HOTĂRÂRE nr. 902 din 7 septembrie 2011

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 14 septembrie 2011
Intrat în vigoare
14.09.2011
Forma consolidată din
14.09.2011
Cuprins

privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului și din administrarea Serviciului Român de Informații în domeniul public al statului și în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei și Harghitei

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 8 alin. (1) și art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unui imobil, compus din teren și construcție, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului și din administrarea Serviciului Român de Informații în domeniul public al statului și în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei și Harghitei.

Articolul 2

Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Patrimoniul Serviciului Român de Informații se diminuează, iar patrimoniul Secretariatului de Stat pentru Culte se majorează cu valoarea de inventar a imobilului prevăzut la art. 1.

Articolul 4

Secretariatul de Stat pentru Culte împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor asigura includerea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilului transmis potrivit art. 1.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Directorul Serviciului Român de Informații,

George-Cristian Maior

Secretarul de stat pentru culte,

Nicolae Adrian Lemeni

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 7 septembrie 2011.

Nr. 902.

Anexa

*Font 8*Locul unde este situat imobilul Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Caracteristicile tehnice ale imobilului Comuna Valea Crișului, județul Covasna Statul român - domeniul privat, din administrarea Serviciului Român de Informații Statul român - domeniul public, în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei și Harghitei - Imobil compus din teren și construcție, având: - suprafața construită = 44,5 mý - suprafața desfășurată = 89 mý - suprafața terenului = 595 mý - nr. cadastral 23780, Cartea funciară 23780 - Valea Crișului

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului care se transmite din domeniul privat al

statului și din administrarea Serviciului Român de Informații în

domeniul public al statului și în administrarea

Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru Episcopia Ortodoxă Română

a Covasnei și Harghitei

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.