HOTĂRÂRE nr. 15 din 23 mai 2011

HOTĂRÂRE Camera Deputa?ilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 25 mai 2011
Intrat în vigoare
25.05.2011
Forma consolidată din
25.05.2011

privind constatarea încetării unui mandat de deputat

În temeiul art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, al art. 7 alin. (3) și (4) teza finală și alin. (5) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, precum și al art. 48 alin. (16) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Camera Deputaților constată încetarea, ca urmare a decesului, a mandatului deputatului Surdu-Soreanu Raul-Victor, ales deputat în Circumscripția electorală nr. 29 Neamț, Colegiul uninominal nr. 6, la alegerile parlamentare din data de 30 noiembrie 2008, și, în consecință, vacantarea locului de deputat deținut de acesta.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 23 mai 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

București, 23 mai 2011.

Nr. 15.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.