(1) Personalul necesar desfășurării activității Departamentului este alcătuit din funcționari publici cu statut special și din personal contractual.
(2) Încadrarea personalului, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă se aprobă prin ordin al șefului Departamentului.
(1) Statutul special al funcționarului public din cadrul Departamentului este conferit de natura atribuțiilor specifice privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, în scopul îndeplinirii obligațiilor ce revin României conform prevederilor art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(2) Funcționarul din cadrul Departamentului îndeplinește o funcție de interes public, cu un statut special conferit de atribuțiile, răspunderile, complexitatea, riscurile și interdicțiile care decurg din aplicarea prezentei legi, precum și din alte acte normative referitoare la organizarea și funcționarea Departamentului.
(3) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (2), în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, funcționarul public cu statut special din cadrul Departamentului nu poate fi supus niciunei îngrădiri sau presiuni de orice natură și beneficiază de stabilitate în funcție.
(1) După nivelul atribuțiilor exercitate, funcțiile publice specifice din cadrul Departamentului se împart în:
A. Funcții publice specifice de conducere:
B. Funcții publice specifice de execuție:
b) referent de specialitate;
(2) Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe gradele profesionale prevăzute la art. 15 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Vechimea în specialitatea studiilor necesară ocupării funcțiilor publice de conducere sau de execuție este cea prevăzută la art. 57 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Activitatea desfășurată de către funcționarii publici cu statut special din cadrul Departamentului, precum și cea desfășurată de către consilierii din cadrul acestuia, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, absolvenți ai facultăților cu profil juridic, constituie vechime în specialitate juridică.
(1) Recrutarea funcționarilor publici cu statut special și ocuparea funcțiilor de conducere în cadrul Departamentului se fac prin concurs sau examen, după caz, cu respectarea prevederilor Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Organizarea și desfășurarea concursurilor sau examenelor prevăzute la alin. (1) se realizează prin ordin al șefului Departamentului, pe baza propunerilor directorilor. Prin acest ordin, șeful Departamentului poate stabili și alte condiții specifice, fără să fie îngrădite drepturile și libertățile cetățenești și fără orice discriminare.
(3) Promovarea în gradele profesionale prevăzute la art. 22 se face în baza evaluării anuale și a vechimii în specialitate.
(1) Drepturile și îndatoririle funcționarului public cu statut special din cadrul Departamentului sunt cele prevăzute în Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Funcționarilor publici cu statut special din cadrul Departamentului le este interzis:
a) să facă parte din partide politice, organizații cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau din fundațiile ori asociațiile care funcționează pe lângă partidele politice;
b) să își exprime public opinia cu privire la acțiunile de control în curs de desfășurare;
c) să dea consultații entității supuse controlului;
d) să ofere consultanță în domeniul de activitate al Departamentului;
e) să permită folosirea funcțiilor pe care le îndeplinesc în scop de reclamă comercială, publicitate sau propagandă de orice fel ori dobândire de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite pentru ei sau pentru alte persoane;
f) să exprime opinii personale privind aspecte naționale sau europene, în relațiile cu reprezentanții altor state;
g) să folosească poziția oficială pe care o dețin sau relațiile pe care le-au stabilit în exercitarea funcției publice, pentru a influența anchetele interne ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite măsuri.
(3) Funcționarul public cu statut special din cadrul Departamentului are următoarele obligații specifice:
a) în afara atribuțiilor specifice de serviciu, este obligat să adopte o atitudine proactivă, inclusiv prin aducerea la cunoștința conducerii Departamentului a oricărei situații, fapte sau împrejurări din domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;
b) să se abțină de la orice act, faptă sau manifestare de natură să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;
c) în afara atribuțiilor specifice de serviciu, funcționarul public cu statut special din cadrul Departamentului care face parte din echipe de coordonare a controalelor este obligat să nu aducă atingere drepturilor personalului coordonat;
d) să păstreze caracterul confidențial al informațiilor dobândite în exercitarea atribuțiilor profesionale pe o perioadă de 3 ani de la încetarea raporturilor de serviciu;
e) să promoveze, în calitate de reprezentant al instituției, o imagine favorabilă țării și Departamentului în cadrul oricăror activități desfășurate în afara României, din domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene;
f) să aibă o conduită corespunzătoare regulilor de protocol și să respecte legile și obiceiurile țării-gazdă, în cazul deplasărilor externe;
g) în situația în care fac parte din echipe de control mixte cu reprezentanți ai Oficiului European de Luptă Antifraudă OLAF, sunt obligați să acorde întregul sprijin pentru buna desfășurare a misiunii de control și să se abțină de la a-și exprima opinia cu privire la calificarea juridică a constatărilor, dacă acestea nu sunt însușite de șeful Departamentului;
h) să se asigure că rapoartele de nereguli și fraude transmise către Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF respectă cerințele prevăzute în regulamentele Uniunii Europene în domeniu.