ORDIN nr. 5.240 din 30 august 2011

ORDIN Ministerul Educa?iei, Cercetării, Tineretului ?i Sportului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 29 septembrie 2011
Intrat în vigoare
29.09.2011
Forma consolidată din
29.09.2011
Cuprins

pentru stabilirea criteriilor sectoriale și pragurilor critice aferente sectorului ICN - infrastructură critică națională - "Alimentație"

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 198.135 din 26 mai 2011, întocmit de Centrul operativ pentru situații de urgență, în temeiul:

- art. 7 alin. (2) și art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011;

- art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

- Hotărârii nr. 1.634/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, cu modificările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului și președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emit prezentul ordin.

Articolul 1

Se stabilesc criteriile sectoriale și pragurile critice aferente sectorului ICN - infrastructură critică națională - "Alimentație", prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, în scopul identificării infrastructurilor critice.

Articolul 2

Specialiștii din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor vor aplica aceste criterii pe parcursul desfășurării etapelor de identificare a elementelor de infrastructură critică din sectorul "Alimentație".

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii și

dezvoltării rurale,

Valeriu Tabără

p. Ministrul economiei,

comerțului

și mediului de afaceri,

Constantin Claudiu Stafie,

secretar de stat

Ministrul educației, cercetării,

tineretului și sportului,

Daniel Petru Funeriu

Președintele Autorității

Naționale Sanitare Veterinare

și pentru Siguranța

Alimentelor,

Radu Roatiș Chețan

Anexa

CRITERIILE SECTORIALE ȘI PRAGURILE CRITICE

aferente sectorului ICN - infrastructură critică națională - "Alimentație"

I. Considerații generale

În cadrul economiei naționale se disting categorii de obiective de importanță deosebită, reglementate de legislația în vigoare, respectiv:

- obiective de importanță deosebită pentru apărarea țării;

- obiective de importanță deosebită pentru activitatea statului;

- obiective de importanță deosebită pentru economie.

Altă categorie de obiective de importanță deosebită pentru sectorul alimentație este cea a elementelor de infrastructură critică ce urmează a fi stabilite la nivelul fiecărui operator economic, cu luarea măsurilor de protecție cerute de lege, în baza criteriilor de selecție prevăzute mai jos și a procedurii de identificare a acestora.

Criteriile de selecție a elementelor de infrastructură critică din sectorul alimentație contribuie la stabilirea acelor entități economice funcționale care oferă produse/bunuri și servicii de utilitate publică, vitale pentru societate, a căror distrugere, degradare ori aducere în stare de nefuncționalitate produce efecte negative majore asupra populației, mediului și securității economice la nivel național sau zonal.

II. Criterii de selecție a elementelor de infrastructură critică, din sectorul alimentație, conform anexei nr. 1 pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011

A. Elemente care, prin nefuncționalitate, produc un impact major asupra populației și agriculturii:

- elemente materiale: construcții, echipamente, instalații, mijloace de transport;

- elemente informaționale: date, informații, circuite, fluxuri, tehnici, proceduri cu caracter industrial, resurse umane.

B. Structuri vitale care, prin imposibilitatea operatorului economic de a-și exercită funcțiunile, împiedică accesul populației la resurse vitale:

- sisteme de prelucrare și depozitare a produselor agroalimentare;

- sisteme majore de aprovizionare cu apă;

- utilități publice de interes pentru agricultură, care asigură susținerea componentelor securității naționale;

- depozitele de medicamente și material biologic veterinar;

- punctele de inspecție la frontieră desemnate în care sunt organizate controale sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor;

- rețeaua națională reprezentată de Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (SRAAF);

- domeniul antigrindină și de creștere a precipitațiilor;

- domeniul îmbunătățirilor funciare - apărare împotriva inundațiilor - controlul eroziunii solurilor - desecări și drenaje;

- institute/centre de cercetare-dezvoltare de importanță majoră din structura Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Șișești".

C. Puncte critice sau elemente aparținând operatorilor economici sau organismelor guvernamentale și care, odată afectate sau distruse, pot determina:

- disfuncții;

- vulnerabilități;

- factori de risc;

- amenințări;

- stări de pericol;

- agresiuni,

care influențează major buna funcționare a societății, în ansamblul ei.

D. Cauze de apariție a unor situații de urgență asupra elementelor de infrastructură critică din sectorul alimentație:

- incidente;

- accidente;

- zoonoze;

- crize alimentare cu impact asupra siguranței alimentelor și a securității alimentare;

- fenomene meteorologice periculoase (grindină, înghețuri timpurii, ploi torențiale de lungă durată, tornade etc.);

- acțiuni agresive ale unor entități interne sau externe, calamități, inundații.

III. Pragurile critice în sectorul alimentație, conform anexei nr. 1 pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011

1. Producție:

- ferme de cereale - minimum 10.000 ha

- ferme legumicole - minimum 10.000 t/an

- ferme de bovine - minimum 1.000 capete

- ferme de porcine - minimum 10.000 capete

- ferme de ovine/caprine - minimum 15.000 capete

- ferme de păsări - minimum 150.000 capete

2. Procesare, prelucrare:

- morărit și panificație - minimum 75.000 t/an, pâine 40 t/zi, 200 t/zi morărit

- lapte și derivate - minimum 1.500 t/an

- carne și preparate din carne - minimum 100.000 t/an

- ulei - minimum 30.000 t/an

- zahăr - minimum 50.000 t/an

- conserve de legume și fructe - minimum 10.000 t/an

3. Depozitare:

- depozite de cereale cu capacități de minimum 40.000 t

4. Apărare împotriva inundațiilor

a) baraje de atenuare a viiturilor (înălțimi la baza deversorului > 6 m, din care:

1. baraje de atenuare a viiturilor care protejează populația din aval (minimum 500 de locuitori);

2. baraje de atenuare a viiturilor care protejează mica industrie locală sau obiective social-economice (minimum 4 obiective);

b) incinte îndiguite (diguri longitudinale și transversale) cu suprafața netă > 2.000 ha;

c) afectarea mediului minimum 7 zile.

5. Alunecări de teren

a) suprafețe afectate de alunecări active > 3 ha;

b) alunecări de teren care afectează localități - minimum 500 de locuitori;

c) alunecări de teren care afectează rețeaua hidrografică (prin îngustarea secțiunii de scurgere a rețelei hidrografice se pot genera inundații) - minimum 500 ha.

6. Desecări - drenaje

- sănătatea populației și evitarea bolilor hidrice (îmbunătățirea calității apei, asanări de bălți, eliminarea insectelor și a rozătoarelor) - minimum 5.000 de locuitori beneficiari.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.