pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri**)
(actualizată până la data de 11 iulie 2014*)
**) Titlul ordonanței de urgență a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
În scopul creării unui cadru favorabil pentru valorificarea posibilităților actuale de dezvoltare economică a României și al stimulării mediului de afaceri, prin înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii,
având în vedere efectele negative ale crizei economice în ceea ce privește reducerea numărului de operatori activi pe piață, înăsprirea condițiilor de creditare în general, creșterea dificultăților și riscurilor pentru începerea unei afaceri, în special pentru tinerii întreprinzători,
pentru stimularea spiritului antreprenorial al tinerilor, pentru dezvoltarea de noi politici publice necesare relansării economice, reducerii șomajului și asigurării unor condiții mai bune pentru participarea tinerilor la viața economică și socială,
considerând că situația economică este una excepțională și se impune luarea unor măsuri urgente care să vizeze întreprinzătorii tineri, în cadrul unui program social de interes public,
în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) și (5) referitoare la protecția tinerilor și ale art. 135 alin. (2) din Constituția României, republicată, referitoare la rolul statului în stimularea economiei,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
(1) În cadrul Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, se lansează Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, denumit în continuare programul.
Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de lit. a) și b) ale art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unor sintagme.
(2) Prin program se acordă facilități pentru microîntreprinderile nou-înființate, conduse de întreprinzătorii debutanți în afaceri, care desfășoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăți cu răspundere limitată.
(1) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, întreprinzătorul debutant în afaceri, beneficiar al programului, este persoana fizică majoră care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) are capacitate juridică deplină de exercițiu;
b) anterior datei înmatriculării societății în registrul comerțului nu a mai deținut și nu deține calitatea de acționar sau asociat al unei întreprinderi constituite în Spațiul Economic European;
c) înființează pentru prima dată o societate cu răspundere limitată în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei ordonanțe de urgență;
d) completează o declarație pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale, că îndeplinește condițiile prevăzute la lit. b), pe care o depune la registrul comerțului odată cu cererea de înmatriculare a societății.
(1) Pentru încadrarea în program, microîntreprinderea înființată de întreprinzătorul debutant trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) este societate cu răspundere limitată care funcționează pe durată nedeterminată, în condițiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei ordonanțe de urgență;
b) se încadrează în categoria microîntreprinderilor în condițiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei ordonanțe de urgență;
c) este înființată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 întreprinzători debutanți asociați. Condițiile pentru întreprinzătorul debutant trebuie îndeplinite de fiecare dintre asociați, astfel cum se prevede la art. 2;
d) este administrată de asociatul unic, de unul sau mai mulți administratori dintre asociați;
e) are în obiectul de activitate cel mult 5 grupe de activitate prevăzute de clasificarea activităților din economia națională în vigoare (CAEN Rev. 2). În cele 5 grupe de activitate nu pot fi incluse ca obiecte de activitate ale societății următoarele: intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, activități de jocuri de noroc și pariuri, producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, precum și activitățile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat.
(2) Calitatea de microîntreprindere aparținând întreprinzătorului debutant se obține la data înmatriculării în registrul comerțului în a cărui rază teritorială se află sediul său social.
(3) Prin derogare de la art. 36 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumirea unei microîntreprinderi aparținând întreprinzătorului debutant se compune dintr-o denumire proprie însoțită de sintagma scrisă în întregime "societate cu răspundere limitată - debutant" sau abrevierea "S.R.L. - D.".
În afara obligațiilor stabilite prin actele normative în vigoare, aplicabile oricărui operator economic, microîntreprinderea aparținând întreprinzătorului debutant are și următoarele obligații specifice:
a) să notifice în scris cu privire la înființare oficiului teritorial pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație (O.T.I.M.M.C.) în a cărui rază de competență își are sediul social, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la înregistrare, în vederea luării în evidență;
b) să angajeze cu contract de muncă pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, și să mențină în activitate cel puțin 2 salariați de la momentul obținerii facilităților prevăzute la art. 5 lit. a) și/sau b) până la pierderea calității de microîntreprindere aparținând întreprinzătorului debutant în afaceri*);
c) să reinvestească anual cel puțin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent;
d) să depună la O.T.I.M.M.C. situațiile financiare semestriale și anuale, cu dovada înregistrării acestora la autoritățile competente, precum și un raport semestrial de progres.
Lit. d) a art. 4 a fost modificată de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
Microîntreprinderea aparținând întreprinzătorului debutant beneficiază de următoarele facilități:
a) acordarea de către Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, prin O.T.I.M.M.C. în a cărui rază de competență își are sediul social, a unei alocații financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro sau echivalentul în lei din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanțare. Alocațiile financiare nerambursabile se acordă în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism;
b) garanții acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - S.A. - I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.) pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de O.T.I.M.M.C., cu respectarea condițiilor prevăzute în normele și procedurile interne ale instituțiilor de credit și ale F.N.G.C.I.M.M., până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro sau echivalentul în lei;
Lit. b) a art. 5 a fost modificată de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
c) scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariați, angajați pe perioadă nedeterminată. Aceasta perioadă constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea și calculul drepturilor prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, se utilizează câștigul salarial mediu brut lunar, pentru care asiguratul plătește contribuția individuală de asigurări sociale. Pentru fiecare salariat, scutirea nu se acordă pentru veniturile salariale lunare care depășesc cuantumul câștigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior;
d) scutirea de la plata taxelor pentru operațiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comerțului pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum și de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a;
e) consiliere, instruire și sprijin din partea O.T.I.M.M.C. în a cărui rază de competență își are sediul social.
(1) Calitatea de microîntreprindere aparținând întreprinzătorului debutant se pierde, prin efectul legii:
a) la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc 3 ani de la data înregistrării;
b) la data la care oricare dintre autoritățile competente constată că societatea nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1);
c) la data la care activitatea microîntreprinderii aparținând întreprinzătorului debutant a încetat voluntar sau când a fost declanșată procedura de insolvență;
d) la împlinirea a 45 de zile lucrătoare de la data scadenței unei obligații fiscale neîndeplinite;
e) la data depunerii situației financiare semestriale sau anuale, dacă cifra de afaceri pe anul în curs a atins echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro. La atingerea acestui prag, microîntreprinderea are obligația de a notifica în scris, cel mai târziu până la sfârșitul lunii următoare, oficiul registrului comerțului în a cărui rază teritorială se află sediul său social.
(2) În termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la pierderea calității de microîntreprindere aparținând întreprinzătorului debutant, societatea comercială respectivă are obligația să procedeze la schimbarea denumirii potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(1) În situația cesionării părților sociale de către întreprinzătorul debutant în afaceri, acordarea facilităților continuă dacă cesionarul îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 și depune declarația pe propria răspundere la O.T.I.M.M.C. în a cărui rază de competență își are sediul social, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării cesionării. În caz contrar, facilitățile se consideră necuvenite și se recuperează conform procedurilor stabilite.
(2) În situația în care microîntreprinderea aparținând întreprinzătorului debutant în afaceri este supusă reorganizării prin fuziune sau divizare, acordarea facilităților continuă în aceleași condiții, dacă asociatul unic sau fiecare asociat al noii microîntreprinderi îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 și persoana juridică rezultată îndeplinește condițiile prevăzute la art. 3, iar declarațiile necesare se depun la O.T.I.M.M.C. în a cărui rază de competență își are sediul social, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înmatriculării în registrul comerțului a noii persoane juridice. În caz contrar, facilitățile se consideră necuvenite și se recuperează.
(3) Facilitățile se recuperează și în cazul în care cifra de afaceri însumată a persoanelor juridice rezultate în urma reorganizării depășește echivalentul în lei a 500.000 euro la data înregistrării fuziunii sau divizării.
(1) Prin legea bugetului de stat se vor aloca în fiecare an, la dispoziția Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, fondurile pentru alocația financiară nerambursabilă prevăzută la art. 5 lit. a).
(2) Măsurile de natura ajutorului de stat prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență fac parte dintr-o schemă transparentă de minimis, care se va derula cu respectarea criteriilor stabilite de normele comunitare și de legislația națională în domeniu.
(1) Facilitățile acordate prin program se consideră acordate necuvenit și se recuperează potrivit legii în următoarele situații:
a) când calitatea de microîntreprindere aparținând întreprinzătorului debutant a fost pierdută în condițiile art. 6 lit. b) și c);
b) când microîntreprinderea aparținând întreprinzătorului debutant nu a îndeplinit una dintre obligațiile prevăzute la art. 4 lit. b) și c);
c) când întreprinzătorul debutant sau oricare dintre asociații acestuia a săvârșit, în scopul de a beneficia de facilitățile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, fapte penale pentru care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) când a fost executată garanția acordată potrivit art. 5 lit. b).
(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), facilitățile acordate prin program nu se consideră acordate necuvenit și nu se recuperează în situația în care calitatea de microîntreprindere aparținând întreprinzătorului debutant a fost pierdută, deoarece societatea cu răspundere limitată înființată de întreprinzătorul debutant nu se mai încadrează în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor Legii nr. 346/2004
, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Sumele care rezultă din recuperarea facilităților acordate prin program, cu excepția sumelor rezultate din executarea garanțiilor acordate de F.N.G.C.I.M.M., au regimul juridic de creanțe fiscale. Pentru recuperarea acestora se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Calculul sumelor datorate, cu excepția cazului prevăzut la alin. (1) lit. d), se efectuează de către O.T.I.M.M.C. în termen de 30 de zile de la data pierderii calității de microîntreprindere aparținând întreprinzătorului debutant.
Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
(1) Înscrisurile întocmite de O.T.I.M.M.C. prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda națională constituie titluri de creanță și cuprind elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Creanțele individualizate în aceste titluri au regimul creanțelor fiscale.
Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
(2) În termen de 15 zile de la data întocmirii, titlul de creanță se comunică debitorului, care are obligația de a efectua plata sumelor datorate în termen de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță, în contul indicat în cuprinsul acestuia.
(3) Titlurile de creanță împreună cu dovada comunicării acestora se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea înscrierii debitului în evidențe după expirarea termenului de contestare pentru titlurile de creanță necontestate sau după rămânerea definitivă a acestora în sistemul căilor administrative de atac ori după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
(4) Titlurile de creanță se pot contesta la organul emitent, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Titlul de creanță constituie titlu executoriu la împlinirea termenului de 30 de zile de la data scadenței.
Pentru neplata la scadență a sumei înscrise în titlul executoriu, beneficiarii prevăzuți la art. 5 datorează obligații fiscale accesorii conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu ziua următoare datei și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Cuantumul obligațiilor fiscale accesorii se calculează de către O.T.I.M.M.C. de la data scadenței și până la data comunicării către organele fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit art. 10 alin. (3), iar organele fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor calcula obligații fiscale accesorii de la data primirii titlurilor executorii și până la data stingerii sumelor prevăzute de acestea.
Stingerea creanțelor principale și accesorii individualizate în titlurile de creanță prevăzute la art. 10 alin. (2) și art. 11 se efectuează potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(1) În cazul debitorilor pentru care se deschide procedura insolvenței, înscrierea la masa credală pentru creanțele prevăzute la art. 10 alin. (2) și art. 11 netransmise Agenției Naționale de Administrare Fiscală în condițiile art. 10 alin. (3) se efectuează de O.T.I.M.M.C.
Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), în cazul debitorilor pentru care se deschide procedura insolvenței, înscrierea la masa credală pentru creanțele prevăzute la art. 10 alin. (2) și art. 11 transmise Agenției Naționale de Administrare Fiscală în condițiile art. 10 alin. (3) se efectuează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organele sale subordonate.
Sumele încasate potrivit art. 14 constituie venituri ale bugetului de stat și se încasează într-un cont de venituri bugetare distinct.
(1) În măsura în care prevederile prezenței ordonanțe de urgență nu dispun altfel, se aplică în mod corespunzător dispozițiile Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2010, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) O.T.I.M.M.C. în a cărui rază de competență își are sediul social are obligația de a monitoriza și a controla aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, precum și de a transmite către Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism un raport anual cu privire la desfășurarea și efectele programului, până cel mai târziu la data de 31 ianuarie.
(3) Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism are obligația de a prezenta Guvernului un raport anual centralizat cu privire la desfășurarea și efectele programului implementat de către toate oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație, până cel mai târziu la data de 31 martie.
În termen de maximum 15 zile de la data intrării în vigoare, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri va elabora și supune aprobării Guvernului normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
comerțului și mediului de afaceri,
familiei și protecției sociale,
Ministrul finanțelor publice,
București, 2 februarie 2011.