HOTĂRÂRE nr. 365 din 6 aprilie 2011

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 259 din 12 aprilie 2011
Intrat în vigoare
12.04.2011
Forma consolidată din
12.04.2011

privind desființarea Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie Oradea și reorganizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă desființarea Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie Oradea, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în județul Bihor, Calea Clujului nr. 50, municipiul Oradea, aflată în rețeaua sanitară a Consiliului Local al Municipiului Oradea, județul Bihor.

(2) Desființarea spitalului prevăzut la alin. (1) se realizează prin reorganizarea acestuia în secții, structuri fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în județul Bihor, Str. Republicii nr. 37, municipiul Oradea, aflată în rețeaua sanitară a Consiliului Local al Municipiului Oradea, județul Bihor.

Articolul 2

Structura organizatorică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, rezultată în urma reorganizării prevăzute la art.1 alin. (2), se aprobă prin act administrativ al primarului municipiului Oradea, conducătorul autorității publice locale, cu avizul Ministerului Sănătății, în condițiile art. 174 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

(1) Personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în cadrul unității sanitare prevăzute la art. 1 alin. (1) se preia de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea.

(2) Personalul tehnic-economic-administrativ și de întreținere care își desfășoară activitatea în cadrul unității sanitare prevăzute la art. 1 alin. (1) se preia de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, cu încadrarea în normativul de personal, sau, după caz, se redistribuie la alte unități sanitare din rețeaua Consiliului Local al Municipiului Oradea.

Articolul 4

Patrimoniul Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie Oradea, stabilit pe baza bilanțului contabil de închidere la data predării-preluării, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, conturile de execuție întocmite pe fiecare sursă de finanțare și celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului, potrivit normelor în vigoare, se preia de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, prin protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 5

Pe data expirării termenului prevăzut la art. 2 se abrogă poziția nr. 1 de la rubrica "Județul Bihor" din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale și la Primăria Municipiului București și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 10 iunie 2010, cu modificările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

───────────────

Ministrul sănătății,

Cseke Attila

Ministrul administrației și internelor,

Constantin-Traian Igaș

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 6 aprilie 2011.

Nr. 365

_________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.