NORMĂ METODOLOGICE din 21 septembrie 2011(*actualizate*)

NORMĂ Ministerul Educa?iei, Cercetării, Tineretului ?i Sportului
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
05.10.2011
Forma consolidată din
28.10.2015
Cuprins

pentru vizarea actelor de studii și a anexelor la actele de studii emise de instituțiile de învățământ superior din România

(actualizate la data de 28 octombrie 2015*)

----------

Articolul 1

Competența vizării actelor de studii și a anexelor la actele de studii emise de instituțiile de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din România revine Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Articolul 2

În sensul prezentelor norme metodologice, prin vizare se înțelege procedura prin care se verifică și se certifică autenticitatea și legalitatea actului de studii și a înscrisurilor de pe acest act.

Articolul 3

(1) În vederea vizării actelor de studii universitare și postuniversitare, solicitanții depun dosarele la sediul oricărei instituții de învățământ superior de stat sau la registratura Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

----------

Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 3.579 din 21 martie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 6 aprilie 2012.

(2) Viza se aplică de către Direcția pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor pe actele de studii emise de către instituțiile de învățământ superior acreditate din România, precum și pe anexele acestor acte de studii.

(3) La cerere, viza se aplică și pe foile matricole sau suplimentele la diplome, precum și pe programele analitice eliberate de către instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu.

Articolul 4

Abrogat

----------

Art. 4 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 3.579 din 21 martie 2012 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 6 aprilie 2012.

Articolul 5

Lista actelor de studii pe care se aplică viza se întocmește și se actualizează periodic de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin Direcția pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor, în funcție de cerințele ambasadelor statelor care solicită apostilarea sau supralegalizarea, și se publică pe pagina web proprie, www.cnred.edu.ro

Articolul 6

Direcția pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor realizează următoarele activități în procesul de vizare:

a) primirea documentelor menționate în prezentele norme metodologice pentru eliberarea vizei;

b) verificarea încadrării în lista actelor de studii pe care se aplică viza, conform art. 5;

c) verificarea existenței autorizației provizorii de funcționare sau a acreditării instituției de învățământ superior la momentul înscrierii în anul I de studii pentru domeniul, programul de studii/specializarea și forma de învățământ înscrise în actul de studii ce se dorește a fi vizat;

d) verificarea existenței acreditării facultății la propunerea căreia instituția de învățământ superior organizează examenul de absolvire, licență, master sau doctorat. Facultatea trebuie să fie acreditată în anul promovării examenului de absolvire, licență, master sau doctorat;

e) verificarea completării actelor de studii conform hotărârilor Guvernului și a regulamentelor și metodologiilor aprobate prin ordinele ministrului în vigoare la data completării;

f) verificarea identității sigiliului oficial al instituției emitente și, după caz, a aplicării ștampilei cu stemă;

g) aplicarea pe actul de studii, în original, a ștampilei dreptunghiulare care conține datele de identificare ale vizei;

h) aplicarea pe actul de studii, în original, a ștampilei Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor cu stemă;

i) completarea vizei cu numărul de înregistrare obținut de la registratura ministerului pe cererea de vizare.

j) actele de studii și anexele la actele de studii emise de către instituțiile de învățământ superior din România pentru absolvenții înmatriculați anterior începerii anului universitar 2011-2012 sunt recunoscute ca fiind eliberate în conformitate cu prevederile legale, în conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2015

privind dreptul absolvenților de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate și sancționarea instituțiilor de învățământ care școlarizează fără autorizare.

----------

Lit. j) a art. 6 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 5.530 din 21 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 28 octombrie 2015.

Articolul 7

Următoarele categorii de persoane pot solicita aplicarea vizei pe actele de studii:

a) titularul actului de studii;

b) o rudă de gradul I a titularului actului de studii, pe baza documentelor care atestă relația de rudenie de gradul I cu titularul actului de studii;

c) altă persoană fizică, care prezintă procură notarială specială sau împuternicire avocațială;

d) o persoană juridică care a încheiat cu titularul actului de studii un contract având ca obiect realizarea în numele acestuia a procedurilor necesare pentru aplicarea vizei, prin reprezentant care prezintă delegație în acest sens;

e) instituțiile de învățământ superior din România care au obținut acreditarea, pentru absolvenții cetățeni străini, prin reprezentant care prezintă delegație în acest sens.

Articolul 8

În cazul în care procura notarială specială a fost întocmită pe teritoriul altui stat, este necesar ca aceasta să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie tradusă în limba română și legalizată;

b) să fie apostilată sau supralegalizată de autoritățile competente ale statului pe al cărui teritoriu a fost întocmită.

Articolul 9

În vederea aplicării vizei, titularul are obligația de a prezenta actul de identitate și de a depune la Direcția pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor următoarele documente:

a) o cerere, indiferent de numărul actelor de studii aparținând aceluiași titular pentru care se solicită eliberarea vizei. Modelul cererii de vizare este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice;

b) actul de studii sau anexa la actul de studii pentru care se solicită eliberarea vizei, în original și copie xerox;

c) actul de identitate al titularului, în copie xerox. Dacă este cazul, vor fi prezentate și actele care dovedesc schimbarea numelui, în copie xerox;

d) adeverință de autenticitate a actului de studii, eliberată de instituția de învățământ superior emitentă a actului de studii, în original, cu excepția dosarelor depuse la solicitarea instituțiilor de învățământ superior acreditate din România, pentru absolvenții cetățeni străini;

e) dovada achitării taxelor. Solicitanții care se prezintă pentru aplicarea vizei la sediul Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor vor achita taxele la casieria proprie. Pentru cei care trimit actele spre vizare prin intermediul instituțiilor prefectului, dovada achitării taxelor se va face prin prezentarea unei copii xerox a ordinului de plată sau a viramentului bancar, în contul Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor, RO27 TREZ 7005 003X XX00 0069, deschis la Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

Articolul 10

În cazul în care solicitantul nu este titularul actului de studii sau al anexei la actul de studii pentru care se solicită aplicarea vizei, acesta trebuie să prezinte, după caz, și următoarele:

a) actul de identitate, copie xerox;

b) documente care atestă relația de rudenie de gradul I cu titularul actului de studii, în copie xerox, dacă aceasta nu rezultă din actele prezentate;

c) procura notarială specială, împuternicirea avocațială sau delegația din partea persoanei juridice în original;

d) dovada achitării taxelor. Solicitanții care se prezintă pentru aplicarea vizei la sediul Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor vor achita taxele la casieria proprie. Pentru cei care trimit actele spre vizare prin intermediul instituțiilor prefectului, dovada achitării taxelor se va face prin prezentarea unei copii xerox a ordinului de plată sau a viramentului bancar, în contul Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor, RO27 TREZ 7005 003X XX00 0069, deschis la Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

Articolul 11

În cazul în care se solicită aplicarea vizei pentru acte de studii sau anexe la actul de studii aparținând mai multor titulari, solicitantul trebuie să completeze câte o cerere pentru fiecare titular de act de studii sau anexă la actul de studii.

Articolul 12

Taxele aferente aplicării vizei sunt prevăzute în Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.161/2002**), respectiv 5 lei pentru cererea de vizare și 20 de lei pentru fiecare act de studii sau anexă la actul de studii care se vizează.

Articolul 13

(1) Viza Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor se completează cu numărul și data cererii, scrise cu cifre arabe. După completarea vizei, aceasta se semnează de către personalul Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor care are drept de semnătură.

(2) Numele și specimenele de semnătură ale persoanelor desemnate de conducerea Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor să semneze viza sunt comunicate Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Afacerilor Externe și Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Articolul 14

Actele de studii sau anexele la actele de studii în original care au aplicată viza Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor se eliberează în termen de maximum 3 zile de la data înregistrării cererii la registratura Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Articolul 15

(1) În cazul actelor de studii pentru care există dubii în legătură cu existența acreditării sau autorizării provizorii de funcționare a instituțiilor de învățământ superior emitente ori pentru acele acte de studii pentru care personalul Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor consideră că nu sunt completate în conformitate cu normele legale în vigoare, se vor solicita, în scris, puncte de vedere de la direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Termenul de aplicare a vizei de către Direcția pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor se va prelungi astfel cu durata necesară direcțiilor de specialitate pentru a emite un punct de vedere.

(2) Pentru recunoașterea actelor de studii și a anexelor la actele de studii emise absolvenților înmatriculați până în anul universitar 2015-2016, care conțin neconcordanțe cu unele dintre elemente Nomenclatorului domeniilor și al programelor de studii universitare, domeniile și programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ sau limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, ce se aprobă, anual, prin hotărâre a Guvernului, solicitanții depun la dosar documentele de școlarizare și finalizare studii aferente, asumate de către senatul universitar și rector prin notă adresată Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.

----------

Alin. (2) al art. 15 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 5.530 din 21 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 28 octombrie 2015.

Articolul 16

Personalul desemnat să desfășoare activitatea de vizare asigură informarea persoanelor interesate cu privire la procedura vizării actelor de studii și a anexelor la actele de studii emise de instituțiile de învățământ superior din România și a eliberării acestora de către Direcția pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor.

Articolul 17

Directorul Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor dispune măsuri cu privire la:

a) organizarea activității de aplicare a vizei Direcției pentru echivalarea și recunoașterea diplomelor și asigurarea condițiilor necesare, atât din punct de vedere al dotării corespunzătoare, cât și al securizării spațiului în care se desfășoară această activitate;

b) garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, potrivit Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.

Anexă

-----

la normele metodologice

-----------------------

CERERE DE VIZARE

- model -

Domnule Ministru,

Subsemnatul(a).............................................................................................................................................................., domiciliat(ă) în (localitatea) ..................................................................................................., având naționalitatea ............................., vă rog să binevoiți a aproba vizarea următoarelor acte de studii:

Diplomă de .............................................................................................. seria ............. nr. ..................................., profilul/ domeniul ................................................................................................................................................................., eliberată de Universitatea ..............................................................................................

Diplomă de .............................................................................................. seria ............. nr. ..................................., profilul/ domeniul ................................................................................................................................................................., eliberată de Universitatea ..............................................................................................

Diplomă de ......................................................................................................... seria ............. nr. .....................................

Adeverință nr. ..................................................... emisă de ..................................................................................................

Foaia matricolă/Supliment la diplomă, anexă la diploma de ...................................................................................................

Foaia matricolă/Supliment la diplomă, anexă la diploma de ..................................................................................................

Foaia matricolă/Supliment la diplomă, anexă la diploma de ..................................................................................................

Programa analitică nr. ..............................., anexă la diploma de...........................................................................................

Programa analitică nr. ..............................., anexă la diploma de..............................................................................................

Programa analitică nr. ..............................., anexă la diploma de.............................................................................................

Certificat de pregătire didactică seria ...................... nr. .................................................

Rezultate la examenul de licență seria ................... nr. .................................................

Certificat an pregătitor seria ....................... nr. .............................................................

Declar pe propria răspundere că documentele au fost solicitate de autoritățile competente din țara: ..............................................................................................................

Chitanța nr. .......................... Am primit .................... acte vizate Semnătura ............

Semnătura ................................................................

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.