(1) Autoritățile competente în primirea și soluționarea petițiilor ce sunt formulate de către consumatori prin intermediul organizațiilor abilitate, referitoare la săvârșirea de fapte ilicite prin care sunt afectate interesele colective ale consumatorilor, sunt prevăzute în anexă.
(2) Soluționarea sesizărilor cu privire la săvârșirea unor fapte ilicite se realizează potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002.
(3) În cadrul termenului de soluționare a sesizărilor, autoritățile competente vor dispune, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în cazuri temeinic justificate, măsurile și/sau sancțiunile contravenționale prevăzute de actele normative cuprinse în anexă, în vederea încetării, limitării ori înlăturării efectelor produse prin practica ilicită, în regim de urgență, după caz, în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la data primirii sesizării.
(4) Nerespectarea măsurilor dispuse de autoritățile competente se sancționează conform dispozițiilor actelor normative care reglementează domeniul de activitate încălcat prin practica ilicită.
(5) În vederea încetării, limitării sau înlăturării efectelor produse printr-o practică ilicită, informarea consumatorilor se va realiza ori de câte ori se impune, prin orice mijloc de informare a opiniei publice. Modalitatea de informare se va concretiza prin publicarea deciziei autorității publice, în tot sau în parte, și stabilirea modului în care urmează să se realizeze ori prin publicarea, pe cheltuiala contravenientului, a unuia sau mai multor anunțuri rectificative, cu fixarea conținutului și a modului de difuzare și/sau publicare.
ANEXĂ
Actele normative care intră sub incidența prevederilor art. 1
Autoritățile publice competente
Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea
reglementărilor cu legislația europeană privind protecția
consumatorilor, cu modificările ulterioare
● Autoritatea Națională pentru Protecția
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între comercianți și consumatori, republicată,
cu modificările ulterioare
● Autoritatea Națională pentru Protecția
● autoritățile administrației publice locale
Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată
● Ministerul Comunicațiilor și Societății
● Autoritatea Națională de Supraveghere
a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
● Ministerul Administrației și Internelor
Legea audiovizualului nr. 504/2002,cu modificările și
● Consiliul Național al Audiovizualului
● Autoritatea Națională pentru Administrare
și Reglementare în Comunicații
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu
modificările și completările ulterioare
● Agenția Națională a Medicamentului și
a Dispozitivelor Medicale
Ordonanța Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de
comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată
● Autoritatea Națională pentru Protecția
● Ministerul Dezvoltării Regionale și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile
consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum
și pentru modificarea și completareaunor acte normative, aprobată cu
● Autoritatea Națională pentru Protecția
● Autoritatea Națională pentru Administrare și
Reglementare în Comunicații
litigiilor dintre consumatori și comercianți: art. 25
● Autoritatea Națională pentru
consumatorilor la încheierea și executarea contractelor privind
dobândirea dreptului de folosință pe o perioadă determinată a
unuia sau a mai multor spații de cazare, a contractelor pe termen
lung pri- vind dobândirea unor beneficii pentru produsele de
vacanță, a contractelor de revânzare, precum și a contractelor de
● Autoritatea Națională pentru Protecția
● Ministerul Dezvoltării Regionale și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele
de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări și completări
● Autoritatea Națională pentru Protecția
Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor
la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile
financiare, republicată, cu modificările și completările ulterioare
● Autoritatea Națională pentru Protecția
• Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea
de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza
servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin
● Autoritatea Națională pentru Protecția
Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului din 21 mai 2013 privindsoluționarea online a litigiilor în
materie de consum (JO L 165, 18.6.2013, p. 1): articolul 14
● Autoritatea Națională pentru Protecția
Regulamentul (UE) 2018/302 al Parlamentului European
și al Consiliului din 28 februarie 2018 privind prevenirea
geoblocării nejustificate și a altor forme de discriminare
bazate pe cetățenia sau naționalitatea, domiciliul sau
sediul clienților pe piața internă și de modificare a
Regulamentelor (CE) nr. 2.006/2004 și (UE) 2017/2.394,
precum și a Directivei 2009/22/CE (JO L 60 I, 2.3.2018,
• Autoritatea Națională pentru Protecția
Consumatorilor• Autoritatea pentru
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale
• Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
(la 22-03-2022, Anexa a fost modificată și completată de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 372 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 22 martie 2022 )