privind desființarea unor unități sanitare publice cu paturi din subordinea autorităților administrației publice locale
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice",
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă desființarea unităților sanitare publice cu paturi prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a aprobării prin hotărârile autorităților locale a înființării căminelor pentru persoane vârstnice, în condițiile Hotărârii Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice".
(2) Personalului și patrimoniului unităților sanitare publice cu paturi desființate potrivit alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 212/2011.
București, 31 martie 2011.
Anexa
*Font 9*Nr. crt. Autoritatea administrației publice locale Județul Unitatea sanitară cu paturi din subordinea autorităților administrației publice locale desființată 1 Consiliul Local al Comunei Vintilă Vodă Comuna Vintilă Vodă, Str. Principală nr. 1, județul Buzău, cod 127695 Hotărârea nr. 15 din 22.03.2011 Buzău Spitalul Comunal Vintilă Vodă 2 Consiliul Local al Orașului Bocșa Orașul Bocșa, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 22, județul Caraș-Severin Hotărârea nr. 57 din 24.03.2011 Caraș-Severin Spitalul de Boli Cronice Bocșa 3 Consiliul Local al Orașului Roznov Orașul Roznov, Str. Tineretului nr. 663, județul Neamț Hotărârea nr. 33 din 22.03.2011 Neamț Spitalul Orășenesc Roznov 4 Consiliul Local al Orașului Cehu Silvaniei Orașul Cehu Silvaniei, Piața Trandafirilor nr. 35, județul Sălaj Hotărârea nr. 14 din 25.03.2011 Sălaj Spitalul de Boli Cronice Cehu Silvaniei 5 Consiliul Județean Teleorman Municipiul Alexandria, Str. Dunării nr. 178, județul Teleorman Hotărârea nr. 37 din 27.03.2011 Teleorman Centrul de Sănătate Cervenia 6 Consiliul Județean Teleorman Municipiul Alexandria, Str. Dunării nr. 178, județul Teleorman Hotărârea nr. 38 din 27.03.2011 Teleorman Centrul de Sănătate Furculești 7 Consiliul Local al Comunei Tutova Comuna Tutova, județul Vaslui Hotărârea nr. 14 din 23.03.2011 Vaslui Spitalul de Cronici "Dr. I. T. Nicolaescu" Tutova
unităților sanitare publice cu paturi care se desființează