HOTĂRÂRE nr. 177 din 22 septembrie 2010

HOTĂRÂRE Camera Auditorilor Financiari din România
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 23 decembrie 2010
Intrat în vigoare
23.12.2010
Forma consolidată din
23.12.2010

privind aprobarea Procedurilor de acreditare a formatorilor Camerei Auditorilor Financiari din România

În temeiul:

- art. 6 alin. (3) și al art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 24 și 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în ședința din data de 22 septembrie 2010, hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă Procedurile de acreditare a formatorilor Camerei Auditorilor Financiari din România, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari și Compartimentul secretariat vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se comunică Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 4

La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 124/2008 privind aprobarea Procedurilor de acreditare a formatorilor Camerei Auditorilor Financiari din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 8 iulie 2008, se abrogă.

Președintele Camerei Auditorilor

Financiari din România,

Ion Mihăilescu

București, 22 septembrie 2010.

Nr. 177.

Anexa

PROCEDURI

de acreditare a formatorilor

Camerei Auditorilor Financiari din România

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Prezentele proceduri urmăresc instituirea unei proceduri transparente, obiective și flexibile de acreditare a formatorilor de către Camera Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare CAFR sau Camera.

Articolul 2

În sensul prezentelor proceduri, următorii termeni se definesc astfel:

a) formator - persoana fizică ce are dreptul de a furniza membrilor Camerei și stagiarilor în activitatea de audit financiar servicii de pregătire profesională, în condițiile prevăzute de prezentele proceduri;

b) pregătire profesională continuă - sistem de perfecționare a cunoștințelor și aptitudinilor profesionale ale membrilor Camerei, desfășurat potrivit regulilor specifice, aprobate prin hotărâre a Consiliului CAFR;

c) pregătire profesională - sistem de acumulare și perfecționare a cunoștințelor și aptitudinilor profesionale ale stagiarilor în activitatea de audit financiar, desfășurat potrivit regulilor specifice, aprobate prin hotărâre a Consiliului CAFR.

Capitolul II — Procedura de acreditare și validare ↑ Cuprins

Articolul 3

Pot fi acreditate ca formatori următoarele categorii de persoane fizice, care se bucură de o bună reputație și care nu au adus atingere prestigiului Camerei sau profesiei:

a) auditori financiari în condițiile în care au obținut calificativul A la ultima inspecție efectuată de departamentul de specialitate al CAFR, care au respectat obligațiile de membru al Camerei, cerințele codului etic și nu au suferit nicio sancțiune disciplinară aplicată de Cameră;

b) cadre didactice universitare cu titlul de doctor în științe economice cu specializarea în domeniul contabilității, care predau discipline prevăzute la art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările și completările ulterioare;

c) specialiști sau cadre didactice universitare în domeniu, specializate în domeniile conexe contabilității și auditului, în măsura în care tematica de pregătire implică astfel de domenii;

d) auditori financiari care lucrează la instituții publice sau de utilitate publică din domeniul reglementării contabilității și auditului financiar.

Articolul 4

Pentru obținerea acreditării, persoanele interesate trebuie:

1. să depună la Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari din cadrul Camerei un dosar care să cuprindă:

a) cerere prin care solicită acreditarea ca formator;

b) copie de pe carnetul de auditor financiar, dacă este cazul;

c) copie de pe diploma de doctor în domeniul contabilității, însoțită de prima și ultima filă a carnetului de muncă, sau adeverință eliberată de instituția de învățământ superior din care să rezulte îndeplinirea cerinței art. 3 lit. b), după caz;

d) adeverință eliberată de instituția la care lucrează din care să rezulte îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 3 lit. c), respectiv lit. d);

e) curriculum vitae.

2. să participe la cursurile pentru formatori organizate de Cameră pentru anul respectiv.

Articolul 5

Dosarul prevăzut la art. 4 pct. 1 se va depune la sediul Camerei în perioada ianuarie-mai a fiecărui an.

Articolul 6

Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari va analiza dosarul și prezența la cursul organizat de către Cameră pentru formatori și va consemna rezultatele verificărilor într-un raport cu propunerea de aprobare/respingere a acreditării, adresat Consiliului Camerei.

Articolul 7

Hotărârea Consiliului se comunică celor interesați de către Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari.

Articolul 8

Reanalizarea dosarului unui formator acreditat deja de către Cameră se face o dată la 3 ani.

Articolul 9

(1) Anual se va face validarea fiecărui formator. În vederea validării, formatorii trebuie să respecte cumulativ următoarele condiții:

a) să fi susținut cursuri în domeniul pentru care a obținut acreditare, cel puțin o dată în termenul prevăzut la art. 8;

b) să fi obținut un calificativ minim, stabilit de Consiliul Camerei, ca urmare a evaluării efectuate pe bază de chestionar de către participanții la cursurile anuale de pregătire profesională unde acesta a susținut cursuri;

c) să participe anual la cursurile pentru formatori organizate de către Cameră;

d) să nu fi suferit nicio sancțiune disciplinară aplicată de Cameră.

(2) În cazul în care condițiile prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b) și c) nu au fost respectate, formatorul rămâne acreditat, dar nu poate fi validat pentru a susține cursuri în anul respectiv.

Articolul 10

(1) Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari va verifica dacă formatorul a îndeplinit cumulativ condițiile stipulate la art. 9 și va propune Consiliului, în baza unui raport, validarea/invalidarea formatorului pentru anul respectiv.

(2) Obținerea unui calificativ mai mic decât minimul stabilit de Consiliul Camerei conduce la anularea acreditării ca formator a persoanei respective.

Articolul 11

Hotărârea Consiliului de validare/invalidare a formatorului se comunică celor interesați de către Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari.

Capitolul III — Dispoziții tranzitorii și finale ↑ Cuprins

Articolul 12

Cursurile pentru formatori pot fi organizate contra cost. Prețul fiecărui curs, stabilit prin hotărâre a Consiliului Camerei, va fi afișat pe site-ul CAFR.

Articolul 13

Lista formatorilor acreditați de Cameră se va actualiza permanent și se publică pe site-ul CAFR.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.