HOTĂRÂRE nr. 2.450 din 6 august 2011

HOTĂRÂRE Consiliul de Mediere
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 6 septembrie 2011
Intrat în vigoare
06.09.2011
Forma consolidată din
06.09.2011

privind modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007

În temeiul art. 17 alin. (2) și al art. 71 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul de mediere adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 27 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:

"(4) Consiliul își exercită mandatul până la preluarea mandatului de către noul Consiliu, prin procesul-verbal de ședință care are loc în maximum 30 de zile de la data validării rezultatelor alegerilor.

(5) Mandatul membrilor Consiliului este de 2 ani și începe la data preluării acestuia în condițiile alin. (4). Preluarea mandatului se finalizează prin semnarea documentelor de către fiecare membru al Consiliului, prin care aceștia fac dovada că au luat cunoștință de și se angajează să respecte Codul de etică al membrilor Consiliului de mediere și Regulamentul privind Normele de organizare a Consiliului de mediere pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu legislația în vigoare și reglementările în domeniul medierii, prevăzute în anexele nr. 9 și 10."

2. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Activitatea executivă a Consiliului este coordonată de un președinte și un vicepreședinte, aleși prin vot secret dintre membrii săi, pe durata prevăzută la art. 17 alin. (4) din Lege.

(2) Pentru activitatea depusă, președintele și vicepreședintele au dreptul la o indemnizație lunară de conducere, în cuantum stabilit prin hotărâre a Consiliului."

3. La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) În structura Consiliului prevăzută în anexa nr. 1 funcționează un secretariat tehnic, a cărui organigramă este propusă de președinte și aprobată de membrii Consiliului reuniți în ședință."

4. La articolul 8, după alineatul (3) se introduc 9 noi alineate, alineatele (4)-(12), cu următorul cuprins:

"(4) În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, Consiliul constituie cel puțin următoarele comisii consultative cu caracter permanent:

a) Comisia consultativă a corpului profesional;

b) Comisia consultativă pentru calitatea formării;

c) Comisia consultativă pentru calitatea serviciului de mediere;

d) Comisia pentru promovarea medierii;

e) Senatul;

f) Comisia pentru relația cu autoritățile și alte organisme reprezentative;

g) Comisia legislativă.

(5) a) În maximum 3 luni de la constituire, comisiile consultative cu caracter permanent elaborează și adoptă regulamente proprii de organizare și funcționare, cu respectarea atribuțiilor stabilite de Consiliu, și le supun aprobării membrilor Consiliului, reuniți în ședință.

b) Consiliul poate face recomandări motivate către fiecare comisie consultativă, pentru a solicita modificarea sau completarea regulamentelor proprii.

c) Regulamentele comisiilor consultative sunt publice și intră în vigoare de la data de la care se afișează pe site-ul Consiliului.

d) Hotărârile Consiliului cu privire la constituirea și la regulamentele comisiilor consultative pot fi modificate doar cu acordul acestora.

(6) Comisia consultativă a corpului profesional este constituită din reprezentanții asociațiilor profesionale care au un număr minim de 30 de membri mediatori autorizați înscriși în Tabloul mediatorilor, având rolul de a formula propuneri privind organizarea profesiei și de a aviza proiecte de hotărâri ce vizează exercitarea profesiei de mediator.

(7) Comisia consultativă pentru calitatea formării este constituită din reprezentanți, cel puțin de nivel formator, ai furnizorilor de formare înscriși în Lista furnizorilor de formare autorizați de Consiliu și are ca rol formularea de propuneri și recomandări privind îmbunătățirea calității formării inițiale și continue a mediatorilor, precum și avizarea proiectelor de hotărâri ale Consiliului referitoare la sistemul de formare inițială și continuă, cu excepția standardelor de formare.

(8) Comisia consultativă pentru calitatea serviciului de mediere este constituită din reprezentanți ai organizațiilor care oferă servicii de mediere și are rolul de a formula propuneri și recomandări cu privire la modul de organizare, monitorizare și control al acestor servicii.

(9) Comisia pentru promovarea medierii este constituită din mediatori autorizați, la propunerea membrilor Consiliului, și are rolul de a propune strategii de promovare a profesiei și de a elabora programe și proiecte care să contribuie la informarea publicului larg și a unor grupuri-țintă specializate cu privire la mediere și la activitatea Consiliului.

(10) a) Senatul este constituit din câte un reprezentant, înscris de Consiliu în Lista experților evaluatori, din partea fiecărei organizații care a contribuit direct și nemijlocit la dezvoltarea cadrului legal și operațional al profesiei de mediator și furnizează programe de formare inițială a mediatorilor, având rolul de a elabora standarde de formare și de a propune Consiliului recomandări cu privire la formarea în mediere, precum și de a analiza cererile cu privire la programe de formare, formatori și evaluatori și de a formula propuneri către Consiliul de mediere.

b) Senatul se înființează prin desemnarea a câte unui reprezentant înscris de Consiliu pe lista experților evaluatori al fiecărei organizații care a făcut parte din primul Consiliu numit de Ministerul Justiției.

c) Membrii Senatului pot coopta și alți membri, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. 10 lit. a) și ale Regulamentului.

(11) Comisia pentru relația cu autoritățile și alte organisme reprezentative este constituită din mediatori autorizați, la propunerea membrilor Consiliului, și are rolul de a propune strategii și acțiuni în relația cu fiecare autoritate publică și organism reprezentativ cu care Consiliul a încheiat un protocol de colaborare.

(12) Comisia legislativă este constituită din mediatori autorizați, la propunerea membrilor Consiliului, și are rolul de a identifica nevoia unor corelări legislative și de a face propuneri pentru abordarea unitară a medierii, în sensul legii."

5. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - Consiliul își acoperă cheltuielile de organizare și funcționare din următoarele tipuri de venituri:

a) taxe provenind din autorizarea mediatorilor;

b) taxe provenind din activitatea depusă pentru administrarea Tabloului mediatorilor;

c) taxe provenind din avizarea modificării formei de exercitare a profesiei de mediator;

d) taxe provenind din avizarea înființării de sedii profesionale secundare ale formelor de exercitare a profesiei de mediator;

e) taxe provenind din avizarea programelor postuniversitare de nivel master în domeniul medierii;

f) taxe provenind din autorizarea cursurilor și a programelor de formare profesională inițială a mediatorilor;

g) taxe provenind din autorizarea cursurilor și a programelor de formare profesională continuă a mediatorilor;

h) taxe provenind din analiza programelor de formare în vederea echivalării pregătirii profesionale ca mediator;

i) taxe de înscriere și menținere în lista furnizorilor autorizați de formare profesională a mediatorilor;

j) donații, sponsorizări, alte surse de finanțare, dobândite în condițiile legii;

k) resurse obținute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;

l) încasări din vânzarea materialelor proprii;

m) sume provenite din amenzile aplicate ca sancțiuni disciplinare;

n) alte venituri stabilite prin hotărâri ale Consiliului."

6. La articolul 10 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

"d) prin absența nemotivată la mai mult de 3 ședințe ordinare într-un an;".

7. La articolul 10 alineatul (1), după litera d) se introduc două noi litere, literele e) și f), cu următorul cuprins:

"e) prin suspendarea din calitatea de mediator, la cerere;

f) prin aplicarea unei sancțiuni disciplinare rămase definitivă."

8. La articolul 10, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Absențele se consideră a fi motivate în caz de boală, din motive familiale (deces, căsătorie, botez, boala unui membru din familie), concedii, participări la evenimente ca și reprezentant al Consiliului și în alte situații aprobate de Consiliu în ședința în care se absentează."

9. La articolul 10, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) În caz de încetare a mandatului de membru al Consiliului, membrii supleanți aleși vor completa Consiliul în ordinea listei, pentru perioada de mandat rămasă vacantă."

10. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - (1) Revocarea unui membru al Consiliului de mediere poate avea loc în condițiile prevăzute la art. 17 alin. (4^1) din lege.

(2) Consiliul de mediere asigură organizarea și desfășurarea procedurii de revocare a membrilor săi."

11. La articolul 13, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 13. - (1) Coordonarea activității executive a Consiliului este asigurată de un președinte și un vicepreședinte aleși în condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1)."

12. La articolul 13, după alineatul (6) se introduc 3 noi alineate, alineatele (7)-(9), cu următorul cuprins:

"(7) Mandatul președintelui sau al vicepreședintelui începe de la data semnării procesului-verbal de predare-preluare a gestiunii Consiliului, întocmit de președintele sau de vicepreședintele care predă mandatul, după caz.

(8) Predarea mandatului de președinte sau de vicepreședinte se face pe bază de proces-verbal la care se anexează documentele privind bunurile mobile și imobile, situația financiară a conturilor bancare și arhivele predate, respectiv preluate în gestiune.

(9) Perioada de predare a mandatului poate dura cel mult 3 luni calendaristice."

13. La articolul 14 alineatul (1), literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"d) absența nemotivată pe o perioadă mai mare de 3 luni consecutiv;

e) la împlinirea termenului mandatului prevăzut la art. 6 alin. (1)."

14. La articolul 15, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(2) Consiliul se întrunește lunar în ședință ordinară fixată prin hotărâre a Consiliului valabilă pe durata mandatului și ori de câte ori este necesar în ședință extraordinară, la convocarea președintelui, cu propunerea ordinii de zi a ședinței.

......................................................................

(4) Ordinea de zi pentru ședințele ordinare se afișează pe portalul web al Consiliului cu minimum 10 zile înainte de data ședinței, cu indicarea orei și locului desfășurării ședinței, iar pentru ședințele extraordinare se afișează cu minimum 3 zile înainte."

15. La articolul 15, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:

"(5^1) Ordinea de zi va conține și specificarea caracterului public sau nepublic al ședinței sau al unor puncte de pe ordinea de zi."

16. La articolul 15, alineatele (6)-(9) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(6) Lucrările Consiliului se desfășoară în prezența a cel puțin 5 membri.

(7) a) În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor care îl compun, exprimat direct sau prin mandat scris.

b) Voturile împotrivă și cele de abținere se motivează și se consemnează separat în cuprinsul procesului-verbal de ședință și fac parte integrantă din hotărârea adoptată.

(8) Hotărârile Consiliului care se referă la profesia de mediator sunt obligatorii pentru toți mediatorii, se publică pe portalul web al Consiliului în maximum 5 zile de la data adoptării lor și, după ce conținutul acestora a fost avizat de membrii consiliului, după caz, se trimit spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(9) Consiliul adoptă hotărâri referitor la organizarea profesiei, sistemul de formare și calitatea formării mediatorilor, precum și referitor la avizarea programelor de formare, după consultarea comisiilor cu atribuții în domeniu constituite conform art. 8 alin. (4), ale căror regulamente proprii au fost aprobate prin hotărâre a Consiliului."

17. La articolul 20 alineatul (1), literele a), c) și h) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"a) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului și desfășurarea activității permanente a instituției, sub coordonarea președintelui, iar în lipsa acestuia, a vicepreședintelui Consiliului;

......................................................................

c) pregătește ședințele consiliului și stabilește prioritățile de pe ordinea de zi pe baza propunerilor membrilor Consiliului, transmise în scris și însoțite de documentația necesară, acolo unde este cazul, depuse până la începerea ședinței comisiei;

......................................................................

h) verifică îndeplinirea condițiilor privind autorizarea mediatorilor sau avizarea formei de exercitare, solicitate prin cereri, analizează cererile și documentele anexate privind recunoașterea pregătirii ca mediator și înaintează Consiliului rezoluția de aprobare sau respingere a cererilor analizate;".

18. La articolul 21, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Calitatea de membru în Comisia permanentă încetează în condițiile prevăzute la art. 10, care se aplică și membrilor Comisiei permanente."

19. La articolul 22 alineatul (1), partea introductivă și literele a), i), k) și l) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 22. - (1) Președintele coordonează întreaga activitate executivă a Consiliului, având următoarele atribuții:

a) supraveghează și răspunde de ducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului;

......................................................................

i) propune membrilor Consiliului spre aprobare organigrama Secretariatului tehnic, proiectul de buget de venituri și cheltuieli și raportul execuției bugetare anuale;

......................................................................

k) prezintă Consiliului periodic un raport de activitate și informează Consiliul cu privire la activitatea instituției și a Comisiei permanente desfășurată între ședințele acestuia;

l) răspunde de organizarea și buna funcționarea a Secretariatului tehnic al Consiliului;".

20. La articolul 22 alineatul (1), după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:

"m) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de Lege, prezentul regulament și de hotărârile Consiliului."

21. La articolul 22 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) În îndeplinirea atribuțiilor sale președintele emite decizii."

22. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 24. - (1) Secretariatul tehnic este structura de lucru executivă a Consiliului și este condus de un director executiv, angajat permanent, conform Legii nr. 53/2003 - Codului muncii, republicată.

(2) Secretariatul tehnic funcționează conform unei organigrame proprii, propusă de președinte și aprobată de membrii Consiliului, reuniți în ședință.

(3) Secretariatul tehnic duce la îndeplinire hotărârile Consiliului și deciziile președintelui Consiliului și are următoarele atribuții:

a) primește, ia în evidență și distribuie corespondența adresată Consiliului;

b) eliberează actele emise de Consiliu, precum și copii și duplicate ale acestora, pe baza unei cereri motivate și aprobate de președinte;

c) asigură suportul tehnic necesar desfășurării activităților specifice Consiliului, președintelui și vicepreședintelui, precum și membrilor Comisiei permanente;

d) asigură consilierea și reprezentarea juridică a Consiliului printr-un serviciu juridic înființat în cadrul Secretariatului;

e) redactează, înregistrează, arhivează și ține evidența documentelor Consiliului;

f) pregătește și desfășoară activități de relații publice pe plan intern și extern, în limitele stabilite de Consiliu;

g) pregătește și asigură suportul tehnic și logistic pentru organizarea și desfășurarea conferinței anuale a mediatorilor;

h) pune la dispoziția mijloacelor de informare în masă, a diferitelor instituții, organizații sau a cetățenilor, în mod oportun și complet, informațiile solicitate, în măsura în care acestea au fost aprobate de către Consiliu ca fiind publice;

i) răspunde de realizarea și actualizarea site-ului web al Consiliului și asigură informatizarea în condiții optime a activității acestuia;

j) asigură activitatea de primire, depozitare, conservare, întreținere și exploatare a materialelor, inventarului propriu și a mijloacelor fixe;

k) răspunde de realizarea materialelor publicitare și a publicațiilor proprii ale Consiliului, precum și de distribuirea acestora;

l) răspunde de întreținerea clădirii și a bunurilor din dotare, de buna funcționare a instalațiilor, întocmește documentațiile tehnice pentru executarea lucrărilor de reparații curente;

m) răspunde de respectarea normelor legale privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și în cazul situațiilor de urgență;

n) ține evidența contabilă a cheltuielilor efectuate de Consiliu și răspunde de respectarea prevederilor legale financiar-contabile;

o) întocmește raportul anual de execuție bugetară al Consiliului și face propuneri privind bugetul de venituri și cheltuieli.

(4) Directorul executiv al Secretariatului tehnic se subordonează președintelui și colaborează în îndeplinirea atribuțiilor sale cu vicepreședintele, membrii Consiliului, comisiile consultative cu caracter permanent și alte comisii speciale înființate de Consiliu.

(5) Directorul executiv duce la îndeplinire hotărârile Consiliului, deciziile președintelui sau, după caz, ale vicepreședintelui și răspunde de modul de îndeplinire a atribuțiilor Secretariatului tehnic prevăzute prin prezentul regulament și prin fișele de post.

(6) Directorul executiv al Secretariatului tehnic mai are următoarele atribuții:

a) răspunde de siguranță din punctul de vedere al securității în muncă și al situațiilor de urgență, conform legislației în vigoare;

b) răspunde de dotarea cu echipamentul necesar și de efectuarea instructajului tuturor angajaților cu privire la modul de aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a accidentelor ce pot surveni în sediul unde își desfășoară activitatea Secretariatul tehnic;

c) răspunde de organizarea acordării primului ajutor în situațiile de urgență, prin constituirea unor echipe speciale în acest sens;

d) răspunde de adaptarea regulilor generale stabilite prin lege pentru securitatea și sănătatea în muncă și în situații de urgență la condițiile locurilor de muncă existente;

e) răspunde de respectarea și aplicarea normelor de securitate și sănătate în muncă și pentru situații de urgență de către toți angajații;

f) răspunde de urmărirea modului în care se pun în practică măsurile stabilite de inspectorii de muncă cu prilejul controalelor și al cercetării accidentelor de muncă."

23. După capitolul VI se introduce un nou capitol, capitolul VI^1 "Asociațiile profesionale ale mediatorilor și organizații în domeniul medierii", cuprinzând articolele 83^1-83^9, cu următorul cuprins:

"CAPITOLUL VI^1

Asociațiile profesionale ale mediatorilor și organizații în domeniul medierii

Art. 83^1. - În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin și în scopul informării publice, Consiliul înființează Registrul de evidență a asociațiilor profesionale ale mediatorilor (REAPM), Registrul de evidență a asociațiilor profesionale specializate ale mediatorilor (REAPS), precum și Registrul de evidență a organizațiilor din domeniul medierii (REODM), pe care le actualizează periodic.

Secțiunea 1 Asociațiile profesionale ale mediatorilor

Art. 83^2. - (1) Corpul profesional al mediatorilor se compune din toți mediatorii autorizați, înscriși în Tabloul mediatorilor, care exercită profesia în una dintre formele de exercitare a profesiei de mediator prevăzute de lege și care sunt organizați în asociații profesionale locale sau naționale, conform art. 24 din Lege și în condițiile art. 83^3 din prezentul regulament.

(2) Mediatorii se constituie în asociații profesionale locale și naționale, având drept scop reprezentarea intereselor profesionale și protejarea statutului lor, conform art. 24 din Lege.

Art. 83^3. - (1) Sunt asociații profesionale ale mediatorilor persoanele juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt înființate în conformitate cu dispozițiile Legii coroborate cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare;

b) toți membrii asociați sunt mediatori autorizați în condițiile Legii;

c) denumirea asociației cuprinde cuvântul «mediere», «mediator» sau «mediatori»;

d) scopul asociației este conform cu prevederile art. 24 din Lege, respectiv reprezentarea intereselor profesionale ale membrilor, protejarea statutului lor și apărarea drepturilor și intereselor acestora;

e) obiectivele și activitățile asociației respectă prevederile legale și regulamentare în materia medierii, iar statutele lor nu conțin clauze de exclusivitate;

f) activitățile statutare nu cuprind furnizarea de servicii de mediere către terți și nici furnizarea de servicii de formare inițială a mediatorilor, dar pot include organizarea de activități de formare continuă a mediatorilor;

g) nu sunt filiale ale unor asociații înscrise în REAPM, nu sunt uniuni sau federații ale unor asociații înscrise în REAPM;

h) sunt înscrise în REAPM întocmit de Consiliu.

(2) Asociațiile profesionale ale mediatorilor prevăzute la art. 24 din Lege nu se încadrează în categoria organizațiilor neguvernamentale prevăzute la art. 22 din Lege.

(3) Asociațiile profesionale prevăzute la art. 24 din Lege nu se încadrează în categoria furnizorilor de formare profesională prevăzuți la art. 9 din Lege.

Art. 83^4. - (1) În scopul informării publice și a mediatorilor, Consiliul ține evidența asociațiilor profesionale sub forma unui REAPM.

(2) Înscrierea asociațiilor profesionale în REAPM se face la cerere, prin decizie/hotărâre a președintelui Consiliului, după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 83^3 alin. (1) lit. a)-g).

(3) În cazul contestării deciziei președintelui de respingere a înscrierii, Consiliul adoptă o hotărâre privind soluționarea contestației.

(4) Cererea de înscriere în REAPM va fi însoțită de următoarele documente:

a) actul constitutiv;

b) statutul;

c) hotărârea judecătorească de înființare, precum și hotărârile judecătorești ulterioare, dacă este cazul;

d) certificatul fiscal;

e) certificatul de înregistrare a persoanei juridice;

f) lista membrilor asociației profesionale.

(5) Documentele prevăzute la alin. (4) lit. a)-e) se depun în copie, certificată pentru conformitate cu originalul, pe fiecare pagină, prin semnătura reprezentantului legal al asociației profesionale și aplicarea ștampilei acesteia.

(6) Decizia sau hotărârea privind înscrierea asociației profesionale în REAPM se comunică solicitantului în termen de maximum 45 de zile de la data înregistrării cererii. În cazul în care hotărârea este de respingere a înscrierii, aceasta se motivează, se comunică solicitantului și se publică pe site-ul Consiliului.

(7) În cazul în care cererea de înscriere se aprobă, asociația profesională va fi înscrisă în REAPM în termen de maximum 3 zile de la data emiterii deciziei/hotărârii președintelui.

Secțiunea a 2-a Asociațiile profesionale specializate

Art. 83^5. - (1) Mediatorii autorizați pot înființa și asociații specializate pe domenii de aplicare a medierii.

(2) Asociațiile înființate de mediatori pe domenii de aplicare a medierii pot fi înscrise la cerere în REAPS.

Art. 83^6. - Sunt asociații profesionale specializate pe domenii de aplicare a medierii acele persoane juridice care îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt înființate cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 83^3 alin. (1) lit. a), b), d), e) și f);

b) denumirea, scopul, obiectivele asociației precizează domeniile de aplicare a medierii pentru care membrii asociației au interes profesional;

c) membrii asociației au o specializare recunoscută de Consiliu, în cazul în care pentru practica într-un anumit domeniu de aplicare a medierii Consiliul reglementează necesitatea specializării.

Art. 83^7. - (1) Un mediator autorizat poate avea calitatea de membru numai într-o singură asociație profesională, astfel cum aceasta este definită la art. 83^3.

(2) Un mediator autorizat poate avea calitatea de membru în una sau mai multe asociații specializate, astfel cum acestea sunt definite la art. 83^6.

(3) Un mediator autorizat poate avea concomitent calitatea de membru într-o asociație profesională, astfel cum aceasta este definită la art. 83^3, dar și calitatea de membru în una sau mai multe asociații profesionale specializate, astfel cum acestea sunt definite la art. 83^6.

Secțiunea a 3-a Organizarea de servicii de mediere

Art. 83^8. - (1) Orice persoană juridică poate organiza servicii de mediere în colaborare cu formele de exercitare a profesiei de mediator doar după obținerea unui aviz din partea Consiliului, prin care se certifică faptul că sunt respectate principiile de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate de către mediator, iar părților le este respectat dreptul de a decide cu privire la alegerea mediatorului și a soluției privind disputa supusă medierii.

(2) Serviciile de mediere pot fi organizate doar de persoanele juridice care au în obiectul de activitate organizarea sau oferirea unor astfel de servicii, denumite în continuare organizații din domeniul medierii.

(3) În cazul unui serviciu de mediere organizat de o organizație din domeniul medierii, contractul de mediere se încheie exclusiv între mediator și părți, conform art. 45 și 46 din Lege.

(4) Cererea de avizare a modului de organizare a serviciului de mediere va fi însoțită de o descriere a modului de organizare a serviciului de mediere, în condițiile legii. Comisia permanentă analizează cererea și face o propunere argumentată Consiliului, care hotărăște cu privire la admiterea sau respingerea cererii.

(5) Hotărârea Consiliului se comunică solicitantului în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii și se publică pe portalul web al Consiliului.

(6) Mediatorii autorizați pot colabora în vederea furnizării serviciului de mediere cu orice persoană juridică dintre cele menționate la alin. (1), după obținerea de către acesta a avizului prealabil emis de Consiliu.

Art. 83^9. - (1) Organizațiile care au în obiectul de activitate servicii de mediere pot fi înscrise la cerere în REODM, întocmit și actualizat de Consiliu.

(2) Cererea de înscriere în REODM se depune la Consiliu, însoțită de copii certificate pentru conformitate după următoarele documente:

a) statutul și actul de constituire din care rezultă că are în obiectul de activitate servicii de mediere sau, după caz, actul în baza căruia a fost înființată;

b) hotărârea judecătorească de înființare, dacă este cazul;

c) certificatul fiscal;

d) o scurtă descriere a activității desfășurate sau pe care intenționează să o desfășoare în domeniul medierii.

(3) Organizațiile care au solicitat și au obținut avizul Consiliului pentru organizarea serviciului de mediere vor fi incluse în REODM în maximum 15 zile de la adoptarea hotărârii de avizare."

24. Articolul 85 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 85. - Fondurile Consiliului constituite conform Legii și prezentului regulament acoperă cel puțin următoarele categorii de cheltuieli:

a) cheltuielile de întreținere: cheltuieli efectuate pentru plata utilităților la sediul Consiliului, cheltuieli de reparație curentă pentru sediu etc.;

b) cheltuielile de funcționare: cheltuieli cu chiria pentru sediu, cheltuieli efectuate cu transportul, cazarea și diurna membrilor Consiliului, ai comisiilor de specialitate, comisiilor de disciplină și comisiilor consultative permanente pentru deplasarea la București, care este localitatea unde Consiliul își are sediul, cheltuieli de transport, cazare și diurnă în alte localități ale țării, cheltuieli pentru procurarea de bunuri pentru mobilarea sediului, dotarea cu tehnică de calcul, aparatură de comunicare, birotică, consumabile, literatură de specialitate, cheltuieli ocazionate de realizarea portalului web, a bazelor de date electronice și a unor programe soft specializate, actualizarea și întreținerea acestora, servicii pentru întreținerea calculatoarelor, servicii de contabilitate, servicii de consultanță financiară și specialitate, alte tipuri de servicii de consultanță, după caz, cheltuieli cu arhivarea, alte servicii care să sprijine și să îmbunătățească activitatea Consiliului etc.;

c) cheltuieli de personal: salariile angajaților în cadrul Secretariatului tehnic, indemnizațiile membrilor, ale Comisiei permanente și ale președintelui și vicepreședintelui, alte cheltuieli de personal, conform legii;

d) cheltuieli de editare: editarea de tipizate, broșuri, publicații în Monitorul Oficial al României, Partea I, pliante și afișe de promovare a medierii și Tabloului mediatorilor, alte publicații proprii;

e) cheltuieli cu organizarea de evenimente, precum conferința națională a mediatorilor și alte conferințe, organizate direct și în parteneriat;

f) cheltuieli pentru achiziții, conform hotărârilor Consiliului;

g) alte tipuri de cheltuieli prevăzute de lege, aprobate prin bugetul anual al Consiliului."

25. Articolul 89 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 89. - Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentul regulament."

26. După anexa nr. 8 se introduc două noi anexe, anexele nr. 9 și 10, prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul II

(1) În termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri, asociațiile înscrise în Registrul național al asociațiilor profesionale ale mediatorilor, înființat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 1.374/2009 cu privire la înființarea Registrului național al asociațiilor profesionale ale mediatorilor, cu modificările și completările ulterioare, vor fi notificate cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 83^3 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007, cu modificările și completările ulterioare, solicitându-se acestora să precizeze în scris, prin adresă depusă la Consiliul de mediere în termen de maximum 15 zile de la primirea notificării, dacă optează sau nu pentru menținerea statutului de asociație profesională și modificarea propriilor statute în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 192/2006 privind organizarea și exercitarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, și de regulamentul sus-menționat pentru asociațiile profesionale ale mediatorilor.

(2) Consiliul de mediere va publică pe portalul web propriu răspunsurile asociațiilor transmise conform alin. (1) și va notifica mediatorii membri ai asociațiilor care nu optează pentru menținerea statutului de asociație profesională că au la dispoziție maximum 6 luni pentru înscrierea într-o altă asociație profesională înscrisă în Registrul de evidență a asociațiilor profesionale ale mediatorilor.

(3) La data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri începe înscrierea în registrele prevăzute la art. 83^1 din regulamentul prevăzut la alin. (1).

Președintele Consiliului de mediere,

Anca Elisabeta Ciucă

București, 6 august 2011.

Nr. 2.450.

Anexa 1

───────

(Anexa nr. 9 la regulament)

───────────────────────────

COD DE ETICA 06/08/2011

Anexa 2

───────

(Anexa nr. 10 la regulament)

────────────────────────────

REGULAMENT 06/08/2011

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.