pentru stabilirea unor măsuri în domeniul realizării programelor de interes public sau social, al îndeplinirii obligațiilor fiscale și al funcționării optime a instituțiilor statului, precum și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale
Având în vedere necesitatea reglementării de urgență a situației în care Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A. asigură asistența tehnică în pregătirea și derularea programelor de interes public sau social, pentru obiective de investiții a căror finanțare este asigurată integral de către autoritățile administrației publice centrale sau autoritățile administrației publice locale, fără plata cheltuielilor forfetare în cuantum de 5%,
în lipsa condiționării la plata către Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A. a unor cheltuieli forfetare pentru asistența tehnică asigurată în pregătirea și derularea programelor de interes public sau social, autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale se vor implica mai activ din punct de vedere financiar în realizarea programelor, acțiune utilă și constructivă care conduce la o implementare mai rapidă și susținută a proiectelor de investiții.
Dezvoltarea programelor de interes public sau social derulate de către Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A. ajută la îmbunătățirea calității vieții și siguranței cetățeanului.
Amânarea adoptării acestei măsuri imediate ar avea consecințe negative în ceea ce privește executarea mai multor proiecte de investiții la nivelul întregii țări și, implicit, ar duce la scăderea locurilor de muncă.
De asemenea, prin adoptarea prezentului act normativ se vor realiza susținerea creșterii economice și contracararea efectelor negative pe care criza internațională actuală le are asupra dezvoltării proiectelor de investiții din cadrul programelor desfășurate în cadrul Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A.
Neadoptarea în regim de urgență a acestei măsuri ar avea consecințe negative în îndeplinirea obiectivelor asumate în sensul desfășurării programelor de investiții la nivelul întregii țări.
Având în vedere costul suplimentar pe care contribuabilii sunt nevoiți să îl suporte prin existența obligativității certificării declarațiilor fiscale anuale de către un consultant fiscal, înaintea depunerii lor la organul fiscal, se reține că menținerea acestei obligații va atrage nemulțumirea contribuabililor, va produce prejudicii relației contribuabil-stat și va determina neconformarea contribuabililor cu prevederile legale în ceea ce privește obligațiile de declarare.
Luând în considerare necesitatea obiectivă a completării statului de funcții al Consiliului Superior al Magistraturii și al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru asigurarea funcționării optime a acestor instituții fundamentale ale statului român, se reține că neadoptarea acestei măsuri va genera în continuare dificultăți deosebite pentru buna funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu consecințe negative deosebite pentru realizarea atribuțiilor legale ale acestor instituții.
Având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile prevăzute efectuează cheltuieli de protocol în baza actelor administrative emise de ordonatorul principal de credite al fiecărei instituții,
constatându-se practica neunitară în aplicarea legii a unor instituții publice cu atribuții de control, care este de dată recentă și în totală contradicție cu practica mai veche a acelorași instituții publice cu atribuții de control, realizată în legătură cu aplicarea acelorași texte de lege, în speță Ordonanța Guvernului nr. 80/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare faptul că interpretarea diferită a normelor legale creează premisele unor abuzuri și ilegalități în activitatea acestor instituții cu atribuții de control,
reținându-se că neaplicarea măsurilor stabilite prin prezenta ordonanță de urgență ar decredibiliza activitatea acestor instituții publice cu atribuții de control, ar genera arbitrarul în legătură cu această activitate și ar produce consecințe negative, uneori foarte grave, inclusiv penale și pecuniare, pentru angajații și conducătorii instituțiilor publice controlate, fără a exista o vină reală,
constatându-se că întârzierea adoptării măsurilor cuprinse în prezentul act normativ ar avea consecințe grave asupra desfășurării activității instituțiilor prevăzute la art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere dispozițiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în considerarea faptului că elementele menționate vizează interesul public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
După alineatul (4) al articolului 8 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 17 august 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3) și (4), în devizul general al lucrărilor a căror finanțare se asigură integral de către autoritățile administrației publice centrale sau de către autoritățile administrației publice locale nu se vor prevedea cheltuielile forfetare în cuantum de 5% din valoarea lucrărilor de construcții-montaj/devizului, după caz."
Aplicarea prevederilor art. 83 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
(1) Prin derogare de la prevederile art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările și completările ulterioare, posturile vacante de specialitate juridică, finanțate prin legea bugetului de stat, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și Înaltei Curți de Casație și Justiție pot fi ocupate prin examen sau concurs în condițiile legii.
(2) Prevederile art. 22 alin. (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și funcțiilor de conducere care se ocupă în baza unui contract încheiat potrivit legii.
(3) Prevederile art. 22 alin. (2^2) și (2^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și instituțiilor, precum și autorităților publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat aflate în subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor.
În cuprinsul art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare, termenii și expresiile următoare se interpretează după cum urmează:
a) sintagma "cheltuielile de natura celor care fac obiectul prezentei ordonanțe" se referă la categorii de cheltuieli, iar nu la tipuri de acțiuni;
b) sintagma "normative proprii" se referă la actul administrativ al ordonatorului principal de credite al instituțiilor prevăzute.
Secretarul general al Guvernului,
Daniela Nicoleta Andreescu
Ministrul administrației și internelor,
Ministrul dezvoltării regionale și turismului,
Ministrul finanțelor publice,
București, 30 martie 2011.