HOTĂRÂRE nr. 239 din 15 iunie 2011

HOTĂRÂRE Camera Auditorilor Financiari din România
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 17 august 2011
Intrat în vigoare
17.08.2011
Forma consolidată din
17.08.2011

pentru aprobarea formularelor de raport anual

În temeiul prevederilor:

- art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în ședința din data de 15 iunie 2011, hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă formularele de raport anual pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), persoane fizice și juridice, prezentate în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Auditorii financiari, persoane fizice, membri ai CAFR, care au obținut venituri din activități specifice de audit financiar vor transmite CAFR raportul anual, prin completarea formularului prevăzut în anexa nr. 1 - Raport anual privind activitatea desfășurată - persoane fizice.

Articolul 3

Auditorii financiari, persoane juridice, membri ai CAFR, care au obținut venituri din activități specifice de audit financiar vor transmite CAFR raportul anual, prin completarea formularului prevăzut în anexa nr. 2 - Raport anual privind activitatea desfășurată - persoane juridice.

Articolul 4

Auditorii financiari, persoane fizice, membri ai CAFR, care nu au obținut venituri din activități de audit financiar, audit intern și/sau alte activități în calitate de auditor financiar, ca urmare a încheierii unor contracte în această calitate, vor transmite CAFR un raport anual, prin completarea formularului prevăzut în anexa nr. 3 - Declarație cu privire la activitatea desfășurată - persoane fizice. Angajații, administratorii, asociații sau acționarii unor firme de audit, membre ale CAFR, care desfășoară activitățile sus-menționate doar în una dintre aceste calități vor transmite CAFR același formular completat.

Articolul 5

Auditorii financiari, persoane juridice, membri ai CAFR, care nu au obținut venituri din activități de audit financiar, audit intern și/sau alte activități în calitate de auditor financiar, ca urmare a încheierii unor contracte în această calitate, vor transmite CAFR un raport anual, prin completarea formularului prevăzut în anexa nr. 4 - Declarație cu privire la activitatea desfășurată - persoane juridice.

Articolul 6

Prezenta hotărâre se aplică pentru anul de raportare 2011.

Articolul 7

Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 8

Departamentul de servicii pentru membri va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Articolul 9

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 156/2010 pentru aprobarea formularelor de raport anual, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 16 martie 2010, se abrogă.

Articolul 10

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei

Auditorilor Financiari din România,

Ion Mihăilescu

București, 15 iunie 2011.

Nr. 239.

Anexa 1

Semnătura auditorului financiar................................................................................................................................................ LS Situația clienților (CP) de interes public la data de 31.12. (anul)Audit statutarAudit internRevizuireScop specialProceduri conveniteCompilareConsultanță 1. Societăți reglementate și supravegheate de Banca Națională a României (instituții de credit) 1.1. Bănci - din care cotate 1.2. Cooperative de credit 1.3. Instituții financiare nebancare 2. Societăți reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - societăți de asigurare și reasigurare - din care cotate 3. Instituții reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare*** 4. Companii și societăți naționale 5. Societăți comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată: a) piață principală (BVB); b) piață alternativă de tranzacționare (RASDAQ) 6. Persoane juridice care aparțin unui grup de societăți și intră în perimetrul de consolidare de către o societate-mamă care aplică Standardele internaționale de raportare financiară 7. Persoane juridice, altele decât cele prevăzute la pct. 1-6, care beneficiază de împrumuturi nerambursabile sau cu garanția statului TOTAL GENERAL: a) Ați stabilit și ați aplicat proceduri privind asigurarea respectării de către dvs., angajații, subcontractanții și colaboratorii dvs. a principiilor de confidențialitate și independență, așa cum sunt menționate în Codul privind conduita etică și profesională?DA/NU b) Dețineți dvs. sau persoanele implicate în activitățile dvs. o influență notabilă asupra unei alte societăți sau altă societate deține o influență notabilă asupra dvs. sau asupra persoanelor implicate în activitățile dvs.? Dacă "DA", care este obiectul principal de activitate al acestei societăți?DA/NU a) Ați fost asigurat profesional pentru riscul din audit financiar, audit intern și/sau riscul din alte activități exercitate în calitate de auditor financiar, pe perioada de raportare, conform cerințelor CAFR?DA/NU b) Privind activitatea desfășurată, ați primit reclamații care nu au fost rezolvate sau care ar putea să rămână nerezolvate de la ultimul raport anual sau de la înregistrare (dacă prezentul este primul raport anual)? (Răspundeți cu "NICIUNA" dacă nu s-au primit reclamații.)DA/NU/ NICIUNA (tip document) (număr document) (dată document) tip document) (număr document) (dată document) tip document) (număr document) (dată document)

RAPORT ANUAL

privind activitatea desfășurată - persoane fizice

Acest raport se referă la activitatea desfășurată în cursul anului ............... de către auditorul financiar, persoană fizică, ......................................

Nr. carnetului ................................

Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) solicită raportul anual în vederea monitorizării activității desfășurate de către membrii săi.

CONFIRMĂRI ȘI ANGAJAMENTE ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Dacă nu puteți să declarați unul sau mai multe dintre următoarele puncte, vă│ │rugăm să tăiați și să includeți o prezentare detaliată a motivelor pentru care│ │nu puteți să faceți declarația respectivă. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ÎNREGISTRARE ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ 1. Confirm că îndeplinesc condițiile legale pentru exercitarea independentă │ │a profesiei, ca auditor financiar activ. Confirm că sunt în concordanță cu │ │reglementările legale în vigoare. │ │ 2. Confirm că am stabilit și am aplicat procedurile necesare pentru ca eu, │ │angajații, colaboratorii și/sau subcontractanții să putem desfășura, într─un │ │mod competent, activități de audit financiar, audit intern și/sau orice alte │ │activități în calitate de auditor financiar. │ │ 3. Confirm că am notificat CAFR, în mod prompt, toate modificările de │ │circumstanțe apărute. │ │ 4. Îmi asum responsabilitatea că activitatea mea, a angajaților, colabora─ │ │torilor și subcontractorilor se va desfășura în permanență în conformitate cu │ │reglementările legale în vigoare. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

SEMNĂTURI

Subsemnatul certific în deplină cunoștință de cauză că angajamentele, confirmările și informațiile conținute în acest raport reprezintă o declarație adevarată și corectă privind circumstanțele în care îmi desfășor activitatea.

Data completării ........................................

Informații generale privind completarea formularului

Vă rugăm ca la completare să adăugați orice explicații sau note direct pe acest formular. Dacă spațiul nu este suficient, atașați pagini suplimentare și menționați pe formular acest lucru, notând numărul de pagini adăugate. În anumite circumstanțe, formularul cere atașarea unor declarații care să conțină informații suplimentare. Acolo unde astfel de informații au fost oferite CAFR într-un formular anterior, iar circumstanțele nu s-au schimbat de la acea dată, atașați copia acelei declarații. Acolo unde se cer răspunsuri de tipul DA, NU sau NICIUNA, încercuiți opțiunea adecvată.

A. Date de identificare

Informații generale privind completarea secțiunii

Secțiunea A conține date relativ constante. Membrii CAFR sunt obligați să notifice acesteia, în termenul legal prevăzut în Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011, orice modificări intervenite.

A.1. Identificarea persoanei fizice

┌────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────┐ │ Numele și prenumele auditorului financiar: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Adresa: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Telefon fix și mobil: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Fax: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Cod numeric personal/Cod fiscal: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ E─mail: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Numărul certificatului de auditor financiar: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Societatea/Instituția unde se desfășoară │ │ │ activitatea de bază: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Funcția: │ │ └────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────┘

A.2. Auditorii financiari care desfășoară activitate în numele și în contul dvs. (angajați, cu excepția subcontractorilor și colaboratorilor, care se vor declara la subsecțiunea B.1)

┌────┬───────────────────────────────────┬───────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele/Denumirea │ Nr. carnetului │ │crt.│ firmei │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 1. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 2. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 3. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 4. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 5. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 6. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 7. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 8. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 9. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │10. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │11. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │12. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │13. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │14. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │15. │ │ │ └────┴───────────────────────────────────┴───────────────────────┘

B. Colaborare cu auditori financiari, diverși experți

┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │Ați colaborat în elaborarea lucrărilor cu alți auditori financiari,│ │ │persoane fizice sau juridice, ori diverși experți? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

Dacă NU, vă rugăm să treceți la secțiunea C.

Dacă DA, se vor menționa:

B.1. Activitate cu utilizare de subcontractanți și/sau colaboratori ─ auditori financiari

┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐ │Nr. │Numele/Denumirea subcontractantului/│Nr. carnetului/│ Onorariul acordat │ │crt.│ colaboratorului │ autorizației │conform contractului│ │ │ │ │ (lei) │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 7.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 8.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 9.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 11.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 12.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 20.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 21.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 22.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 23.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 24.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 25.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 26.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 27.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 28.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 29.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 30.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 31.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 32.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 33.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 34.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 35.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 36.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 37.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 38.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 39.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 40.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 41.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 42.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 43.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 44.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 45.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 46.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 47.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 48.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 49.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 50.│ │ │ │ └────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘

B.2. Activitate în calitate de subcontractanți și/sau colaboratori ─ auditori financiari

┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐ │Nr. │ Numele/Denumirea contractantului │Nr. carnetului/│ Onorariul │ │crt.│ principal │ autorizației │repartizat (lei) │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 7.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 8.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 9.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 11.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 12.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 20.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 21.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 22.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 23.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 24.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 25.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 26.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 27.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 28.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 29.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 30.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 31.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 32.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 33.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 34.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 35.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 36.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 37.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 38.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 39.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 40.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 41.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 42.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 43.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 44.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 45.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 46.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 47.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 48.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 49.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 50.│ │ │ │ └────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘

B.3. Contracte comune ─ auditori financiari

┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐ │Nr. │ Numele/Denumirea partenerului │Nr. carnetului/│Onorariul acordat │ │crt.│ │ autorizației │conform contractului│ │ │ │ │ (lei) │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 7.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 8.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 9.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 11.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 12.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 20.│ │ │ │ └────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘

B.4. Colaborare cu experți

┌────┬───────────────────────────┬───────────┬─────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele/ │ │ │ │crt.│ Denumirea expertului │ Calitatea │ Organismul profesional al cărui │ │ │ │ │ membru este (după caz) │ ├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤ │ 1. │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤ │ 2. │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤ │ 3. │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤ │ 4. │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤ │ 5. │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤ │ 6. │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤ │ 7. │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤ │ 8. │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤ │ 9. │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤ │10. │ │ │ │ └────┴───────────────────────────┴───────────┴─────────────────────────────────┘

C. Clienți și onorarii obținute

Informații generale privind completarea secțiunii

Secțiunea C trebuie completată cu informațiile valabile la data de 31 decembrie a anului pentru care se întocmește raportul anual. În cadrul acesteia trebuie să declarați doar societățile-client pentru care au fost prestate activități în calitate de auditor financiar. Societățile-client care fac parte dintr-un grup trebuie să fie tratate ca un singur client, dacă auditați întregul grup.

Vă rugăm, menționați în subsecțiunea C.1 numărul de clienți pentru care s-au prestat servicii în anul pentru care se raportează, cu excepția misiunilor de audit financiar/statutar (în calitate de CP*), pentru care raportarea se face doar în anul în care se emite raportul de audit.

-----------

Notă *) CP înseamnă clienți unde firma de audit este contractant principal.

C.1. Număr de clienți

┌────────────────────────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┐ │ │ Entități de │ │ │ Activitatea │ interes public**)│ Alte entități │ │ ├──────────────────┼─────────────────┤ │ │ Nr. contracte │ Nr. contracte │ │ ├─────────┬────────┼────────┬────────┤ │ │ C.P.*) │ S*) │ C.P.*) │ S*) │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Audit financiar, din care: │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │ ─ Audit statutar │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Audit intern │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Revizuirea situațiilor financiare │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Audit cu scop special │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Proceduri convenite │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Servicii de compilare a situațiilor │ │ │ │ │ │financiare │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Consultanță │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Alte activități │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Total: │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┴────────┴────────┴────────┤ │Cursuri de pregătire profesională (dacă │ DA/NU │ │a fost sau nu organizator de cursuri de │ │ │pregătire cu avizul CAFR) │ │ └────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘

------------

Notă *) C.P. înseamnă clienți unde firma de audit este contractant principal. S înseamnă clienți unde sunteți subcontractant sau colaborator.

Notă **) Entități de interes public.

----------

Notă ***) Aceste entități conform clasificării Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare sunt: intermediari care prestează servicii de investiții financiare în România, agenți, traderi, consultanți de investiții, societăți de administrare a investițiilor, fonduri deschise de investiții, societăți de investiții, fonduri închise de investiții, societăți de investiții de tip închis, depozitari, operatori de piață, operatori de sistem, reprezentanți ai compartimentului de control intern, administratori speciali, lichidatori, evaluatori/experți independenți, investitori calificați, entități care efectuează operații post-tranzacționare.

C.2. Veniturile obținute în calitate de auditor financiar

C.2 a) Venitul din misiunile de audit al situațiilor financiare

Totalul onorariilor contractate din desfășurarea activității de audit financiar/statutar se raportează integral în anul în care s-a emis raportul de audit. (Baza de calcul al cotizațiilor variabile pentru misiunile de audit financiar, conform Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 237/2011 privind aprobarea cotizațiilor și tarifelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România și pentru stagiarii în activitatea de audit financiar). Se completează totalul și P1, P2, P3, P4, P5 (primii 5 clienți) ordonați descrescător după valoarea onorariului.

┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Situația misiunilor de audit al situațiilor financiare finalizate în calitate│ │de contractant principal │ ├──────────────────────┬───────────────┬───────────────┬──────────────────────┤ │Indicativ client (CP) │ Onorarii │ Număr │ │ │ │ (conform │ de ore │ Onorarii cedate │ │ │ contractului) │ planificate │ subcontractanților │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │Total, din care: │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ P1 │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ P2 │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ P3 │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ P4 │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ P5 │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ │ │ │ │ └──────────────────────┴───────────────┴───────────────┴──────────────────────┘

C.2 b) Venitul din alte activități

Totalul onorariilor obținute din desfășurarea celorlalte activități angajate în calitate de auditor financiar, pentru perioada de raportare, se obține prin însumarea valorii facturilor emise în cursul anului de raportare (fără TVA), mai puțin sumele ce au fost cedate subcontractanților și colaboratorilor, membri ai CAFR, cu obligația menționării lor în subsecțiunea B.1.

Venituri din alte activități (lei) ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │Total venituri obținute din: │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 1 ─ Audit intern │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 2 ─ Revizuirea situațiilor financiare │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 3 ─ Audit cu scop special │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 4 ─ Proceduri convenite │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 5 ─ Servicii de compilare a situațiilor financiare │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 6 ─ Consultanță │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 7 ─ Cursuri de pregătire profesională │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 8 ─ Alte activități (inclusiv audit al situațiilor financiare în │ │ │ calitate de subcontractant) │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ Total venituri obținute din alte activități: │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

D. Criterii de autoevaluare a independenței, competenței și a calității activității

D.1. Independență

Obiectul principal de activitate al societății: ............................................................................... ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ c) Este amenințată independența dvs. de unul sau mai mulți dintre │ │următorii factori: │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (i) dependență financiară față de un client? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (îi) relații personale sau familiale? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (iii) participații la fonduri mutuale ce au investit într─un │ │ │client? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (iv) implicare ca administrator de fonduri al unui client? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (v) interese de afaceri comune cu clienții? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ d) Ați stabilit și urmat proceduri pentru: │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (i) a împiedica orice persoană să aibă o influență ce ar putea │ │ │să afecteze independența sau integritatea în cadrul activităților │ │ │desfășurate? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (îi) a asigura faptul că independența sau capacitatea de a │ │ │efectua activitatea în mod corespunzător sunt luate în considerare │ │ │și înregistrate înaintea încheierii contractului? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

Dacă se răspunde cu "NU" la lit. a), cu "DA" la lit. b), cu "DA" la una dintre întrebările de la lit. c) sau cu "NU" la una dintre întrebările de la lit. d), vă rugăm să atașați o declarație care să clarifice situația și prezentați orice alte măsuri de protecție adoptate de dvs.

D.2. Reputație morală și profesională

┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │a) Ați stabilit și ați urmat proceduri pentru a vă asigura că dvs.,│ │ │ca auditor financiar, precum și persoanele implicate în activită─ │ │ │țile dvs. aveți o reputație profesională și morală adecvată? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ b) Există aspecte în ceea ce vă privește pe dvs. sau persoanele │ │ │implicate în activitățile dvs. care să ridice semne de întrebare │ │ │asupra bunei reputații profesionale și morale? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ c) Dacă "DA", a luat CAFR cunoștință de aspectele respective? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

Dacă se răspunde cu "NU" la lit. a), cu "DA" la lit. b) sau cu "NU" la lit. c), vă rugăm să atașați o declarație explicativă.

D.3. Asigurare profesională și reclamații

Dacă răspundeți cu "NU" la lit. a) sau cu "DA" la lit. b), vă rugăm să oferiți informații suplimentare.

D.4. Competență în audit

┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ a) Aplicați procedurile minimale de audit? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ b) Utilizați o listă de verificare a prezentării conturilor │ │ │actualizată? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ c) Utilizați o documentație adecvată acolo unde angajamentul │ DA/NU │ │presupune utilizarea unor experți? │ NICIUNA │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ d) │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │(i) Dvs. și angajații care sunt auditori financiari ați │ │ │efectuat orele de pregătire profesională continuă structurate și │ DA/NU │ │nestructurate, conform normelor emise de CAFR? Dacă răspundeți cu │ │ │"DA", vă rugăm să specificați perioada și organizatorul............│ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ Perioada: ................................................................... Organizatorul: .............................................................. ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (ii) Există o pregătire adecvată pentru angajamentele │ DA/NU │ │specializate? (Răspundeți cu "NICIUNA" dacă nu aveți clienți de │ NICIUNA │ │acest tip.) │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (iii) Păstrați evidențe privind procesul de pregătire profesională│ │ │continuă? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

Dacă răspundeți cu "NU" la oricare dintre întrebările de mai sus, vă rugăm să atașați o declarație oferind detalii despre cum este menținută și ținută evidența competenței individuale. Dacă răspundeți cu "DA" la lit. c), vă rugăm să vă asigurați că ați completat secțiunea B4.

E. Alte informații

┌──────────┐ a) Sunt ți membru al altor organisme profesionale de profil din │ DA/NU │ țară și/sau din străinătate? └──────────┘ ................................................................ ┌──────────┐ b) Ați intrat în posesia tuturor numerelor revistei CAFR "Audit │ │ financiar"? (Dacă "NU", vă rugăm să menționați numerele revistei │ DA/NU │ pe care nu le dețineți.) │ │ └──────────┘ ...............................................................................

c) Avansul la cotizația variabilă aferentă prezentului raport anual (calculată pentru onorariile facturate pentru semestrul I al anului de raportare) a fost achitat cu:

d) Cotizația fixă pentru dvs. aferentă anului următor celui de raportare a fost achitată cu:

e) Diferența de cotizație variabilă aferentă prezentului raport anual a fost achitată cu:

PROCEDURĂ DE VERIFICARE

Înainte de a expedia formularul completat, vă rugăm să revedeți toate secțiunile, pentru a vă asigura că raportul este complet și corect. Corecturile și corespondența ulterioară sunt costisitoare.

Pasul 1. Verificați dacă ați completat toate secțiunile.

Pasul 2. Verificați dacă angajamentele și confirmările de pe prima pagină au fost citite și semnate de persoana(ele) potrivită(e).

Pasul 3. Asigurați-vă că toate valorile monetare sunt exprimate în lei.

Pasul 4. Verificați dacă ați atașat la raport toate declarațiile cerute, acolo unde este cazul.

Pasul 5. Păstrați o copie a raportului și a oricăror declarații împreună cu datele primare utilizate pentru compilarea acestuia.

Pasul 6. Asigurați-vă că trimiteți CAFR toate paginile completate ale formularului, împreună cu orice declarații cerute.

Pasul 7. Vă rugăm să anexați următoarele documente:

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │a) o copie a contractului de asigurare pentru risc profesional aferent │ │perioadei de raportare, inclusiv a documentului/documentelor de plată a │ │primei/primelor de asigurare; │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │b) copii ale documentelor care atestă îndeplinirea obligațiilor de către toți │ │auditorii financiari asociați/acționari, administratori sau angajați, privind │ │cele 20 de ore de pregătire profesională continuă structurată, în cazul în │ │care v-au fost eliberate; │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │c) copii ale documentelor care atestă îndeplinirea obligațiilor de către toți │ │auditorii financiari asociați/acționari, administratori sau angajați, privind │ │cele 20 de ore de pregătire profesională continuă nestructurată, în cazul în │ │care v-au fost eliberate. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

CONCLUZII: ................................................

Baza de calcul pentru taxa variabilă ......................

Cota (procent) ............................................

Cotizația variabilă de plată ..............................

VĂ MULȚUMIM PENTRU COMPLETAREA ACESTUI FORMULAR.

Anexa 2

Numele reprezentantului firmei de audit......................................................................................................LS Semnătura reprezentantului firmei de audit......................................................................................................

RAPORT ANUAL

privind activitatea desfășurată - persoane fizice

Acest raport se referă la activitatea desfășurată în cursul anului ............... de către auditorul financiar, persoană juridică, ......................................

Nr. autorizației ................................

Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) solicită raportul anual în vederea monitorizării activității desfășurate de către membrii săi.

CONFIRMĂRI ȘI ANGAJAMENTE ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Dacă nu puteți să declarați unul sau mai multe dintre următoarele puncte, vă│ │rugăm să tăiați și să includeți o prezentare detaliată a motivelor pentru care│ │nu puteți să faceți declarația respectivă. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ÎNREGISTRARE ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ 1. Confirm că structura acționariatului și controlul firmei sunt în │ │concordanță cu reglementările legale în vigoare. │ │ 2. Confirm că firma a stabilit și a aplicat procedurile necesare pentru ca │ │auditorii financiari asociați, colaboratori și/sau subcontractanți care │ │desfășoară activități de audit financiar, audit intern și alte activități │ │în calitate de auditor financiar să fie și să continue să fie competenți │ │pentru a desfășura activitățile mai sus menționate pentru care sunt │ │responsabili. │ │ 3. Confirm că am notificat CAFR, în mod prompt, toate modificările de │ │circumstanțe apărute. │ │ 4. Îmi iau angajamentul că activitatea firmei se va desfășura în permanență │ │în conformitate cu reglementările legale în vigoare. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

SEMNĂTURI

Subsemnatul certific în deplină cunoștință de cauză că angajamentele, confirmările și informațiile conținute în acest raport reprezintă o declarație adevarată și corectă privind circumstanțele în care firma își desfășoară activitatea.

Data completării .............................................

Informații generale privind completarea formularului

Vă rugăm ca la completare să adăugați orice explicații sau note direct pe acest formular. Dacă spațiul nu este suficient, atașați pagini suplimentare și menționați pe formular acest lucru, notând numărul de pagini adăugate. În anumite circumstanțe, formularul cere atașarea unor declarații care să conțină informații suplimentare. Acolo unde astfel de informații au fost oferite CAFR într-un formular anterior, iar circumstanțele nu s-au schimbat de la acea dată, atașați copia acelei declarații. Acolo unde se cer răspunsuri de tipul DA, NU sau NICIUNA, încercuiți opțiunea adecvată.

A. Date de identificare

Informații generale privind completarea secțiunii

Secțiunea A conține date relativ constante. Membrii CAFR sunt obligați să notifice acesteia, în termenul legal prevăzut în Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011, orice modificări intervenite.

A.1. Sediu social și puncte de lucru

A.1.1. Identificarea firmei de audit - sediul social

┌────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────┐ │ Denumirea firmei de audit: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Cod unic de înregistrare: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Adresa sediului social: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Telefon fix și mobil: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Fax: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ E─mail: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Numărul autorizației: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Persoana de contact: │ │ └────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────┘

A.1.2. Identificarea firmei de audit - punctul de lucru*)

┌────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────┐ │ Adresa punctului de lucru: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Telefon fix și mobil: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ Fax: │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │ E─mail: │ │ └────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────┘

────────────

Notă *) În cazul în care există mai multe puncte de lucru, atașați pagini suplimentare și scrieți pe formular că ați făcut acest lucru.

A.2. Asociați/Acționari și administratori ai firmei de audit

A.2.1. Asociați/Acționari ai firmei

┌────┬────────────────────┬────────────────┬──────────────────┬────────────────┐ │Nr. │Numele și prenumele/│Adresa biroului/│ Nr. carnetului/ │ Părți sociale/ │ │crt.│ Denumirea firmei │ Sediul social │ autorizației │Acțiuni deținute│ │ │ │ │ (dacă este cazul)│ % │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ │ └────┴────────────────────┴────────────────┴──────────────────┴────────────────┘

A.2.2. Administratori ai firmei

┌────┬────────────────────┬────────────────┬──────────────────┬────────────────┐ │Nr. │Numele și prenumele/│Adresa biroului/│ Nr. carnetului/ │ Puteri deținute│ │crt.│ Denumirea firmei │ Sediul social │ autorizației │ │ │ │ │ │ (dacă este cazul)│ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ │ ├────┼────────────────────┼────────────────┼──────────────────┼────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ │ └────┴────────────────────┴────────────────┴──────────────────┴────────────────┘

A.3. Auditori financiari care desfășoară activitate în numele și în contul firmei de audit (asociați, administratori și angajați - cu excepția subcontractanților și colaboratorilor, care se vor declara la subsecțiunea B.1)

┌────┬───────────────────────────────────────┬─────────────────┐ │Nr. │ │ │ │crt.│ Numele și prenumele/Denumirea firmei │ Nr. carnetului │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 1. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 2. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 3. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 4. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 5. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 6. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 7. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 8. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 9. │ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 10.│ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 11.│ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 12.│ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 13.│ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 14.│ │ │ ├────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────│ │ 15.│ │ │ └────┴───────────────────────────────────────┴─────────────────┘

A.4. Asocieri și firme de audit cu conducere comună

A.4.1. O asociere națională este orice asociație sau federație de firme ce acționează pe teritoriul României. O asociere internațională este orice asociație sau federație internațională de firme în afara granițelor naționale.

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │Face parte firma de audit dintr─o asociere națională sau │ │ │internațională? │ DA/NU │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

Dacă NU, vă rugăm să treceți la subsecțiunea A.4.2.

Dacă DA, se va menționa:

┌────┬─────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐ │Nr. │ │ │ │crt.│ Numele asocierii │ Detalii privind asocierea │ ├────┼─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘

A.4.2. Firmele cu conducere comună reprezintă două sau mai multe firme de audit la care unul sau mai mulți asociați/acționari sau administratori sunt comuni.

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │Asociații/Acționarii sau administratorii firmei de audit sunt și │ │ │asociați/acționari ori administratori la alte firme de audit? │ DA/NU │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

Dacă NU, vă rugăm să treceți la secțiunea B.

Dacă DA, se va menționa:

┌────┬───────────────────────────────┬──────────┬────────────┬────────────────┐ │Nr. │ Numele auditorului financiar │ Firma │ Nr. │ Calitatea │ │crt.│asociat/acționar/administrator │conectată │autorizației│ în cadrul │ │ │ │ │ │firmei conectate│ ├────┼───────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────────┤ │ 1. │ │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────────┤ │ 2. │ │ │ │ │ ├────┼───────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────────┤ │ 3. │ │ │ │ │ └────┴───────────────────────────────┴──────────┴────────────┴────────────────┘

B. Colaborare cu auditori financiari, diverși experți

┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐ │A colaborat firma în elaborarea lucrărilor cu alți auditori │ │ │financiari, persoane fizice sau juridice, ori cu diverși experți? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘

Dacă NU, vă rugăm să treceți la secțiunea C.

Dacă DA, se va menționa:

B.1. Activitate cu utilizare de subcontractanți și/sau de colaboratori ─ auditori financiari

┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐ │Nr. │Numele/Denumirea subcontractantului/│Nr. carnetului/│ Onorariul acordat │ │crt.│ colaboratorului │ autorizației │conform contractului│ │ │ │ │ (lei) │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 7.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 8.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 9.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 11.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 12.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 20.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 21.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 22.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 23.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 24.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 25.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 26.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 27.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 28.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 29.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 30.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 31.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 32.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 33.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 34.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 35.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 36.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 37.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 38.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 39.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 40.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 41.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 42.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 43.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 44.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 45.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 46.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 47.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 48.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 49.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 50.│ │ │ │ └────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘

B.2. Activitate în calitate de subcontractanți și/sau de colaboratori ─ auditori financiari

┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐ │Nr. │Numele/Denumirea contractantului │Nr. carnetului/│ Onorariul │ │crt.│ principal │ autorizației │ repartizat │ │ │ │ │ (lei) │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 7.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 8.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 9.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 11.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 12.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 20.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 21.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 22.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 23.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 24.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 25.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 26.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 27.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 28.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 29.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 30.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 31.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 32.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 33.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 34.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 35.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 36.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 37.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 38.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 39.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 40.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 41.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 42.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 43.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 44.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 45.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 46.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 47.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 48.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 49.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 50.│ │ │ │ └────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘

B.3. Contracte comune cu alți auditori financiari

┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐ │Nr. │ Numele/Denumirea partenerului │Nr. carnetului/│ Onorariul acordat │ │crt.│ │ autorizației │conform contractului│ │ │ │ │ (lei) │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 7.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 8.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 9.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 11.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 12.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 20.│ │ │ │ └────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘

B.4. Colaborare cu diverși experți

┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐ │Nr. │ Numele/Denumirea expertului │ Calitatea │ Organismul profe- │ │crt.│ │ │sional al cărui mem-│ │ │ │ │bru este (după caz) │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 7.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 8.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 9.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ └────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘

C. Clienți și onorarii obținute

Informații generale privind completarea secțiunii

Secțiunea C trebuie completată cu informațiile valabile la data de 31 decembrie a anului pentru care se întocmește raportul anual. În cadrul acesteia, trebuie să declarați doar societățile─client pentru care au fost prestate activități în calitate de auditor financiar. Societățile─client care fac parte dintr─un grup trebuie să fie tratate ca un singur client, dacă auditați întregul grup.

Vă rugăm menționați în subsecțiunea C.1 numărul de clienți pentru care s─au prestat servicii în anul pentru care se raportează, cu excepția misiunilor de audit financiar/statutar (în calitate de CP*)), pentru care raportarea se face doar în anul în care se emite raportul de audit.

C.1. Număr de clienți

┌────────────────────────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┐ │ │ Entități de │ │ │ Activitatea │ interes public**)│ Alte entități │ │ ├──────────────────┼─────────────────┤ │ │ Nr. contracte │ Nr. contracte │ │ ├─────────┬────────┼────────┬────────┤ │ │ C.P.*) │ S*) │ C.P.*) │ S*) │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────│ │Audit financiar, din care: │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │ ─ Audit statutar │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Audit intern │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Revizuirea situațiilor financiare │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Audit cu scop special │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Proceduri convenite │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Servicii de compilare a situațiilor │ │ │ │ │ │financiare │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Consultanță │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Alte activități │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤ │Total │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────┼─────────┴────────┴────────┴────────┤ │Cursuri de pregătire profesională (dacă │ DA/NU │ │a fost sau nu organizator de cursuri de │ │ │pregătire cu avizul CAFR) │ │ └────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘

─────────

Notă *) C.P. înseamnă clienți unde firma de audit este contractant principal.

S înseamnă clienți unde sunteți subcontractant sau colaborator.

Notă **) Entități de interes public:

┌──────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬─────────┬───────┬─────────┬─────────┬────────────┐ │ Situația clienților (CP) de interes public │ Audit │ Audit │ │ Scop │Proceduri│ │ │ │ la data de 31.12 (anul) ........... │statutar│intern │Revizuire│special│convenite│Compilare│Consultanță │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │1. Societăți reglementate și supravegheate de │ │ │ │ │ │ │ │ │Banca Națională a României (instituții de │ │ │ │ │ │ │ │ │credit): │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │1.1. Bănci: │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │─ din care cotate │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │1.2. Cooperative de credit │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │1.3. Instituții financiare nebancare │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │2. Societăți reglementate și supravegheate │ │ │ │ │ │ │ │ │de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ─ │ │ │ │ │ │ │ │ │societăți de asigurare și reasigurare │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │─ din care cotate │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │3. Instituții reglementate și supravegheate │ │ │ │ │ │ │ │ │de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare***)│ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │4. Companii și societăți naționale │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │5. Societăți comerciale ale căror valori │ │ │ │ │ │ │ │ │mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o │ │ │ │ │ │ │ │ │piață reglementată: │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │a) piața principală (BVB); │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │b) piața alternativă de tranzacționare │ │ │ │ │ │ │ │ │(RASDAQ) │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │6. Persoane juridice care aparțin unui grup de│ │ │ │ │ │ │ │ │societăți și intră în perimetrul de consoli- │ │ │ │ │ │ │ │ │dare de către o societate─mamă care aplică │ │ │ │ │ │ │ │ │Standarde internaționale de raportare │ │ │ │ │ │ │ │ │financiară │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │7. Persoane juridice, altele decât cele │ │ │ │ │ │ │ │ │prevăzute la pct. 1─6, care beneficiază │ │ │ │ │ │ │ │ │de împrumuturi nerambursabile sau cu │ │ │ │ │ │ │ │ │garanția statului │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼────────────┤ │TOTAL GENERAL: │ │ │ │ │ │ │ │ └──────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┴─────────┴────────────┘

─────────

Notă ***) Aceste entități, conform clasificării Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, sunt: intermediari care prestează servicii de investiții financiare în România, agenți, traderi, consultanți de investiții, societăți de administrare a investițiilor, fonduri deschise de investiții, societăți de investiții, fonduri închise de investiții, societăți de investiții de tip închis, depozitari, operatori de piață, operatori de sistem, reprezentanți ai compartimentului de control intern, administratori speciali, lichidatori, evaluatori/experți independenți, investitori calificați, entități care efectuează operații posttranzacționare.

C.2. Veniturile obținute în calitate de auditor financiar

C.2 a) Venitul din misiunile de audit al situațiilor financiare

Totalul onorariilor contractate din desfășurarea activității de audit financiar/statutar se raportează integral în anul în care s─a emis raportul de audit. (Baza de calcul al cotizațiilor variabile pentru misiunile de audit financiar, conform Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 237/2011 privind aprobarea cotizațiilor și tarifelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România și pentru stagiarii în activitatea de audit financiar). Se completează totalul și P1, P2, P3, P4, P5 (primii 5 clienți) ordonați descrescător după valoarea onorariilor.

┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Situația misiunilor de audit al situațiilor financiare finalizate │ │ în calitate de contractant principal │ ├──────────────────────┬───────────────┬───────────────┬──────────────────────┤ │Indicativ client (CP) │ Onorarii │ Număr │ │ │ │ (conform │ de ore │ Onorarii cedate │ │ │ contractului) │ realizate │ subcontractanților │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │Total, din care: │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ P1 │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ P2 │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ P3 │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ P4 │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ P5 │ │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤ │ │ │ │ │ └──────────────────────┴───────────────┴───────────────┴──────────────────────┘

C.2 b) Venitul din alte activități

Totalul onorariilor obținute din desfășurarea celorlalte activități angajate în calitate de auditor financiar, pentru perioada de raportare, se obține prin însumarea valorii facturilor emise în cursul anului de raportare (fără TVA), mai puțin sumele ce au fost cedate subcontractanților și colaboratorilor, membri ai CAFR, cu obligația menționării lor în subsecțiunea B.1.

Venituri din alte activități

(lei) ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │Total venituri obținute din: │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 1 ─ Audit intern │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 2 ─ Revizuirea situațiilor financiare │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 3 ─ Audit cu scop special │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 4 ─ Proceduri convenite │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 5 ─ Servicii de compilare a situațiilor financiare │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 6 ─ Consultanță │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 7 ─ Cursuri de pregătire profesională │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 8 ─ Alte activități (inclusiv audit al situațiilor financiare în │ │ │calitate de subcontractant) │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ Total venituri obținute din alte activități: │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

D. Criterii de autoevaluare a independenței, competenței și a calității activității

D.1. Independență

┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ a) A stabilit și a aplicat firma dvs. proceduri privind asigurarea│ │ │respectării de către auditorii financiari asociați, toți angajații,│ DA/NU │ │subcontractanții și colaboratorii a principiilor de confidențiali─ │ │ │tate și independență, așa cum sunt menționate în Codul privind │ │ │conduita etică și profesională? │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ b) Deține firma dvs. sau persoanele implicate în activitățile de │ │ │audit, inclusiv dvs., o influență notabilă asupra unei alte firme │ DA/NU │ │sau o altă firmă deține o influență notabilă asupra dvs., a firmei │ │ │dvs. sau asupra persoanelor implicate în activitățile desfășurate? │ │ │Dacă "DA", care este obiectul principal de activitate al acestei │ │ │firme? │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ Obiectul principal de activitate al firmei: ............................................................................ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ c) Este amenințată independența firmei dvs. de unul sau mai mulți dintre │ │ următorii factori: │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (i) dependență financiară față de un client? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (îi) relații personale sau familiale? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (iii) participații la fonduri mutuale ce au investit într─un │ │ │client? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (iv) implicare ca administrator de fonduri al unui client? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (v) interese de afaceri comune cu clienții? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ d) A stabilit și a urmat firma dvs. proceduri pentru: │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (i) a împiedica orice persoană să aibă o influență ce ar putea să │ │ │afecteze independența sau integritatea în cadrul activităților │ DA/NU │ │desfășurate? │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (îi) a asigura faptul că independența sau capacitatea de a efectua│ │ │activitatea în mod corespunzător sunt luate în considerare și │ DA/NU │ │înregistrate înaintea încheierii contractului? │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

D.2. Reputație morală și profesională

┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │a) A stabilit și urmat firma dvs. proceduri pentru a se asigura că │ │ │dvs. ca auditor financiar asociat, precum și persoanele implicate │ DA/NU │ │în activitățile firmei dvs. au o reputație profesională și morală │ │ │adecvată? │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │b) Există aspecte în ceea ce vă privește pe dvs., toți angajații, │ │ │subcontractanții sau colaboratorii care să ridice semne de │ DA/NU │ │întrebare asupra bunei reputații profesionale și morale a firmei │ │ │dvs.? │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │c) Dacă "DA", a luat CAFR cunoștință de aspectele respective? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

D.3. Asigurare profesională și reclamații

┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │a) A fost firma dvs. asigurată profesional pentru riscul de audit │ │ │financiar,audit intern și/sau riscul din alte activități exercitate│ DA/NU │ │în calitate de auditor financiar, pe perioada de raportare, conform│ │ │cerințelor CAFR? │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │b) Privind activitatea desfășurată, a primit firma dvs. reclamații │ │ │care nu au fost rezolvate sau care ar putea să rămână nerezolvate │ DA/NU/ │ │de la ultimul raport anual sau de la înregistrare (dacă prezentul │ NICIUNA │ │este primul raport anual)? (Răspundeti cu "NICIUNA" dacă nu s─au │ │ │primit reclamații). │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ Dacă răspundeți cu "NU" la lit. a) sau cu "DA" la lit. b), vă rugăm să oferiți informații suplimentare. Informații suplimentare .............................................................................

D.4. Competență în audit

┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │a) Aplică firma procedurile minimale de audit? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │b) Este utilizată o listă de verificare a prezentării conturilor │ │ │actualizată? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │c) Se utilizează o documentație adecvată acolo unde angajamentul │ │ │presupune utilizarea unor experti? │ DA/NU/ │ │(Răspundeți cu "NICIUNA" dacă nu ați avut niciun client care să │ NICIUNA │ │necesite utilizarea acestora.) │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │d) │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ (i) Dvs. și angajații care sunt auditori financiari ați │ │ │efectuat orele de pregătire profesională continuă structurate și │ │ │nestructurate, conform normelor emise de CAFR? Dacă răspundeți cu │ DA/NU │ │"DA", vă rugăm să specificați perioada și organizatorul. │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ Perioada: ..................................................... Organizatorul: ................................................ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │(îi) Există o pregătire adecvată pentru angajamentele specializate?│ DA/NU/ │ │(Răspundeți cu "NICIUNA" dacă nu aveți clienți de acest tip.) │ NICIUNA │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │(iii) Păstreaza firma dvs. evidențe privind procesul de pregătire │ │ │profesională continuă? │ DA/NU │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

Dacă răspundeți cu "NU" la oricare dintre întrebările de mai sus, vă rugăm să atașați o declarație oferind detalii despre cum este menținută și ținută evidența competenței individuale. Dacă răspundeți cu "DA" la lit. c), vă rugăm să vă asigurați că ați completat subsecțiunea B.4.

E. Alte informații

┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │a) Este firma dvs. membră a altor organisme profesionale de profil │ DA/NU │ │din țară și/sau din străinătate? (Dacă se răspunde cu "DA", să │ │ │menționați aceste organisme .......................................│ │ │............................... .................................. │ │ │b) Avansul la cotizația variabilă aferentă prezentului raport anual│ │ │(calculată pentru onorariile facturate pentru semestrul I al anului│ │ │de raportare) a fost achitat cu (tip document) ....................│ │ │........................, (număr document) ................., (data│ │ │document) ........ . . │ │ │c) Cotizația fixă pentru firma de audit aferentă anului următor │ │ │celui de raportare a fost achitată cu (tip document) ..., (număr │ │ │document) ......, (dată document) ........ . │ │ │d) Diferența de cotizație variabilă aferentă prezentului raport │ │ │anual a fost achitată cu (tip document) ..., (număr document) ....,│ │ │(dată document) ........ . │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘

PROCEDURĂ DE VERIFICARE

Înainte de a expedia formularul completat, vă rugam să revedeți toate secțiunile, pentru a vă asigura că raportul este complet și corect. Corecturile și corespondența ulterioară sunt costisitoare.

Pasul 1. Verificați dacă ați completat toate secțiunile.

Pasul 2. Verificați dacă angajamentele și confirmările de pe prima pagină au fost citite și semnate de persoana(ele) potrivită(e).

Pasul 3. Asigurați─vă că toate valorile monetare sunt exprimate în lei(RON).

Pasul 4. Verificați dacă ați atașat la raport toate declarațiile cerute, acolo unde este cazul.

Pasul 5. Păstrați o copie a raportului și a oricăror declarații împreună cu datele primare utilizate pentru compilarea acestuia.

Pasul 6. Asigurați─vă că trimiteți CAFR toate paginile completate ale formularului, împreună cu orice declarații cerute.

Pasul 7. Vă rugăm să anexați următoarele documente:

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │a) o copie a contractului de asigurare pentru risc profesional aferent perioa-│ │dei de raportare, inclusiv a documentului/documentelor de plată a primei/pri- │ │melor de asigurare; │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │b) copii ale documentelor care atestă îndeplinirea obligațiilor de către toți │ │auditorii financiari asociați/acționari, administratori sau angajați, privind │ │cele 20 de ore de pregătire profesională continuă structurată, în cazul în │ │care v─au fost eliberate; │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │c) copii ale documentelor care atestă îndeplinirea obligațiilor de către toți │ │auditorii financiari asociați/acționari, administratori sau angajați, privind │ │cele 20 de ore de pregătire profesională continuă nestructurată, în cazul în │ │care v─au fost eliberate. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

CONCLUZII: ..............................................................

Baza de calcul pentru taxa variabilă ...................................

Cota(procent) ..........................................................

Cotizația variabilă de plată ...........................................

VĂ MULȚUMIM CĂ AȚI COMPLETAT ACEST FORMULAR.

Anexa 3

Data ...............Semnătura ................................... L. S.

─ Se completează numai de către persoane fizice fără activitate ─

DECLARAȚIE

cu privire la activitatea desfășurată

─ persoane fizice ─

Subsemnatul(a), ....................... domiciliat(ă) în ............................., str. .................. nr. ..., bl. ...., sc. ..., et. .., ap. ..., județul/sectorul ......., telefon fix ....., mobil ....., fax ....., e─mail ....................., angajat(ă) la ..........., în funcția de .........., având calitatea de membru activ al Camerei Auditorilor Financiari din România, posesor al carnetului de auditor financiar nr. ..........., declar pe propria răspundere că NU am desfășurat activități de audit financiar, audit intern sau orice alte activități în calitate de auditor financiar și, prin urmare, nu am obținut niciun fel de venituri din exercitarea acestei profesii în anul ..... .

Mentionez că:

[] sunt membru îi al următoarelor organisme profesionale de profil din țară și/sau din străinătate: ........................................................;

[] NU sunt membru al altor organisme profesionale de profil din țara și/sau din străinătate.

Anexa 4

Data ...............Semnătura reprezentantului legal ................................................... L. S.

─ Se completează numai de către persoane juridice fără activitate ─

DECLARAȚIE

cu privire la activitatea desfășurată

─ persoane juridice ─

Societatea Comercială ............, membră a Camerei Auditorilor Financiari din România cu autorizația nr. ...................., cu sediul în ..........., str. .......... nr. ..., bl. .., sc. .., et. .., ap. ..., județul/sectorul ......., telefon fix ............, mobil ............., fax ....., e─mail ........................., reprezentată prin ............., declar că societatea mai sus menționată NU a desfășurat activități de audit financiar, audit intern sau orice alte activități în calitate de auditor financiar și, prin urmare, nu a obținut niciun fel de venituri din exercitarea acestei profesii în anul ..... .

Menționez că societatea:

[] este membră și a următoarelor organisme profesionale de profil din țară și/sau din străinătate .......................................................;

[] NU este membră a altor organisme profesionale de profil din țara și/sau din străinătate.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.