pentru completarea art. 22^1 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
Situația extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, constă în necesitatea asigurării unei îmbunătățiri a infrastructurii.
Problema infrastructurii creează situații nefavorabile și afectează dezvoltarea economică din România, sub aspect atât social și de mediu, cât și al mediului de afaceri.
Lipsa reglementărilor din prezenta ordonanță de urgență, care clarifică aspecte referitoare la posibilitatea îndeplinirii obiectivelor programelor naționale de realizare a proiectelor prioritare de interes județean și de interes local, ar avea consecințe negative în derularea acestor proiecte la nivelul întregii țări, ținându-se cont de dimensiunea și amploarea pe care acestea le au.
Având în vedere necesitatea creării unor condiții reale pentru dezvoltarea economico-socială în zona infrastructurii, se impune adoptarea rapidă a unor măsuri pentru a se dezvolta cât mai multe proiecte de investiție în infrastructură, creând astfel și mai multe locuri de muncă.
În acest context, modernizarea drumurilor de interes județean și local reprezintă una dintre prioritățile naționale pentru perioada următoare, acest lucru fiind absolut necesar în condițiile în care cele mai multe studii arată starea lor precară, precum și necesitatea unei intervenții cât mai rapide pentru îmbunătățirea infrastructurii. Dezvoltarea infrastructurii prin construcția și repararea drumurilor la nivelul întregii țări se cere a fi soluționată într-un sistem centralizat și cât se poate de accelerat pentru o cât mai bună eficientizare a măsurilor propuse.
Astfel, adoptarea în regim de urgență a prezentei ordonanțe de urgență conduce la realizarea cu prioritate a investițiilor în infrastructură, respectiv în reabilitarea și modernizarea drumurilor de interes județean și a drumurilor de interes local.
Neadoptarea în regim de urgență a prezentei ordonanțe de urgență conduce la neîndeplinirea obiectivelor asumate în sensul continuării programelor naționale de dezvoltare a infrastructurii.
De asemenea, prin adoptarea prezentei ordonanțe de urgență se vor realiza susținerea creșterii economice și contracararea efectelor negative pe care criza internațională actuală le are asupra domeniului infrastructurii în România.
În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
După alineatul (1) al articolului 22^1 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Pentru îndeplinirea obiectivelor programelor naționale de realizare a proiectelor prioritare de interes județean și de interes local, cu acordul autorităților administrației publice locale, se preiau de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, după caz, sectoare de drum de interes județean sau local situate în intravilanul/extravilanul unor localități, în vederea realizării lucrărilor respective."
Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
Ministrul dezvoltării regionale și turismului,
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ministrul administrației și internelor,
Ministrul finanțelor publice,
București, 2 februarie 2011.