ORDIN nr. 4 din 23 februarie 2011

ORDIN Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 28 februarie 2011
Intrat în vigoare
28.02.2011
Forma consolidată din
28.02.2011
Cuprins

pentru punerea în aplicare a Normelor privind raportul actuarial

Potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15 februarie 2011 prin care s-au adoptat Normele privind raportul actuarial,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) și ale art. 12^1 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Se pun în aplicare Normele privind raportul actuarial, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Normele prevăzute la alin. (1) intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 2

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.115/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind raportul actuarial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 29 iunie 2006.

Articolul 3

Direcțiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Președintele Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor,

Angela Toncescu

București, 23 februarie 2011.

Nr. 4.

Anexă

NORMA 23/02/2011

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.