privind desființarea unor unități sanitare publice cu paturi din subordinea autorităților administrației publice locale din județele Suceava și Vâlcea
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice", cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă desființarea unităților sanitare publice cu paturi din subordinea autorităților administrației publice locale din județele Suceava și Vâlcea, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice", cu modificările ulterioare.
(2) Patrimoniului și personalului unităților sanitare publice cu paturi prevăzute la alin. (1) li se aplică regimul prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 212/2011, cu modificările ulterioare.
La anexa nr. 2 "Lista unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București" la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale și la Primăria Municipiului București și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 10 iunie 2010, cu modificările și completările ulterioare, la rubrica "Județul Suceava", respectiv rubrica "Județul Vâlcea", pozițiile nr. 299 și 338 se abrogă.
Ministrul administrației și internelor,
familiei și protecției sociale,
Laurențiu Sebastian Lăzăroiu
București, 22 iunie 2011.
Anexa
Nr. crt Denumirea autorității administrației publice locale Județul Unitatea sanitară cu paturi din subordinea autorității administrației publice locale care se desființează 1. Consiliul Local Solca Suceava Spitalul de Boli Cronice Solca, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 14/2011 2. Consiliul Local Bălcești Vâlcea Spitalul Orășenesc Bălcești, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 42/2011
unităților sanitare publice cu paturi din subordinea
autorităților administrației publice locale din județele
Suceava și Vâlcea, care se desființează