HOTĂRÂRE nr. 77 din 26 ianuarie 2011 (*actualizată*)

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
09.02.2011
Forma consolidată din
20.01.2012
Cuprins

pentru stabilirea regimului juridic al unor locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiții la nivel național și aflate în administrarea consiliilor locale, precum și a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, referitoare la administrarea și vânzarea acestora

(actualizată până la data de 20 ianuarie 2012*)

----------

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. II alin. (1) din Legea nr. 89/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, precum și al art. 7 lit. f), al art. 10 alin. (2) și al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a blocurilor de locuințe pentru tineri, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în administrarea consiliilor locale în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate.

(2) Se aprobă trecerea blocurilor de locuințe pentru tineri prevăzute la alin. (1) din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia.

Articolul 2

(1) Consiliile locale din raza administrativ-teritorială în care sunt amplasate locuințele din blocurile de locuințe pentru tineri prevăzute la art. 1 stabilesc valorile de vânzare și efectuează operațiunile de publicitate imobiliară.

(2) Stabilirea valorilor de vânzare ale locuințelor prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit prevederilor art. 19^2 alin. (2^1) și (2^2) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Terenurile aferente blocurilor de locuințe pentru tineri care fac obiectul prezentei hotărâri rămân sau trec, după caz, în condițiile legii, în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate și în administrarea consiliilor locale din raza administrativ-teritorială în care își exercită autoritatea, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Locuințele care fac obiectul prezentei hotărâri sunt administrate potrivit prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se pot vinde, în condițiile prevăzute de această lege și numai cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul administrației și internelor, Constantin-Traian Igaș Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu

București, 26 ianuarie 2011.

Nr. 77.

Anexă

LISTA

cuprinzând blocurile de locuințe pentru tineri,

destinate închirierii, construite prin programe de investiții

la nivel național, în conformitate cu prevederile Legii nr.

152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

care se înscriu în inventarul bunurilor din domeniul public

al statului și trec din proprietatea publică a

statului în proprietatea privată a acestuia și care rămân

în administrarea consiliilor locale în a

căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate

*Font 8* ┌─────┬──────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Denumirea construcției, adresa imobilului │ Caracteristicile tehnice │ │crt. │ │ ale construcțiilor/imobilului │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 1. │JUDEȚUL ALBA │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │1.1. │Bloc de locuințe, Str. Livezii nr. 46-48, municipiul │Aria desfășurată construită = 3.036,00 m²│ │ │Alba Iulia │Total locuințe: 45 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.569.385,97 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe 32D, Piața Consiliul Europei │Aria desfășurată construită = 972,32 m² │ │ │(Str. Bucovinei), municipiul Alba Iulia │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 899.399,57 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Alba │Număr de locuințe: 53│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 2. │JUDEȚUL ARGEȘ │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │2.1. │Bloc de locuințe A, str. Carpați nr. 93, municipiul │Aria desfășurată construită = 1.157,00 m²│ │ │Câmpulung │Total locuințe: 13 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.456.819,99 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe B, str. Carpați nr. 93, municipiul │Aria desfășurată construită = 1.068,00 m²│ │ │Câmpulung │Total locuințe: 12 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.344.756,91 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe B1, str. Carpați nr. 93, municipiul │Aria desfășurată construită = 1.068,00 m²│ │ │Câmpulung │Total locuințe: 12 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.344.756,91 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe A1, str. Carpați nr. 93, municipiul │Aria desfășurată construită = 1.157,00 m²│ │ │Câmpulung │Total locuințe: 13 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.456.819,99 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │2.2. │Bloc de locuințe, cartierul Găvana, Aleea Căminelor │Aria desfășurată construită = 2.498,36 m²│ │ │nr. 25, municipiul Pitești │Total locuințe: 39 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.545.324,36 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe, zona Nord, aleea Negoiul nr. 2A, │Aria desfășurată construită = 833,06 m² │ │ │municipiul Pitești │Total locuințe: 12 │ │ │ │Valoarea de inventar = 851.456,40 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe, cartierul Trivale, aleea Papucești │Aria desfășurată construită = 2.314,80 m²│ │ │nr. 11, bl. 49, municipiul Pitești │Total locuințe: 30 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.795.460,80 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Argeș │Număr de locuințe: 131│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 3. │JUDEȚUL BIHOR │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │3.1. │Bloc de locuințe ANL Z1, str. 1 Decembrie 1918 │Aria desfășurată construită = 1.578,96 m²│ │ │nr. 50/A, municipiul Beiuș │Total locuințe: 18 │ │ │ │Valoarea de inventar = 804.424,69 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe ANL Z2, str. 1 Decembrie 1918 │Aria desfășurată construită = 1.578,96 m²│ │ │nr. 50/A, municipiul Beiuș │Total locuințe: 18 │ │ │ │Valoarea de inventar = 804.424,70 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe ANL Z3, str. 1 Decembrie 1918 │Aria desfășurată construită = 1.598,70 m²│ │ │nr. 50/A, municipiul Beiuș │Total locuințe: 18 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.246.185,76 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe ANL Z4, str. 1 Decembrie 1918 │Aria desfășurată construită = 1.598,70 m²│ │ │nr. 50/A, municipiul Beiuș │Total locuințe: 18 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.246.185,76 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │3.2. │Bloc de locuințe nr. 1, Str. Pandurilor nr. 23, │Aria desfășurată construită = 1.685,00 m²│ │ │municipiul Marghita │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.836.528,95 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe nr. 2, Str. Pandurilor nr. 23, │Aria desfășurată construită = 1.685,00 m²│ │ │municipiul Marghita │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.836.528,95 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe nr. 3, Str. Pandurilor nr. 25, │Aria desfășurată construită = 1.685,00 m²│ │ │municipiul Marghita │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.836.528,95 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe nr. 4, Str. Pandurilor nr. 25, │Aria desfășurată construită = 1.685,00 m²│ │ │municipiul Marghita │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.836.528,95 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe nr. 5, Str. Pandurilor nr. 38, │Aria desfășurată construită = 1.685,00 m²│ │ │municipiul Marghita │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.836.528,95 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe nr. 6, Str. Pandurilor nr. 38, │Aria desfășurată construită = 1.685,00 m²│ │ │municipiul Marghita │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.836.528,95 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Bihor │Număr de locuințe: 192│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 4. │JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │4.1. │Bloc de locuințe Bloc D2, scara D, Str. Bistriței, │Aria desfășurată construită = 1.525,00 m²│ │ │orașul Năsăud │Total locuințe: 18 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.398.471,00 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Bistrița-Năsăud │Număr de locuințe: 18│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 5. │JUDEȚUL BRAȘOV │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │5.1. │Bloc de locuințe, cartierul Ștefan cel Mare, bl. 19, │Aria desfășurată construită = 3.975,00 m²│ │ │municipiul Săcele │Total locuințe: 60 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.897.755,00 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe, cartierul Ștefan cel Mare, bl. 20, │Aria desfășurată construită = 3.980,00 m²│ │ │municipiul Săcele │Total locuințe: 60 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.897.805,00 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Brașov │Număr de locuințe: 120│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 6. │MUNICIPIUL BUCUREȘTI │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │6.1. │Bloc A, aleea Masa Tăcerii, sectorul 6, municipiul │Aria desfășurată construită = 4.858,20 m²│ │ │București │Total locuințe: 66 │ │ │ │Valoarea de inventar = 6.231.844,55 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc B, aleea Masa Tăcerii, sectorul 6, municipiul │Aria desfășurată construită = 4.858,20 m²│ │ │București │Total locuințe: 66 │ │ │ │Valoarea de inventar = 5.995.938,81 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc C, aleea Masa Tăcerii, sectorul 6, municipiul │Aria desfășurată construită = 3.580,20 m²│ │ │București │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.156.285,83 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc D, aleea Masa Tăcerii, sectorul 6, municipiul │Aria desfășurată construită = 3.580,20 m²│ │ │București │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.094.026,62 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc E, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 3.580,20 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.288.391,53 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc F, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 3.580,20 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.250.511,75 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc G, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 4.858,20 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 66 │ │ │ │Valoarea de inventar = 6.326.338,00 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc H, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 4.858,20 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 66 │ │ │ │Valoarea de inventar = 6.327.590,59 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc J, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 4.487,30 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 61 │ │ │ │Valoarea de inventar = 5.532.353,96 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc K, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 4.487,30 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 61 │ │ │ │Valoarea de inventar = 5.172.966,40 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc L, aleea Poarta Sărutului, sectorul 6, municipiul│Aria desfășurată construită = 5.332,40 m²│ │ │București │Total locuințe: 60 │ │ │ │Valoarea de inventar = 7.103.160,22 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc M, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 4.487,30 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 61 │ │ │ │Valoarea de inventar = 5.233.642,27 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc N, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 4.487,30 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 61 │ │ │ │Valoarea de inventar = 5.075.154,86 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc O, aleea Masa Tăcerii, sectorul 6, municipiul │Aria desfășurată construită = 4.858,20 m²│ │ │București │Total locuințe: 66 │ │ │ │Valoarea de inventar = 6.017.302,63 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc P, aleea Masa Tăcerii, sectorul 6, municipiul │Aria desfășurată construită = 4.858,20 m²│ │ │București │Total locuințe: 66 │ │ │ │Valoarea de inventar = 5.427.383,46 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc R, aleea Masa Tăcerii, sectorul 6, municipiul │Aria desfășurată construită = 3.580,20 m²│ │ │București │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de inventar = 3.753.919,21 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc S, aleea Masa Tăcerii, sectorul 6, municipiul │Aria desfășurată construită = 3.580,20 m²│ │ │București │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.132.331,19 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc T, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 3.580,20 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.059.295,58 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc U, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 3.580,20 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.065.644,04 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc V, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 4.858,20 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 66 │ │ │ │Valoarea de inventar = 5.918.139,81 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc W, aleea Coloana Infinitului, sectorul 6, │Aria desfășurată construită = 4.858,20 m²│ │ │municipiul București │Total locuințe: 66 │ │ │ │Valoarea de inventar = 5.779.840,63 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe municipiul București │Număr de locuințe: 1.120│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 7. │JUDEȚUL CĂLĂRAȘI │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │7.1. │Calea București, bl. G3, tronson 1, 2, bl. I38, │Aria desfășurată construită = 2.434,73 m²│ │ │str. Prelungirea București nr. 30, municipiul Călărași│Total locuințe: 32 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.988.499,89 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D34 (fost ob. A1), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 280.016,71 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D35 (fost ob. A2), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 322.868,62 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D36 (fost ob. A3), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 305.237,43 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D37 (fost ob. A4), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 299.532,08 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. General Leonard Mociulschi, bl. D42 (fost Str. │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Cornișei ob. A5), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 281.349,00 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. General Leonard Mociulschi, bl. D41 (fost Str. │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Cornișei ob. A6), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 306.054,63 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. General Leonard Mociulschi, bl. D40 (fost Str. │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Cornișei ob. A7), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 305.382,18 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. General Leonard Mociulschi, bl. D39 (fost Str. │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Cornișei ob. A8), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 287.917,93 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D44 (fost ob. A9), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 265.723,23 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D45 (fost ob. A10), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 268.643,32 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D46 (fost ob. A11), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 271.384,72 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D47 (fost ob. A12), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 281.507,64 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. General Leonard Mociulschi, bl. D48 (fost Str. │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Cornișei ob. A13), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 268.755,84 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. General Leonard Mociulschi, bl. D53 (fost Str. │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Cornișei ob. A14), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 282.040,71 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D54 (fost ob. A15), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 249.416,37 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D55 (fost ob. A16), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 249.523,98 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D56 (fost ob. A17), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 248.845,17 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D57 (fost ob. A18), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 250.127,21 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D58 (fost ob. A19), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 253.569,73 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D59 (fost ob. A20), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 241.080,39 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D60 (fost ob. A21), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 252.613,83 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D61 (fost ob. A22), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 252.452,90 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D62 (fost ob. A23), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 255.369,41 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Av. Vitalie Zvincu, bl. D63, (fost Str. Cornișei │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │ob. A24), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 279.483,04 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D65 (fost ob. A25), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 241.730,58 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D68 (fost ob. A28), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 241.043,39 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Av. Vitalie Zvincu, bl. D70, (fost Str. Cornișei │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │ob. A29), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 244.024,76 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Av. Vitalie Zvincu, bl. D71, (fost Str. Cornișei │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │ob. A30), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 244.893,75 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Av. Vitalie Zvincu, bl. D72, (fost Str. Cornișei │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │ob. A31), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 245.734,36 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Av. Vitalie Zvincu, bl. D73, (fost Str. Cornișei │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │ob. A32), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 242.147,22 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. General Leonard Mociulschi, bl. D49 (fost Str. │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Cornișei ob. A33), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 304.783,87 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. General Leonard Mociulschi, bl. D50 (fost Str. │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Cornișei ob. A34), municipiul Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 287.116,12 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Cornișei, bl. D51 (fost ob. A35), municipiul │Aria desfășurată construită = 161,60 m² │ │ │Călărași │Total locuințe: 2 │ │ │ │Valoarea de inventar = 287.115,56 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. General Leonard Mociulschi, bl. D33 (fost Str. │Aria desfășurată construită = 373,72 m² │ │ │Cornișei ob. B1), municipiul Călărași │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 697.344,16 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Trandafirilor, bl. D38 (fost Str. Cornișei │Aria desfășurată construită = 373,72 m² │ │ │ob. B2), municipiul Călărași │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 675.640,92 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Trandafirilor, bl. D43 (fost Str. Cornișei │Aria desfășurată construită = 373,72 m² │ │ │ob. B3), municipiul Călărași │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 717.127,56 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. General Leonard Mociulschi, bl. D52 (fost Str. │Aria desfășurată construită = 373,72 m² │ │ │Cornișei ob. B4), municipiul Călărași │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 612.347,84 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Av. Vitalie Zvincu, bl. D69, (fost Str. Cornișei │Aria desfășurată construită = 280,29 m² │ │ │ob. B5), municipiul Călărași │Total locuințe: 6 │ │ │ │Valoarea de inventar = 642.333,94 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Av. Vitalie Zvincu, bl. D64, (fost Str. Cornișei │Aria desfășurată construită = 373,72 m² │ │ │ob. B6), municipiul Călărași │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 592.093,16 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │7.2. │Bloc de locuințe Sahia II, B+C, Bd. Tineretului nr. │Aria desfășurată construită = 3.686,00 m²│ │ │93-103, municipiul Oltenița │Total locuințe: 48 │ │ │ │Valoarea de inventar = 3.100.944,33 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe Bl. G40, bd. 1 Decembrie nr. 82, │Aria desfășurată construită = 754,40 m² │ │ │municipiul Oltenița │Total locuințe: 10 │ │ │ │Valoarea de investiție = 702.761,00 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Călărași │Număr de locuințe: 202│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 8. │JUDEȚUL CONSTANȚA │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │8.1. │Bloc de locuințe CS1, str. Horia Agarici nr. 1B, │Aria desfășurată construită = 2.013,72 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.329.022,95 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe FZ12A, Str. Pescarilor nr. 37, │Aria desfășurată construită = 2.650,80 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 30 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.950.842,42 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe FZ28A, Str. Pescarilor nr. 65, │Aria desfășurată construită = 2.650,80 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 30 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.847.817,42 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe K1A, str. Traian nr. 67, municipiul │Aria desfășurată construită = 2.737,35 m²│ │ │Constanța │Total locuințe: 30 │ │ │ │Valoarea de investiție = 2.147.176,90 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe K2A, str. Traian nr. 70, municipiul │Aria desfășurată construită = 2.734,65 m²│ │ │Constanța │Total locuințe: 30 │ │ │ │Valoarea de investiție = 2.204.064,25 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB1 (Brizei I), Str. Brizei nr. 1B, │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.768.040,73 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB2 (Brizei I), Str. Brizei nr. 1C, │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.784.789,33 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB3 (Brizei I), Str. Brizei nr. 1D, │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.795.898,92 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB4 (Brizei I), Str. Brizei nr. 1E, │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.789.909,29 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB5 (Brizei I), Str. Brizei nr. 1F, │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.764.870,77 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB6 (Brizei I), Str. Brizei nr. 1G, │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.885.773,07 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB7 (Brizei I), Str. Brizei nr. 1H, │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │ municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.820.721,87 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB8 (Brizei I), Str. Lirei nr. 3A, │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.599.989,63 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB9 (Brizei I), Str. Lirei nr. 3B, │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.592.249,02 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB1 (Brizei II), Str. Zefirului │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │nr. 32, municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.777.179,80 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB2 (Brizei II), Str. Zefirului │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │nr. 30, municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.726.914,15 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB3 (Brizei II), Str. Zefirului │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │nr. 28, municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.803.922,12 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB4 (Brizei II), Str. Zefirului │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │nr. 26, municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.824.791,41 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB5 (Brizei II), Str. Zefirului │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │nr. 15, municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 2.050.512,99 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB6 (Brizei II), Str. Zefirului │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │nr. 13, municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.869.003,41 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB7 (Brizei II), Str. Zefirului │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │nr. 11, municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.895.331,18 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB8 (Brizei II), Str. Zefirului │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │nr. 9, municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.887.544,17 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe OB9 (Brizei II), Str. Zefirului │Aria desfășurată construită = 1.727,20 m²│ │ │nr. 7, municipiul Constanța │Total locuințe: 23 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.879.768,45 lei│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │8.2. │Bloc OD1, str. Ion Budai Deleanu nr. 15, municipiul │Aria desfășurată construită = 1.659,90 m²│ │ │Mangalia │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.848.191,62 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc OD2, str. Ion Budai Deleanu nr. 17, municipiul │Aria desfășurată construită = 1.659,90 m²│ │ │Mangalia │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.848.191,62 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc OD3, str. Ion Budai Deleanu nr. 19, municipiul │Aria desfășurată construită = 1.659,90 m²│ │ │Mangalia │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.848.191,62 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Constanța │Număr de locuințe: 614│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │9. JUDEȚUL COVASNA │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │9.1. │Bloc de locuințe, str. Mihai Viteazul nr. 139, orașul │Aria desfășurată construită = 2.100,00 m²│ │ │Întorsura Buzăului │Total locuințe: 15 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.296.553,75 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │9.2. │Bloc de locuințe, Cartierul Oltului, Str. Lalelei │Aria desfășurată construită = 2.760,00 m²│ │ │(tr.1T, 2T, 3T), municipiul Sfântu Gheorghe │Total locuințe: 24 │ │ │ │Valoarea de investiție = 2.876.817,00 lei│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Covasna │Număr de locuințe: 39│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 10. │JUDEȚUL DÂMBOVIȚA │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │10.1.│Bloc de locuințe A1, str. Fundătura 1 Decembrie, │Aria desfășurată construită = 736,60 m² │ │ │orașul Găești │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 803.011,56 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe A2, str. Fundătura 1 Decembrie, │Aria desfășurată construită = 736,60 m² │ │ │orașul Găești │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 803.011,57 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe A3, str. Fundătura 1 Decembrie, │Aria desfășurată construită = 736,60 m² │ │ │orașul Găești │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 803.011,57 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe A4, str. Fundătura 1 Decembrie, │Aria desfășurată construită = 736,60 m² │ │ │orașul Găești │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 803.011,57 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe A5, str. Fundătura 1 Decembrie, │Aria desfășurată construită = 736,60 m² │ │ │orașul Găești │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 803.011,57 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe A6, str. Fundătura 1 Decembrie, │Aria desfășurată construită = 736,60 m² │ │ │orașul Găești │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 803.011,57 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe A7, str. Fundătura 1 Decembrie, │Aria desfășurată construită = 736,60 m² │ │ │orașul Găești │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 803.011,57 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe A8, str. Fundătura 1 Decembrie, │Aria desfășurată construită = 736,60 m² │ │ │orașul Găești │Total locuințe: 8 │ │ │ │Valoarea de inventar = 803.011,57 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Dâmbovița │Număr de locuințe: 64│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 11. │JUDEȚUL HARGHITA │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │11.1.│Bloc de locuințe nr. 5, 7, 9, str. Kiss Gergely, │Aria desfășurată construită = 3.148,00 m²│ │ │municipiul Odorheiu Secuiesc │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de investiție = 2.462.614,04 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe nr. 22, 24, 26, str. Kiss Gergely, │Aria desfășurată construită = 3.148,00 m²│ │ │municipiul Odorheiu Secuiesc │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de investiție = 2.418.907,97 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe nr. 18, 20, str. Kiss Gergely, │Aria desfășurată construită = 3.148,00 m²│ │ │municipiul Odorheiu Secuiesc │Total locuințe: 36 │ │ │ │Valoarea de investiție = 2.464.580,50 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe nr. 12, 14, 16, str. Kiss Gergely, │Aria desfășurată construită = 2.104,00 m²│ │ │D, municipiul Odorheiu Secuiesc │Total locuințe: 24 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.663.273,76 lei│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe nr. 8, 10, str. Kiss Gergely, │Aria desfășurată construită = 2.104,00 m²│ │ │municipiul Odorheiu Secuiesc │Total locuințe: 24 │ │ │ │Valoarea de investiție = 1.668.611,43 lei│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │11.2.│Bloc de locuințe nr. 235, comuna Plăieșii de Jos │Aria desfășurată construită = 558,40 m² │ │ │ │Total locuințe: 6 │ │ │ │Valoarea de inventar = 664.000,00 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Harghita │Număr de locuințe: 162│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 12. │JUDEȚUL IALOMIȚA │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │12.1.│Bloc de locuințe, bl. 18, str. Răzoare nr. 10, │Aria desfășurată construită = 2.872,94 m²│ │ │municipiul Slobozia │Total locuințe: 46 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.086.649,93 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Ialomița │Număr de locuințe: 46│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 13. │JUDEȚUL IAȘI │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │13.1.│Bloc de locuințe 8 C, str. Cuza Vodă, orașul │Aria desfășurată construită = 1.256,68 m²│ │ │Podul Iloaiei │Total locuințe: 15 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.093.656,88 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe 6 C, str. Cuza Vodă, orașul │Aria desfășurată construită = 4.660,00 m²│ │ │Podul Iloaiei │Total locuințe: 53 │ │ │ │Valoarea de inventar = 3.227.988,08 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Iași │Număr de locuințe: 68│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 13. │JUDEȚUL OLT │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │14.1.│Bloc de locuințe pentru tineri, Str. Parângului │Aria desfășurată construită = 1.725,76 m²│ │ │nr. 16, bl. 10 C, municipiul Caracal │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.492.738,54 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe pentru tineri, bd. Nicolae Titulescu │Aria desfășurată construită = 4.357,08 m²│ │ │nr. 88, bl. D1, municipiul Caracal │Total locuințe: 60 │ │ │ │Valoarea de inventar = 4.044.120,40 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe pentru tineri, str. Vasile Alecsandri│Aria desfășurată construită = 3.002,66 m²│ │ │nr. 9, municipiul Caracal │Total locuințe: 40 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.580.235,12 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │14.2.│Bloc de locuințe V5, bd. A. I. Cuza, municipiul │Aria desfășurată construită = 2.880,00 m²│ │ │Slatina │Total locuințe: 26 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.177.444,65 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe 19, sc. D, str. Ec. Teodoroiu, │Aria desfășurată construită = 2.280,00 m²│ │ │municipiul Slatina │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.728.222,56 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe, Str. Armoniei nr. 4 (fostă Macului │Aria desfășurată construită = 3.193,00 m²│ │ │nr. 2), municipiul Slatina │Total locuințe: 40 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.533.398,67 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Olt │Număr de locuințe: 206│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 15. │JUDEȚUL SATU MARE │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │15.1.│Bloc de locuințe C47, str. Piața Eroilor nr. 18, │Aria desfășurată construită = 2.371,00 m²│ │ │comuna Turț │Total locuințe: 40 │ │ │ │Valoarea de inventar = 3.759.417,77 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Satu Mare │Număr de locuințe: 40│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 16. │JUDEȚUL SIBIU │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │16.1.│Bloc de locuințe, str. Sinaia nr. 2, bl. nr. 1, │Aria desfășurată construită = 2.341,80 m²│ │ │municipiul Mediaș │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.321.981,50 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe, str. Sinaia nr. 5, bl. nr. 2, │Aria desfășurată construită = 2.341,80 m²│ │ │municipiul Mediaș │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.245.481,55 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe, str. Sinaia nr. 4, bl. nr. 3, │Aria desfășurată construită = 1.571,60 m²│ │ │municipiul Mediaș │Total locuințe: 22 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.361.986,15 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe, str. Sinaia nr. 7, bl. nr. 4, │Aria desfășurată construită = 1.571,60 m²│ │ │municipiul Mediaș │Total locuințe: 22 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.361.986,15 lei │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe, str. Sinaia nr. 9, bl. nr. 5, │Aria desfășurată construită = 1.571,60 m²│ │ │municipiul Mediaș │Total locuințe: 22 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.401.916,72 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │16.2.│Bloc nr. 10 A, Str. Bârsei, │Aria desfășurată construită = │ │ │municipiul Sibiu │2.661,77 mp │ │ │ │Total locuințe: 39 (ap. 4, 19, │ │ │ │21-52, 55-59) │ │ │ │Valoarea de inventar: │ │ │ │4.897.656,80 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Sibiu │Număr de locuințe: 145│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 17. │JUDEȚUL TELEORMAN │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │17.1.│Bloc de locuințe F2 (J113), sc. A și B, aleea Parc │Aria desfășurată construită = 2.979,30 m²│ │ │Nord, municipiul Roșiori de Vede │Total locuințe: 30 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.360.167,74 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc E, Str. Oltului, municipiul Roșiori de Vede │Aria desfășurată construită = 1.244,64 m²│ │ │ │Total locuințe: 16 │ │ │ │Valoarea de inventar = 865.686,29 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc I, Str. Oltului, municipiul Roșiori de Vede │Aria desfășurată construită = 1.244,64 m²│ │ │ │Total locuințe: 16 │ │ │ │Valoarea de inventar = 865.686,29 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc 414, Str. Republicii, municipiul Roșiori de Vede │Aria desfășurată construită = 1.244,50 m²│ │ │ │Total locuințe: 16 │ │ │ │Valoarea de inventar = 921.569,03 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc 415, Str. Republicii, municipiul Roșiori de Vede │Aria desfășurată construită = 1.244,50 m²│ │ │ │Total locuințe: 16 │ │ │ │Valoarea de inventar = 920.183,54 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │17.2.│Bloc de locuințe, str. Mihai Viteazul,bloc XXX A tr.9,│Aria desfășurată construită = 1.333,74 m²│ │ │orașul Zimnicea │Total locuințe: 11 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.136.461,85 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Teleorman │Număr de locuințe: 105│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 18. │JUDEȚUL TULCEA │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │18.1.│Str. 1848 nr. 14, bloc ANL, municipiul Tulcea │Aria desfășurată construită = 1.145,04 m²│ │ │ │Total locuințe: 20 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.303.838,53 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Str. Iuliu Maniu nr. 28, bloc ANL, municipiul Tulcea │Aria desfășurată construită = 3.211,28 m²│ │ │ │Total locuințe: 30 │ │ │ │Valoarea de inventar = 3.463.803,70 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Tulcea │Număr de locuințe: 50│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 19. │JUDEȚUL VASLUI │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │19.1.│Bloc de locuințe bl. L1, scările A, B, C și D, │Aria desfășurată construită = 5.291,30 m²│ │ │bd. 1 Mai nr. 5, municipiul Huși │Total locuințe: 94 │ │ │ │Valoarea de inventar = 7.087.727,00 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe bl. 1, scările A și B, │Aria desfășurată construită = 2.390,71 m²│ │ │șos. Huși-Stănilești nr. 9, municipiul Huși │Total locuințe: 32 │ │ │ │Valoarea de inventar = 2.050.929,52 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe bl. 2, scările A și B, │Aria desfășurată construită = 2.390,71 m²│ │ │șos. Huși-Stănilești nr. 9A, municipiul Huși │Total locuințe: 32 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.991.007,02 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe bl. 3, scările A, B și C, │Aria desfășurată construită = 3.725,87 m²│ │ │șos. Huși-Stănilești nr. 9B, municipiul Huși │Total locuințe: 50 │ │ │ │Valoarea de inventar = 3.173.524,22 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Bloc de locuințe bl. 4, scara A, șos. Huși-Stănilești │Aria desfășurată construită = 1.267,56 m²│ │ │nr. 9C, municipiul Huși │Total locuințe: 18 │ │ │ │Valoarea de inventar = 1.595.390,51 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Vaslui │Număr de locuințe: 226│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 20. │JUDEȚUL VRANCEA │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │20.1.│Bloc de locuințe, str. Alex. Vlahuță, comuna Gugești │Aria desfășurată construită = 351,70 m² │ │ │ │Total locuințe: 4 │ │ │ │Valoarea de inventar = 354.311,00 lei │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │Total locuințe județul Vrancea │Număr de locuințe: 4│ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │TOTAL GENERAL LOCUINȚE │ 3.605│ └─────┴──────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘

----------

Nr. crt. 16.2, totalul de locuințe județul Sibiu și totalul general de locuințe din anexă au fost modificate de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 19 din 11 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 20 ianuarie 2012.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.