Articolul I
Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 11 octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Angajatorul are obligația de a desemna un coordonator de ucenicie pentru formarea profesională a ucenicului realizată în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă.
(2) Coordonatorul de ucenicie este salariat al angajatorului care organizează ucenicia la locul de muncă.
(3) În cazul în care ucenicia la locul de muncă este organizată de către un întreprinzător persoană fizică, în condițiile legii, coordonatorul de ucenicie este chiar întreprinzătorul persoană fizică."
2. La articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului de ucenicie la locul de muncă se fac în condițiile respectării reglementărilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, referitoare la ucenicie și la contractul individual de muncă."
3. La articolul 4, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
"(3^1) Anterior începerii activității, contractul de ucenicie la locul de muncă se înregistrează și în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă."
4. La articolul 4, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) Pe lângă elementele obligatorii ale contractului individual de muncă, contractul de ucenicie la locul de muncă cuprinde și clauze cu privire la:
a) calificarea pe care urmează să o dobândească ucenicul;
b) numele coordonatorului de ucenicie și calificarea acestuia;
c) locul/locurile în care se desfășoară activitatea de formare profesională;
d) durata necesară pregătirii teoretice și practice prin ucenicie la locul de muncă;
e) alte clauze potrivit legii."
5. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, poate încheia contracte de ucenicie la locul de muncă și:
a) persoana fizică autorizată, dacă face dovada că prestează de cel puțin un an activitatea pentru care a fost autorizată;
b) întreprinderea familială, prin reprezentantul acesteia, dacă face dovada că prestează de cel puțin un an activitatea pentru care s-a constituit ca întreprindere familială.
(2) Persoana fizică autorizată și întreprinderea familială pot organiza ucenicie la locul de muncă pentru maximum 3 ucenici care se pregătesc concomitent și numai pentru nivelul 1 de calificare, potrivit dispozițiilor legale.
(3) Persoana fizică autorizată sau, după caz, reprezentantul desemnat al întreprinderii familiale pregătește ucenici având în același timp și calitatea de coordonator de ucenicie.
(4) Dispozițiile prezentei legi referitoare la încheierea contractului de ucenicie la locul de muncă sunt aplicabile și în cazul raporturilor de muncă ale ucenicilor încadrați de asociațiile cooperatiste, reglementate prin legi speciale."
6. La articolul 7, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Durata contractului de ucenicie la locul de muncă nu poate fi mai mare de 3 ani și mai mică de 12 luni."
7. La articolul 7, alineatele (7) și (8) se abrogă.
8. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) La încheierea contractului de ucenicie, părțile pot conveni ca, la încetarea acestuia, activitatea să poată continua prin încheierea unui contract individual de muncă pentru exercitarea ocupației în care ucenicul va fi calificat."
9. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - În vederea formării profesionale a ucenicului, angajatorul are obligația să asigure ucenicului accesul la pregătire teoretică și practică, precum și toate condițiile necesare astfel încât coordonatorul de ucenicie să își îndeplinească sarcinile în ceea ce privește formarea ucenicului."
10. Capitolul IV "Autorizarea angajatorului și atestarea maistrului de ucenicie", cuprinzând articolele 11-13, se abrogă.
11. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 15. - (1) Pregătirea ucenicului se desfășoară în locuri de muncă care să permită dobândirea tuturor competențelor prevăzute de standardul ocupațional, respectiv de standardul de pregătire profesională.
(2) Este interzisă utilizarea ucenicilor la prestarea altor activități și/sau exercitarea altor atribuții în afara celor care au ca obiect pregătirea teoretică și practică conform contractului de ucenicie la locul de muncă."
12. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 16. - (1) Angajatorul are obligația de a organiza evaluarea pregătirii teoretice și practice a ucenicului, printr-un centru de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, și de a suporta costurile evaluării și certificării formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă.
(2) Evaluarea și certificarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind competențele obținute în sistem nonformal și informal.
(3) În cazul în care ucenicul nu a obținut competențele profesionale specifice programului de formare prin ucenicie, în condițiile alin. (1), evaluarea acestuia se mai poate face o singură dată, în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei Comisiei de evaluare, eliberată potrivit legii.
(4) În situația prevăzută la alin. (3), contractul de ucenicie la locul de muncă se poate prelungi, în mod corespunzător, cu cel mult 60 de zile."
13. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16^1, cu următorul cuprins:
"Art. 16^1. - Ucenicul are următoarele obligații:
a) de a se forma profesional în scopul obținerii Certificatului de competențe profesionale, corespunzător tuturor competențelor profesionale specifice acelei ocupații sau calificări, în conformitate cu standardul ocupațional, respectiv standardul de pregătire profesională;
b) de a participa la procesul de evaluare și de a depune toate diligențele necesare în vederea obținerii certificatului prevăzut la lit. a)."
14. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 17. - (1) Angajatorul care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă, conform prezentei legi, poate primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru acel ucenic, o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică:
a) pe perioada de probă prevăzută în cuprinsul contractului de ucenicie la locul de muncă;
b) pe perioada în care raporturile de muncă sunt suspendate;
c) pe perioada de prelungire a contractului de ucenicie, prevăzută la art. 16 alin. (4).
(3) Suma lunară prevăzută la alin. (1) se acordă angajatorilor proporțional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, precum și pentru perioada concediului anual de odihnă al ucenicului."
15. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 19. - Modul de acordare a sumei prevăzute la art. 17 alin. (1), din bugetul asigurărilor pentru șomaj, se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi."
16. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 21. - (1) În scopul asigurării formării profesionale a ucenicilor, angajatorii care beneficiază de facilitățile prevăzute la art. 17 sunt obligați să mențină raporturile de muncă ale acestora pe perioada contractului de ucenicie la locul de muncă încheiat.
(2) În situația în care ucenicul nu obține nici a doua oară Certificatul de competențe profesionale, angajatorul este obligat să restituie, în totalitate, agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru respectivul ucenic, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României, în vigoare la data primirii celei de-a doua decizii a Comisiei de evaluare, eliberată potrivit legii.
(3) În situația în care contractul de ucenicie la locul de muncă încetează anterior datei prevăzute în contract, angajatorul este obligat să restituie agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru respectivul ucenic, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României, în vigoare la data încetării contractului de ucenicie, dacă încetarea acestuia a avut loc din motivele prevăzute la art. 55 lit. b), art. 56 alin. (1) lit. d) și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată.
(4) Pentru sumele restituite în condițiile alin. (2), angajatorul are drept de regres împotriva ucenicului care, cu rea-credință sau din neglijență, nu își îndeplinește obligația prevăzută la art. 16^1 lit. b)."
17. La articolul 23, alineatul (2) se abrogă.
18. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 24. - Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin agențiile pentru prestații sociale județene, respectiv a municipiului București, exercită controlul asupra modului în care este organizată și se desfășoară ucenicia la locul de muncă."
19. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 26. - Constituie contravenție și se sancționează de către persoanele stabilite cu atribuții de control conform art. 23, cu amendă de 10.000 lei, încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 3, art. 4 alin. (3), art. 5 alin. (1), (2) și (4), art. 6 alin. (2) și (3), art. 7 alin. (1), (2), (4)-(6), art. 9, art. 10, art. 15 alin. (2) și art. 16."
20. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 28. - Măsurile de natura ajutorului de stat sunt notificate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, potrivit legislației în vigoare, și se vor acorda numai după autorizare, în condițiile legii."