HOTĂRÂRE nr. 4 din 28 mai 2011

HOTĂRÂRE Uniunea Na?ională a Practicienilor în Insolven?ă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 4 august 2011
Intrat în vigoare
04.08.2011
Forma consolidată din
04.08.2011

pentru modificarea și completarea anexei nr. I la Hotărârea Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și a Codului de etică profesională și disciplină ale Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România

În temeiul art. 46 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările și completările ulterioare,

Congresul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, reunit la Poiana Brașov în ziua de 28 mai 2011, hotărăște:

Articolul UNIC

Anexa nr. I la Hotărârea Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și a Codului de etică profesională și disciplină ale Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 6 octombrie 2010, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 56, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Pierd dreptul de a susține examenul de definitivat practicienii în insolvență stagiari care nu îl susțin și nu îl promovează în cel mult 5 ani de la dobândirea calității de practician în insolvență stagiar, cu excepția celor care în această perioadă au fost incompatibili."

2. La articolul 68, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Stagiul de pregătire profesională, precum și stagiul de adaptare se desfășoară sub îndrumarea unui coordonator de stagiu, practician în insolvență definitiv, stagiarul având calitatea de salariat sau colaborator. Pe perioada stagiului practicianul în insolvență stagiar va fi remunerat de forma de organizare cu care are relații contractuale cu echivalentul a cel puțin un salariu minim lunar pe economie stabilit pentru anul în curs. Contractul de stagiu se încheie cu forma de organizare, stagiul desfășurându-se sub îndrumarea unui coordonator de stagiu nominalizat, practician în insolvență în cadrul formei de organizare."

3. La articolul 69 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) să aibă vechime de cel puțin 5 ani de la data înscrierii în Tabloul UNPIR;".

4. La articolul 69, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) În funcție de volumul de activitate al îndrumătorului de stagiu, pe baza unei grile întocmite în funcție de veniturile realizate în anul anterior atestării de către cabinetul sau societatea profesională în care își exercită profesia, Consiliul național de conducere al Uniunii va stabili numărul de stagiari. Veniturile realizate de coordonatorul de stagiu nu se pot situa sub valoarea de 50.000 lei."

5. La articolul 88 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) orice document din care rezultă că debitoarea nu deține bunuri sau sume de bani în patrimoniu sau că acestea sunt insuficiente și a fost închisă procedura în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare."

6. La articolul 88, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) În cazul în care, conform practicii locale, instanțele consideră că nu este necesară aprobarea pentru decontarea din fondul de lichidare, aceasta este de competența filialei UNPIR, care va dispune aprobarea conform criteriilor stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 și de prezentul statut."

7. La articolul 88, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Decontarea cheltuielilor din fondul de lichidare, în condițiile în care în averea debitoarei existau bunuri ce puteau fi valorificate sau sume de bani, constituie abatere, cu excepția cazurilor când bunurile sau sumele de bani sunt insuficiente și a fost cerută închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare."

8. La articolul 88, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

"(4^1) Obligația privind plata sumelor din fondul de lichidare către practicienii în insolvență aparține filialei Uniunii pe raza căreia își are sediul debitoarea."

9. La articolul 89 alineatul (1), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"a) 3.000 lei, stabilit în baza hotărârii judecătorești pentru procedurile de insolvență deschise în baza Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare. Pentru practicienii în insolvență înregistrați cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de 3.000 lei, exclusiv TVA;

b) 1.000 lei, prevăzut la art. 2^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2010, cu modificările ulterioare, pentru procedurile de lichidare derulate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 359/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare. Pentru practicienii în insolvență înregistrați cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de 1.000 lei, exclusiv TVA."

10. La articolul 89, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Constituie de asemenea cheltuieli de procedură admise la plata din fondul de lichidare cheltuielile de deplasare impuse de necesitatea prezentării practicianului în insolvență la termenele de judecată fixate în litigii în care debitoarea este parte, în cazul acelor litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată din afara localității unde se află tribunalul care judecă dosarul de insolvență. Cheltuielile de transport astfel efectuate se justifică pe baza decontului de deplasare vizat de instanță, la care sunt atașate tichetele de transport sau bonul fiscal, în limita unui consum de combustibil de 7,5 l/100 km."

11. Anexa nr. 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"ANEXA Nr. 4

la statut

NIVELUL TAXELOR

pentru operațiunile legate de Registrul formelor de organizare

Se vor percepe taxe pentru operațiunile legate de Registrul formelor de organizare.

A. Pentru societățile profesionale:

1. cerere disponibilitate denumire/opțiune denumire ......................................50 lei

2. cerere înregistrare societate profesională/filială a societății ..................... 400 lei

3. eliberare certificat de înregistrare ................................................ 200 lei

4. cerere de îndreptare eroare materială/operare/dovada ................................. 60 lei

5.a) cerere de eliberare extras registru (pentru membrii UNPIR) ........................ 100 lei

5.b) cerere de eliberare certificat constatator (pentru nemembri) ...................... 150 lei

6. cereri de furnizare informații:

6.a) cerere de furnizare informații (conform model) .. se taxează fiecare poziție cu........... 20 lei

6.b) cerere de eliberare copii simple după acte aflate la dosar ....................... 10 lei/pagină

6.c) cerere de eliberare copii certificate după acte aflate la dosar .................. 20 lei/pagină

7. cerere de preschimbare certificat de înregistrare .................................. 100 lei.

B. Pentru cabinetele individuale și cabinetele asociate:

1. cerere înregistrare cabinet individual/cabinete asociate ........................... 200 lei

2. eliberare certificat de înregistrare ............................................... 100 lei

3. cerere de îndreptare eroare materială/operare/dovada ................................ 30 lei

4.a) cerere de eliberare extras registru (pentru membrii UNPIR) .........................50 lei

4.b) cerere de eliberare certificat constatator (pentru nemembri) ..................... 150 lei

5. cereri de furnizare informații:

5.a) cerere de furnizare informații (conform model) se taxează fiecare poziție cu....... 20 lei

5.b) cerere de eliberare copii simple după acte aflate la dosar ........................ 10 lei/pagină

5.c) cerere de eliberare copii certificate după acte aflate la dosar ................... 20 lei/pagină

6. cerere de preschimbare certificat de înregistrare ................................... 50 lei"

12. La anexa nr. 5, capitolul I, cuprinzând articolele 1-5, se modifică și va avea următorul cuprins:

"CAPITOLUL I

Nivelul taxelor și cotizațiilor

Art. 1. - Taxa de înscriere la examenul de dobândire a calității de practician în insolvență va fi de 1.000 lei.

Art. 2. - Taxa de verificare a cererii și a documentelor doveditoare pentru persoanele care cer înscrierea în Uniune fără examen și cu scutire de stagiu va fi de 1.000 lei.

Art. 3. - Taxa de înscriere în Tabloul UNPIR va fi de:

a) 1.000 lei pentru persoane fizice care au promovat examenul de acces în profesie;

b) 9.000 lei pentru persoanele fizice care beneficiază de înscrierea în profesie cu scutire de examen și stagiu de pregătire profesională;

c) 1.000 lei pentru persoane juridice.

Art. 4. - (1) Cotizația anuală este de:

a) 600 lei pentru persoane fizice compatibile;

b) 400 lei pentru persoane fizice incompatibile.

(2) Taxa anuală pentru persoanele juridice este de 2.000 lei.

Art. 5. - Taxa de susținere a examenului de definitivat în profesie este de 1.000 lei."

Secretarul general al Uniunii Naționale a

Practicienilor în Insolvență din România,

Alexandru Frumosu

Poiana Brașov, 28 mai 2011.

Nr. 4.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.