privind comasarea prin absorbție a unității de învățământ preuniversitar particular Liceul "Cronos" din București de către unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Cronos" din București
ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.636/2006*) privind acreditarea unității de învățământ preuniversitar Școala Postliceală "Cronos" din București, pentru domeniul "economic", calificările profesionale "agent vamal" și "asistent de gestiune",
Notă *) Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.636/2006 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ținând cont de dispozițiile Ordinului ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5.106/2009 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul "Cronos" din București, pentru profilul "servicii", domeniul "turism și alimentație", calificarea profesională "tehnician în turism", respectiv ale Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.747/2010**) privind autorizarea unității de învățământ preuniversitar Liceul "Cronos" din București, pentru profilul "umanist", specializarea "filologie",
Notă **) Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.747/2010 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ținând seama de prevederile Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice,
luând în considerare solicitarea Fundației pentru Perfecționarea Managementului Educațional Cronos 2000 din București, înregistrată la ARACIP cu nr. 2.473 din 20 mai 2011, privind demararea procedurilor pentru comasarea prin absorbție a unității de învățământ preuniversitar particular Liceul "Cronos" din București de către unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Cronos" din București,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,
ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.
Se aprobă comasarea prin absorbție a unității de învățământ preuniversitar particular Liceul "Cronos" din București, cu sediul în șos. Nicolae Titulescu nr. 50-52, sectorul 1, București, de către unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Cronos" din București, cu sediul în șos. Nicolae Titulescu nr. 50-52, sectorul 1, București, persoane juridice de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ.
Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Cronos" din București preia toate drepturile și obligațiile unității de învățământ preuniversitar particular Liceul "Cronos" din București, acreditată potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5.106/2009, pentru profilul "servicii", domeniul "turism și alimentație", calificarea profesională "tehnician în turism", respectiv autorizată potrivit dispozițiilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.747/2010, pentru profilul "umanist", specializarea "filologie".
(1) Patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular Liceul "Cronos" din București este preluat de unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Cronos" din București, pe bază de protocol de predare-primire.
(2) În cazul desființării unității de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Cronos" din București, patrimoniul acestei unități de învățământ revine fondatorilor.
Personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular Liceul "Cronos" din București este preluat de unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Cronos" din București, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, unitatea de învățământ menționată la art. 2 va purta denumirea de Complexul Școlar "Cronos" din București.
Unitățile de învățământ preuniversitar particular menționate la art. 1, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației, cercetării,
tineretului și sportului,
București, 7 septembrie 2011.