privind suplimentarea bugetelor Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Academiei Române și Consiliului Județean Mureș din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2011, în vederea susținerii editării publicațiilor culturale
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, la capitolul 67.01 "Cultură, recreere și religie", titlul 20 "Bunuri și servicii", din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2011, cu suma de 2.300 mii lei, pentru finanțarea Programului de susținere a editării revistelor culturale, denumit în continuare Programul.
(2) Obiectivele principale ale Programului sunt:
a) promovarea identităților și valorilor culturale;
b) încurajarea editării publicațiilor culturale;
c) promovarea creației literare contemporane;
d) explorarea diversității culturale;
e) promovarea culturii minorităților prin intermediul publicațiilor;
f) valorificarea patrimoniului imaterial.
(3) Suma prevăzută la alin. (1) poate fi utilizată pentru finanțarea categoriilor de cheltuieli prevăzute la art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 245/2001, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2011, pentru revistele și publicațiile culturale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(4) Pentru revistele și publicațiile culturale prevăzute la nr. crt. 1-5 din anexă, finanțarea se acordă pe bază de contracte încheiate între Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și uniunile de creatori beneficiare. Uniunile de creatori beneficiare încheie, la rândul lor, contracte cu revistele și publicațiile culturale, în cuantumul prevăzut în anexă.
(5) Pentru revistele și publicațiile culturale prevăzute la nr. crt. 6-18 din anexă, finanțarea se acordă pe bază de contracte încheiate între Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și beneficiari, cu încadrarea în cuantumul prevăzut în anexă.
(6) Decontarea cheltuielilor realizate potrivit alin. (4) se face de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național pe baza unui raport financiar întocmit de către uniunile de creatori beneficiare. Uniunile de creatori beneficiare acordă finanțarea revistelor și publicațiilor culturale în baza documentelor justificative întocmite potrivit legislației în vigoare.
(7) Decontarea cheltuielilor realizate potrivit alin. (5) se face pe baza documentelor justificative întocmite de revistele și publicațiile prevăzute la alin. (5), prezentate Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
Se aprobă suplimentarea bugetului Academiei Române pe anul 2011, la capitolul 53.01 "Cercetare fundamentală și cercetare dezvoltare", titlul "Bunuri și servicii", cu suma de 50 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, pentru finanțarea publicațiilor culturale editate de Institutul de Etnografie și Folclor "Constantin Brăiloiu" și de Institutul de Istoria Artei "George Oprescu".
Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2011, cu suma de 200 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, și alocarea acesteia bugetului propriu al județului Mureș, pentru finanțarea editării revistelor culturale "Vatra" și "Lato".
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetelor Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și Academiei Române pe anul 2011.
Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Academia Română, Consiliul Județean Mureș și alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri.
Ministrul culturii și patrimoniului național,
Ministrul finanțelor publice,
Anexa
Nr. crt. Uniunea/publicația beneficiară Suma - lei - 1. Uniunea Scriitorilor din România 1. "România literară" 330.000 2. "Luceafărul" 100.000 3. "Ramuri" 100.000 4. "Orizont" 100.000 5. "Apostrof" 100.000 6. "Helikon" 100.000 7. "Convorbiri literare" 100.000 8. "Viața Românească" 100.000 9. "Steaua" 100.000 2. Uniunea Arhitecților din România - UAR Revista "Arhitectura" 50.000 3. Uniunea Artiștilor Plastici din România - UAPPR Revista "Arta" 100.000 4. Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor - UCMR Revista "Muzica" 80.000 5. Uniunea Teatrală din România - UNITER "Teatrul azi" 80.000 6. "Contemporanul - Ideea Europeană" 100.000 7. "Conta" 30.000 8. "Familia" 130.000 9. "Hyperion" 30.000 10. "Korunk" 100.000 11. "Mișcarea Literară" 30.000 12. "Mozaicul" 30.000 13. "Poezia" 30.000 14. "Poesis" 90.000 15. "Szekelyfold 90.000 16. "Tribuna" 90.000 17. "Varad" 80.000 18. "Cimibora" 30.000 TOTAL 2.300.000
Reviste și publicații culturale beneficiare ale sprijinului financiar din bugetul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național