, legate de aplicarea ISA 240 'Responsabilitățile auditorului privind frauda în cadrul unui audit al situațiilor financiare' și ISA 315 'Identificarea și evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă prin înțelegerea entității și a mediului său'?; 6 A fost documentată, în scopul planificării și efectuării auditului componentei individuale, elementului specific, aspectului din situațiile financiare, calcularea pragului de semnificație, conform ISA 320 'Pragul de semnificație în planificarea și desfășurarea unui audit' și s-au stabilit, în consecință, natura, durata și amploarea procedurilor de audit și evaluarea denaturărilor necorectate? (Secțiunea B5 'Pragul de semnificație'); 7 S-au întocmit tabele cu informațiile financiare - cheie și s-a efectuat o examinare analitică preliminară a acestora (Secțiunea B6 'Revizuirea analitică preliminară')? 8 A fost documentată evaluarea riscului inerent prin utilizarea listei de verificări de la Secțiunea B4 'Evaluarea riscului inerent'? 9 A fost documentată evaluarea riscului specific de denaturare semnificativă atât la nivelul situațiilor financiare, cât și la nivel de afirmații pentru clase de tranzacții, solduri ale conturilor? (Secțiunea B7 'Sumarul evaluării riscului și planul de eșantionare'); 10 A fost stabilită metoda de eșantionare care urmează a fi utilizată și dimensiunea eșantionului și a intervalului de eșantionare? (Secțiunea B7); 11 Au fost identificate și detaliate, legislația, reglementările, standardele contabile și de audit adecvate acestui client cu relevanța deosebită pentru misiune conform ISA 250 Luarea în considerare a legii și reglementărilor într-un audit al situațiilor financiare? (Secțiunea T 'Conformitatea cu legile și reglementările'); B ACTIVITATEA DE AUDIT 1 Dacă auditorul financiar a documentat evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile ale entității auditate pentru fiecare element de bilanț și din contul de profit și pierdere, în funcție de natura misiunii și dacă aceste politici contabile sunt în conformitate cu Cadrul de raportare financiară cu scop special; Proced noi ISA 805 2 Există în dosarul curent informațiile financiare întocmite conform cadrului de raportare cu scop special stabilit în contract, semnate și ștampilate de conducerea clientului? 3 A documentat auditorul financiar, în funcție de natura misiunii de audit cu scop special, toate probele de audit și procedurile aplicabile, cuprinse în Ghidul privind Auditul Calității (Secțiunile de la D la U), adaptate la circumstanțele date, care să susțină opinia sa? Obiectivele și referințele concrete, pe fiecare secțiune în parte, sunt prezentate în cadrul procedurilor aferente activității de audit al situațiilor financiare cu scop general. 4 Existența tabelelor principale și a foilor de lucru pentru toate secțiunile aplicabile, prevăzute în Ghidul privind Auditul Calității, în funcție de obiectivul auditului cu scop special și conformitatea acestora cu conturile contabile; 5 Respectarea structurii foilor de lucru (denumire client, exercițiul auditat, data desfășurării activității, referința, obiectivul, procedurile, activitatea desfășurată, rezultat, concluzii și propuneri, semnătura celui care a întocmit foaia de lucru și a verificatorului); 6 Au fost utilizate procedurile specifice pentru obținerea probelor de audit prevăzute de ISA 500 'Probe de audit' (inspecția, observația, investigarea și confirmarea, calculul, procedurile analitice)? 7 Dacă au fost asigurate probe de audit, interne sau externe, în legătură cu toate aserțiunile conducerii referitoare la componentele individuale, elementele speciale, aspectele situațiilor financiare care fac obiectul auditului. În cazul neobținerii de probe suficiente și adecvate, auditorul trebuie să exprime o opinie modificată, conform ISA 805; 9 Pentru oricare eroare semnificativă, s-au documentat discuțiile cu conducerea prin probe semnate și ștampilate de client? 10 A fost obținută declarația conducerii, pentru asumarea responsabilității acesteia pentru întocmirea componentelor individuale, elementelor speciale, aspectelor din situațiile financiare întocmite conform cadrului de raportare cu scop special? C FINALIZAREA MISIUNII 1 Dacă firma de audit a documentat Secțiunea A 'finalizarea auditului' din Ghidul privind Auditul Calității și componentele sale (secțiunile A3-A14); 2 S-a întocmit o sinteză a erorilor neajustate care a fost comparată cu pragul de semnificație determinat pentru efectuarea auditului cu scop special (secțiunea A9 'Sumarul erorilor')? Proced. noi ISA 805 3 Dacă s-a realizat și documentat întâlnirea finală cu clientul conform secțiunii B 11, pentru discutarea problemelor constatate în realizarea misiunii de audit cu scop special; 4 S-a documentat revizuirea concluziilor ce decurg din probele de audit obținute, ca bază a exprimării opiniei de audit, în funcție de cadrul de raportare financiară aplicabil, conform ISA 200 'Obiectivele generale ale auditorului independent și desfășurarea unui audit în conformitate cu ISA'? (Secțiunea A14 'Raportul de audit'); 5 S-a întocmit un raport al auditorului ca urmare a efectuării misiunii de audit cu scop special, cuprinzând elementele de bază prevăzute de exemplele prezentate la ISA 805 'Considerente speciale - Audituri ale componentelor individuale ale situațiilor financiare, ale elementelor specifice, conturi sau alte aspecte ale situațiilor financiare'? Aceste elemente se referă la: a) Descrierea elementelor prevăzute de ISA 700 'Formarea unei opinii și raportarea cu privire la situațiile financiare'; b) Descrierea cadrului de raportare financiară cu scop special, aplicabil; c) Explicații privind responsabilitatea conducerii pentru determinarea acceptabilității cadrului de raportare financiară ales pentru pregătirea situațiilor financiare, în circumstanțele date; d) Inserarea unui paragraf de atenționare a utilizatorilor cu privire la faptul că informația financiară/Componența/elementul special/aspectul din situațiile financiare/sunt pregătite în conformitate cu un cadru special, făcând diferențierea între opinia asupra acesteia și opinia asupra setului complet al situațiilor financiare; 6 A fost exprimată o opinie clară în raportul de audit cu scop special, în acord cu cerințele specifice ale ISA 805 'Considerente speciale - Audituri ale componentelor individuale ale situațiilor financiare, ale elementelor specifice, conturi sau alte aspecte ale situațiilor financiare', care se referă la următoarele aspecte: a) Auditorul financiar nu trebuie să exprime o opinie nemodificată cu privire la o componentă individuală dintr-un set complet de situații financiare, dacă auditorul a exprimat o opinie contrară, ori s-a aflat în imposibilitatea exprimării unei opinii asupra setului complet al situațiilor financiare ca întreg, în conformitate cu ISA 705 'Modificări ale opiniei raportului auditorului independent'; b) Dacă totuși auditorul consideră adecvat să exprime o opinie nemodificată asupra acelui element, în circumstanțele de la pct. a) de mai sus, a documentat auditorul faptul că: (i) nu este interzis prin lege sau reglementări un astfel de procedeu; (îi) opinia este exprimată într-un raport al auditorului care nu este publicat alături de raportul auditorului care Conține opinia contrară și, (iii) elementul specific nu constituie o parte semnificativă a setului complet de situații financiare ale entității? Proced. noi ISA 805 c) Auditorul a considerat adecvat să-și modifice opinia asupra unei componente individuale a situațiilor financiare, prin introducerea unui paragraf explicativ, atunci când există o modificare a opiniei asupra setului complet al situațiilor financiare, formulată conform ISA 706 'Paragrafele de Observații și Paragrafele Explicative în raportul auditorului independent'? Notă: sunt aplicabile și procedurile prevăzute în capitolele II, III, IV, V și VII prezentate în cadrul procedurilor de revizuire a calității activității de audit financiar. NR. CRT. OBIECTIVUL/CAPITOLUL NUMĂR PROCEDURI I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de audit al componentelor individuale ale situațiilor financiare, ale elementelor specifice, conturi sau alte aspecte ale situațiilor financiare și concordanța acestora cu ISA 805 și celelalte ISA relevante 8 A Obiective generale 3 B Termenii misiunii 5 VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a auditului cu scop special în conformitate cu ISA și Procedurile cuprinse în Ghidul privind Auditul Calită- ții 27 A Planificarea auditului 11 B Activitatea de audit - obiective specifice - obiective comune cu auditul financiar 10 după caz C Finalizarea auditului 6 Total 35
Lista de obiective pentru revizuirea calității Activității de audit al componentelor individuale ale situațiilor financiare, ale elementelor specifice, conturi sau alte aspecte ale situațiilor financiare (ISA 805)
Lista de obiective pentru revizuirea calității activității de audit al componentelor individuale ale situațiilor financiare, ale elementelor specifice, conturi sau alte aspecte ale situațiilor financiare (ISA 805)
Anexa 4
Nr. crt. Obiective ale revizuirii calității activității desfășurate de către membrii CAFR, auditori persoane fizice și firme de audit, pe baza politicilor și procedurilor referitoare la aplicarea ISA 220, ISQC1, a Standardului Internațional de Audit (ISA) 810 și a celorlalte ISA relevante DA/NU I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de raportare cu privire la situațiile financiare simplificate și concordanța acestora cu ISA 810 și celelalte ISA relevante Proced. noi ISA 810 A OBIECTIVE GENERALE 1 Sunt anexate la dosarul misiunii copii ale: [ ] situațiilor financiare auditate, întocmite în conformitate cu ISA, semnate și ștampilate de conducerea societății? [ ] situațiilor financiare simplificate derivate din situațiile financiare auditate de același auditor (Secțiunea A1 'Copie după situațiile financiare semnate' din Ghidul privind Auditul Calității)? 2 Conține dosarul de audit scrisoarea misiunii de raportare cu privire la situațiile financiare simplificate, sau altă formă de acord scris (Contractul de prestări servicii)? 3 Conține dosarul de audit rapoartele prezentate conducerii entității după încheierea misiunii, respectiv: [ ] Raportul auditorului independent cu privire la situațiile financiare simplificate, întocmit potrivit cerințelor ISA 810 'Misiuni de raportare cu privire la situații financiare simplificate'; [ ] Scrisoarea de recomandări pentru remedierea aspectelor reținute în funcționarea sistemelor de contabilitate și de control intern, conform ISA 265 'Comunicarea deficiențelor în controlul intern către persoanele însărcinate cu guvernanța'?; B TERMENII MISIUNII 1 Conține scrisoarea misiunii/contractul de prestări servicii referiri cu privire la obiectivele auditorului financiar, constând în: (a) Să determine caracterul adecvat al acceptării misiunii; (b) Dacă se angajează să raporteze cu privire la situațiile financiare simplificate: (i) să își formeze o opinie cu privire la situațiilor financiare simplificate în baza unei evaluări a concluziilor trase din probele obținute și (îi) să își exprime în mod clar acea opinie într-un raport scris, care conține și baza pentru acea opinie? 2 Conține scrisoarea misiunii de raportare cu privire la situațiile financiare simplificate/contractul de prestări servicii referiri cu privire la acceptabilitatea misiunii? Condițiile de acceptare sunt: Proced. noi ISA 810 a) Numai dacă auditorul a fost angajat să efectueze auditul situațiilor financiare din care derivă situațiile financiare simplificate (pct. 5 din ISA 810); b) Dacă criteriile de selectare a informațiilor care trebuie reflectate în situațiile financiare simplificate asigură consecvența acestora, sub toate aspectele semnificative, cu situațiile financiare din care derivă (un sumar fidel al situațiilor financiare auditate); c) Dacă s-a obținut acceptul conducerii de a-și asuma răspunderea pentru: - pregătirea situațiilor financiare simplificate în conformitate cu criteriile aplicate; - disponibilizarea fără dificultate a situațiilor financiare simplificate în favoarea utilizatorilor vizați; - includerea raportului auditorului cu privire la situațiile financiare simplificate în orice document care conține sumarul situațiilor financiare; d) Dacă s-a stabilit cu conducerea forma opiniei ce urmează a fi exprimată cu privire la situațiile financiare simplificate; 3 Dacă s-a stabilit în scrisoarea de misiune/contractul de prestări servicii natura informațiilor ce trebuie furnizate și semnate de către conducerea clientului de audit, în funcție de natura misiunii de audit a componentei, elementului special, aspectului din situațiile financiare, în circumstanțele date; 4 Conține scrisoarea misiunii/contractul de prestări servicii referiri cu privire la forma așteptată și conținutul raportului auditorului privind misiunea de audit ce trebuie elaborate, conform ISA 210 'Convenirea asupra termenilor misiunii de audit'? VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă cu privire la situațiile financiare simplificate în conformitate cu ISA și Procedurile cuprinse în Ghidul privind Auditul Calității A PLANIFICAREA MISIUNII 1 Au fost documentate de către auditor aspectele legate de independență, conform cerințelor Codului etic al profesioniștilor contabili, ISA 200 'Obiectivele generale ale auditorului independent în desfășurarea unui audit în conformitate cu ISA' și a testelor din cadrul secțiunii B.2 'Acceptarea desemnării sau a redesemnării' din Ghidul privind Auditul Calității? 2 A fost documentat 'Acordul de planificare a auditului', conform cerințelor ISA 300 'Planificarea unui audit al situațiilor financiare' și secțiunii B9 din Ghidul privind Auditul Calității? 3 Dacă există și au fost documentate criteriile de pregătire a situațiilor financiare simplificate și acestea asigura calitatea situațiilor financiare simplificate, în sensul că: a) se prezintă în mod adecvat natura lor simplificată și se identifică situațiile financiare auditate. ISA 810 recomandă titulatura: 'Situații financiare simplificate pregătite în baza situațiilor financiare auditate pentru anul încheiat la 31 decembrie 2001'; Proced. noi ISA 810 b) sunt descrise în mod clar de la cine sau de unde sunt disponibile situațiile financiare auditate; c) sunt prezentate în mod adecvat criteriile aplicate; d) pot fi recalculate în situațiile financiare auditate, în baza informațiilor legate de aceasta; e) conțin informațiile necesare și sunt la un nivel adecvat de agregare, astfel încât să nu inducă în eroare, în circumstanțele date; 4 În cazul când auditorul concluzionează că aceste criterii nu sunt acceptabile, sau că cei însărcinați cu guvernanța nu și-au asumat responsabilitățile prevăzute la pct. 6 b) din ISA 810, a procedat auditorul conform pct. 7 din ISA 810, în sensul neacceptării misiunii? 5 A fost documentată 'agenda de lucru a întâlnirilor pentru planificare' conform secțiunii B 11 din Ghidul privind Auditul Calității? 6 S-a desfășurat și documentat discuția inițială cu clientul asupra aspectelor cerute de Secțiunea B1 'lista de verificare a planificării', pct. 6?; B ACTIVITATEA DE RAPORTARE CU PRIVIRE LA SITUAȚIILE FINANCIARE SIMPLIFICATE 1 A documentat auditorul financiar, în cadrul dosarului de audit, toate probele și procedurile de audit care să susțină opinia sa, conform cerințelor pct. 8 din ISA 810. Pentru fiecare dintre procedurile descrise mai jos auditorul va obține și documenta probe de audit, aceste proceduri constând în: 2 Evaluarea faptului dacă situațiile financiare simplificate prezintă în mod adecvat sumarul naturii și identitatea situațiilor financiare; 3 Evaluarea faptului dacă, atunci când situațiile financiare simplificate nu sunt însoțite de situațiile financiare auditate, acestea descriu în mod clar: (i) de la cine sau unde sunt disponibile situațiile financiare auditate; (îi) legea sau regulamentul care specifică faptul că situațiile financiare auditate nu trebuie să fie puse la dispoziția utilizatorilor situațiilor financiare simplificate; 4 Evaluarea faptului dacă situațiile financiare simplificate prezintă în mod adecvat criteriile aplicate 5 Verificarea concordantei informațiilor legate de situațiile financiare simplificate cu cele din situațiile financiare auditate; 6 Verificarea faptului dacă situațiile financiare simplificate sunt pregătite în concordanță cu criteriile aplicate; 7 Evaluarea faptului dacă, având în vedere scopul situațiilor financiare simplificate, acestea conțin informațiile necesare și dacă sunt la un nivel de agregare adecvat, pentru a nu induce în eroare, în circumstanțele date; 8 Evaluarea faptului dacă, situațiile financiare auditate sunt disponibile pentru utilizatorii situațiilor financiare simplificate; 9 A documentat auditorul factorii care influențează gradul de disponibilitate a situațiilor financiare auditate? Acești factori pot fi: Proced. noi ISA 810 - situațiile financiare simplificate descriu în mod clar de la cine, sau unde sunt disponibile situațiile financiare auditate; - situațiile financiare auditate sunt un document public; - conducerea a stabilit un proces prin care utilizatorii situațiilor financiare simplificate pot obține acces la situațiile financiare auditate; 10 Existența tabelelor principale și a foilor de lucru pentru toate secțiunile aplicabile, prevăzute în Ghidul privind Auditul Calității și conformitatea acestora cu informațiile din situațiile financiare auditate; 11 Respectarea structurii foilor de lucru (denumire client, exercițiul auditat, data desfășurării activității, referință, obiectivul, procedurile, activitatea desfășurată, rezultat, concluzii și propuneri, semnătura celui care a întocmit foaia de lucru și a verificatorului); 12 A fost obținută declarația conducerii, pentru asumarea responsabilității acesteia pentru întocmirea situațiilor financiare simplificate? C FINALIZAREA MISIUNII 1 Dacă firma de audit a documentat Secțiunea A 'finalizarea auditului' din Ghidul privind Auditul Calității și componentele sale (secțiunile A3-A14); 2 S-a documentat revizuirea concluziilor ce decurg din probele de audit obținute, ca baza a exprimării opiniei de audit, conform ISA 200 'Obiectivele generale ale auditorului independent și desfășurarea unui audit în conformitate cu ISA' (Secțiunea A14 'Raportul de audit')? 3 În cazul în care auditorul concluzionează că este adecvată o opinie nemodificată, a ales auditorul una din formele recomandate de pct. 9 din ISA 810, respectiv: (a) situațiile financiare simplificate sunt, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu criteriile aplicabile; sau (b) situațiile financiare simplificate sunt un sumar al situațiilor financiare auditate, în conformitate cu criteriile aplicabile? 4 Dacă auditorul a procedat conform prevederilor pct. 11 din ISA 810, neacceptând misiunea, în cazul în care o lege/regulament impune exprimarea în alți termeni a opiniei cu privire la situațiile financiare simplificate, iar aplicarea de proceduri suplimentare nu determină atenuarea eventualelor neînțelegeri; 5 S-a întocmit un raport cu privire la situațiile financiare simplificate, care să conțină elementele prevăzute la pct. 14 din ISA 810? Aceste elemente sunt: a) Titlul care să indice în mod clar că raportul este emis de un auditor independent; b) Destinatarul/Dacă destinatarul este altul decât al situațiilor financiare auditate, auditorul va evalua gradul de adecvare al folosirii unui destinatar distinct; Proced. noi ISA 810 c) Paragraful introductiv, care cuprinde: - identificarea situațiilor financiare simplificate pe baza cărora auditorul raportează; - identificarea situațiilor financiare auditate; - referirea la raportul auditorului și opinia nemodificată exprimată referitor la situațiile financiare auditate; - referirea la faptul că situațiile financiare simplificate nu reflectă efectele unor evenimente care au avut loc după data raportului auditorului, până la data raportării cu privire la situațiile financiare simplificate; - o declarație care să indice faptul că situațiile financiare simplificate nu conțin toate prezentările cerute în cadrul de raportare financiară aplicat în pregătirea situațiilor financiare auditate; d) Descrierea responsabilității conducerii pentru pregătirea situațiilor financiare simplificate în conformitate cu criteriile aplicabile; e) Declarație privind responsabilitatea auditorului pentru exprimarea unei opinii cu privire la situațiile financiare simplificate, pe baza procedurilor impuse de ISA 810; f) Paragraful cuprinzând opinia; g) Semnătura auditorului; h) Data raportului auditorului; i) Adresa auditorului; 6 Este corelată data raportului cu privire la situațiile financiare simplificate cu: - data la care auditorul a primit declarația conducerii prin care își asumă răspunderea pentru pregătirea situațiilor financiare simplificate; - data raportului auditorului cu privire la situațiile financiare auditate?; 7 Dacă s-a realizat și documentat întâlnirea finală cu clientul conform secțiunii B.11, pentru discutarea problemelor constatate în realizarea misiunii de raportare cu privire la situațiile financiare simplificate; 8 A fost exprimată o opinie clară în raportul cu privire la situațiile financiare simplificate, corelată cu opinia asupra situațiilor financiare auditate, conform cerințelor specifice ale ISA 810 și Secțiunii A 14 'Raportul auditorului' din Ghidul privind Auditul Calității? Aceste cerințe constau în: a) Când raportul de audit conține o opinie modificată, conform ISA 705 'Modificări ale opiniei raportului auditorului independent' sau un paragraf de observații sau un paragraf explicativ, conform ISA 706 'Paragrafele de observații și paragrafele explicative în raportul auditorului independent', a înscris auditorul în raportul cu privire la situațiile financiare simplificate următoarele elementele suplimentare: [ ] mențiunea că raportul de audit al situațiilor financiare auditate conține o opinie modificată; [ ] descrierea bazei pentru opinia modificată și a [ ] efectului acestui fapt asupra situațiilor financiare simplificate? Proced. noi ISA 810 b) Atunci când auditorul a exprimat o opinie contrară, ori s-a aflat în imposibilitatea exprimării unei opinii asupra situațiilor financiare auditate, a consemnat auditorul, în raportul cu privire la situațiile financiare simplificate; faptul că este inadecvat să exprime o opinie cu privire la situațiile financiare simplificate (negarea opiniei)? c) Dacă situațiile financiare simplificate nu sunt consecvente, sub toate aspectele semnificative, cu situațiile financiare auditate, în conformitate cu criteriile aplicabile, iar conducerea nu acceptă să facă schimbările necesare, a considerat auditorul adecvat să exprime o opinie contrară cu privire la situațiile financiare simplificate? 9 A restricționat auditorul distribuirea sau folosirea raportului cu privire la situațiile financiare simplificate, atunci când situațiile financiare auditate sunt pregătite în conformitate cu un cadru de raportare cu scop special, având un cadru mai restrâns al utilizatorilor? 10 A solicitat auditorul în scris, clientului de audit să prezinte, diferențiat de situațiile financiare simplificate, orice informație financiară neauditată? În caz contrar a menționat în Raport că acesta nu acoperă asemenea informații neauditate? Notă: sunt aplicabile și procedurile prevăzute în capitolele II, III, IV, V și VII prezentate în cadrul procedurilor de revizuire a calității activității de audit financiar. NR. CRT. OBIECTIVUL/CAPITOLUL NUMĂR PROCEDURI I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de raportare cu privire la situațiile financiare simplificate și concordanța acestora cu ISA 810 și celelalte ISA relevante 7 A Obiective generale 3 B Termenii misiunii 4 VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a raportării cu privire la situațiile financiare simplificate, în conformitate cu ISA 810 și Procedurile cuprinse în Ghidul privind Auditul Calității 28 A Planificarea auditului 6 B Activitatea de audit - obiective specifice - obiective comune cu auditul financiar 12 după caz C Finalizarea auditului 10 Total 35
Lista de obiective pentru revizuirea calității misiunilor de raportare cu privire la situații financiare simplificate (ISA 810)
Lista de obiective pentru revizuirea calității activității de raportare cu privire la situațiile financiare simplificate (ISA 810)
Anexa 5
Nr. crt. Obiective de revizuire a calității misiunilor de revizuire a situațiilor financiare, desfășurate de către membrii CAFR - auditori persoane juridice și firme de audit, pe baza politicilor și procedurilor referitoare la aplicarea ISA 220, ISQC1 și a I.S.R.E. 2400 DA/NU Explicații I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de revizuire a situațiilor financiare și concordanța acestora cu Standardul Internațional pentru misiuni de revizuire (ISRE) 2400 A OBIECTIVE GENERALE 1 Sunt anexate la dosarul misiunii copii ale situațiilor financiare, aprobate de AGA, întocmite potrivit prevederilor cadrului de raportare financiară aplicabil, semnate și ștampilate de conducerea societății și înregistrate la Registrul Comerțului(Secțiunea A1 din Ghidul privind Auditul Calității)? Actualiz. prevederi aplicabile 2 Este anexată la dosarul misiunii o copie după Raportul auditorului independent, emis de către auditorul financiar al entității în legătură cu situațiile financiare supuse revizuirii unui practician? Reformulare 3 Conține dosarul de lucru: [ ] Contractul de prestări servicii/scrisoarea de acceptare a misiunii, care confirmă acceptarea de către practician a numirii lui și ajută la prevenirea neînțelegerilor privind unele probleme (obiectivele, aria de aplicabilitate a misiunii, aria de cuprindere a responsabilităților auditorului, forma raportului); [ ] Raportul de revizuire prezentat conducerii societății? idem B TERMENII MISIUNII DE REVIZUIRE 1 Definește scrisoarea misiunii/contractul de prestări servicii obiectivul misiunii de revizuire a situațiilor financiare: sesizarea de către practician, pe baza procedurilor aplicate, care nu oferă toate probele cerute într-un audit, a unor aspecte care îl determină să creadă că situațiile financiare nu sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil (ISRE 2400-pct 3)? 2 Conține scrisoarea misiunii/contractul de prestări servicii referiri la principalele clauze prevăzute de paragraful 12 din ISRE 2400? Acestea constau în: a) Obiectivul misiunii de revizuire a situațiilor financiare; Completare b) Responsabilitatea conducerii pentru întocmirea și prezentarea adecvată a situațiilor financiare; c) Aria de aplicabilitate a revizuirii/Procedurile necesare pentru a efectua o revizuire a situațiilor financiare/incluzând trimiterile la ISRE 2400, standarde și practici naționale relevante și, după caz, la termenii misiunii (ISRE 2400 pct. 8); idem d) Accesul fără restricții la registre, documentații și alte informații cerute în legătură cu revizuirea; e) O mostră din Raportul care se preconizează a fi predat; f) Faptul că nu este sigur că misiunea va prezenta acte ilegale sau alte neregularități, de exemplu, fraude, sau delapidări care ar putea exista; Reformulare g) O declarație conform căreia nu se desfășoară un audit și nu va fi exprimată o opinie de audit. Precizarea faptului că, potrivit pct. 9 din ISRE 2400, misiunea de revizuire va furniza un nivel moderat de asigurare, de natura unei asigurări negative, conform căreia, informațiile care fac obiectul revizuirii nu conțin denaturări semnificative; Completare 3 Dacă sunt încheiate contracte/convenții cu alți practicieni sau experți, s-a asigurat concordanța lor cu termenii misiunii de revizuire, astfel încât practicianul să concluzioneze că activitatea respectivă este adecvată scopurilor revizuirii (pct. 16 din ISRE 2400)? Obiectiv nou VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a misiunii de revizuire a situațiilor financiare A PLANIFICAREA MISIUNII DE REVIZUIRE 1 Au fost documentate de către practician aspectele legate de independența, conform cerințelor Codului etic al profesioniștilor contabili, pct. 4 din ISRE 2400 și testelor din cadrul secțiunii B2 'Acceptarea desemnării sau a redesemnării' din Ghidul privind Auditul Calității? Precizarea reglem. aplicabile 2 A fost documentată de practician, revizuirea/actualizarea cunoașterii generale a activității clientului, incluzând considerente cu privire la organizarea entității, sistemele de contabilitate ale entității, caracteristicile operaționale ale acesteia, natura activelor, datoriilor, veniturilor și cheltuielilor sale (Secțiunea B3 'Cunoașterea clientului și evaluarea riscurilor' din Ghidul privind Auditul Calității)? idem 2 A fost documentată de practician, revizuirea/actualizarea cunoașterii generale a activității clientului, incluzând considerente cu privire la organizarea entității, sistemele de contabilitate ale entității, caracteristicile operaționale ale acesteia, natura activelor, datoriilor, veniturilor și cheltuielilor sale (Secțiunea B3 'Cunoașterea clientului și evaluarea riscurilor' din Ghidul privind Auditul Calității)? Precizarea reglem. aplicabile 3 S-au stabilit sarcinile ce pot fi îndeplinite de client, de exemplu întocmirea unor situații cuprinzând componența soldurilor conturilor? 4 Dacă s-a determinat în cadrul Secțiunii B9 'Planificarea auditului', adaptată, bugetul de timp al misiunii și dacă acesta s-a alocat echipei de audit; idem 5 Dacă auditorul a întocmit un plan de abordare a activității de revizuire, astfel încât să efectueze o misiune eficientă (Secțiunea B9 'Planificarea auditului'); idem 6 A fost documentată calcularea pragului de semnificație conform cerințelor pct. 19 din ISRE 2400 și ISA 320 'Pragul de semnificație în planificarea și desfășurarea unui audit' (Secțiunea B5 'Pragul de semnificație')? idem 7 A fost documentată evaluarea riscului inerent prin utilizarea listei de verificări de la secțiunea B4 'Evaluarea riscului inerent'? 8 A fost documentată evaluarea riscului specific de denaturare semnificativă atât la nivelul situațiilor financiare, cât și la nivel de afirmații pentru clase de tranzacții, solduri ale conturilor (secțiunea B7 'Sumarul evaluării riscului și planul de eșantionare')? 9 A fost stabilită metoda de eșantionare care urmează a fi utilizată și dimensiunea eșantionului și a intervalului de eșantionare (secțiunea B7)? 10 A fost documentată existența și evaluarea sistemului contabil și de control intern al clientului de audit conform cerințelor secțiunii C1 'Sistemele contabile și controalele interne', adaptată? 11 Au fost considerate rezultatele din activitatea altui auditor sau a unui expert? 12 Documentarea faptului dacă s-a întocmit agenda de lucru a întâlnirilor cu clientul pentru planificare și a discuțiilor cu echipa misiunii (secțiunea B11); Obiectiv nou B ACTIVITATEA DE REVIZUIRE A SITUAȚIILOR FINANCIARE 1 A fost întocmit dosarul de lucru, care să conțină documentarea aspectelor importante în furnizarea probelor care susțin raportul de revizuire, precum și probele conform cărora misiunea a fost efectuată în conformitate cu ISRE 2400 și termenii misiunii, conform cerințelor pct. 21 din ISRE 2400? idem 2 S-a desfășurat și documentat discuția inițială cu clientul asupra aspectelor cerute de Secțiunea B1 'lista de verificare a planificării', idem 3 Obțineți lista procedurilor de revizuire efectuate. A fost aplicat de către practician raționamentul profesional în determinarea naturii, momentului și ariei de cuprindere specifice a procedurilor de revizuire, ținând seama de aspectele prevăzute la pct. 18 din ISRE 2400? Aceste aspecte sunt: Completare obiectiv a) Experiența anterioară a practicianului și cunoștințele însușite de acesta prin efectuarea de audituri; b) Documentarea de către practician a cunoașterii principiilor de contabilitate ale clientului, practicilor din sectorul în care operează entitatea; c) Sistemele contabile ale entității; d) Măsura în care un element particular este afectat de raționamentul conducerii; e) Pragul de semnificație al tranzacțiilor și soldurilor conturilor; 4 Sunt incluse în procedurile de revizuire utilizate elementele prevăzute de paragraful 20 din ISRE 2400? Aceste elemente sunt: [ ] Obținerea unei înțelegeri a activităților entității și a sectorului în care aceasta operează; [ ] Intervievări privind principiile de contabilitate și practicile entității; Actualizare [ ] Intervievări privind procedurile entității în legătură cu înregistrarea, clasificarea, sintetizarea tranzacțiilor, acumularea de informații pentru prezentarea lor în situațiile financiare și prezentarea acestora; idem [ ] Intervievări privind toate aserțiunile semnificative din situațiile financiare; [ ] Procedurile analitice proiectate pentru a identifica relațiile și elementele individuale care par neobișnuite. Astfel de proceduri includ: o Compararea situațiilor financiare cu situațiile din perioadele anterioare; o Compararea situațiilor financiare cu rezultatele și poziția financiară; o Studiul relațiilor dintre elementele situațiilor financiare care se așteaptă să fie în conformitate cu un model previzionat bazat pe experiența entității sau pe normele din sectorul de activitate; 5 Au fost considerate de auditor tipurile de aspecte care cer ajustări contabile în perioadele anterioare? Aceste aspecte sunt: [ ] Intervievări privind acțiuni ce au avut loc la întâlnirile acționarilor, ale Consiliului de Administrație, comitetelor CA și la alte întâlniri, care pot afecta situațiile financiare; [ ] Citirea situațiilor financiare pentru a stabili dacă, pe baza informațiilor ce vin în atenția auditorului, situațiile financiare par să fie în conformitate cu baza de contabilitate indicată; [ ] Obținerea de rapoarte de la alți auditori, care au fost angajați pentru a audita sau revizui situațiile financiare ale componentelor entității; [ ] Intervievarea persoanelor ce au responsabilitatea aspectelor financiare și de contabilitate privind: - Dacă toate tranzacțiile au fost înregistrate corect; - Dacă situațiile financiare au fost întocmite în concordanță cu baza de contabilitate indicată; - Modificări ale activităților entității și ale principiilor și practicilor contabile; - Aspecte în legătură cu care au apărut întrebări pe parcursul aplicării procedurilor anterioare; - Obținerea de declarații scrise din partea conducerii când acest lucru se considera adecvat. 6 Au fost utilizate procedurile ilustrative detaliate care pot fi efectuate într-o misiune de revizuire a situațiilor financiare, descrise în lista ilustrativă ce constituie anexa 2 la ISRE 2400? Aceste proceduri sunt: [ ] Proceduri de ordin general (20 proceduri); [ ] Proceduri pentru revizuirea unor elemente specifice (70 proceduri), cum sunt: o numerar, creanțe, stocuri, plasamente, mijloace fixe și amortizarea, cheltuieli în avans, imobilizări necorporale și alte active (40 proceduri); o împrumuturi, datorii comerciale, obligații angajate și datorii contigente (17 proceduri); o venituri și alte taxe, evenimente ulterioare, litigii, capitalul propriu (13 proceduri); 7 A documentat auditorul financiar, în funcție de natura misiunii, cerințele specifice ale fiecărei secțiuni aplicabile din Ghidul privind Auditul Calității? Obiectivele și referințele concrete, pe fiecare secțiune în parte, sunt prezentate în cadrul procedurilor aferente activității de audit al situațiilor financiare; Precizarea reglem. aplicabile 8 Dacă societatea utilizează un sistem de referențiere adecvat care permite evidența probelor de audit; 9 Verificarea calculelor matematice și existența unui sistem de bifare; 10 Respectarea structurii foilor de lucru (denumire client, exercițiul auditat, data desfășurării activității, referința, obiectivul, procedurile, activitatea desfășurată, rezultat, concluzii și propuneri, semnătura celui care a întocmit foaia de lucru și a verificatorului); 11 În cazul în care, cu ocazia documentării obiectivelor din Secțiunea A11 'revizuirea analitică finală, practicianul are motive să creadă că informațiile care fac obiectul revizuirii pot fi denaturate în mod semnificativ, a efectuat acesta proceduri suplimentare sau mult extinse, pentru a putea exprima o certificare negativă sau să confirme că se cere un raport modificat (pct. 22 din ISRE 2400)'? idem C FINALIZAREA MISIUNII DE REVIZUIRE 1 Dacă s-a realizat și documentat întâlnirea finală cu clientul conform secțiunii B 11, pentru discutarea: [ ] punctelor finale ale revizuirii; [ ] evenimentelor ulterioare datei bilanțului; [ ] raportului de revizuire; idem 2 Dacă firma de audit a documentat Secțiunea A 'finalizarea auditului' din Ghidul privind Auditul Calității; 3 Au fost revizuite și evaluate de către auditor concluziile ce reies din probele obținute ca bază a exprimării certificării negative? Bazându-se pe activitatea desfășurată, auditorul trebuie să evalueze dacă oricare din informațiile obținute pe parcursul revizuirii indică faptul că situațiile financiare nu oferă o imagine fidelă în conformitate cu cadrul identificat de raportare financiară; 4 Au fost cercetate evenimentele ulterioare datei situațiilor financiare care pot implica ajustarea sau prezentarea lor în situațiile financiare, conform cerințelor pct. 21 din ISRE 2400 și ISA 560 'Evenimente ulterioare, fără a fi aplicabile procedurile recomandate pentru identificarea evenimentelor apărute după data raportului de revizuire' (Secțiunea. A12 'Evenimente ulterioare bilanțului')? Precizarea reglem. aplicabile 5 S-a întocmit un raport de revizuire, care conține o formă clară scrisă a certificării negative (Secțiunea 14 'Raportul de audit', adaptată), care cuprinde elementele de bază prevăzute de paragraful 26 din ISRE 2400? Aceste elemente sunt: [ ] Identificarea situațiilor financiare asupra cărora s-a făcut revizuirea; [ ] O declarație privind responsabilitatea conducerii entității pentru elaborarea situațiilor financiare și responsabilitatea auditorului de a emite un raport asupra acestor situații financiare; [ ] Data emiterii raportului, care nu trebuie să fie alta decât data aprobării situațiilor financiare; [ ] Un paragraf ce cuprinde aria de aplicabilitate, descriind natura revizuirii și incluzând: - O declarație a faptului ca misiunea a fost efectuată în conformitate cu ISRS 2400 aplicabil misiunilor de revizuire sau alte standarde sau practice naționale relevante; - O declarație a faptului ca revizuirea este limitată la investigații și proceduri analitice; [ ] O declarație că nu a fost efectuat un audit, că procedurile întreprinse oferă o asigurare moderată și că nu este exprimată o opinie de audit; idem [ ] Declarația de asigurare negativă; 6 Conține raportul de revizuire mențiunea că în timpul revizuirii nimic nu a atras atenția practicianului pentru a-l determina să creadă că situațiile financiare nu oferă o imagine fidelă, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil (asigurarea negativă)? 7 Dacă anumite aspecte au atras atenția practicianului că deteriorează imaginea fidelă, sunt descrise aceste aspecte în raportul de revizuire, cu cuantificarea efectelor posibile asupra situațiilor financiare și modificarea corespunzătoare a opiniei asupra certificării negative? Potrivit pct. 27 'b' din ISRE 2400, aceste modificări pot fi: Precizarea reglem. aplicabile [ ] Exprimarea unei rezerve în privința asigurării negative oferite sau; [ ] Inserarea în raportul de revizuire a unei declarații contrare, din care să rezulte că situațiile financiare nu oferă o imagine fidelă, în conformitate cu cadrul general de raportare financiară; 8 Dacă există o limitare semnificativă a sferei misiunii, a fost descrisă limitarea în raportul de revizuire și a fost exprimată o opinie corespunzătoare asupra asigurării negative? Această concluzie, potrivit cerințelor paragrafului 27 din ISRE 2400 poate fi: [ ] O opinie cu rezerve asupra certificării negative privind posibila ajustare a situațiilor financiare care ar fi putut fi determinată ca fiind necesară dacă limitarea nu ar fi existat, sau [ ] Nu se oferă nici o certificare, atunci când posibilul efect al limitării este atât de semnificativ și cuprinzător încât auditorul conchide că nu poate fi oferit nici un nivel de certificare. Notă: sunt aplicabile și procedurile prevăzute în capitolele II, III, IV, V și VII prevăzute în cadrul procedurilor de revizuire a calității activității de audit financiar. NR. CR. OBIECTIVUL/CAPITOLUL NR. PROCEDURI I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de revizuire a situațiilor financiare și concordanța acestora cu ISRE 4400 7 A Obiective generale 3 B Termenii misiunii 4 VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a misiunii de revizuire în conformitate cu prevederile ISRE 2400 31 A Planificarea misiunii de revizuire 12 B Activitatea de revizuire - obiective generale - obiective specifice 11 după caz C Finalizarea misiunii 8 TOTAL 38
Lista de obiective pentru verificarea calității misiunilor de revizuire a situațiilor financiare (ISRE 2400)
Lista de obiective pentru verificarea calității activității de revizuire a situațiilor financiare
Anexa 6
NR. CRT. OBIECTIVUL/CAPITOLUL NUMĂR PROCEDURI I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de revizuire a situațiilor financiare interimare și concordanța acestora cu ISRE 4410 6 A Obiective generale 3 B Termenii misiunii 3 VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a misiunii de revizuire în conformitate cu prevederile ISRE 2410 31 A Planificarea misiunii de revizuire a situațiilor financiare interimare 10 B Activitatea de revizuire 14 C Finalizarea misiunii 7 TOTAL 37
Lista de obiective pentru verificarea calității misiunilor de revizuire a situațiilor financiare interimare efectuată de un auditor independent al entității (ISRE 2410)
┌─────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┐ │ Nr. │ Obiective de revizuire a calității misiunilor de revizuire a situațiilor financiare interimare, │ │ │crt. │ desfășurate de către membrii CAFR - auditori persoane juridice și firme de audit, pe baza politicilor │ DA/NU │ │ │ și procedurilor referitoare la aplicarea ISA 220, ISQC1 și a ISRE 2410 │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ I │Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de prestări servicii și concordanța acestora cu Standardul │ │ │ │Internațional pentru misiuni de revizuire a situațiilor financiare interimare efectuată de un auditor independent │ │ │ │al entității (ISRE 2410) │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ A │OBIECTIVE GENERALE │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 1 │Sunt anexate la dosarul misiunii copii ale situațiilor financiare interimare, întocmite potrivit prevederilor │Proced.│ │ │cadrului de raportare financiară aplicabil, semnate și ștampilate de conducerea societății (Secțiunea A1 din Ghidul │ noi │ │ │privind Auditul Calității)? │ ISRE │ │ │ │ 2410 │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 2 │Este anexată la dosarul misiunii o copie după Raportul auditorului independent, emis de către auditorul financiar │ │ │ │al entității pentru exercițiul anterior? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 3 │Conține dosarul misiunii: │ │ │ │[ ] Contractul de prestări servicii/scrisoarea misiunii de revizuire a situațiilor financiare interimare, │ │ │ │[ ] Numirea auditorului financiar independent de către Comitetul de Audit/AGA. │ │ │ │În cazul în care practicianul nu este auditorul societății, acesta va efectua revizuirea informațiilor interimare │ │ │ │conform ISRE 2400; │ │ │ │[ ] Raportul de revizuire a situațiilor financiare interimare prezentat conducerii societății? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ B │TERMENII MISIUNII DE REVIZUIRE A SITUAȚIILOR FINANCIARE INTERIMARE │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 1 │Definește scrisoarea misiunii obiectivul misiunii de revizuire a situațiilor financiare interimare: de a se permite │ │ │ │auditorului să exprime o concluzie, în care să precizeze dacă, pe baza revizuirii, auditorul a sesizat aspecte care │ │ │ │îl determină să considere că situațiile financiare interimare nu sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, │ │ │ │în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil? (ISRE 2400-pct 7); │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 2 │Conține scrisoarea misiunii/contractul de prestări servicii referiri la principalele clauze prevăzute de paragraful │ │ │ │11 din ISRE 2410? Acestea constau în: │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ a) │Obiectivul misiunii de revizuire a situațiilor financiare interimare │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ b) │Aria de aplicabilitate a revizuirii situațiilor financiare interimare: │ │ │ │[ ] Procedurile utilizate de auditor pentru efectuarea revizuirii situațiilor financiare interimare constau în: │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │[ ] intervievarea persoanelor responsabile de aspectele financiar - contabile, │Proced.│ │ │[ ] aplicarea unor proceduri analitice și alte proceduri de revizuire, │ noi │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ c) │Responsabilitatea conducerii cu privire la: │ │ │ │[ ] informațiile financiare interimare; │ │ │ │[ ] stabilirea și menținerea unui control intern relevant pentru întocmirea informațiilor financiare │ │ │ │interimare; │ │ │ │[ ] furnizarea la cererea auditorului, a tuturor situațiilor financiare și a informațiilor colaterale; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ d) │Acceptul conducerii de a furniza auditorului declarații în scris care să susțină declarațiile date verbal pe │ │ │ │parcursul revizuirii, precum și declarațiile ce există în mod implicit în înregistrările entității; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ e) │Forma și conținutul preliminar al raportului ce urmează a fi întocmit, inclusiv identitatea destinatarului │ │ │ │raportului; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ f) │Faptul că nu este sigur că misiunea poate detecta existența unor fraude, a unor erori sau acte ilegale; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ g) │O declarație conform căreia, misiunea de revizuire poate aduce în atenția auditorului aspecte semnificative care │ │ │ │pot afecta informațiile financiare interimare, dar nu furnizează toate probele necesare într-un audit. Ca urmare nu │ │ │ │va fi exprimată o opinie de audit; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ h) │Acceptul conducerii că, atunci când un document conținând situații financiare interimare indică faptul că │ │ │ │informațiile financiare interimare au fost revizuite de auditorul entității, raportul de revizuire să fie inclus în │ │ │ │document; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 3 │S-au stabilit sarcinile ce pot fi îndeplinite de client, de exemplu întocmirea unor situații cuprinzând componența │ │ │ │soldurilor conturilor? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ VI │Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a misiunii de revizuire a situațiilor financiare │ │ │ │interimare │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ A │PLANIFICAREA MISIUNII │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 1 │Au fost documentate de către auditor aspectele legate de independență, conform cerințelor Codului etic al │ │ │ │profesioniștilor contabili, pct. 4 din ISRE 2410 și testelor din cadrul secțiunii B2 'Acceptarea desemnării sau a │ │ │ │redesemnării' din Ghidul privind Auditul Calității? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 2 │A fost documentată de către auditor, actualizarea cunoașterii generale a activității clientului, inclusiv a │ │ │ │controlului intern (Secțiunea B3 'Cunoașterea clientului și evaluarea riscurilor'), pentru a planifica și realiza │ │ │ │misiunea, astfel încât auditorul să fie capabil să: │ │ │ │a) identifice tipurile de denaturări semnificative; │ │ │ │b) selecteze întrebările, procedurile analitice, care vor furniza o bază pentru raportarea concluziei revizuirii? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 3 │S-au efectuat procedurile pentru aducerea la zi a înțelegerii entității și a mediului său, inclusiv controlul său │ │ │ │intern, recomandate de punctul 15 din ISRE 2410, respectiv: │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- citirea documentației privind auditul precedent și revizuirile anterioare; │Proced.│ │ │- luarea în considerare a riscurilor de eludare a controlului intern al conducerii; │ Noi │ │ │- studierea situațiilor financiare anuale cele mai recente și a celor interimare anterioare, comparabile; │ ISRE │ │ │- analizarea pragului de semnificație referitor la cadrul de raportare financiară; │ 2410 │ │ │- analizarea naturii denaturărilor semnificative corectate; │ │ │ │- analizarea aspectelor semnificative, a punctelor slabe din sistemul de control; │ │ │ │- analizarea rezultatelor auditurilor interne; │ │ │ │- intervievarea conducerii cu privire la: │ │ │ │ - evaluarea riscului ca situațiile financiare interimare să fie denaturate semnificativ ca urmare a fraudei │ │ │ │ - efectul schimbărilor intervenite în activitatea entității; │ │ │ │ - schimbările în controlul intern; │ │ │ │ - consecvența politicilor contabile? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 4 │Dacă s-au determinat natura procedurilor de revizuire care trebuie aplicate asupra componentelor, bugetul │ │ │ │de timp al misiunii și dacă acesta s-a alocat echipei de audit(Secțiunea B 9 'Planificarea auditului' adaptată) │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 5 │A fost documentată calcularea pragului de semnificație conform cerințelor punctului 19 din ISRE 2400 │ │ │ │(Secțiunea B 5 'Pragul de semnificație', adaptată)? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 6 │A fost documentată evaluarea riscului inerent prin utilizarea listei de verificări de la secțiunea B 4 │ │ │ │'Evaluarea riscului inerent'? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 7 │A fost documentată evaluarea riscului specific de denaturare semnificativă atât la nivelul situațiilor │ │ │ │financiare, cât și la nivel de afirmații pentru clase de tranzacții, solduri ale conturilor (secțiunea B.7 │ │ │ │'Sumarul evaluării riscului și planul de eșantionare')? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 8 │A fost documentată existența și evaluarea sistemului contabil și de control intern al clientului de audit │ │ │ │conform cerințelor punctului 17 din ISRE 2410 (Secțiunea C 1. 'Sistemele contabile și controalele interne') │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 9 │Au fost considerate rezultatele din activitatea auditorului precedent, atunci când auditorul entității a fost │ │ │ │numit recent și nu a executat încă un audit al situațiilor financiare? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 10 │Documentarea faptului dacă s-a întocmit agenda de lucru a întâlnirilor cu clientul pentru planificare și a │ │ │ │discuțiilor cu echipa misiunii (secțiunea B 11); │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ B │ACTIVITATEA DE REVIZUIRE A SITUAȚIILOR FINANCIARE INTERIMARE │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 1 │A fost întocmit un dosar de lucru, care să conțină documentația de revizuire, care să fie suficientă și │ │ │ │adecvată pentru a furniza probe care să ateste că revizuirea a fost realizată în conformitate cu ISRE 2410 │ │ │ │și cerințele legale și de reglementare aplicabile (punctul 64 din ISRE 2410)? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 2 │S-a desfășurat și documentat discuția inițială cu clientul asupra aspectelor cerute de Secțiunea B1 'lista de │ │ │ │verificare a planificării'? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 3 │Conține dosarul de revizuire a informațiilor financiare interimare probe conform cărora situațiile financiare │Proced.│ │ │interimare corespund sau se reconciliază cu înregistrările contabile aferente? │ noi │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 4 │Au fost realizate de către auditor procedurile prevăzute la pct. 21 din ISRE 2410? Aceste proceduri sunt: │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ a) │Citirea minutelor ședințelor acționarilor, a persoanelor însărcinate cu guvernanța, pentru identificarea │ │ │ │aspectelor ce pot afecta informațiile financiare interimare; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ b) │Analizarea efectului aspectelor ce pot aduce modificări raportului de audit sau de revizuire, sau a ajustărilor │ │ │ │contabile necorectate în cadrul auditului precedent sau al revizuirilor precedente; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ c) │Comunicarea cu alți auditori care efectuează revizuiri ale situațiilor financiare interimare raportate de │ │ │ │componentele semnificative ale entității; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ d) │Intervievarea persoanelor responsabile cu aspectele financiar-contabile despre următoarele aspecte: │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- dacă informațiile financiare interimare au fost întocmite și prezentate în conformitate cu cadrul de │ │ │ │raportare financiară aplicabil; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- dacă au existat modificări cu privire la principiile de contabilitate sau la metodele de aplicare a acestora; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- dacă oricare dintre tranzacțiile noi a necesitat aplicarea unor metode de contabilitate noi; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- dacă informațiile financiare interimare conțin denaturări necorectate; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- situații complexe sau neobișnuite, precum și combinări de afaceri sau înlăturarea unui segment de activitate; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- presupuneri semnificative relevante pentru măsurarea valorii juste sau prezentările de informații; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- dacă tranzacțiile cu părți afiliate au fost contabilizate în mod corespunzător și menționate în informațiile │ │ │ │financiare interimare; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- schimbări semnificative în cadrul angajamentelor și obligațiilor contractuale; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- schimbări semnificative ale datoriilor contingente, inclusiv litigii sau cereri; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- conformare cu obligațiile referitoare la datorii; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- aspecte asupra cărora au fost ridicate semne de întrebare în cursul aplicării procedurilor de revizuire; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- tranzacții semnificative care au avut loc în ultimele zile ale perioadei interimare; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- informații referitoare la o fraudă/suspiciunea de fraudă, aceasta implicând: │ │ │ │ - conducerea; │ │ │ │ - angajații cu rol important în controlul intern; │ │ │ │ - alte cazuri în care frauda ar putea avea efect semnificativ asupra informațiilor financiare interimare; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- informații despre orice nerespectare a legii sau reglementărilor, care ar putea avea efect semnificativ asupra │ │ │ │informațiilor financiare interimare; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ e) │Aplicarea procedurilor analitice asupra informațiilor financiare interimare, pentru a identifica relațiile și │ │ │ │elementele individuale neobișnuite, care pot reflecta o denaturare semnificativă. Aceste proceduri includ: │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- Compararea situațiilor financiare interimare cu situațiile din perioadele anterioare, comparabile; │Proced.│ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ noi │ │ │- Compararea situațiilor financiare interimare curente cu informațiile non-financiare relevante; │ ISRE │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ 2410 │ │ │- Compararea indicilor și a indicatorilor perioadelor interimare curente cu cei ai entităților din același │ │ │ │sector de activitate; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- Compararea elementelor din situațiile financiare interimare curente cu cele din perioadele anterioare │ │ │ │(cheltuieli pe categorii, ca procent din vânzări, active pe categorii, ca procent din activele totale, modificări │ │ │ │procentuale în ce privește vânzări, creanțe etc.); │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │- Compararea datelor dezagregate (pe perioade, pe baza locației, a liniei de fabricație etc.) │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ f) │Parcurgerea informațiilor financiare interimare și analizarea oricărui aspect care îl face pe auditor să considere │ │ │ │că acestea nu sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, conform cadrului de raportare financiară aplicabil;│ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 5 │A documentat auditorul financiar, în funcție de natura elementului supus revizuirii și a procedurii realizate, │ │ │ │secțiunile aplicabile din dosarul misiunii, în conformitate cu Ghidul privind Auditul Calității, adaptate? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 6 │Dacă a fost respectată structura foilor de lucru (denumire client, perioada interimară, data desfășurării │ │ │ │activității, referința, obiectivul, procedurile, activitatea desfășurată, rezultat, concluzii, semnătura celui care │ │ │ │a întocmit foaia de lucru și a verificatorului); │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 7 │A efectuat auditorul intervievarea conducerii cu privire la evenimentele ulterioare, până la data raportului de │ │ │ │revizuire, care pot necesita ajustări ale situațiilor financiare interimare, sau prezentări în aceste situații │ │ │ │(Secțiunea A12 'Evenimente ulterioare bilanțului')? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 8 │A efectuat auditorul intervievarea conducerii cu privire la măsura în care a schimbat modalitățile de │ │ │ │evaluare a capacității entității de a continua activitatea (Secțiunea A13 'Continuitatea activității'). │ │ │ │În cazul identificării unor condiții ce pun la îndoială capacitatea entității de a continua activitatea, auditorul │ │ │ │trebuie: │ │ │ │ - să intervieveze conducerea despre planurile de viitor, bazate pe evaluarea principiului continuității; │ │ │ │ - să analizeze caracterul adecvat al prezentării acestor aspecte în cadrul situațiilor financiare interimare; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 9 │În cazul în care, cu ocazia documentării obiectivelor din Secțiunea A11 'revizuirea analitică finală', auditorul are│ │ │ │motive să creadă că informațiile care fac obiectul revizuirii pot fi denaturate în mod semnificativ, a efectuat │ │ │ │acesta proceduri suplimentare, pentru a putea formula o concluzie în cadrul raportului de revizuire (pct. 29 din │ │ │ │ISRE 2410)? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 10 │A evaluat auditorul, atât individual cât și în ansamblu, dacă denaturările necorectate pe care le-a sesizat │ │ │ │sunt semnificative pentru situațiile financiare interimare, în raport cu pragul de semnificație? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 11 │Dacă auditorul a obținut declarația scrisă a conducerii, prin care aceasta confirma că: │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │a) își recunoaște responsabilitatea de a implementa un control intern pentru prevenirea și detectarea fraudei și │Proced │ │ │erorii; │ Noi │ │ │ │ ISRE │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │b) situațiile financiare interimare sunt întocmite și prezentate conform cadrului de raportare financiară 2410 │ │ │ │aplicabil; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │c) efectul denaturărilor agregate nu este semnificativ pentru situațiile financiare interimare; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │d) i-a prezentat auditorului toate cazurile de fraudă sau suspiciune de fraudă cunoscute; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │e) i-a prezentat auditorului rezultatele evaluării riscurilor de denaturare semnificativă a situațiilor financiare │ │ │ │interimare ca urmare a fraudei; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │f) i-a prezentat auditorului toate cazurile de nerespectare a legislației și reglementărilor; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │g) i-a prezentat auditorului toate evenimentele semnificative care au avut loc între data încheierii bilanțului │ │ │ │și data raportului de revizuire; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 12 │Dacă auditorul a discutat cu conducerea despre eventualele inconsecvențe constatate în celelalte │ │ │ │informații anexate la situațiile financiare (ex: raportul administratorilor); │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 13 │În cazul în care, ca rezultat al revizuirii situațiilor financiare interimare, auditorul a sesizat un aspect care îl│ │ │ │face să considere că este necesară o modificare substanțială a situațiilor financiare interimare, a │ │ │ │documentat auditorul comunicarea acestui fapt persoanelor însărcinate cu guvernanța? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 14 │În cazul în care persoanele însărcinate cu guvernanța nu au răspuns corespunzător în decursul unei │ │ │ │perioade rezonabile, a luat auditorul măsurile prevăzute de pct. 40 din ISRE 2410: │ │ │ │ a) modificarea raportului; │ │ │ │ b) analiza posibilității de a se retrage din misiune; │ │ │ │ c) analiza posibilității de a se retrage din misiunea de audit al situațiilor financiare anuale? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ C │FINALIZAREA MISIUNII DE REVIZUIRE │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 1 │Dacă s-a realizat și documentat întâlnirea finală cu clientul conform secțiunii B 11, pentru discutarea: │ │ │ │" punctelor finale ale revizuirii; │ │ │ │" evenimentelor ulterioare datei bilanțului; │ │ │ │" raportului de revizuire; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 2 │Dacă firma de audit a documentat Secțiunea A 'finalizarea auditului', adaptată din Ghidul privind Auditul │ │ │ │Calității și componentele sale (secțiunile A3-A14); │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 3 │S-a întocmit un raport de revizuire, care conține elementele de bază prevăzute de pct. 43 din ISRE 2410? │ │ │ │Aceste elemente sunt: │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │a) titlul adecvat; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │b) destinatarul │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │c) identificarea situațiilor financiare interimare revizuite; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │d) o declarație privind responsabilitatea conducerii entității pentru elaborarea și prezentarea adecvată a │Proced.│ │ │situațiilor financiare interimare conform cadrului de raportare financiară aplicabil; │ noi │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ ISRE │ │ │e) o declarație privind responsabilitatea auditorului de a exprima o concluzie asupra situațiilor financiare 2410 │ │ │ │interimare, bazată pe revizuirea efectuată; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │f) o declarație a faptului că misiunea a fost efectuată în conformitate cu ISRE 2410 aplicabil misiunilor de │ │ │ │revizuire a situațiilor financiare interimare de către un auditor independent al entității și o declarație a │ │ │ │faptului că revizuirea constă în efectuarea de intervievări ale persoanelor responsabile de situațiile │ │ │ │financiar-contabile, precum și în aplicarea de proceduri analitice și alte proceduri de revizuire; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │g) o declarație conform căreia o revizuire are o arie de aplicabilitate semnificativ mai redusă decât cea a unui │ │ │ │audit efectuat în conformitate cu ISA și ca urmare auditorul nu a obținut asigurarea că a sesizat toate aspectele │ │ │ │semnificative, și nu va putea exprima o opinie de audit; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │h) O concluzie privitoare la faptul dacă auditorul a sesizat aspecte care îl fac să afirme că situațiile financiare │ │ │ │interimare nu oferă o imagine fidelă, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul general de │ │ │ │raportare financiară aplicabil (asigurarea negativă); │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │i) Data emiterii raportului, │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │j) Semnătura auditorului; │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 4 │Dacă anumite aspecte au atras atenția auditorului făcându-l să creadă că este necesară modificarea semnificativă a │ │ │ │situațiilor financiare interimare, pentru ca acestea să fie întocmite sub toate aspectele semnificative în │ │ │ │conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil, a procedat auditorul conform pct. 45 din ISRE 2410, la │ │ │ │modificarea raportului de revizuire prin: │ │ │ │- exprimarea unei concluzii cu rezerve; │ │ │ │- exprimarea unei concluzii contrare? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 5 │Dacă există o limitare semnificativă a sferei misiunii, a comunicat auditorul, în scris, persoanelor │ │ │ │însărcinate cu guvernanța, motivul pentru care revizuirea nu poate fi finalizată și că este necesar să │ │ │ │analizeze dacă este adecvat să întocmească un raport (pct. 48 din ISRE 2410)? │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 6 │Dacă auditorul a modificat, corespunzător circumstanțelor, concluzia revizuirii dacă a reținut aspecte care │ │ │ │atrag dubii semnificative asupra capacității entității de a funcționa pe baza principiului continuității, prin: │ │ │ │- includerea în raport a unui paragraf de evidențiere a aspectului, atunci când acesta este prezentat │ │ │ │adecvat în situațiile financiare interimare (pct. 56 din ISRE 2410); │ │ │ │- exprimarea unei concluzii cu rezerve sau contrară, atunci când aspectul prezintă un grad mare de │ │ │ │incertitudine și nu este prezentat adecvat în situațiile financiare interimare (pct. 60 din ISRE 2410) │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 7 │Dacă auditorul a comunicat aspectele de interes pentru guvernanță ce reies din revizuirea situațiilor │ │ │ │financiare interimare │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │Notă: Sunt aplicabile și procedurile cuprinse în capitolele II, III, IV, V și VII prevăzute în cadrul │ │ │ │procedurilor de revizuire a calității activității de audit financiar. │ │ └─────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┘
Lista de obiective pentru verificarea calității Activității de revizuire a situațiilor financiare interimare de către auditorul independent al entității
Anexa 7
Nr. crt. Obiective ale revizuirii calității activității desfășurate de către membrii CAFR, auditori persoane fizice și firme de audit, pe baza politicilor și procedurilor referitoare la aplicarea ISA 220, ISQC1 și a Standardelor Internaționale pentru servicii conexe (ISRS 4400) DA/NU Explicații I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor misiunilor pe baza efectuării procedurilor convenite și concordanța acestora cu ISRS 4400 A OBIECTIVE GENERALE 1 Sunt anexate la dosarul misiunii copii ale informațiilor financiare asupra cărora s-a convenit efectuarea unor proceduri, potrivit naturii misiunii, semnate și ștampilate de conducerea entității? (Secțiunea A 1 'Copie după situațiile financiare semnate' din Ghidul privind Auditul Calității) Precizarea reglem. aplicabile 2 Conține dosarul misiunii: [ ] Scrisoarea de acceptare a misiunii/Contractul de prestări servicii, care confirmă acceptarea de către auditor a numirii lui și ajută la prevenirea neînțelegerilor privind unele probleme (obiectivele, aria de aplicabilitate a misiunii, aria de cuprindere a responsabilităților auditorului, forma raportului final); [ ] Raportul de constatări efective prezentat conducerii entității, întocmit conform pct. 18 din ISRS 4400? Reformulare obiectiv B TERMENII MISIUNII 1 Conține scrisoarea misiunii/contractul de prestări servicii referiri cu privire la natura misiunii pe baza efectuării procedurilor convenite? Aceasta poate consta în: Procedura noua a) Informații financiare de natura: - elementelor individuale ale datelor financiare (exemplu: datorii comerciale, conturi de creanțe, tranzacții cu părțile afiliate, profitul unui segment de activitate); - unei componente a situațiilor financiare (exemplu: bilanț); - unui set complet de situații financiare; b) Informații nefinanciare, despre care auditorul are cunoștințe adecvate și există criterii rezonabile pe care să-și bazeze constatările; 2 Conține scrisoarea de angajament/contractul de prestări servicii referiri cu privire la obiectivul misiunii, respectiv: - efectuarea de către auditor a procedurilor ce țin de natura unui audit la care auditorul, entitatea și oricare terțe părți îndreptățite au convenit; - raportarea de către auditor asupra constatărilor efective? procedura noua 3 Conține scrisoarea - angajament/contractul de servicii financiare elementele prevăzute la paragraful 12 din ISRS 4400 și anexa 1 la acesta? Aceste elemente sunt: Elementele enunțate la pct. 3 de mai sus (paragraful 9 din ISRS 4400); [ ] Referire la ISRS 4400 (sau standardele ori practicile naționale relevante) aplicabil misiunilor privind procedurile convenite; [ ] Enumerarea procedurilor care trebuie efectuate ca proceduri convenite între părți; [ ] O declarație a faptului că distribuirea raportului de constatări efective va fi restrânsă la părțile specificate care au convenit asupra procedurilor ce trebuie efectuate; [ ] Precizarea faptului că nu se va emite un raport de audit (o opinie), ci un raport al constatărilor efective, al cărui model poate fi atașat la scrisoarea misiunii; [ ] Natura informațiilor ce trebuie furnizate și semnate de către clientul de audit, în funcție de obiectul misiunii; VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a misiunii pe baza efectuării de proceduri convenite privind informațiile financiare, în conformitate cu ISRS 4400 și cu termenii misiunii A PLANIFICAREA AUDITULUI 1 Au fost documentate de către auditor aspectele legate de independență, conform cerințelor Codului etic al profesioniștilor contabili și testelor din cadrul secțiunii B 2 'Acceptarea desemnării sau a redesemnării' din Ghidul privind Auditul Calității? Precizarea reglement. aplicabile 2 Dacă în urma documentării secțiunii B2, în situația în care a rezultat că auditorul nu este independent față de clientul angajamentului, a fost stipulat acest lucru în Raportul constatărilor efective? 3 Dacă auditorul a documentat faptul ca s-a asigurat, împreună cu reprezentanții entității și cu părțile specificate care vor primi copii ale raportului de constatări efective, că există un acord clar privind procedurile stabilite și condițiile misiunii, conform prevederilor paragrafului nr. 9 din ISRS 4400? Problemele asupra cărora trebuie să se convină sunt următoarele: [ ] Natura misiunii, inclusiv faptul că procedurile efectuate nu vor constitui un audit sau o revizuire și, prin urmare, nu va fi exprimată nici o asigurare; [ ] Scopul declarat al misiunii; [ ] Identificarea informațiilor financiare pentru care vor fi aplicate procedurile convenite; [ ] Natura, coordonarea și extensia procedurilor specifice care trebuie aplicate; [ ] Forma anticipată a raportului constatărilor efective; [ ] Limitările existente în distribuirea și utilizarea raportului constatărilor efective. Dacă o asemenea limitare există și este în contradicție cu cerințele legale, auditorul nu trebuie să accepte misiunea; 4 În cazul neparticipării unor părți beneficiare ale raportului, la stabilirea procedurilor, a documentat auditorul aplicarea unor proceduri alternative, cum sunt: Reformulare obiectiv [ ] Discutarea procedurilor care trebuie aplicate cu reprezentanții adecvați ai tuturor părților implicate; [ ] Revizuirea corespondenței relevante cu aceste părți; [ ] Trimiterea către aceste părți a unei schițe a tipului de raport care va fi emis? 5 A fost documentată de auditor, actualizarea cunoașterii generale a activității clientului, conform cerințelor secțiunii B 3 'Cunoașterea clientului și evaluarea riscurilor' din Ghidul privind Auditul Calității? Precizarea reglement. 6 Dacă auditorul a întocmit un plan de abordare a procedurilor convenite, astfel încât să efectueze un angajament eficient, conform cerințelor pct. 13 din ISRS 4400 și ale Secțiunii B9 'Planificarea auditului'; 7 S-a desfășurat și documentat discuția inițială cu clientul, pentru prezentarea planificării misiunii și a discuțiilor asupra aspectelor cerute de Secțiunea B1 'Lista de verificare a planificării' (responsabilitățile părților)? 8 S-au stabilit sarcinile ce pot fi îndeplinite de client, în funcție de natura misiunii (de exemplu întocmirea unor situații cuprinzând componența soldurilor conturilor)? 9 Dacă în urma procedurilor convenite, la efectuarea propriu-zisă a testelor de audit, auditorul financiar folosește un prag de semnificație și o dimensiune a eșantionului, atunci auditorul a prezentat: [ ] descrierea raționamentului profesional după care au fost stabilite cele doua elemente? [ ] procentul în care s-a testat soldul sau rulajul respectiv? B ACTIVITATEA DE EFECTUARE A PROCEDURILOR CONVENITE 1 A fost întocmit dosar de lucru, care să conțină documentarea aspectelor importante în furnizarea probelor care susțin raportul de constatări efective, precum și probele conform cărora misiunea a fost efectuată în conformitate cu ISRS 4400 și termenii misiunii, conform cerințelor pct. 14 din ISRS 4400? Complet procedurii 2 Au fost utilizate procedurile specifice pentru obținerea probelor de audit prevăzute de paragraful 16 din ISA 4400 (investigații și analize; recalculări, comparări și alte verificări ale acurateței redactării, observări; inspecții; obținerea de confirmări)? 3 A documentat auditorul financiar, în funcție de natura misiunii pe bază de proceduri convenite, cerințele specifice ale fiecărei secțiuni aplicabile și a procedurilor de audit efectuate în conformitate cu Ghidul privind Auditul Calității (Secțiunile aplicabile nominalizate de la 'D' la 'U')? Obiectivele și referințele concrete, pe fiecare secțiune în parte, sunt prezentate în cadrul procedurilor aferente activității de audit al situațiilor financiare cu scop general. Actualizarea procedurii 4 Se confirmă ca auditorul financiar utilizează un sistem de referențiere adecvat care permite evidența probelor de audit? 5 Se confirmă că auditorul financiar efectuează verificarea calculelor matematice și există un sistem de bifare; 6 A fost respectată structura foilor de lucru (denumire client, exercițiul auditat, data desfășurării activității, referința, obiectivul, procedurile, activitatea desfășurată, rezultat, concluzii și propuneri, semnătura celui care a întocmit foaia de lucru și a verificatorului)? 7 A fost obținută declarația conducerii, semnată și ștampilată de client, pentru asumarea responsabilității acesteia pentru realitatea informațiilor financiare care fac obiectul misiunii pe bază de proceduri convenite, conform ISA 580 'Declarații scrise'? 8 S-a efectuat revizuirea analitică a informațiilor financiare pentru care vor fi aplicate procedurile convenite? C FINALIZAREA ANGAJAMENTULUI 1 Dacă firma de audit a documentat Secțiunea A 'Finalizarea auditului' din Ghidul privind Auditul Calității și componentele sale (secțiunile A3-A14); idem 2 S-a documentat revizuirea concluziilor ce decurg din probele de audit obținute, ca bază a întocmirii Raportului de constatări efective(Secțiunea A14 'Raportul de audit', adaptată)? idem 4 S-a întocmit un raport al auditorului ca urmare a efectuării angajamentului, cuprinzând elementele de bază prevăzute de paragraful 18 din ISRS 4400? Aceste elemente sunt: [ ] Destinatarul (clientul care a angajat auditorul să efectueze proceduri convenite) [ ] Identificarea informațiilor financiare sau nefinanciare specifice asupra cărora au fost aplicate procedurile convenite; [ ] O declarație a faptului ca procedurile efectuate au fost acelea asupra cărora s-a convenit cu clientul; [ ] O declarație a faptului ca angajamentul a fost efectuat în conformitate cu Standardul Internațional de Servicii Conexe aplicabil angajamentelor privind procedurile convenite sau cu standardele și practicile naționale relevante; [ ] O declarație a faptului că auditorul nu este independent față de entitate (după caz); [ ] Identificarea scopului pentru care au fost efectuate procedurile agreate; [ ] O enumerare a procedurilor specifice efectuate; [ ] O descriere a constatărilor efective ale auditorului, incluzând suficiente detalii cu privire la erori și excepțiile găsite; [ ] O declarație a faptului că procedurile efectuate nu constituie nici audit, nici revizuire și de aceea nu este exprimată nici o asigurare; [ ] O declarație a faptului că, dacă auditorul ar fi efectuat proceduri suplimentare, un audit sau o revizuire, ar fi putut apărea alte probleme care ar fi fost raportate; [ ] O declarație a faptului că raportul este adresat în mod strict acelor părți care au convenit asupra procedurilor ce trebuie efectuate; [ ] O declarație a faptului că raportul se referă numai la elementele, conturile, articolele sau informațiile financiare și nefinanciare specificate și că acesta nu se extinde asupra situațiilor financiare ale entității, considerate în ansamblu. 5 S-au documentat discuțiile finale cu clientul (secțiunea B 11), privind problemele constatate în realizarea angajamentului privind procedurile convenite? Actualiz. procedurii Notă: sunt aplicabile și procedurile prevăzute în capitolele II, III, IV, V și VII prezentate în cadrul procedurilor de revizuire a calității activității de audit financiar NR. CRT. OBIECTIVUL/CAPITOLUL NUMĂR PROCEDURI I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor pe bază de proceduri convenite și concordanța acestora cu ISRS 4400 5 A Obiective generale 2 B Termenii angajamentului 3 VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a misiunii pe bază de proceduri convenite în conformitate cu ISRS 4400 și termenii misiunii 22 A Planificarea misiunii de proceduri convenite 9 B Activitatea de efectuare a procedurilor - obiective specifice - obiective comune cu auditul financiar 8 după caz C Finalizarea angajamentului 5 TOTAL 27
Lista de obiective pentru revizuirea calității Misiunilor pe baza efectuării procedurilor convenite privind informațiile financiare (ISRS 4400)
Lista de obiective pentru revizuirea calității activității de efectuare a procedurilor convenite
Anexa 8
NR. CRT. OBIECTIVUL/CAPITOLUL NUMĂR PROCEDURI I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de audit intern și concor- danța acestora cu ISA relevante 11 A Obiective generale 6 B Termenii misiunii 5 VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a auditu- lui intern în conformitate cu Normele Minimale de Audit ale Camerei și ISA 28 A Planificarea auditului 7 B Activitatea de audit - obiective specifice 10 C Finalizarea auditului 11 TOTAL 39
Lista de obiective pentru revizuirea calității Activității de audit intern externalizată (ISAI)
┌─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐ │ Nr. │ Obiective ale revizuirii calității activității de audit intern, externalizată, desfășurată de către │ DA/NU │ │crt. │ membrii CAFR, pe baza Normelor de audit intern, a Procedurilor privind cadrul general de │ Explicații │ │ │ desfășurare a misiunilor de audit intern ( Hotărârea Consiliului CAFR nr. 88/19 04 2007 ) și a │ │ │ │ Standardelor de audit intern și reglementărilor relevante │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ I │Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor de audit intern și concordanța acestora cu standardele │ │ │ │profesionale și reglementările relevante │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ A │OBIECTIVE GENERALE/Gestionarea activității de audit intern │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 1 │Dacă auditorul intern a încheiat cu entitatea Contractul de prestări servicii/scrisoarea de misiune, pentru │ Precizarea │ │ │realizarea activității de audit intern în mod externalizat, potrivit prevederilor art. 3(2) din Hotărârea │reglementărilor│ │ │Consiliului CAFR nr. 88/2007 (Referință F03 'Misiunea de audit intern', procedura P.01 din Normele de Audit │ aplicabile │ │ │Intern 'Angajamentul privind misiunea de consiliere'); │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 2 │Conține dosarul misiunii de audit intern documente care să probeze elementele de autorizare a misiunii de audit │ idem │ │ │intern? Aceste elemente, prezentate la referința F.01 'Autorizarea misiunii de audit intern') din Normele de │ │ │ │Audit Intern, sunt: │ │ │ │ " Numirea coordonatorului departamentului de audit intern de către Consiliul de Administrație; │ │ │ │ " Stabilirea ariei de aplicabilitate a auditului intern; │ │ │ │ " Structura compartimentului/necesarul de personal; │ │ │ │ " Delimitarea responsabilităților. │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 3 │S-a întocmit Carta de Audit Intern/Regulamentul de funcționare a Departamentului de Audit Intern, │ idem │ │ │aprobat(ă) de conducerea entității, în conformitate cu Standardul de Audit Intern (ISAI) 1000 │ │ │ │'Misiune, competențe și responsabilități'? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 4 │Dacă auditorul intern și-a desfășurat activitatea conform Planului de audit intern, bazat pe o evaluare a │ Obiectiv │ │ │riscurilor, aprobat de Consiliul de Administrație al entității, conform cerințelor ISAI 2010 'Planificarea' │ nou │ │ │(Procedura nr. 1: 'Plan de audit intern' din HOTĂRÂREA nr. 88/2007 ); │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 5 │Dacă Programul activității de audit intern cuprinde obiectivele prevăzute de Secțiunea F 05/litera D 'Programul │ Reformulare │ │ │activității de audit intern' din Normele de Audit Intern? Aceste obiective sunt: │ │ │ │ " Modul de organizare și funcționare a controlului intern; │ │ │ │ " Sistemul de management al entității; │ │ │ │ " Activitatea de planificare a auditului intern; │ │ │ │ " Modul de respectare a procedurilor și a Codului etic în derularea misiunilor; │ │ │ │ " Raportul de audit intern; │ │ │ │ " Urmărirea implementării recomandărilor formulate în rapoartele de audit intern; │ │ │ │ " Organizarea sistemului de raportare a activității de audit intern. │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 6 │Conține dosarul misiunii selectate pentru revizuirea calității: │ Înglobare │ │ │[ ] Raportul de audit intern sau, după caz, │ proceduri │ │ │[ ] Raportul de consiliere, prezentate conducerii entități, la încheierea misiunii, conform │ consultanță │ │ │cerințelor ISAI 2400 'Comunicarea rezultatelor' (Procedura nr. 15 'Difuzarea raportului de audit │ │ │ │intern' din HOTĂRÂREA nr. 88/2007 /)? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ B │TERMENII MISIUNII DE AUDIT INTERN │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 1 │Conține Contractul de audit intern/scrisoarea de misiune referiri la elementele prevăzute de ISAI │ Obiectiv │ │ │2201 'Considerații referitoare la planificarea misiunii?' Aceste elemente sunt: │ nou │ │ │[ ] Natura activității și obiectivele misiunilor, diferențiate pe cele două componente: │ │ │ │ - A1 - misiuni de asigurare (audit intern): evaluarea, proiectarea, implementarea și eficacitatea │ │ │ │ obiectivelor, programelor și activităților entității; │ │ │ │ - C1 - misiuni de consultanță: abordarea proceselor de management al riscurilor, │ │ │ │ de control și guvernanța ale entității, în limita convenită cu clientul │ │ │ │[ ] Aria de aplicabilitate: │ │ │ │[ ] Responsabilitățile fiecărei părți, și │ │ │ │[ ] Alte așteptări, restricțiile cu privire la comunicarea rezultatelor și accesul la dosarul misiunii; │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 2 │S-a asigurat auditorul, împreună cu reprezentanții entității, că există un acord clar privind scopul │ │ │ │și obiectivele misiunii de audit intern/misiunii de consiliere? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 3 │Conține contractul de audit intern/scrisoarea de misiune detalii cu privire la aria de aplicabilitate a │ Precizarea │ │ │auditului intern, conform ISAI 2220 'Aria de aplicabilitate a misiunii'? │reglementărilor│ │ │În general, aria de aplicabilitate a misiunii trebuie să includă luarea în considerare a sistemelor, │ aplicabile │ │ │înregistrărilor, personalului și activelor relevante: │ │ │ │" Revizuirea sistemului de evidența contabilă și a sistemului de control intern; │ │ │ │" Examinarea informației financiare și operaționale; │ │ │ │" Revizuirea funcționalității sistemului economic, a eficienței și efectivității tuturor │ │ │ │operațiunilor; │ │ │ │" Revizuirea conformității cu prevederile legale în vigoare, precum și cu cele ale hotărârilor │ │ │ │și/sau deciziilor interne emise de conducerea entității; │ │ │ │" Investigații speciale în domenii particulare, de exemplu suspectarea de fraudă; │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 4 │S-au identificat toate sursele de informații care ar putea fi de folos activității de audit │ │ │ │intern/consultanță? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 5 │S-au cuprins în Contractul de audit intern/consultanță referiri la responsabilitățile conducerii entității, │ │ │ │cunoscând că 'activitatea desfășurată de auditorii interni/auditorii financiari este menită să aducă plus-valoare│ │ │ │și să îmbunătățească administrarea entității, gestiunea riscului și controlul intern, fără ca auditorul să își │ │ │ │asume responsabilități manageriale'? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ VI │Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisă a auditului intern în conformitate cu Normele de │ │ │ │Audit Intern ale Camerei și Standardele Internaționale de Audit Intern și reglementările relevante │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ A │PLANIFICAREA/PREGĂTIREA MISIUNII DE AUDIT INTERN/CONSULTANȚĂ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 1 │Au fost documentate de către auditor aspectele legate de îndeplinirea cerințelor Codului etic, │ Reformulare │ │ │conform ISAI 1100 'Independența și obiectivitate' și ISAI 1200 'Competența și conștiinciozitate │ conform │ │ │profesională (secțiunea F.10 cap II 'independență și limitarea independenței individuale' și cap III │ ISAI │ │ │'Competență și conștiință profesională' din Normele de Audit Intern)? │ aplicabile │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 2 │A fost întocmită și semnată de către auditor, declarația de independență (Secțiunea F03 'Misiunea │ Idem │ │ │de audit intern', referința P 02 'Declarația de independență')? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 3 │Conține dosarul misiunii standardele profesionale și reglementările aplicabile activității de audit │ Obiectiv │ │ │intern: ISAI, Normele de Audit Intern emise de CAFR, OMFP 1702/14.11.2005 pentru aprobarea │ nou │ │ │Normelor privind organizarea și exercitarea activității de consiliere desfășurată de auditorii interni │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 4 │A documentat auditorul identificarea și analiza riscurilor, conform cerințelor ISAI 2110 'Managementul │ Idem │ │ │riscurilor' prin aplicarea procedurii 6 din Hotărârea nr. 88/2007 (Secțiunea F 02 'tabloul aspectelor pozitive și │ │ │ │negative posibile')? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 5 │A fost întocmit programul de lucru care să permită realizarea obiectivelor misiunii potrivit cerințelor ISAI │ idem │ │ │2240 'Programul de lucru al misiunii' (Procedura 7 'Elaborarea programului misiunii de audit' din H. 88/07')? │ │ │ │Acesta trebuie să asigure: │ │ │ │- A1 - stabilirea procedurilor ce urmează a fi aplicate pentru a identifica, analiza, evalua și înregistra │ │ │ │informațiile pe durata misiunii; │ │ │ │- C1 - detalierea activităților și tehnicilor adecvate pentru atingerea obiectivelor misiunii de consultanță, în │ │ │ │funcție de natura misiunii (simularea, observarea fizică, interviul). │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 6 │A fost pregătită și transmisă Notificarea privind declanșarea misiunii de audit intern, potrivit Procedurii nr. │ idem │ │ │4 din Hotărârea nr. 88/2007 / (Secțiunea F06 'Comunicarea inițială cu clientul') │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 7 │A fost documentată ședința de deschidere a intervenției la fața locului (Procedura 8 din HOTĂRÂREA nr. │ │ │ │88/2007/2007), având ca scop: │ │ │ │- Prezentarea auditorilor; │ │ │ │- Prezentarea obiectivelor misiunii de consiliere; │ │ │ │- Prezentarea tematicii de detaliu; │ │ │ │- Calendarul întâlnirilor de lucru; │ │ │ │- Stabilirea termenelor de raportare. │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ B │ACTIVITATEA DE AUDIT INTERN/VERIFICAREA FAPTICĂ │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 1 │S-a procedat la colectarea și prelucrarea informațiilor preliminare, conform cerințelor ISAI 2330 'Documentarea │ Precizarea │ │ │informațiilor' (Procedura 5 'Colectarea și prelucrarea informațiilor' din Hotărârea nr. 88/2007 , Secțiunea F03 │ reglem. │ │ │'Misiunea de audit intern'/referința P04 'Colectarea și prelucrarea informațiilor preliminare')? │ aplicabile │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 2 │S-a elaborat programul de evaluare și programul intervențiilor la fața locului (secțiunea F 03 │ idem │ │ │'Misiunea de audit intern' referința P 07 'Programul intervențiilor la fața locului')? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 3 │S-a procedat la determinarea eșantioanelor reprezentative pentru realizarea intervenției la fața locului │ idem │ │ │(secțiunea F03 'Misiunea de audit intern' referința P06 'Determinarea eșantioanelor reprezentative')? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 4 │S-a efectuat colectarea, analiza și evaluarea documentelor/dovezilor prin utilizare instrumentelor specifice │ Idem │ │ │(chestionare, liste de verificare,testări) -Procedura 8 'Colectarea probelor de audit' din Hotărârea nr. 88/2007 ;│ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 5 │A documentat auditorul, conform cerințelor ISAI 2300 'Realizarea misiunii' informațiile identificate, analizate, │ idem │ │ │evaluate, care să fie suficiente, fiabile, pertinente și utile pentru atingerea obiectivelor misiunii? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 6 │Au fost elaborate Fișele de identificare și analiză a problemelor conform Procedurii 9 din Hotărârea nr. 88/2007 │ │ │ │'Colectarea probelor de audit' (Procedura 7 B din Hotărârea nr. 88/2007 )? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 7 │S-au întocmit foi de lucru pentru aspectele și neconformitățile constatate conform Procedurii 9 din Hotărârea nr.│ │ │ │88/2007/07 'Colectarea probelor de audit' (secțiunea 7A 'Foi de lucru')? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 8 │Dacă auditorul utilizează un sistem de referențiere adecvat ce permite evidența probelor de audit. │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 9 │S-a evaluat sistemul de control intern a activității de audit intern conform ISAI 1310 'Evaluări ale programului │ idem │ │ │de controlul calității' și s-a întocmit situația sintetică a aspectelor negative semnificative (secțiunea F 02 │ │ │ │'Tabloul aspectelor pozitive și negative semnificative')? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 10 │Au fost revizuite documentele de lucru potrivit ISAI 2340 'Supervizarea misiunii' și Procedurii 10 din Hotărârea │ Idem │ │ │nr. 88/2007 'Revizuirea documentelor de lucru' (Secțiunea F08 'Sistemul de management al activității de audit │ │ │ │intern' cap IV 'Supervizarea activității de audit')? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ C │FINALIZAREA MISIUNII DE AUDIT INTERN │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 1 │Dacă s-a documentat Lista de verificare privind respectarea metodologiei și procedurilor în derularea misiunii │ idem │ │ │de audit intern, precum și a Codului etic (Secțiunea F10)? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 2 │Dacă firma de audit a întocmit o listă cu concluzii și propuneri de verificare a finalizării misiunii. │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 3 │A fost documentată întâlnirea finală cu conducerea clientului, în cadrul unei Minute (Secțiunea F 03 'Misiunea │ Precizarea │ │ │de audit intern', referința P13), pentru comunicarea aspectelor constatate? │reglementărilor│ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ aplicabile │ │ 4 │A fost efectuat Proiectul Raportului de evaluare a activității de audit intern/raportul de consultanță, conținând│ │ │ │opinia auditorului intern, bazată pe constatările rezultate? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 5 │Cuprinde Proiectul Raportului auditorului elementele prevăzute de Procedura 11 'Proiectul │ │ │ │Raportului de audit intern' și art. 21 din OMFP nr. 1702/2005? Aceste elemente sunt: │ │ │ │[ ] Scopul și obiectivele misiunii de audit intern; │ │ │ │[ ] Date de identificare a misiunii; │ │ │ │[ ] Desfășurarea misiunii de evaluare a activității de audit intern (sondaj, documentare, proceduri, │ │ │ │metode și tehnici utilizate, documente examinate, documente întocmite în cursul misiunii); │ │ │ │[ ] Constatări efectuate; │ │ │ │[ ] Recomandări; │ │ │ │[ ] Concluzii. │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 6 │S-a efectuat transmiterea Proiectului Raportului de de audit intern, conducerii clientului, pentru │ Idem │ │ │punct de vedere conform ISAI 2400 'Comunicarea rezultatelor' și Procedurii 12 din Hotărârea nr. │ │ │ │88/2007 'Transmiterea Proiectului Raportului de audit intern'? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 7 │S-a efectuat analiza punctelor de vedere asupra proiectului de raport (Secțiunea F 03 'Misiunea de │ Idem │ │ │audit intern', referința P16)? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 8 │A fost documentată reuniunea de conciliere conform Procedurii 13 'Reuniunea de Conciliere' │ Idem │ │ │(Secțiunea F 03 'Misiunea de audit intern', referința P17)? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 9 │S-a întocmit Raportul final de evaluare, însoțit de sinteza principalelor constatări și recomandări │ Idem │ │ │(Secțiunea F 03 'Misiunea de audit intern', referința P18)? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 10 │S-a efectuat transmiterea Raportului final de evaluare a activității de audit intern/raportul de │ Idem │ │ │consiliere, către membrii Consiliului de Administrație al entității (Secțiunea F 03/P19 'Misiunea de │ │ │ │audit intern')? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 11 │S-a întocmit fișa de urmărire a implementării recomandărilor formulate în raportul de audit intern │ Obiectiv │ │ │conform ISAI 2500 'Monitorizarea evoluției' și a Procedurii 16 din Hotărârea nr. 88/2007 │ nou │ │ │'Monitorizarea implementării recomandărilor'? │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Notă:│Obiectivele de revizuire a calității prevăzute pentru auditul financiar la capitolele II, III, IV, V, │ │ │ │VII sunt aplicabile și în cazul activității de audit intern. │ │ └─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘
Lista de obiective pentru verificarea calității Activității de audit intern
Anexa 9
Nr. crt. Obiective ale revizuirii calității activității desfășurate de către membrii CAFR, firme de audit, pentru organizarea cursurilor de specialitate în domeniul auditului financiar, pe baza politicilor și procedurilor referitoare la aplicarea ISA 220, ISQC1 și a Standardelor relevante DA/NU Explicații I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor privind organizarea de cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniul auditului financiar și concordanța acestora cu standardele relevante A OBIECTIVE GENERALE 1 Este anexată la dosarul misiunii oferta firmei de audit de a organiza și desfășura cursuri de specialitate în domeniul auditului financiar? 2 Conține dosarul misiunii contractul specific încheiat în baza aprobării Consiliului CAFR privind organizarea și desfășurarea de cursuri de pregătire profesională pentru sesiunea cuprinsă în inspecție? B TERMENII ANGAJAMENTULUI 1 Conține contractul de prestări servicii referiri la obiectul contractului, constând în temele cursurilor de pregătire profesională în domeniul auditului aprobate de CAFR pentru sesiunea în cauză? 2 Conține contractul de prestări servicii referiri la condițiile și cerințele CAFR pentru desfășurarea de către firma organizatoare a acestei activități? Aceste cerințe se referă la: a) existența obiectului de activitate declarat în cadrul actului constitutiv al activității privind cursurile de pregătire profesională (cod CAEN 8042 'Alte forme de învățământ'); b) dacă reprezentantul firmei de audit și ceilalți lectori, angajați pe bază de contract, sunt formatori agreați de CAFR; c) Dacă formatorii implicați în desfășurarea misiunii au participat la cursurile de pregătire profesională din anul respectiv, organizate de Cameră; d) dacă la inspecția de calitate efectuată de către DMCP, administratorului firmei de audit i-a fost atribuit calificativul A pentru activitatea desfășurată în anul precedent. e) Dacă firma de audit nu a fost revizuită pentru calitate anul precedent, a solicitat această efectuarea, pe costul sau, a unei verificări pentru scopul de organizare de cursuri de pregătire profesională, în afara programului de inspecție aprobat?; Procedura nouă Procedură reformulată 3 Conține contractul de prestări servicii referiri la planificarea și termenul de desfășurare și încheiere a misiunii? 4 Au fost încheiate contracte de colaborare cu lectorii atrași în echipa de derulare a misiunii, care să conțină clauze similare cu cele din contractul specific încheiat cu CAFR, inclusiv cu privire la răspunderile părților? VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisa a cursurilor de pregătire profesională de specialitate în domeniul auditului financiar A PLANIFICAREA MISIUNII 1 Au fost documentate aspectele legate de aplicarea de către firma organizatoare a principiului independenței, în raport cu CAFR, precum și cu auditorii financiari cursanți, conform cerințelor Codului etic al profesioniștilor contabili (Secțiunii B2 'acceptarea desemnării sau a redesemnării' din Ghidul privind auditul calității - anexa 1)?; Precizarea reglem. aplicabile 2 Existența la dosarul misiunii a contractelor privind angajarea lectorilor, precum și a declarațiilor acestora privind confidențialitatea, precum și îndeplinirea condițiilor de independență, conform Codului Etic; 3 Au fost detaliate, într-o anexă, legislația, reglementările, standardele de educație profesională (Standardul Internațional de Educație 7 'Privind dezvoltarea profesională continuă' emis de IFAC, precum și reglementările CAFR cu relevanță deosebită pentru misiune)? 4 Existența la dosarul misiunii a bugetului de timp care să asigure îndeplinirea obiectivelor contractate. B ACTIVITATEA PROPRIU-ZISĂ DE DESFĂȘURARE A CURSURILOR DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ 1 Existența la dosarul misiunii a programului desfășurării cursurilor de pregătire profesională, precum și a informațiilor privind modul de desfășurare efectivă a acestora; 2 Dacă suportul de curs este elaborat în acord cu tematica aprobată de Consiliul Camerei, cu cerințele Standardelor de educație profesională, precum și prevederile celorlalte reglementări aplicabile auditorilor financiari, ori stagiarilor în audit, după caz, cum sunt: - Hotărârea nr. 110/29 ianuarie 2008 a Consiliului CAFR, pentru aprobarea Normelor de pregătire profesională continuă a auditorilor financiari; - Hotărârea nr. 39/19 ianuarie 2005 pentru aprobarea Normelor privind perioada de pregătire profesională practică a stagiarilor în activitatea de audit financiar; 3 În cazul efectuării unor teste la sfârșitul cursurilor, se va proba îndeplinirea condițiilor pentru desfășurarea lor, respectiv: " dacă grila/subiectele de testare au fost aprobate de CAFR pentru sesiunea în cauză " dacă verificatorii testelor sunt acreditați de către CAFR ca formatori, care au depus declarații de confidențialitate, conform Codului etic; " dacă s-au respectat prevederile reglementărilor în materie, cu privire la comunicarea rezultatelor testării și rezolvarea eventualelor contestații 4 Dacă este documentată îndeplinirea de către firma de audit financiar, organizatoare a cursurilor, a obligației de a vira în contul CAFR a cotei-părți cuvenite acesteia, potrivit contractului. C FINALIZAREA MISIUNII 1 Dacă societatea utilizează un sistem propriu de evaluare a calității desfășurării cursului prin distribuirea spre completare cursanților a unui formular de aprecieri și sugestii; 2 Au fost prelucrate aceste formulare? 3 A fost întocmit și depus la CAFR în raport adecvat de evaluare a cursului de pregătire profesională, fundamentat pe baza prelucrării formularelor? 3 Dacă firma de audit a prezentat CAFR o informare, în situația existenței de aspecte semnificative care să necesite raportarea către conducerea corpului profesional (scrisoarea confidențială).
Lista de obiective pentru revizuirea calității activității de organizare de cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniul auditului financiar
Anexa 1
Client: CAFR Perioada contabilă Ref. B 2/1 adaptată - Cursuri de pregătire auditori financiari/stagiari în audit - Sesiunea: XXXXXX Da/Nu Planifi- care 1. Ar depinde firma excesiv de client/depășesc onorariile 15% din veniturile brute ale firmei de audit organizatoare? 2. Exista cursanți care datorează societății organizatoare sume care să se ridice la o valoare suficient de mare pentru a fi considerate un împrumut (luați în considerare suma restantă plus datoria estimată pentru anul în curs)? 3. I-a acordat firma sau orice persoană strâns legată de firmă cursanților facilități la plata cursurilor? 4. Există vreun litigiu în derulare sau potențial între firmă și vreunul din cursanți? 5. A efectuat firma de audit sau vreunul din angajații acesteia acțiuni de promovare a cursurilor organizate de firmă care să poată fi clasificate ca și concurență neloială? 6. A respectat firma recomandările emise de CAFR la misiunile anterioare? 7. S-au îndeplinit obligațiile față de CAFR? 8. A respectat firma de audit contractul încheiat cu CAFR pentru această acțiune? 9. Dacă persoanele din firma organizatoare, care răspund de derularea contractului încheiat cu Camera ocupă vreo funcție de conducere în CAFR? 10. Au fost impuse condiții în afara contractului de către persoane din aparatul executiv al CAFR? 11. Au fost impuse condiții în afara contractului de către membrii Consiliului, ai Comisiei de Apel și/sau ai Comisiei de auditori statutari ai CAFR? 12. S-a respectat procedura de selectare a formatorilor și verificatorilor care vor asigura predarea și respectiv corectarea testelor? NR. CRT. OBIECTIVUL/CAPITOLUL NR. PROCEDURI I Cunoașterea ariei de cuprindere a contractelor privind organizarea de cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniul auditului financiar și concordanța acestora cu standardele relevante 6 A Obiective generale 2 B Termenii misiunii 4 VI Respectarea prevederilor referitoare la efectuarea propriu-zisa a cursurilor de pregătire profesională de specialitate în domeniul auditului financiar 11 A Planificarea misiunii de revizuire 4 B Activitatea de revizuire 4 C Finalizarea misiunii 3 TOTAL 17
ACCEPTAREA DESEMNĂRII SAU REDESEMNĂRII
Când răspunsul la oricare din aceste întrebări este DA, vă rugăm oferiți detalii privind potențialele amenințări la independența și obiectivitate și măsurile de siguranță implementate pentru a diminua aceste amenințări, în programul B 2/7 'Considerații etice'.
Lista de obiective pentru revizuirea calității activității de organizare de cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniul auditului financiar