ORDIN nr. 2.428 din 26 octombrie 2011

ORDIN Ministerul Muncii, Familiei ?i Protec?iei Sociale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011
Intrat în vigoare
28.10.2011
Forma consolidată din
28.10.2011

privind modalitatea de finalizare a proiectelor depuse în cadrul apelurilor cu nr. 6, 59 "Burse doctorale" cofinanțate din Fondul Social European

Având în vedere:

- Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările și completările ulterioare;

- Art. 60 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 ;

- Decizia Comisiei Europene nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007 de adoptare a Programului operațional de ajutor comunitar din partea Fondului Social European, în conformitate cu obiectivul "Convergență", în România;

- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările și completările ulterioare;

- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.548/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu modificările și completările ulterioare;

- Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 600/2008 pentru aprobarea unor acorduri de delegare de funcții privind implementarea Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013";

- Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 100/2008 privind aprobarea documentelor necesare implementării Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013";

- Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 193/2008 pentru aprobarea Corrigendumului nr. 1 la ghidurile solicitantului nr. 1-16 și a Corrigendumului nr. 2 la Ghidul solicitantului nr. 6;

- Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 409/2008 privind aprobarea documentelor necesare implementării Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013";

- Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului finanțelor publice nr. 1.117/2.170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013";

- Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1.527/2010 pentru aprobarea unor precizări suplimentare aplicabile contractelor de tip strategic sau de grant semnate de beneficiarii de finanțare nerambursabilă din Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" în perioada 2008-2010;

- Hotărârea Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat;

- Nota de fundamentare a ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 1.408/D din 20 octombrie 2011,

în baza art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul muncii, familiei și protecției sociale emite următorul ordin:

Articolul 1

Pentru domeniile de doctorat cu perioadă de desfășurare de 3 ani, atingerea indicatorilor "ponderea doctoranzilor sprijiniți care au obținut titlul de doctor" și "număr de doctoranzi care au obținut titlul de doctor" (dacă este cazul), conform Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", al cărui model a fost aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 499/2008, cu modificările și completările ulterioare, se va analiza drept sustenabilitate a proiectului, după 6 luni de la finalizarea contractului.

Articolul 2

Pentru domeniile de studii universitare de doctorat de 4 ani, reglementate sectorial conform Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.301/2005*), ținând cont de Directiva 2001/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 mai 2001 de modificare a directivelor 89/48/CEE și 92/51/CEE ale Consiliului privind sistemul general de recunoaștere a calificărilor profesionale și a directivelor 77/452/CEE , 77/453/CEE , 78/686/CEE , 78/687/CEE , 78/1026/CEE , 78/1027/CEE , 80/154/CEE , 80/155/CEE , 85/384/CEE , 85/432/CEE , 85/433/CEE și 93/16/CEE ale Consiliului privind profesiile de asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moașă, arhitect, farmacist și medic și de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, atingerea indicatorilor "număr de doctoranzi care au obținut titlul de doctor" și "ponderea doctoranzilor sprijiniți care au obținut titlul de doctor", conform contractului de finanțare (și modificărilor ulterioare, după caz), se va analiza după un an și 6 luni de la finalizarea proiectului. Beneficiarul se va asigura că doctoranzii (studenții înmatriculați la doctorat care au beneficiat de bursă conform Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane") vor finaliza teza de doctorat și o vor depune la serviciile specializate ale instituției organizatoare de studii universitare de doctorat, în maximum un an de la finalizarea contractului de finanțare.

------

Notă *) Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.301/2005 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 3

Beneficiarul va depune un raport cu privire la procentul de realizare a indicatorilor însoțit de documentele justificative, după 6 luni de la finalizarea proiectului, respectiv un an și 6 luni de la finalizarea proiectului în cazul domeniilor de studii universitare de doctorat de 4 ani, reglementate sectorial.

Articolul 4

Cererea de rambursare finală va fi depusă la Organismul intermediar pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în maximum o lună după depunerea raportului cu privire la procentul de realizare a indicatorilor.

Articolul 5

În cazul în care beneficiarul nu atinge indicatorii asumați în contractul de finanțare în termenele menționate, acesta va returna Organismului intermediar pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sumele aferente bursierilor care nu au obținut titlul de doctor.

Articolul 6

Direcția generală Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" și Organismul intermediar pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul muncii, familiei și

protecției sociale,

Sulfina Barbu

București, 26 octombrie 2011.

Nr. 2.428.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.