pentru aprobarea Criteriilor privind aplicarea prevederilor cap. VI lit. B din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
Având în vedere dispozițiile cap. VI lit. B din anexa nr. IV din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul culturii și patrimoniului național emite următorul ordin:
Se aprobă Criteriile privind aplicarea prevederilor cap. VI lit. B din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului culturii și patrimoniului național nr. 2.089/2010 pentru aprobarea Condițiilor, criteriilor și procedurii de aplicare a prevederilor pct. VII lit. B din anexa nr. II/4.7 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 25 martie 2010, se abrogă.
Ministrul culturii și patrimoniului național,
București, 9 martie 2011.
Anexa
privind aplicarea prevederilor cap. VI
lit. B din anexa nr. IV la Legea-cadru
nr. 284/2010 privind salarizarea
unitară a personalului plătit din
Nr. crt Perioada Rezultatele obținute Scurtă descriere Nr. crt Perioada Rezultatele valoroase obținute Scurtă descriere Impactul rezultatelor asupra activității/imaginii instituției
(1) Persoanele încadrate în unitățile de cultură, care au rezultate valoroase în activitatea artistică, pot ocupa în mod excepțional funcții de specialitate, fără a avea studiile necesare postului, cu aprobarea nominală a ministrului culturii și patrimoniului național, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
1. să fie încadrate cu contract individual de muncă;
2. să aibă o vechime de cel puțin 6 luni în cadrul instituției;
3. ponderea rezultatelor valoroase trebuie să reprezinte cel puțin o treime din totalul rezultatelor obținute.
(2) Dovada privind ponderea rezultatelor valoroase în totalul rezultatelor obținute se va face prin completarea următoarelor formulare:
a) Rezultate obținute în perioada de la încadrarea în instituție până la întocmirea solicitării
b) Rezultate valoroase obținute în perioada de la încadrarea în instituție până la întocmirea solicitării
Demararea procedurii aprobării nominale prevăzute la art. 1 alin. (1) se face la solicitarea instituției, pe baza unui dosar care va cuprinde următoarele documente:
a) solicitarea din partea instituției;
b) copia actului de identitate a persoanei pentru care se solicită aprobarea nominală;
c) copia contractului individual de muncă;
d) formularele prevăzute la art. 1 alin. (2);
e) cel puțin o recomandare scrisă, cu referire la activitatea desfășurată.
Solicitarea prevăzută la art. 2 lit. a) trebuie să conțină următoarele informații:
a) denumirea instituției publice de cultură;
b) datele de identificare ale persoanei juridice:
2. adresa de corespondență;
6. reprezentantul legal al persoanei juridice;
c) datele persoanei pentru care se solicită aprobarea nominală:
2. funcția ocupată în prezent, cu specificarea gradului sau treptei, după caz, precum și a gradației corespunzătoare;
4. vechimea în instituție.
(1) Documentația prevăzută la art. 2 lit. a) și d) va fi certificată prin semnătură de către reprezentantul legal al instituției.
(2) Documentația prevăzută la art. 2 lit. b) și c) va fi certificată, pentru conformitatea cu originalul, de către persoana abilitată din cadrul compartimentului resurse umane al instituției solicitante.
(1) Dosarul prevăzut la art. 2 se va depune la Registratura Ministerului Culturii și Patrimoniului Național de unde va fi transmis compartimentului de specialitate.
(2) În cazul în care documentația transmisă nu este concludentă sau este incompletă, compartimentul de specialitate poate solicita instituției informații sau documente suplimentare, cu indicarea termenului de depunere a acestora.
(3) În urma analizării documentelor, compartimentul de specialitate va întocmi un referat prin care va propune aprobarea sau respingerea solicitării, după caz.
(4) Referatul prin care se propune aprobarea solicitării va însoți proiectul de ordin pe circuitul avizării, la compartimentul juridic, compartimentul resurse umane, secretar general, respectiv subsecretar de stat sau secretar de stat coordonator al domeniului respectiv, după caz.
(5) După parcurgerea circuitului prevăzut la alin. (4), referatul prin care se propune aprobarea solicitării însoțit de proiectul de ordin, respectiv referatul prin care se propune respingerea solicitării se transmit la cabinetul ministrului, în vederea aprobării.
Compartimentul de specialitate va comunică instituției solicitante ordinul privind aprobarea nominală sau înștiințarea cu privire la respingerea solicitării aprobării nominale, după caz.
Evidența ordinelor privind aprobările nominale, precum și a înștiințărilor/referatelor de respingere a acestora se realizează de către compartimentul de specialitate care a elaborat referatul din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
(1) Aprobarea nominală obținută potrivit dispozițiilor prezentei proceduri este acordată pe durata valabilității contractului individual de muncă, în condițiile respectării criteriilor stabilite mai sus.
(2) În cazul în care persoana pentru care s-a obținut aprobarea nominală nu mai îndeplinește criteriile prevăzute la art. 1, instituția solicitantă suspendă aplicarea ordinului prevăzut la art. 6, ordinul privind aprobarea nominală încetându-și efectele juridice.