HOTĂRÂRE nr. 463 din 11 mai 2011

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 331 din 12 mai 2011
Intrat în vigoare
12.05.2011
Forma consolidată din
12.05.2011

privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, pentru municipiul Timișoara, județul Timiș

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2011 cu suma de 874 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, și alocarea acesteia bugetului local al municipiului Timișoara, județul Timiș, pentru înlăturarea efectelor exploziei produse la un bloc de locuințe din municipiul Timișoara.

Articolul 2

Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2011.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul administrației și internelor,

Gheorghe Emacu,

secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 11 mai 2011.

Nr. 463.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.