Având în vedere obligațiile ce revin României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană și obligația de a înființa sau desemna un oficiu național de recuperare a creanțelor, în scopul de a facilita urmărirea și identificarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri având legătură cu infracțiunile și care ar putea face obiectul unei dispoziții de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale, conform prevederilor Deciziei 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 332 din 18 decembrie 2007,
(1) Biroul are următoarele atribuții:
a) cooperează cu oficiile de recuperare a creanțelor sau cu autoritățile cu atribuții similare din alte state membre ale Uniunii Europene, prin asigurarea schimbului de date și informații, în scopul prevăzut la art. 1 alin. (2);
b) realizează schimb de bune practici cu oficiile de recuperare a creanțelor sau cu autoritățile cu atribuții similare din alte state membre ale Uniunii Europene, în domeniul său de competență;
c) cooperează cu autoritățile și instituțiile publice române competente, în vederea urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile;
d) solicită instituțiilor române competente efectuarea unor analize de specialitate pentru facilitarea urmăririi și identificării fondurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a altor fonduri având legătură cu infracțiunile;
e) analizează, trimestrial, modul și gradul de valorificare a bunurilor care fac obiectul confiscării speciale, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare; în exercitarea acestei atribuții Biroul solicită informații și date statistice de la autoritățile și instituțiile publice române competente;
e^1) acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanțelor de judecată sau a organelor fiscale ori a organelor în drept a prelua sau a valorifica bunurile confiscate, asistență privind utilizarea celor mai bune practici în materia identificării, administrării și valorificării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare și confiscare și participă la elaborarea procedurilor de lucru privind aceste activități;
f) efectuează analize și studii, prin sintetizarea, sistematizarea și interpretarea datelor statistice privitoare la activitatea pe care o desfășoară;
g) asigură reprezentarea României la Rețeaua Interagenții Camden de Recuperare a Creanțelor (CARIN);
h) participă la reuniunile organismelor și organizațiilor regionale și internaționale în domeniile luptei împotriva corupției și a criminalității organizate, precum și al recuperării bunurilor;
h^1) participă la lucrările Grupului interministerial strategic pentru prevenirea și combaterea macrocriminalității ce afectează siguranța cetățeanului și funcționarea instituțiilor publice, înființat prin Decizia prim-ministrului nr. 233/2013, cu modificările ulterioare;
i) elaborează anual un raport de activitate, care prezintă constatările, evoluțiile și recomandările în domeniul său de competență.
(2) În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), Oficiul dezvoltă și gestionează o bază de date proprie, precum și un sistem informatic național integrat de evidență a creanțelor provenite din infracțiuni, care va cuprinde date privind:
a) măsurile asigurătorii dispuse în cadrul procesului penal, administrarea, valorificarea sau restituirea bunurilor care fac obiectul acestor măsuri;
b) măsura de siguranță a confiscării și valorificarea bunurilor confiscate, atât în cazul confiscării speciale, cât și al confiscării extinse;
c) confiscarea cauțiunii, prevăzută de art. 217 alin. (5) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare;
d) executarea ordinelor de indisponibilizare a bunurilor emise de către un alt stat;
e) executarea ordinelor de confiscare emise de către un alt stat;
f) dispunerea de bunurile confiscate în sensul art. 265 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau al acordurilor care prevăd partajarea bunurilor confiscate;
g) despăgubirile acordate statului, autorităților sau instituțiilor publice pentru repararea prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii și executarea dispozițiilor din hotărâre privitoare la acestea;
h) amenda ca pedeapsă principală și executarea acesteia în modalitățile prevăzute de lege;
i) orice alte categorii de date privind creanțele provenite din infracțiuni, în condițiile prevăzute de lege.
(3) Pentru realizarea atribuției prevăzute la alin. (2), Ministerul Justiției poate încheia protocoale de cooperare cu autoritățile, cu instituțiile publice și cu persoanele juridice de drept public sau privat care dețin datele prevăzute la alin. (2).
(4) Sistemul informatic național integrat de evidență a creanțelor provenite din infracțiuni este accesibil instituțiilor implicate în luarea și ducerea la îndeplinire a măsurilor și desfășurarea activităților enumerate la alin. (2), potrivit competențelor acestora.
(1) În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, Biroul cooperează cu:
a) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
b) Agenția Națională de Administrare Fiscală;
c) Oficiul Național al Registrului Comerțului;
d) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;
e) Autoritatea Națională a Vămilor;
g) Banca Națională a României;
h) Inspectoratul General al Poliției Române;
i) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
j) orice altă autoritate sau instituție publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea și valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum și a celor care fac obiectul confiscării speciale.
(2) În vederea transmiterii datelor și informațiilor solicitate potrivit prevederilor art. 3, în condiții de celeritate, la nivelul instituțiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-i) se desemnează persoane responsabile pentru comunicarea datelor și informațiilor solicitate de Birou.
(3) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, între Ministerul Justiției și instituțiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-i) se încheie protocoale de cooperare prin care se stabilesc modalitățile concrete de cooperare și categoriile de date și informații ce pot fi transmise.
(4) Instituțiile prevăzute la alin. (1) pot detașa sau delega, la solicitarea Ministerului Justiției, personal care să asigure buna funcționare a Biroului și relația cu instituțiile de la care provine.
(1) În scopul prevăzut la art. 1 alin. (2), Biroul prelucrează și transmite altor oficii de recuperare a creanțelor sau autorități cu atribuții similare din alte state membre ale Uniunii Europene date și informații referitoare la persoane fizice identificate sau identificabile.
(2) Datele cu caracter personal se prelucrează în conformitate cu principiile prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 682/2001 privind ratificarea Convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, cu modificările ulterioare, precum și de alte reglementări legale incidente în domeniu.
(3) Persoanele vizate beneficiază de drepturile garantate de dispozițiile legale prevăzute la alin. (2).
(4) Biroul aplică măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii ori accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei rețele, precum și împotriva oricărei forme de prelucrare ilegală.