HOTĂRÂRE nr. 219 din 9 martie 2011

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2011
Intrat în vigoare
22.03.2011
Forma consolidată din
22.03.2011

pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 27 ianuarie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple se pot depune de către reprezentantul legal sau autoritățile medicale române, în situația în care titularul este lipsit temporar de capacitatea de exercițiu. În această situație, cererile trebuie însoțite de documentele prevăzute la alin. (1) și, după caz, de următoarele:

a) hotărârea judecătorească de punere sub interdicție, rămasă definitivă și irevocabilă, însoțită de actul de desemnare a reprezentantului legal; sau

b) documente privind situația medicală a titularului pe numele căruia se solicită eliberarea pașaportului simplu, care să ateste imposibilitatea depunerii personale a cererii, emise sau avizate de autoritățile medicale române."

2. La articolul 6, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(3) Impresiunile digitale se preiau sub forma unei amprente plane a degetului arătător de la ambele mâini. În cazul în care calitatea impresiunilor digitale este necorespunzătoare și/sau degetele arătătoare prezintă răni, se preia amprenta plană, de bună calitate, a degetelor mijlocii, inelare sau mari ale solicitantului, după caz. În situația în care calitatea amprentelor de la aceste degete este necorespunzătoare sau preluarea amprentelor este temporar imposibilă, solicitantului i se poate elibera un pașaport simplu temporar, în condițiile legii. Atunci când preluarea amprentelor este temporar imposibilă din motive medicale, este necesară prezentarea documentelor emise sau avizate de autoritățile medicale române, din care să rezulte motivele și perioada pentru care este imposibilă prelevarea amprentelor.

(4) La preluarea imaginii faciale solicitantul nu trebuie să aibă capul acoperit și ochii închiși, iar expresia feței acestuia trebuie să reprezinte o stare comună. Prin excepție, preluarea imaginii faciale se poate realiza cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu condiția ca fața titularului, de la baza bărbiei și până la frunte, să fie vizibilă în mod clar și fără umbre de lumină. Ochelarii sunt acceptați în fotografii numai dacă lentilele nu sunt colorate, nu reflectă lumina, nu provoacă umbre și nu au porțiuni care să ascundă ochii. Rama ochelarilor nu trebuie să acopere nicio porțiune a ochilor. Fundalul utilizat pentru preluarea imaginii faciale trebuie să fie neutru, deschis la culoare, astfel încât fotografia preluată să reprezinte cât mai fidel trăsăturile și fizionomia celui în cauză."

3. La articolul 7 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:

"d^1) actul de desemnare a reprezentantului legal, numai pentru cererile formulate de acesta, în cazul minorilor care la data punerii sub interdicție nu se află sub ocrotirea părinților;".

4. La articolul 8 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) două fotografii color identice ale titularului, având dimensiunile 3,5 x 4,5 cm, pentru persoanele aflate în situația prevăzută la art. 15 alin. (4) din lege, care nu sunt prezente la depunerea cererii."

5. La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) La completarea formularelor de eliberare a pașapoartelor simple electronice și a pașapoartelor simple temporare, funcționarul care primește cererea înscrie numele și prenumele fără trunchiere, astfel încât, în cazul în care structura numelui și prenumelui depășește numărul de caractere alocat câmpurilor respective, se completează componentele întregi de nume și prenume în ordinea în care apar în documentele ce însoțesc cererea, în limita numărului de caractere alocat câmpurilor respective."

6. La articolul 9, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(9) Fotografiile prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. k), art. 8 alin. (1) lit. c) și art. 28 alin. (5) lit. e) se confirmă în fața funcționarului care primește cererea de către persoana care o formulează și trebuie să reprezinte fizionomia actuală a titularului, să fie realizate din față, pe un fond clar, neutru și deschis la culoare, astfel încât să permită identificarea conturului capului. Titularul fotografiei nu trebuie să aibă capul acoperit, ochii închiși, iar expresia feței acestuia trebuie să reprezinte o stare comună. Prin excepție, fotografia poate fi realizată cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu condiția ca fața titularului, de la baza bărbiei și până la frunte, să fie vizibilă în mod clar și fără umbre de lumină. Ochelarii sunt acceptați în fotografii numai dacă lentilele nu sunt colorate, nu reflectă lumina, nu provoacă umbre și nu au porțiuni care să ascundă ochii. Rama ochelarilor nu trebuie să acopere nicio porțiune a ochilor."

7. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - (1) Declarațiile date în condițiile art. 9 alin. (3) și datele înscrise în formular se certifică de funcționarul care primește cererea.

(2) Funcționarul care primește cererea verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 9, iar în cazul în care pe baza documentelor prezentate nu se poate stabili cu certitudine dacă datele de identitate ale titularului sunt reale, solicită suplimentar prezentarea oricăruia dintre următoarele documente, după caz:

a) certificat de naștere;

b) certificat de căsătorie;

c) permis de conducere auto;

d) livret militar;

e) alte documente care pot servi la stabilirea identității titularului.

(3) În situația în care se constată îndeplinirea condițiilor legale pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, autoritățile competente să soluționeze cererile transmit datele necesare la Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în vederea personalizării acestora.

(4) În cazul cererilor depuse în țară, documentele prezentate în original, cu excepția procurii speciale, a declarației privind acordul părinților, a dovezii achitării taxelor și tarifelor aferente eliberării pașaportului și, după caz, a tarifului suplimentar, se restituie solicitantului împreună cu un tichet care conține mențiuni privind data primirii cererii, numele și prenumele solicitantului, data programată pentru eliberarea pașaportului și, după caz, numele și prenumele persoanei împuternicite să ridice pașaportul.

(5) În cazul cererilor depuse în străinătate, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României aplică procedurile de lucru pentru eliberarea pașapoartelor, stabilite prin norme interne, și restituie solicitantului, după scanare, documentele prezentate în original, cu excepția procurii speciale și a declarației privind acordul părinților.

(6) După dotarea autorităților competente cu echipamentele tehnice necesare eliberării pașapoartelor simple electronice, documentele ce însoțesc cererile de eliberare a pașapoartelor, prevăzute de prezentele norme metodologice, se prezintă numai în original, în vederea scanării, fără a mai fi necesară prezentarea acestora în fotocopie. După scanare, documentele prezentate în original se restituie solicitantului, cu aplicarea prevederilor alin. (4).

(7) Pașapoartele anterioare se anulează și se restituie titularului:

a) la depunerea cererii; sau

b) în cazul pașapoartelor aflate în termen de valabilitate, dacă există o cerere scrisă a titularului, la înmânarea către titular a pașaportului simplu electronic.

(8) Pașapoartele simple temporare se anulează și în următoarele situații:

a) la înmânarea către titular a pașaportului simplu electronic, pentru pașapoartele simple temporare eliberate potrivit art. 17^1 alin. (1) lit. a), e) și f) din lege;

b) la predarea de către titular a pașaportului simplu temporar, pentru pașapoartele simple temporare eliberate potrivit art. 17^1 alin. (1) lit. b)-d) din lege, cu excepția situației în care acesta solicită, în scris, păstrarea la autoritatea emitentă, pe perioada valabilității documentului, cu scopul de a fi utilizat pentru aceleași motive pentru care a fost eliberat."

8. La articolul 14, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 14. - (1) Pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar se ridică de la serviciul public comunitar sau, după caz, de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, de titular sau de persoana care a formulat cererea ori de persoana împuternicită de acesta/aceasta printr-o procură specială care respectă condițiile prevăzute la art. 9."

9. La articolul 24 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:

"c^1) actul de desemnare a reprezentantului legal, în cazul minorilor care la data punerii sub interdicție nu se află sub ocrotirea părinților;".

10. La articolul 28 alineatul (5), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:

"e) două fotografii color identice, având dimensiunile de 3,5 x 4,5 cm, care respectă condițiile prevăzute la art. 9, numai în cazul cererilor de eliberare a pașaportului simplu temporar pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, respectiv pentru persoanele aflate în situația prevăzută la art. 15 alin. (4) din lege, dacă titularul nu este prezent la depunerea cererii."

11. Articolul 30 se abrogă.

12. La articolul 32, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Actul de identitate prezentat se retrage și se transmite serviciului public comunitar pentru evidența persoanelor competent. Pașaportul anterior prezentat se anulează și se restituie titularului."

13. La articolul 33, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Serviciul public comunitar pentru evidența persoanelor competent să elibereze cartea de identitate solicită prezentarea pașaportului cu menționarea domiciliului în străinătate, în vederea anulării și restituirii acestuia, sau, dacă documentul de călătorie nu există, solicită celui în cauză darea unei declarații cuprinzând motivele pentru care nu îl poate prezenta. Comunicarea privind anularea pașaportului sau, după caz, declarația solicitantului se transmite structurii de pașapoarte emitente."

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul administrației

și internelor,

Constantin-Traian Igaș

Ministrul afacerilor externe,

Teodor Baconschi

Ministrul muncii,

familiei și protecției sociale,

Ioan Nelu Botiș

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 9 martie 2011.

Nr. 219.

--------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.