ORDIN nr. 513 din 11 iulie 2011

ORDIN Ministerul Transporturilor ?i Infrastructurii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 13 iulie 2011
Intrat în vigoare
13.07.2011
Forma consolidată din
13.07.2011

privind stabilirea unor derogări de la tarifele aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 568/2010 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

În temeiul prevederilor art. 41 alin. (13) și alin. (14) lit. a), ale art. 41^1 alin. (1), ale art. 47 alin. (4), alin. (7) lit. a) și alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 10 lit. p) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1^1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor și infrastructurii emite prezentul ordin.

Articolul 1

Prin derogare de la prevederile Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 568/2010 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 20 iulie 2010, cu completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin și până în data de 30 septembrie 2011, tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre la Giurgeni - Vadu Oii și a podului peste Dunăre la Fetești-Cernavodă de către motociclete, inclusiv cele cu ataș, și de către autoturisme și vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone vor fi în cuantum de 5,00 lei/vehicul.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul transporturilor și infrastructurii,

Anca Daniela Boagiu

București, 11 iulie 2011.

Nr. 513.

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.