ORDIN nr. 380/106/2011

ORDIN Ministerul Sănătă?ii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 376 din 30 mai 2011
Intrat în vigoare
30.05.2011
Forma consolidată din
30.05.2011

Văzând Referatul comun de aprobare nr. Cs.A. 4.694/2011 și nr. 19.600SG/2011,

având în vedere prevederile art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 3 din Legea nr. 321/2001 privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copii cu vârste cuprinse între 0-12 luni,

ministrul sănătății și ministrul administrației și internelor emit următorul ordin:

Articolul I

Articolul 1 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului administrației și internelor nr. 267/1.253/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 321/2001 privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 6 aprilie 2006, se modifică după cum urmează:

Articolul 1

Laptele praf formulă pentru sugari se acordă gratuit, pe bază de prescripție medicală eliberată de medicul de familie, numai pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern și care se încadrează în următoarele criterii:

a) cu mame care prezintă contraindicații ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, cașexie, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroză în plăci, insuficiență renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticonvulsivante, anticoagulante, radioizotopi, consum de droguri sau dependență de alcool, tutun care determină intoxicații ale copilului);

b) copii sănătoși la care se constată o creștere nesatisfăcătoare (sub limita inferioară a normalului vârstei), datorită absenței laptelui matern. Creșterea nesatisfăcătoare a copilului va fi consemnată în fișa de consultație medicală a acestuia, după evaluarea, de către medicul de familie/medicul specialist pediatru sau neonatolog, a tehnicii de alăptare și a curbei ponderale. Decizia privind acordarea laptelui praf se ia numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

b.1) copilul nu a recuperat greutatea de la naștere după două săptămâni de viață;

b.2) copilul cu vârsta cuprinsă între 0-8 luni crește în greutate cu mai puțin de 500 g/lună;

b.3) copilul cu vârsta mai mare de 8 luni crește în greutate cu mai puțin de 250 g/lună;

c) copil adoptat sau aflat în familie de plasament;

d) cu mamă decedată.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul sănătății, Raed Arafat, subsecretar de stat Ministrul administrației și internelor, Constantin-Traian Igaș

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.