Articolul UNIC
Alineatul (11) al articolului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 563/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii și răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 și 468 bis din 12 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
"(11) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională Fitosanitară:
a) poate să încredințeze, în condițiile legii, spre îndeplinire, sarcinile prevăzute de prezenta hotărâre, sub autoritatea și controlul său, oricărei persoane juridice aflate sub incidența dreptului public sau privat, cu condiția ca o asemenea persoană și membrii ei să nu aibă niciun interes personal în rezultatul măsurilor pe care le întreprind;
b) trebuie să se asigure că persoana juridică prevăzută la lit. a), în baza statutului său aprobat oficial, este însărcinată exclusiv cu funcții publice specifice, cu excepția efectuării analizelor de laborator pe care o astfel de persoană juridică le poate realiza chiar și în cazul în care acestea nu fac parte din funcțiile sale specifice;
c) poate să încredințeze, prin excepție de la prevederile lit. b), sarcinile de efectuare a analizelor de laborator, la care se face referire în prezenta hotărâre, unei persoane juridice care nu respectă această dispoziție;
d) poate să încredințeze sarcinile prevăzute de prezenta hotărâre numai pe baza unui raport întocmit de Laboratorul Central Fitosanitar, prin care se asigură, pe durata încredințării sarcinilor prevăzute de prezenta hotărâre, că persoana juridică ce îndeplinește aceste sarcini poate garanta imparțialitatea, calitatea și protecția informațiilor confidențiale și că nu există niciun conflict de interese între exercitarea sarcinilor încredințate acesteia și alte activități pe care aceasta le desfășoară."
*
Prezenta hotărâre transpune prevederile Directivei 2009/143/CE a Consiliului din 26 noiembrie 2009 de modificare a Directivei 2000/29/CE în ceea ce privește delegarea sarcinilor de testare în laborator, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 318 din 4 decembrie 2009.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
---------------
Ministrul agriculturii
și dezvoltării rurale,
Valeriu Tabără
Ministrul economiei, comerțului
și mediului de afaceri,
Ion Ariton
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
București, 5 ianuarie 2011.
Nr. 5.
------------