HOTĂRÂRE nr. 3 din 1 august 2011

HOTĂRÂRE Biroul Electoral Central
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 8 august 2011
Intrat în vigoare
08.08.2011
Forma consolidată din
08.08.2011

privind interpretarea dispozițiilor art. 16 alin. (11) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali

Având în vedere solicitarea nr. 4 din 28 iulie 2011 a Biroului Electoral de Circumscripție nr. 26 - județul Maramureș privind numărul de membri la care are dreptul în biroul electoral de circumscripție o alianță electorală compusă din partide politice parlamentare, înregistrată la Biroul Electoral Central cu nr. 8/C din 29 iulie 2011,

văzând prevederile art. 16 alin. (11) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora în circumscripțiile electorale în care se organizează alegeri parțiale se constituie birouri electorale de circumscripție formate din 2 judecători, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente și câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare,

luând în considerare faptul că potrivit dispozițiilor legale sus-menționate art. 16 alin. (2)-(4) din același act normativ se aplică în mod corespunzător,

având în vedere că din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că la alegerile parlamentare parțiale birourile electorale de circumscripție sunt formate din 2 judecători, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente și câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare care participă la alegeri,

văzând totodată că, în ceea ce privește completarea birourilor electorale de circumscripție cu reprezentanții partidelor politice parlamentare care participă la alegeri, legiuitorul nu distinge cu privire la modalitatea de participare a acestora la alegerile parlamentare parțiale,

în temeiul art. 15 alin. (4) și al art. 16 alin. (12) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare,

Biroul Electoral Central hotărăște:

Articolul 1

La alegerile parlamentare parțiale, fiecare partid politic parlamentar care participă la alegeri într-o circumscripție electorală, indiferent dacă individual sau într-o alianță, are dreptul la un reprezentant în biroul electoral al acelei circumscripții.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Biroului Electoral Central,

Octavian Opriș

București, 1 august 2011.

Nr. 3.

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.