HOTĂRÂRE nr. 430 din 27 aprilie 2011

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 4 mai 2011
Intrat în vigoare
04.05.2011
Forma consolidată din
04.05.2011
Cuprins

privind desființarea unor unități sanitare publice cu paturi din subordinea autorităților administrației publice locale din județele Botoșani și Alba

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

(1) Se aprobă desființarea unităților sanitare publice cu paturi din subordinea autorităților administrației publice locale din județele Botoșani și Alba prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice", cu modificările ulterioare.

(2) Patrimoniului și personalului unităților sanitare publice cu paturi prevăzute la alin. (1) li se aplică regimul prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 212/2011, cu modificările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

────────────────

Ministrul sănătății,

Cseke Attila

Ministrul administrației și internelor,

Constantin-Traian Igaș

Ministrul muncii, familiei

și protecției sociale, interimar,

Emil Boc

București, 27 aprilie 2011.

Nr. 430.

Anexa

Nr. crt. Denumirea autorității administrației publice locale Județul Unitatea sanitară publică cu paturi din subordinea autorității administra- ției publice locale care se desființează 1. Consiliul Local Trușești Hotărârea Consiliului local nr. 34/2011 și Hotărârea Consiliului local nr. 39/2011 Botoșani Spitalul Comunal Trușești comuna Trușești, județul Botoșani 2. Consiliul Local Baia de Arieș Hotărârea Consiliului local nr. 39/2011 Alba Centrul de Sănătate Baia de Arieș str. Prof. dr. Lazăr Chirilă nr. 1, Baia de Arieș, județul Alba

LISTA

unităților sanitare publice cu paturi din subordinea autorităților

administrației publice locale care se desființează

________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.