privind normele pentru stabilirea și plata alocației suplimentare, precum și măsurile de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 119/1997 privind alocația suplimentară pentru familiile cu copii
Guvernul României hotărăște:
(1) Cererile pentru stabilirea și acordarea alocației suplimentare familiilor cu copii se întocmesc de reprezentantul familiei și se înregistrează la primăria în raza căreia domiciliază familia indreptatita sau au reședința familiile cetățenilor străini sau apatrizi.
(2) La depunerea cererii se prezintă livretul de familie completat la zi de serviciul de stare civilă al primăriei din localitatea de domiciliu.
(1) Primăriile comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, până la data de 3 a fiecărei luni, depun la direcțiile generale de muncă și protecție socială din județe și din municipiul București, cererile înregistrate și verificate în luna anterioară, însoțite de borderoul centralizator.
(2) Directorul general al direcției generale de muncă și protecție socială a județului și, respectiv, a municipiului București aproba cererile privind acordarea alocațiilor suplimentare familiilor cu copii, după verificarea datelor de identificare privind componenta familiilor.
(3) Cererile completate necorespunzător se restituie primăriilor, pe bază de borderou.
(4) După aprobarea cererilor, în vederea efectuării plății alocației suplimentare, datele de identificare privind familia și numărul de copii se transpun pe discheta de către direcția generală de muncă și protecție socială a județului și, după caz, a municipiului București și se transmit Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
(5) Cererile aprobate se arhiveaza la direcția generală de muncă și protecție socială a județului și, respectiv, a municipiului București și se păstrează o perioadă de 20 de ani.
(1) În vederea efectuării plăților, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în calitate de ordonator principal de credite, încheie o convenție cu Regia Autonomă "Posta Română", prin care se stabilesc instrumentele de plată și modalitățile de decontare.
(2) Plata alocației suplimentare pentru familiile cu copii se asigura lunar, la domiciliul acestora, prin oficiile poștale sau, la cerere, în cont personal deschis de reprezentantul familiei la o unitate bancară.
Pentru o perioadă de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, tarifele serviciilor realizate de Regia Autonomă "Posta Română" se stabilesc, prin negociere, de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu avizul Oficiului Concurentei, și se actualizează periodic în funcție de indicele de majorare a prețurilor de consum, publicat de Comisia Naționala pentru Statistica.
Instituțiile de ocrotire și de asistența socială, care asigura întreținerea completa a copiilor în vârsta de până la 18 ani, au obligația sa comunice direcției generale de muncă și protecție socială din unitatea administrativ-teritorială de domiciliu al familiei datele de identificare pentru copiii aflați în aceste instituții, în vederea suspendării sau, după caz, a modificării cuantumului alocației suplimentare acordate familiilor acestora, pe perioada încredințării copiilor în instituțiile respective.
Pentru copiii în vârsta de peste 16 ani, care urmează cursurile de zi ale unei instituții de învățământ, precum și pentru cei încadrați în gradul I și II de invaliditate, reprezentantul familiei are obligația să prezinte acte doveditoare în vederea acordării alocației suplimentare până la împlinirea de către copii a vârstei de 18 ani.
Pe perioada cat reprezentantul familiei, pe numele căruia s-a stabilit plata alocației suplimentare, din diferite motive nu se afla la domiciliul sau, plata drepturilor cu acest titlu se face celuilalt soț sau persoanei care are împuternicire autentificată potrivit prevederilor legale.
Sumele încasate necuvenit cu titlu de alocație suplimentară pentru familiile cu copii se recuperează de la titulari, prin executare silită, de către unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor.
(1) Se suplimenteaza cu 2 posturi numărul de personal al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, aprobat în anul 1997, și cu 45 de posturi, numărul de personal al direcțiilor generale de muncă și protecție socială județene și a municipiului București - servicii publice descentralizate, pentru realizarea bazei de date și actualizarea permanenta a acesteia potrivit operațiunilor de primire și de verificare a cererilor, precum și pentru cele de aprobare a plăților și gestionare a creditelor bugetare alocate pentru alocația suplimentară acordată familiilor cu copii.
(2) Se modifica corespunzător anexele nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 59/1997 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 448/1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
(3) Repartizarea posturilor pentru fiecare direcție generală de muncă și protecție socială se face prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale.
Primăriile municipiilor reședința de județ vor sprijini direcțiile generale de muncă și protecție socială în obținerea spațiilor necesare pentru desfășurarea activităților privind stabilirea dreptului și punerea în plata a alocației suplimentare pentru familiile cu copii, precum și pentru arhivarea documentelor.
Administrație Publică Locală,