Articolul I
Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 40/2010, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 și 286 bis din 30 aprilie 2010, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, punctul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
"19. unitate - componenta unei persoane juridice, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială care desfășoară activități înregistrate/autorizate sanitar-veterinar de creștere, comercializare, colectare ori tăiere a animalelor vii: exploatații comerciale de bovine, ovine, caprine, baze de achiziții pentru animale vii, târguri de animale vii și expoziții de animale vii, abatoare, centre de colectare pentru animale vii, exploatații de carantină;".
2. La articolul 2, alineatele (1)-(3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(1) Prezenta normă sanitară veterinară stabilește activitățile, atribuțiile, responsabilitățile, regulile și documentele referitoare la implementarea și operarea SNIIA pe întreg teritoriul României, astfel cum prevede legislația în vigoare, prin înregistrarea utilizatorilor, furnizorilor primari, furnizorilor secundari, mijlocitorilor de afaceri cu animale vii, exploatațiilor, identificarea individuală a fiecărui animal și înregistrarea fiecărei mișcări a acestuia, în vederea stabilirii trasabilității.
(2) Ovinele, caprinele, suinele și bovinele circulă pe teritoriul României numai dacă sunt identificate și înregistrate potrivit prevederilor prezentei norme sanitare veterinare și însoțite de formulare/documente de mișcare și de pașaport, în cazul bovinelor, precum și de alte documente prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare.
(3) Ovinele, caprinele și bovinele care sunt destinate tăierii în abator trebuie însoțite și de certificatul de sănătate animală pentru animalele vii transportate de la exploatație la abator, prevăzut în cap. X al secțiunii IV din anexa nr. I la Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman."
3. La articolul 2 alineatul (6), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) o crotalie auriculară simplă cu cod unic de identificare pentru animalele din specia suine crescute în exploatațiile nonprofesionale, precum și în exploatațiile comerciale de tip A;".
4. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Prin excepție de la prevederile art. 2 alin. (6) și (7), ovinele și caprinele care până la vârsta de 12 luni vor fi tăiate pe teritoriul României pot fi identificate cu o crotalie auriculară simplă imprimată cu cod unic de identificare, la solicitarea scrisă a deținătorului animalelor și cu condiția ca acestea să fie transportate din exploatația de origine direct la un abator situat pe teritoriul țării.
(2) În cazul în care animalele identificate în conformitate cu prevederile alin. (1) sunt deținute și după ce au ajuns la vârsta de 12 luni sau sunt destinate comerțului intracomunitar ori exportului, acestora li se va aplica și crotalia electronică, pereche a crotaliei simple deja aplicate, imprimată cu același cod unic de identificare, astfel încât animalele să fie identificate în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (7)."
5. La articolul 5 alineatul (1), după litera f) se introduc două noi litere, literele g) și h), cu următorul cuprins:
"g) fiecare furnizor secundar este înregistrat în SNIIA;
h) fiecare mijlocitor de afaceri cu animale vii este înregistrat în SNIIA."
6. La articolul 6, partea introductivă a alineatului (1) și alineatul (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(1) În vederea înregistrării ca utilizator SNIIA, proprietarul unității, care optează să își opereze în nume propriu datele referitoare la animalele deținute, trebuie să depună la DSVSA competentă teritorial următoarele documente:"
................................................................................................
(3) În vederea înregistrării ca utilizator SNIIA pentru operarea datelor referitoare la identificarea și înregistrarea animalelor, în baza împuternicirilor deținătorilor de animale, persoanele prevăzute la art. 1 pct. 24, altele decât cele prevăzute la alin. (1) și (2), trebuie să depună la DSVSA următoarele documente:
a) cerere de acordare a dreptului de utilizator SNIIA, conform modelului prevăzut în anexa nr. 14;
b) copie de pe datele de identificare ale solicitantului (BI/CI, actul constitutiv în cazul persoanelor fizice autorizate sau al persoanelor juridice);
c) documentul legalizat prin care se atestă împuternicirea din partea proprietarului exploatației de a opera datele referitoare la identificarea și înregistrarea animalelor către respectivul utilizator SNIIA;
d) copie de pe cardul de exploatație sau formularul de identificare, prevăzut în anexa nr. 3, care conține codul exploatației și datele proprietarului exploatației pentru care se solicită accesul în SNIIA;
e) copie de pe documentele de identitate pentru persoanele desemnate cu atribuții de acces și editare de date în SNIIA, care devin operatori de date; pentru fiecare operator de date se menționează codurile exploatațiilor pentru care are atribuții de acces și editare de date în SNIIA."
7. La articolul 6, alineatul (4) se abrogă.
8. La articolul 6, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Dreptul de utilizare a SNIIA încetează odată cu înregistrarea și aprobarea de către DSVSA a unei cereri din partea solicitanților prevăzuți la alin. (1), (2) și (3). Orice schimbare a operatorului de date va fi notificată DSVSA județene, comunicându-se totodată datele noului operator."
9. La articolul 6, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
"(5^1) Dreptul de utilizare a SNIIA pentru o anumită exploatație încetează odată cu înregistrarea și aprobarea de către DSVSA a unei cereri din partea proprietarului exploatației."
10. La articolul 6, alineatele (6)-(8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(6) Excepție de la prevederile alin. (1), (2) și (3) fac medicii veterinari de liberă practică împuterniciți care acționează, în condițiile legii, pentru supravegherea, prevenirea și controlul bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, identificarea și înregistrarea bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, în baza contractelor atribuite în condițiile legii.
(7) Rezultatul evaluării cererilor prevăzute la alin. (1), (2) și (3) va fi comunicat solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la înregistrare.
(8) La soluționarea favorabilă a cererii solicitantului, DSVSA înmânează acestuia CD-ROM-ul de înregistrare care conține datele de identificare securizate ale utilizatorului SNIIA și ale operatorului de date, manualul cu procedurile de înregistrare în Baza națională de date informatice, precum și adresa de internet la care se accesează modulul demonstrativ, disponibil pentru explicațiile referitoare la procedurile de înregistrare a animalelor."
11. La articolul 8 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) medicul veterinar de liberă practică împuternicit, numai pentru exploatațiile nonprofesionale, exploatațiile comerciale de tip A, tabere de vară și stâne;".
12. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Toate exploatațiile din România trebuie să aibă câte o carte de exploatație, care să conțină cel puțin informațiile prevăzute în anexa nr. 2, emisă de către operatorul SNIIA și distribuită proprietarului exploatației prin grija medicului veterinar de liberă practică împuternicit, sub coordonarea DSVSA, în cazul exploatațiilor nonprofesionale, respectiv ridicată de la sediul DSVSA, în cazul exploatațiilor comerciale și al exploatațiilor comerciale de tip A."
13. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(1) Fiecare deținător de animale are obligația de a colabora cu medicul veterinar de liberă practică împuternicit, în vederea identificării și înregistrării animalelor din exploatația sa."
14. La articolul 11, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Fiecare deținător de animale achiziționează, direct de la un furnizor primar sau de la un furnizor secundar, mijloacele de identificare necesare identificării animalelor deținute."
15. La articolul 11, alineatele (3)-(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(3) În termen de 7 zile de la achiziționarea oricăror animale din speciile care fac obiectul prezentei norme sanitare veterinare, deținătorul de animale notifică prezența respectivelor animale în exploatație medicului veterinar de liberă practică împuternicit.
(4) Fiecare deținător de animale are obligația de a notifica medicului veterinar de liberă practică împuternicit orice intenție de mișcare a animalelor; în acest scop, solicită medicului veterinar de liberă practică împuternicit eliberarea formularului de mișcare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4.
(5) În cazul vânzării animalelor, cu excepția suinelor, direct din exploatația nonprofesională către o exploatație comercială, exploatație comercială de tip A sau unui mijlocitor de afaceri pentru animale vii, deținătorul animalelor predă medicului veterinar împuternicit, în termen de cel mult 7 zile, exemplarul negru al documentului de mișcare completat și semnat de deținător, la predarea animalelor către noii deținători."
16. La articolul 11 alineatul (9), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
"d) alte documente prevăzute de legislația sanitar-veterinară în vigoare."
17. La articolul 11, după alineatul (21) se introduc două noi alineate, alineatele (22) și (23), cu următorul cuprins:
"(22) În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra animalelor din specia bovine prin vânzare sau donație, vechiul proprietar are obligația de a preda noului deținător pașaportul bovinei.
(23) În cazul moștenirii animalelor din specia bovine, noul deținător, în cazul în care nu intră în posesia pașaportului, are obligația de a solicita eliberarea unui duplicat, conform prevederilor prezentei norme."
18. Titlul capitolului III se modifică și va avea următorul cuprins:
"CAPITOLUL III
Obligațiile proprietarilor de exploatații comerciale și exploatații comerciale de tip A/deținătorilor de animale din exploatații nonprofesionale care efectuează activitatea de identificare și înregistrare prin asociațiile înregistrate legal"
19. La articolul 13, partea introductivă a alineatului (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) În cazul unei exploatații existente, fiecare proprietar de exploatație sau deținător de animale are următoarele obligații:".
20. La articolul 13 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
"e) să ridice de la sediul DSVSA documentele de mișcare necesare desfășurării activității și să achite contravaloarea acestora."
21. La articolul 14, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Fiecare deținător de animale achiziționează, direct de la un furnizor primar sau de la un furnizor secundar, mijloacele de identificare necesare identificării animalelor deținute."
22. La articolul 14 alineatul (11), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
"c) alte documente prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare."
23. La articolul 15 alineatul (2), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:
"h) să înregistreze în SNIIA intrarea animalelor în abator, precum și tăierea sau, dacă este cazul, moartea acestora, în termen de cel mult 3 zile de la producerea evenimentului, înregistrând codul exploatației-sursă și codul de înregistrare al mijlocitorului de afaceri cu animale vii de la care a achiziționat animalele, dacă este cazul, precum și codul formularului sau al documentului de mișcare."
24. La articolul 17, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) să înregistreze în SNIIA, în aceeași zi, trecerea animalelor prin unitate, înregistrând, în același timp, dacă animalul și-a schimbat sau nu proprietarul; în cazul în care animalul și-a schimbat proprietarul, are obligația să înregistreze și codul exploatației noului proprietar sau codul mijlocitorului de afaceri, după caz."
25. La articolul 20, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(1) Medicul veterinar de liberă practică împuternicit verifică și actualizează permanent datele cu privire la exploatațiile și animalele pentru care este împuternicit, inclusiv pe cele referitoare la exploatațiile comerciale de tip A, potrivit legii, ca urmare a notificării deținătorilor de animale sau ca urmare a efectuării acțiunilor sanitare veterinare."
26. La articolul 20 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
"c) răspunde solicitării de actualizare a datelor de identificare ale exploatațiilor nonprofesionale, care au fost reorganizate ca exploatații comerciale de tip A, înregistrate sanitar-veterinar, potrivit legii, de către DSVSA."
27. La articolul 20, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Medicul veterinar de liberă practică împuternicit distribuie cărțile de exploatație, în termen de maximum 7 zile calendaristice de la primirea lor, prin înmânare către proprietarul exploatației, respectiv deținătorul animalelor, efectuând totodată un scurt instructaj privind funcțiile cărții, precum și obligațiile ce revin deținătorului acestora."
28. La articolul 21 alineatul (2), litera e) se abrogă.
29. La articolul 21 alineatul (2), după litera e) se introduc două noi litere, literele f) și g), cu următorul cuprins:
"f) în cazul constatării într-o exploatație a existenței unui animal neidentificat, care nu este produsul vreunei femele din exploatația în cauză, să anunțe medicul veterinar oficial zonal;
g) în cazul în care deținătorul unui animal nu poate face dovada identificării și trasabilității animalului în cauză, să considere acest animal cu risc major în difuzarea de boli, să îl pună sub restricție și să îl distrugă conform prevederilor legale, pe cheltuiala deținătorului și respectând normele de bunăstare a animalelor."
30. La articolul 22 alineatul (2) litera a), punctul 5 se abrogă.
31. Articolul 26 se abrogă.
32. La articolul 27, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) desfășoară activități de monitorizare a activității de identificare și înregistrare a animalelor, desfășurată de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți de la circumscripțiile sanitare veterinare de asistență și activități de inspecție în exploatații; toate deficiențele găsite sunt raportate DSVSA, urmărindu-se remedierea acestora;".
33. La articolul 29, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
"Medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor are următoarele obligații:".
34. La articolul 29, literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) arhivează cronologic pașapoartele transmise de administratorul legal al abatorului;
b) verifică înregistrarea în SNIIA a tăierii animalelor, în termenele prevăzute de prezenta normă sanitară veterinară."
35. La articolul 30 alineatul (1), litera b) se abrogă.
36. La articolul 30 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) nu are nicio crotalie - se aplică prevederile art. 39 alin. (2)."
37. La articolul 34, literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"d) să preia, să depoziteze la sediul DSVSA și să distribuie medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți formularele și tehnica de calcul și comunicații puse la dispoziție de către operatorul SNIIA;
e) să aloce electronic formularele care au fost distribuite medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți, precum și să elibereze, contra cost, documentele de mișcare către proprietarii unităților și mijlocitorilor de afaceri cu animale vii înregistrați;".
38. La articolul 34, litera f) se abrogă.
39. La articolul 34, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:
"h) să valideze tipărirea, pe baza situației computerizate generate de SNIIA, a pașapoartelor emise, în condițiile legii, pentru bovinele identificate și înregistrate, să le tipărească și să le predea deținătorilor de animale din specia bovine, încasând contravaloarea acestora;".
40. La articolul 34, litera q) se abrogă.
41. La articolul 34, după litera q) se introduc trei noi litere, literele r)-t), cu următorul cuprins:
"r) să achiziționeze, potrivit legii, documentele de mișcare și să le distribuie unităților și mijlocitorilor de afaceri cu animale vii, contra cost, în funcție de necesitățile acestora;
s) să achiziționeze, conform legi, formularele de mișcare și formularele de declarare a evenimentelor și să le distribuie medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți;
t) să asigure continuitatea activității de identificare și înregistrare a animalelor în exploatațiile nonprofesionale, prin contractarea de servicii sau prin personal propriu, conform legii."
42. Articolul 35 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 35. - Obligațiile privind monitorizarea activității de tăiere a animalelor
(1) DSVSA are obligația de a verifica, în cadrul programului de monitorizare, crotaliile auriculare și pașapoartele, în cazul bovinelor, precum și documentele eliberate pentru animalele tăiate în abatoare sau în cazul sacrificărilor pentru consum propriu.
(2) DSVSA are obligația să întocmească o procedură de verificare a distrugerii tuturor crotaliilor auriculare provenite de la animalele moarte, sacrificate pentru consum propriu sau tăiate în abator."
43. La articolul 36, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
"d) să predea deținătorului animalelor un pașaport nou pentru bovine, în termen de 14 zile calendaristice de la înregistrarea animalului în SNIIA."
44. La articolul 40 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) minimum 3% din exploatațiile de bovine;".
45. La articolul 40, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) ANSVSA alocă fiecărei DSVSA plaja de serii de numere care să fie la dispoziția acesteia, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 34 lit. r) și s)."
46. La articolul 44, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Anexele nr. 1-16 fac parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară."
47. După articolul 44, se introduce un nou articol, articolul 45, cu următorul cuprins:
"Art. 45. - Obligațiile deținătorilor de bovine referitor la pașaportul bovinei
(1) În termen de 14 zile calendaristice de la data identificării și înregistrării în Baza națională de date a bovinei, deținătorul bovinei sau un împuternicit al acestuia, conform anexei nr. 16, solicită DSVSA, prin cererea prevăzută în anexa nr. 15, eliberarea pașaportului.
(2) La ridicarea pașaportului de la DSVSA, deținătorul de animale din specia bovine achită suma de 5 lei/pașaport, reprezentând contravaloarea pașaportului, aceasta constituindu-se ca venituri proprii ale DSVSA, potrivit legii.
(3) În termen de 3 zile de la data înregistrării în Baza națională de date a pierderii pașaportului, deținătorul animalelor din specia bovine solicită DSVSA județeană, respectiv a municipiului București, prin cererea prevăzută în anexa nr. 15, eliberarea pașaportului duplicat, achitând suma de 25 lei reprezentând contravaloarea acestuia, ce se constituie ca venituri proprii ale DSVSA județeană, respectiv a municipiului București, potrivit legii."
48. La anexa nr. 1 litera e), punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"2. în cazul exploatațiilor comerciale și al exploatațiilor comerciale de tip A, registrul exploatației trebuie să prevadă și o rubrică unde reprezentantul DSVSA consemnează data efectuării controlului, unde semnează și aplică parafa/ștampila."
49. Anexa nr. 7 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
50. Anexa nr. 8 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
51. După anexa nr. 13 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 14, 15 și 16, care fac parte integrantă din prezentul ordin.