pentru reglementarea unor măsuri privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. II din Ordonanța Guvernului nr. 4/2011 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 13 februarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după punctul 42 se introduc trei noi puncte, punctele 43-45, cu următorul cuprins:
"43. gestionează asistența financiară din fonduri externe nerambursabile acordată României pentru domeniul transporturilor, în limita domeniului său de activitate;
44. desfășoară activități specifice asigurării implementării obiectivelor, priorităților și liniilor directoare ale acțiunilor preconizate în domeniul rețelelor de transport transeuropene;
45. asigură implementarea acțiunilor specifice necesare interoperabilității rețelelor de transport comunitar, în special în domeniul armonizării standardelor tehnice."
2. La articolul 4 alineatul (1), după punctul 73 se introduce un nou punct, punctul 74, cu următorul cuprins:
"74. îndeplinește funcția de autoritate de management în sectorul transporturi pentru proiectele finanțate din asistența financiară din fonduri externe nerambursabile acordată României."
3. La articolul 5, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Ministrul transporturilor și infrastructurii este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 2 secretari de stat."
4. La articolul 8, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Numărul maxim de posturi este de 516, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului."
5. Anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Încadrarea în numărul maxim de posturi și în noua structură organizatorică se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în conformitate cu legislația în vigoare.
Hotărârea Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 27 mai 2009, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, litera d) va avea următorul cuprins:
"d) Autoritatea de implementare în sectorul transporturi - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin direcțiile de specialitate desemnate prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, cu responsabilități în coordonarea proiectelor ex-ISPA din domeniul transporturilor, care reprezintă nivelul intermediar de monitorizare a implementării proiectelor ex-ISPA și de verificare a cheltuielilor;".
2. La articolul 2 alineatul (1) litera b), punctul 5 va avea următorul cuprins:
"5. Autoritatea de implementare în sectorul transporturi - direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, desemnate prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii;".
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Secretarul general al Guvernului,
Daniela Nicoleta Andreescu
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,
Ministrul finanțelor publice,
București, 23 martie 2011.
Anexa 1
Numărul maxim de posturi = 516, exclusiv demnitarii
și posturile aferente cabinetului ministrului
a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
*Font 9* ┌─────────────┐ ┌────────────┐ ┌─────────────────────┐ │ COLEGIUL ├─────┤ MINISTRU ├─────┤CABINETUL MINISTRULUI│ │MINISTERULUI │ └─────┬──────┘ └─────────────────────┘ └─────────────┘ │ ┌───────────────────────┐ │ ┌─────────────────────┐ │ DIRECȚIA INFORMARE ├───────────────┼────────────────┤DIRECȚIA GENERALĂ DE │ │ PUBLICĂ ȘI COMUNICARE │ │ │ CONTROL │ └───────────────────────┘ │ └─────────────────────┘ ┌───────────────────────┐ │ ┌─────────────────────┐ │ SERVICIUL AUDIT │ ├────────────────┤ SERVICIUL PROBLEME │ │ ├───────────────┤ │ SPECIALE │ └───────────────────────┘ │ └─────────────────────┘ ┌───────────────────────┐ │ ┌─────────────────────┐ │ CORPUL CONSILIERILOR │ ├────────────────┤ SECRETARIATUL │ │PENTRU AFACERI EUROPENE├───────────────┤ │ NAȚIONAL TRACECA │ └───────────────────────┘ │ └─────────────────────┘ │ ┌─────────────────────┐ │ │SECRETARIATUL TEHNIC │ ├────────────────┤ PENTRU REGIUNEA │ │ │ DUNĂRII*) │ │ └─────────────────────┘ ┌────────────────────┐ │ ┌────────────────────┐ │ SECRETAR DE STAT │ ┌──────────┴─────────┐ │ SECRETAR DE STAT │ ├────────────────────┤ │ SECRETAR GENERAL │ ├────────────────────┤ │ CABINETUL │ └──────────┬─────────┘ │ CABINETUL │ │SECRETARULUI DE STAT│ │ │SECRETARULUI DE STAT│ └─────────┬──────────┘ │ └──────────┬─────────┘ └─────────────────────────┼───────────────────────┘ ┌──────────────────┐ │ ┌──────────────────┐ │ SECRETAR GENERAL │ │ │ SECRETAR GENERAL │ │ ADJUNCT │ │ │ ADJUNCT │ └─────────┬────────┘ │ └──────────┬───────┘ └────────────────────────────────┼──────────────────────────────┘ └────────────────────────────┐ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ DIRECȚIA GENERALĂ INFRASTRUCTURĂ, TRANSPORT ├─┐ │ │ MULTIMODAL ȘI PARTICIPAREA SECTORULUI PRIVAT │ │ │ └───────────────────────────────────────────────────┘ │ │ │ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI ÎN TRANSPORTURI ├─┤ │ └───────────────────────────────────────────────────┘ │ │ │ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ DIRECȚIA GENERALĂ AVIAȚIE CIVILĂ ├─┤ │ └───────────────────────────────────────────────────┘ │ │ │ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ DIRECȚIA MANAGEMENT, STRATEGIE ȘI MEDIU ├─┤ │ └───────────────────────────────────────────────────┘ │ │ │ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ ȘI RESURSE UMANE ├─┤ │ └───────────────────────────────────────────────────┘ │ │ │ │ ├─┘ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ DIRECȚIA GENERALĂ │ │ │ AFACERI EUROPENE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE ├─┤ └───────────────────────────────────────────────────┘ │ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ DIRECȚIA GENERALĂ RELAȚII FINANCIARE EXTERNE ├─┤ └───────────────────────────────────────────────────┘ │ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ DIRECȚIA GENERALĂ ECONOMICĂ ├─┤ └───────────────────────────────────────────────────┘ │ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ DIRECȚIA GENERALĂ INVESTIȚII, DOMENIU PUBLIC, ├─┤ │ ACHIZIȚII PUBLICE ȘI PRIVATIZARE │ │ └───────────────────────────────────────────────────┘ │ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ DIRECȚIA ADMINISTRATIVĂ ȘI PROTOCOL ├─┤ └───────────────────────────────────────────────────┘ │ │ ┌───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ SERVICIUL RELAȚII CU PARLAMENTUL, SINDICATELE, ├─┘ │ PATRONATELE ȘI ORGANIZAȚII NEGUVERNAMENTALE │ └───────────────────────────────────────────────────┘
Notă *) se organizează la nivel de serviciu
Anexa 2
Nr. crt. Denumirea unității Sursa de finanțare Localitatea 1. Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară - CENAFER Bugetul de stat București *Font 9* Nr. crt. Denumirea unității Sursa de finanțare Localitatea 1. Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting București Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat București 2. Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 București Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat București 3. Spitalul Clinic Căi Ferate Iași Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Iași Județul Iași 4. Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Cluj-Napoca Județul Cluj 5. Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Timișoara Județul Timiș 6. Spitalul General Căi Ferate Ploiești Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Ploiești Județul Prahova 7. Spitalul General Căi Ferate Galați Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Galați Județul Galați 8. Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Constanța Județul Constanța 9. Spitalul General Căi Ferate Brașov Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Brașov Județul Brașov 10. Spitalul General Căi Ferate Pașcani Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Pașcani Județul Iași 11. Spitalul General Căi Ferate Simeria Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Simeria Județul Hunedoara 12. Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Oradea Județul Bihor 13. Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Craiova Județul Dolj 14. Spitalul General Căi Ferate Sibiu Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Sibiu Județul Sibiu 15. Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat Drobeta-Turnu Severin Județul Mehedinți *Font 9* Nr. crt. Denumirea unității Sursa de finanțare Localitatea 1. Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, în condițiile legii București 2. Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare - ARSVOM Venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, în condițiile legii Constanța Județul Constanța 3. Școala Superioară de Aviație Civilă Venituri proprii și alocații de la bugetul de stat, în condițiile legii București 4. Aeroclubul României Venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, în condițiile legii București Nr. crt. Denumirea unității Sursa de finanțare Localitatea 1. Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Venituri proprii Constanța Județul Constanța 2. Autoritatea Navală Română Venituri proprii Constanța Județul Constanța 3. Autoritatea Feroviară Română- AFER Venituri proprii București 4. Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii București 5. Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile - CIAS Venituri proprii București Denumirea unității Localitatea Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului București Nr. crt. Denumirea unității Localitatea 1. Societatea Națională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. București 2. Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. București 3. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. București 4. Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. București 5. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. București 6. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. -C.F.R." -S.A. București 7. Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A. București 8. Compania Națională "Aeroporturi București" - S.A. Otopeni 9. Societatea Națională "Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu - Constanța" - S.A. Comuna Mihail Kogălniceanu Județul Constanța 10. Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. Timișoara Județul Timiș 11. Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" București 12. Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" București 13. Societatea Comercială "Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Otopeni Județul Ilfov 14. Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța Constanța Județul Constanța 15. Compania Națională "Administrația Canalelor Navigabile" - S.A. Constanța Județul Constanța 16. Compania Națională de Radiocomunicații Navale "Radionav" - S.A. Constanța Județul Constanța 17. Regia Autonomă "Administrația Fluvială a Dunării de Jos" Galați Județul Galați 18. Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați Județul Galați 19. Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu Județul Giurgiu 20. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. București 21. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" București 22. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Constanța Constanța Județul Constanța 23. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. București 24. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. București
care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor
și Infrastructurii și care se finanțează de la bugetul de stat
Unitatea prevăzută la nr. crt. 1 poate utiliza un număr maxim de 200 de posturi.
care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor
și Infrastructurii și care se finanțează din venituri proprii
prin sistemul de asigurări sociale de
sănătate și din transferuri de la bugetul de stat
Unitățile prevăzute la nr. crt. 1-15 pot utiliza pentru activitățile specifice cuprinse în anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 443/1998 privind reorganizarea și finanțarea unor unități sanitare, cu modificările și completările ulterioare, un număr maxim de 2.975 de posturi și pot primi transferuri de la bugetul de stat. Numărul maxim de posturi care pot fi finanțate de la bugetul de stat se stabilește pentru fiecare unitate prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.
care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor
și Infrastructurii și care se finanțează din venituri proprii
și din subvenții de la bugetul de stat, în condițiile legii
Notă *) Numărul maxim de posturi pentru unitatea prevăzută la nr. crt. 1 este de 93, pentru unitatea prevăzută la nr. crt. 2 este de 145, pentru unitatea prevăzută la nr. crt. 3 este de 120, iar pentru unitatea prevăzută la nr. crt. 4 este de 327.
care funcționează în subordinea Ministerului
Transporturilor și Infrastructurii
care funcționează în coordonarea Ministerului
Transporturilor și Infrastructurii
care funcționează sub autoritatea
Ministerului Transporturilor și Infrastructurii