ORDIN nr. 41 din 22 decembrie 2010

ORDIN Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 14 ianuarie 2011
Intrat în vigoare
14.01.2011
Forma consolidată din
14.01.2011

privind modificarea unor acte normative

Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. m) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 77/2009 privind aprobarea contractelor-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 24 septembrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Anexa nr. 2A "Condiții-standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici" se modifică după cum urmează:

a) La articolul 10 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

"a) perceperea de majorări de întârziere, dacă obligația de plată nu a fost îndeplinită în termen de 15 zile calendaristice de la data scadenței; nivelul majorării de întârziere este calculat asupra valorii neachitate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare scadenței și până la achitarea integrală a facturii, inclusiv ziua plății; nivelul majorării de întârziere este egal cu nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, stabilit în condițiile precizate de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare; totalul majorărilor de întârziere nu poate depăși nivelul debitului;".

b) La articolul 17, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) În cazul modificării prețurilor finale reglementate sau a încadrării consumatorului, notificarea se consideră efectuată prin înscrierea acestor modificări pe factură, iar în cazul modificării contractului-cadru și a nivelului dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, prin transmiterea acestor modificări odată cu factura, cu respectarea termenelor de notificare impuse de prevederile legale."

2. Anexa nr. 2B "Condiții-standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii noncasnici" se modifică după cum urmează:

a) La articolul 10 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

"a) perceperea de majorări de întârziere; nivelul majorării de întârziere este calculat asupra valorii neachitate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare scadenței și până la achitarea integrală a facturii, inclusiv ziua plății; nivelul majorării de întârziere este egal cu nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, stabilit în condițiile precizate de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare; totalul majorărilor de întârziere nu poate depăși nivelul debitului;".

b) La articolul 21, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) În cazul modificării prețurilor finale reglementate și a încadrării consumatorului, notificarea se consideră efectuată prin înscrierea acestor modificări pe factura reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale, iar în cazul modificării contractului-cadru și a nivelului dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, prin transmiterea acestor modificări odată cu factura, cu respectarea prevederilor legale."

Articolul II

Contractul-cadru de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 183/2005, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2008, se modifică după cum urmează:

- La articolul 8 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:

"a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii și până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plății, în cazul neîndeplinirii obligației de plată într-un termen de grație de 15 zile calendaristice de la data scadenței;".

Articolul III

Anexa nr. 1 "Contract-cadru de transport al gazelor naturale" la Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 54/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 și 71 bis din 30 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La articolul 13 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

"a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plății, în cazul neîndeplinirii obligației de plată în termen de 15 zile calendaristice de la data scadenței;".

Articolul IV

Contractul-cadru de înmagazinare subterană a gazelor naturale, aprobat prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 480/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 15 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La articolul 23 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:

"a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plății, în cazul neîndeplinirii obligației de plată într-un termen de grație de 15 zile calendaristice de la data scadenței;".

Articolul V

Părțile din contractele pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici, contractele pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii noncasnici, contractele de distribuție a gazelor naturale, contractele de transport al gazelor naturale și din contractele de înmagazinare subterană a gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

Articolul VI

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Iulius Dan Plaveti

București, 22 decembrie 2010.

Nr. 41.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.