NORMĂ nr. 10 din 18 octombrie 2011

NORMĂ Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 773 din 2 noiembrie 2011
Intrat în vigoare
01.01.2012
Forma consolidată din
01.01.2012
Cuprins

pentru modificarea și completarea Normei nr. 22/2009 privind aderarea și evidența participanților la fondurile de pensii administrate privat

Având în vedere prevederile art. 41 lit. a), c), d), e) și i) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 4 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor art. 16, 21, 22, ale art. 23 lit. f) și ale art. 24 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările și completările ulterioare,

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă.

Articolul I

Norma nr. 22/2009 privind aderarea și evidența participanților la fondurile de pensii administrate privat, aprobată prin Hotărârea Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 30/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 7 decembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Prezenta normă reglementează:

a) dobândirea și încetarea calității de participant la un fond de pensii administrat privat;

b) forma și conținutul actului-cadru individual de aderare la un fond de pensii administrat privat și procedura de modificare a acestuia;

c) aderarea la un fond de pensii administrat privat;

d) validarea actelor individuale de aderare și repartizarea aleatorie a participanților la fondurile de pensii administrate privat;

e) evidența participanților la fondurile de pensii administrate privat;

f) actualizarea informațiilor referitoare la participanți, conținute în Registrul participanților, de către Casa Națională de Pensii Publice, denumită în continuare CNPP."

2. La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) De asemenea, termenii de mai jos au următoarele semnificații:

a) Legea pensiilor publice - Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare;

b) aderare - procesul prin care persoanele eligibile semnează din proprie inițiativă un act individual de aderare;

c) baza de date a administratorilor - informații înregistrate cronologic și sistematic cu privire la participanți și conturile acestora, la contribuții, precum și la modificări ale acestor date, administrate printr-un sistem de evidență a informațiilor, astfel încât să reflecte complet, corect și consistent toate operațiunile aferente fondului de pensii administrat privat;

d) documentul de asigurare - contractul de asigurare socială, declarația individuală de asigurare sau declarația nominală de asigurare, depuse de persoanele asigurate conform Legii pensiilor publice;

e) listă de atenționare - documentul transmis de CNPP administratorilor, prin care sunt semnalate neconcordanțe în legătură cu informațiile referitoare la participanții la un fond de pensii administrat privat;

f) persoană eligibilă - persoana în vârstă de până la 35 de ani la data luării în evidență de către CNPP în sistemul asigurărilor sociale, în baza documentului de asigurare, precum și persoana care nu a împlinit vârsta de 45 de ani la data semnării actului individual de aderare la un fond de pensii administrat privat și care este asigurată la sistemul public de pensii;

g) repartizare aleatorie - procesul prin care persoanele eligibile în vârstă de până la 35 de ani care nu au aderat din proprie inițiativă la un fond de pensii administrat privat în termenul stabilit de Lege și de prezenta normă sau care au semnat mai multe acte individuale de aderare transmise la CNPP în aceeași perioadă de raportare sunt repartizate aleatoriu de către aceasta;

h) validarea - procesul ulterior aderării, care constă în înregistrarea de către CNPP în Registrul participanților a unei persoane eligibile, ca participant la un fond de pensii administrat privat, pe baza informațiilor cuprinse în actul individual de aderare, transmis de către administratori, și/sau în baza datelor din documentul de asigurare."

3. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - Persoana eligibilă dobândește calitatea de participant la un fond de pensii administrat privat la îndeplinirea uneia dintre următoarele condiții:

a) a aderat la un fond de pensii administrat privat prin semnarea unui act individual de aderare și CNPP a validat actul individual de aderare;

b) a fost repartizat aleatoriu de către CNPP la un fond de pensii administrat privat."

4. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - Calitatea de participant la un fond de pensii administrat privat încetează la data radierii acestuia din Registrul participanților de către CNPP, în următoarele cazuri:

a) prin deschiderea dreptului la pensia privată;

b) prin decesul participantului;

c) prin pensionarea de invaliditate pentru afecțiuni care nu mai permit reluarea activității, potrivit prevederilor legale din sistemul public de pensii sau potrivit prevederilor legale incidente din actele normative privind legile speciale, după caz;

d) prin decizie a administratorului emisă în baza constatării lipsei viramentelor în contul colector al fondului de pensii administrat privat, aferente participantului care a împlinit minimum 3 ani de la data înscrierii în Registrul participanților;

e) prin hotărâre judecătorească de desființare a actului individual de aderare pentru participantul respectiv;

f) prin decizie a administratorului de desființare a actului individual de aderare în baza constatării încălcării art. 116 alin. (2) lit. b) din Lege, ca urmare a reclamației participantului."

5. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Administratorii notifică CNPP cu privire la:

a) cererile primite de la participanții care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul I sau II pentru cauze care afectează ireversibil capacitatea de muncă, definite potrivit Legii pensiilor publice, după finalizarea plății activului net, comunicând ca <>:

(i) data din decizia administrativă privind acordarea pensiei de invaliditate eliberată de casele teritoriale de pensii, specificată la rubrica: <>, în cazul participanților pensionați de invaliditate care nu mai sunt supuși revizuirii medicale începând de la data acordării drepturilor de pensie de invaliditate;

(îi) data de emitere a deciziei medicale asupra capacității de muncă, în cazul participanților pensionați de invaliditate care nu mai sunt supuși revizuirii medicale, ulterior înscrierii inițiale la pensia de invaliditate;

b) cererile primite de la beneficiarul/beneficiarii participantului decedat, prin care se solicită contravaloarea drepturilor cuvenite, după finalizarea plății activului net cuvenit beneficiarului/beneficiarilor, comunicând ca <> data decesului;

c) cererile primite de la persoanele care îndeplinesc condițiile de plată unică a activului personal net, având în vedere îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, după finalizarea plății activului net, comunicând ca <> data deciziei de pensionare privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) este transmisă de către administratori la același termen și împreună cu raportul lunar prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. d), având specificația <>, după caz, pentru participanții care se încadrează în luna respectivă în această situație.

(3) CNPP transmite administratorilor, la împlinirea a 12 luni care curg începând cu data de întâi a lunii următoare celei comunicate ca <>, un raport separat conținând următoarele informații, pentru participanții respectivi:

a) cifra <<0>> pentru suma totală virată/reținută în lună;

b) cifra <<0>> pentru codul unic de identificare al angajatorului.

(4) În cadrul raportului prevăzut la alin. (3) CNPP precizează că informațiile de la lit. a) și b) reprezintă ultima informație în legătură cu viramentele contribuțiilor pentru participanții în cauză și nicio modificare referitoare la contribuții nu mai poate avea loc după această dată.

(5) În cazurile specificate la alin. (1) lit. a) pct. (i) și (îi) administratorul deține copii ale deciziei administrative privind acordarea pensiei de invaliditate și ale deciziei medicale asupra capacității de muncă.

(6) Prin excepție, dacă data cererii prevăzute la alin. (1), prin care participantul/beneficiarul solicită plata drepturilor cuvenite, este ulterioară termenului de 12 luni de la <>, CNPP transmite administratorului raportul prevăzut la alin. (3), în maximum 30 de zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (1)."

6. La articolul 6, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Plata contravalorii activului personal net al participantului pensionat de invaliditate se va efectua conform prevederilor art. 6 din Norma nr. 19/2008 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat în caz de invaliditate și în caz de deces, aprobată prin Hotărârea Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 35/2008.

..................................................................................................

(4) După încheierea perioadei menționate la alin. (2), în termen de 10 zile de la data primirii raportului de la CNPP prevăzut la art. 5 alin. (3), administratorii efectuează, după caz, plata contravalorii activului personal net acumulat de la data plății, prevăzută la art. 6 alin. (2) din Norma nr. 19/2008, până în acel moment și îi închid contul participantului."

7. La articolul 7, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 7. - (1) Transferul contravalorii activului personal net al participantului decedat către beneficiarul/beneficiarii acestuia se va efectua conform prevederilor art. 8 din Norma nr. 19/2008.

.................................................................................................

(4) După încheierea perioadei menționate la alin. (2), în termen de 10 zile de la data primirii raportului de la CNPP prevăzut la art. 5 alin. (3), administratorii efectuează, după caz, transferul contravalorii activului personal net acumulat de la data plății, prevăzută la art. 9 alin. (4) din Norma nr. 19/2008, până în acel moment și îi închid contul participantului decedat."

8. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:

"Art. 7^1. - (1) Plata contravalorii activului personal net al participantului pensionat se va efectua conform prevederilor art. 9 din Norma nr. 19/2008 până la adoptarea legii de plată a pensiilor din sistemul privat.

(2) Contul participantului pensionat rămâne activ pe o perioadă de 12 luni de la data deciziei de pensionare privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă în sistemul public de pensii.

(3) În perioada menționată la alin. (2) se pot primi contribuții și se pot efectua regularizări.

(4) După încheierea perioadei menționate la alin. (2), în termen de 10 zile de la data primirii raportului de la CNPP prevăzut la art. 5 alin. (3), administratorii efectuează, după caz, plata contravalorii activului personal net acumulat de la data plății, prevăzută la art. 9 alin. (4) din Norma nr. 19/2008, până în acel moment și îi închid contul participantului pensionat."

9. La articolul 8 alineatul (3), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) să prezinte prospectul în vigoare la data semnării și să înmâneze gratuit un exemplar al prospectului simplificat persoanei care aderă;".

10. La articolul 8, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(4) Este interzisă utilizarea sau semnarea unor acte individuale de aderare ale căror formă și conținut nu au fost avizate de către Comisie.

(5) Este interzisă delegarea, împuternicirea sau reprezentarea persoanei eligibile în relația cu agentul de marketing."

11. La articolul 10, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) La solicitarea administratorilor de fonduri de pensii administrate privat, Comisia alocă numerele și seriile actelor individuale de aderare pentru fiecare fond de pensii administrat privat."

12. La articolul 11, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Avizul de modificare a formei și conținutului actului individual de aderare se eliberează de Comisie ca urmare a unei cereri scrise depuse la Comisie de către administrator, împreună cu modificările propuse, cu motivația solicitării și cu forma propusă a actului individual de aderare."

13. La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Administratorul este obligat ca în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a unei autorizații sau a unui aviz de la Comisie, care determină modificarea informațiilor prevăzute în actul individual de aderare, să solicite avizarea modificării actului individual de aderare."

14. La articolul 15, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 15. - (1) CNPP, care are unicitatea evidenței participanților, întocmește Registrul participanților prevăzut la art. 34 din Lege.

(2) CNPP completează lunar Registrul participanților cu informațiile referitoare la persoanele eligibile prevăzute la:

a) art. 30 alin. (1) din Lege, care sunt obligate să adere la un fond de pensii administrat privat;

b) art. 30 alin. (2) din Lege, care își exprimă opțiunea de a adera la un fond de pensii administrat privat."

15. La articolul 15 alineatul (3), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) numele, prenumele și domiciliul tuturor participanților aflați în evidența CNPP;".

16. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 16. - (1) Administratorii au următoarele obligații:

a) de a verifica datele înscrise în actele individuale de aderare cu datele înscrise în copia actului de identitate;

b) de a verifica, prin orice mijloace care pot fi probate ulterior, corectitudinea întocmirii actului individual de aderare și realitatea manifestării de voință a persoanei eligibile;

c) de a înregistra datele în evidențele proprii, în maximum 15 zile lucrătoare de la data semnării actului individual de aderare;

d) de a întocmi lunar un raport care să cuprindă informații privind persoanele eligibile care au semnat un act individual de aderare, în vederea validării acestora;

e) de a transmite lunar raportul prevăzut la lit. d) către CNPP și către Comisie, la data de 25 a fiecărei luni, pentru persoanele eligibile care au semnat un act individual de aderare, pe suport electronic, sub semnătură electronică extinsă.

(2) Raportul prevăzut la alin. (1) lit. d) conține următoarele informații:

a) numele și prenumele persoanelor care au semnat un act individual de aderare;

b) codul numeric personal al acestora;

c) seria și numărul actului de identitate;

d) seria și numărul unic ale actului individual de aderare;

e) data semnării actului individual de aderare;

f) codul de înregistrare a administratorului în Registrul Comisiei;

g) codul de înregistrare a fondului de pensii administrat privat în Registrul Comisiei;

h) codul unic de identificare și denumirea angajatorului;

i) codul de înregistrare a agentului de marketing persoană juridică în Registrul Comisiei;

j) codul de înregistrare a agentului de marketing persoană fizică în Registrul Comisiei.

(3) Odată cu transmiterea raportului prevăzut la alin. (1) lit. d), administratorii au obligația să transmită Comisiei, prin intermediul mijloacelor tehnice oferite de către aceasta sau pe suport electronic, sub semnătură electronică extinsă, imaginea scanată a actelor individuale de aderare și a actelor de identitate ale persoanelor ale căror date au fost înregistrate în raport.

(4) Imaginea scanată a documentelor prevăzute la alin. (3) este memorată în fișiere tip TIF, după forma xxx CNP, unde xxx reprezintă seria unică alocată de Comisie administratorului, iar CNP reprezintă codul numeric personal al fiecărei persoane înregistrate în raport.

(5) În cazul nerespectării termenului de transmitere a raportului de către administratori, acesta se transmite la data de 25 a lunii următoare.

(6) În cazul în care pentru o anumită lună un administrator nu încheie niciun act individual de aderare, acesta nu întocmește și nu transmite raportul prevăzut la alin. (1) lit. d)."

17. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 17. - (1) Pe baza raportului transmis lunar de către administratori, CNPP verifică:

a) dacă persoana este înscrisă în Registrul participanților;

b) dacă persoana este înscrisă în Registrul de evidență al asiguraților din sistemul public de pensii, administrat de CNPP, dacă are vârsta de maximum 45 de ani și dacă se regăsește în unul dintre documentele de asigurare depuse la CNPP în ultimele 6 luni anterioare datei validării;

c) dacă persoana figurează cu un singur act individual de aderare raportat la CNPP, în cadrul aceleiași raportări.

(2) Până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care se întocmește raportul, CNPP actualizează Registrul participanților și înscrie în acesta, ca validate, informațiile din actele individuale de aderare pentru persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1).

(3) CNPP invalidează informațiile din actele individuale de aderare pentru persoanele care:

a) figurează cu un singur act individual de aderare raportat de către administratori, dar nu sunt înregistrate în Registrul de evidență al asiguraților din sistemul public de pensii sau nu se regăsesc în unul dintre documentele de asigurare depuse la CNPP în ultimele 6 luni;

b) au aderat și au fost validate anterior raportării lunare curente sau pentru care au fost raportate mai multe acte individuale de aderare în cadrul aceleiași raportări lunare;

c) au semnat acte individuale de aderare care nu sunt corect completate sau nu cuprind toate informațiile solicitate, cu excepția denumirii și a codului unic de înregistrare al angajatorului, precum și a numărului de telefon și e-mailului persoanelor eligibile."

18. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 18. - (1) În cazul persoanelor ale căror acte individuale de aderare au fost invalidate întrucât acestea nu figurează în Registrul de evidență al asiguraților din sistemul public de pensii, dar pentru care administratorul deține un act individual de aderare completat și semnat, precum și copia actului de identitate, administratorul include datele acestora în următoarele minimum 3 rapoarte transmise către CNPP și către Comisie, începând cu luna următoare semnării actului individual de aderare.

(2) În data de 12 a fiecărei luni, CNPP transmite administratorilor și Comisiei un raport asupra procesului de validare a actelor individuale de aderare ale participanților, care conține informațiile prevăzute la art. 16 alin. (2), câmpurile aferente codurilor de validare și motivele invalidărilor pe baza datelor din Registrul de evidență al asiguraților din sistemul public de pensii, precum și data validării și înscrierii în Registrul participanților.

(3) În termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii raportului CNPP prevăzut la alin. (2), administratorul are obligația de a notifica în scris persoanelor cu care a semnat un act individual de aderare rezultatul procesului de validare.

(4) Notificarea persoanelor prevăzute la alin. (3) se va face o singură dată, după ultimul raport primit de la CNPP, referitor la actul individual de aderare raportat, prin orice mijloc care poate fi probat ulterior."

19. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 19. - (1) Persoanele eligibile au la dispoziție o perioadă de 4 luni de la data la care sunt obligate prin lege să adere la un fond de pensii administrat privat.

(2) În data de 10 a fiecărei luni, CNPP începe procesul de repartizare aleatorie, prin identificarea persoanelor care sunt obligate să adere la un fond de pensii administrat privat, care nu au semnat niciun act individual de aderare validat la un fond de pensii administrat privat și pentru care niciun administrator nu a transmis informațiile prevăzute la art. 16 alin. (2) în rapoartele aferente ultimelor 4 luni de la data la care acestea au devenit eligibile și sunt obligate prin lege să adere."

20. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 20. - În vederea organizării repartizării aleatorii, CNPP clasifică persoanele eligibile care urmează a fi repartizate în funcție de următoarele criterii:

a) vârstă;

b) gen."

21. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 21. - (1) CNPP organizează datele persoanelor care urmează a fi repartizate aleatoriu pe categorii, după criteriul de vârstă, astfel:

a) persoanele cu vârsta de până la 25 de ani;

b) persoanele cu vârsta cuprinsă între 25-35 de ani.

(2) Fiecare categorie de persoane prevăzută la alin. (1) este împărțită în funcție de gen, prima grupă fiind cea a persoanelor de gen feminin.

(3) Categoriile de persoane care urmează a fi repartizate aleatoriu de către CNPP sunt:

a) prima grupă de persoane ce urmează a fi repartizată către fondurile de pensii administrate privat conține persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) de genul feminin;

b) a doua grupă de persoane ce urmează a fi repartizată către fondurile de pensii administrate privat conține persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) de genul masculin;

c) a treia grupă de persoane ce urmează a fi repartizată către fondurile de pensii administrate privat conține persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) de genul feminin;

d) a patra grupă de persoane ce urmează a fi repartizată către fondurile de pensii administrate privat conține persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) de genul masculin."

22. La articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 22. - (1) CNPP repartizează persoanele eligibile din fiecare categorie prevăzută la art. 21 alin. (3) în cote egale pe fiecare fond de pensii administrat privat."

23. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 23. - (1) Repartizarea aleatorie lunară este finalizată de către CNPP până cel târziu la data de 15 a lunii respective.

(2) La finalizarea repartizării aleatorii, CNPP înregistrează ca validate persoanele eligibile pentru fiecare fond de pensii administrat privat, generează serii și numere unice ale actelor individuale de aderare pentru persoanele repartizate aleatoriu și actualizează informațiile în Registrul participanților."

24. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 24. - În data de 18 a lunii respective CNPP notifică fiecărui administrator și Comisiei lista cu elementele de identificare - nume, prenume, cod numeric personal, cu elementele de contact - domiciliul, precum și seria și numărul actului de aderare alocat pentru persoanele repartizate aleatoriu, data validării și înscrierii în Registrul participanților."

25. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 25. - Administratorul căruia i-au fost repartizate aleatoriu persoane eligibile de către CNPP are obligația de a le informa în scris, prin intermediul serviciilor poștale, în termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la art. 24, cu privire la denumirea fondului de pensii administrat privat și a administratorului acestuia, precum și cu privire la numărul, seria și data repartizării aleatorii."

26. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 26. - În cadrul procesului de aderare, CNPP actualizează Registrul participanților în baza:

a) rapoartelor lunare transmise de către administratori cu informațiile cuprinse în actele individuale de aderare;

b) rapoartelor lunare transmise de către administratori cu informațiile cu privire la datele de identificare și de contact ale participanților cuprinse în documentele justificative ale participanților sau angajatorilor;

c) informațiilor cuprinse în documentele de asigurare inițiale sau rectificative;

d) informațiilor primite de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, denumită în continuare DEPABD;

e) informațiilor primite de la Oficiul Român pentru Imigrări, denumit în continuare ORI;

f) deciziilor Comisiei;

g) rapoartelor transmise de administratori pentru radierea din Registrul participanților a persoanelor care se află în situația prevăzută la art. 4."

27. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 27. - (1) Ori de câte ori este cazul, administratorii întocmesc, suplimentar față de raportul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. d), rapoarte pe care le transmit către CNPP la termenul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. e), în baza:

a) cererilor primite din partea participanților;

b) listelor de atenționare primite de la CNPP;

c) cererilor primite de la beneficiari în cazul decesului participantului;

d) cererilor primite de la participanți care se află în situația prevăzută la art. 30 alin. (1) și (2) din Lege și care au obținut o hotărâre judecătorească de desființare a actului individual de aderare;

e) deciziei administratorului prevăzute la art. 4 lit. d) și f).

(2) Cererile primite din partea participanților sau beneficiarilor pot fi pentru modificarea unor elemente de identificare ori de contact, pentru executarea unor hotărâri judecătorești, precum și ca urmare a deschiderii dreptului la pensie de invaliditate pentru afecțiuni ireversibile și ca urmare a deschiderii dreptului la pensia privată sau pentru solicitarea contravalorii activului personal net ca urmare a decesului participantului.

(3) Administratorii au obligația efectuării de îndată a tuturor modificărilor cu privire la elementele de identificare și de contact ale unui participant la fondul de pensii pe care îl administrează, după confirmarea operării acestora în Registrul participanților de către CNPP.

(4) Administratorii au obligația înregistrării, evidențierii cronologice și păstrării istoricului modificărilor cu privire la elementele de identificare și de contact ale unui participant la fondul de pensii pe care îl administrează."

28. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 28. - Rapoartele prevăzute la art. 27 alin. (1) transmise la CNPP de către administratori conțin un cod de descriere a tipului de operațiuni cu valori distincte pentru:

a) solicitarea de radiere a participantului din Registrul participanților ca urmare a unei hotărâri judecătorești de desființare a actului individual de aderare;

b) solicitarea de schimbare a datelor aferente actului individual de aderare;

c) solicitarea de schimbare a numelui și prenumelui participantului, a seriei și numărului actului de identitate;

d) solicitarea de modificare a codului numeric personal al participantului ca urmare a schimbării cetățeniei;

e) solicitarea de modificare a codului numeric personal al participantului ca urmare a unei erori materiale;

f) solicitarea privind luarea în evidență a încetării calității de participant prin dobândirea calității de pensionar de invaliditate;

g) solicitarea privind luarea în evidență a încetării calității de participant prin deschiderea dreptului la pensia privată;

h) solicitarea privind luarea în evidență a încetării calității de participant, prin deces, ca urmare a depunerii de către beneficiar/beneficiari a copiei certificatului de moștenitor;

i) solicitarea de radiere din Registrul participanților pentru situațiile prevăzute la art. 4 lit. d) și f)."

29. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 29. - (1) Pe baza datelor și informațiilor conținute în rapoartele primite de la administratori, corelate cu informațiile existente în baza de date a asiguraților la sistemul public de pensii, CNPP actualizează elementele de identificare ale participanților referitoare la codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, numele și prenumele, domiciliul și/sau Registrul participanților cu privire la încetarea calității de participant.

(2) Pe baza datelor primite de la DEPABD, ORI sau de la administratori, CNPP întocmește, după caz, listele de atenționare prevăzute la art. 30."

30. La articolul 30, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 30. - (1) În data de 12 a fiecărei luni, CNPP transmite administratorilor listele de atenționare."

31. La articolul 30 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) informații referitoare la participanții decedați sau la cei care au pierdut ori au primit cetățenia română, obținute lunar de către CNPP de la DEPABD;".

32. La articolul 30 alineatul (2), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:

"f) informații referitoare la participanții ale căror coduri numerice personale nu se regăsesc în baza de date a DEPABD;".

33. La articolul 31, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) În cazul notificării participantului de către administrator cu privire la semnalarea unor erori materiale referitoare la elementele de identificare ale participantului, participantul este obligat să întreprindă toate măsurile necesare în vederea corectării erorii."

34. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 32. - (1) În cazul în care CNPP constată că pentru același cod numeric personal există diferențe semnificative între numele participantului transmis prin informațiile cuprinse în actul individual de aderare și numele din documentul de asigurare, CNPP notifică administratorului această situație în lista de atenționare.

(2) În cel mai scurt timp posibil de la primirea listei de atenționare, administratorul se adresează în scris participantului menționat în listă și, după caz, angajatorului, în vederea clarificării situației descrise la alin. (1).

(3) În cazul în care se constată că datele aparțin aceluiași participant, iar eroarea materială a apărut în documentul de asigurare, administratorul notifică participantului faptul că trebuie să solicite angajatorului îndreptarea erorii materiale și transmiterea unei declarații rectificative casei teritoriale de pensii, care să conțină numele corect.

(4) În cazul în care se constată că datele aparțin aceluiași participant, iar numele acestuia s-a modificat ca urmare a unor schimbări legale de nume, respectiv căsătorie, divorț sau pe cale administrativă, operate în baza de date administrată de DEPABD, și modificările nu au fost comunicate angajatorilor de către participant, administratorul notifică participantului să solicite angajatorului înscrierea noului nume în următorul document de asigurare transmis la CNPP.

(5) În cazul în care modificările legale de nume sunt comunicate administratorului de către participant, administratorul are obligația de a întocmi raportul prevăzut la art. 27 alin. (1) și de a notifica CNPP cu privire la noul nume al participantului, prin înscrierea unei poziții având mențiunea <>, conținând noul nume al participantului, în termenul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. e), atașând la raport copia actului de identitate.

(6) CNPP, pe baza rapoartelor primite de la administratori, corelate cu informațiile existente în baza de date a asiguraților la sistemul public de pensii, operează modificarea numelui participantului în Registrul participanților și îl informează pe administrator asupra operării modificării."

35. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 33. - (1) În cazul cererilor primite de administrator de la persoane care se află în situația prevăzută la art. 30 alin. (1) din Lege și care au obținut o hotărâre judecătorească de desființare a actului individual de aderare se întreprind următoarele acțiuni:

a) persoana transmite administratorului la care este înregistrat ca participant, precum și CNPP o copie a hotărârii judecătorești;

b) la primirea copiei hotărârii judecătorești administratorul comunică CNPP desființarea actului individual de aderare pentru participantul respectiv, prin înscrierea mențiunii <>, și îi remite o copie a hotărârii judecătorești;

c) CNPP procedează la recuperarea contribuției brute virate până la momentul eliminării din Registrul participanților, în vederea returnării acesteia către bugetul asigurărilor sociale de stat, prin compensare cu contribuțiile de virat la data următorului virament lunar;

d) CNPP înscrie în listele nominale de viramente, la următorul termen de virament, pentru participantul în cauză, suma reprezentând contravaloarea contribuțiilor totale brute virate, cu semnul minus, după eliminarea din Registrul participanților;

e) în cazul în care activul personal al participantului este mai mic decât valoarea contribuțiilor brute virate la fond, diferența se acoperă din veniturile administratorului prevăzute la art. 85 lit. a) din Lege;

f) în cazul în care activul personal al participantului este mai mare decât valoarea contribuțiilor brute virate la fond, diferența se face venit din exploatare la fondul respectiv;

g) după efectuarea operațiunilor prevăzute la lit. a)-f), administratorul închide contul participantului.

(2) În termen de 5 zile de la finalizarea operațiunilor menționate la alin. (1), administratorii au obligația de a informa participantul cu privire la:

a) finalizarea operațiunii;

b) faptul că acesta este obligat să adere la un fond de pensii administrat privat, în caz contrar, conform prevederilor legale, acesta urmând a fi repartizat aleatoriu de instituția de evidență.

(3) În cazul cererilor primite de administrator de la persoane care se află în situația prevăzută la art. 30 alin. (2) din Lege și care au obținut o hotărâre judecătorească de desființare a actului individual de aderare sunt aplicabile prevederile alin. (1) și alin. (2) lit. a).

(4) În cazul prevăzut la art. 4 lit. f) din prezenta normă și la art. 30 alin. (1) din Lege se aplică prevederile alin. (1) lit. c)-g) și alin. (2).

(5) În cazul prevăzut la art. 4 lit. f) din prezenta normă și la art. 30 alin. (2) din Lege se aplică prevederile alin. (1) lit. c)-g) și alin. (2) lit. a)."

36. Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 34. - (1) În cazul în care CNPP nu comunică administratorului informațiile referitoare la domiciliul participanților repartizați aleatoriu, administratorul procedează astfel:

a) identifică participanții care au fost repartizați aleatoriu la fondul de pensii pe care îl administrează și care nu figurează cu adresă de domiciliu;

b) identifică angajatorul după codul unic de identificare și se adresează acestuia în scris, în vederea identificării adresei de domiciliu a participantului;

c) după primirea adresei de domiciliu de la angajatorul participantului, administratorul solicită în scris participantului transmiterea unei copii de pe actul de identitate, cu semnătură în original pe aceeași pagina cu imaginea reprodusă prin copiere;

d) în următorul raport transmis către CNPP, administratorul comunică adresa participantului prin mențiunea <> și atașează copia actului de identitate.

(2) În baza raportului menționat la alin. (1) lit. d) și a documentelor justificative primite, CNPP înscrie în evidențele proprii adresa de domiciliu a respectivului participant."

37. La articolul 35, alineatele (3)-(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(3) Administratorul notificat conform alin. (1) informează CNPP prin înscrierea în următorul raport lunar a respectivei modificări, în vederea modificării codului numeric personal al participantului în Registrul participanților.

(4) CNPP, în baza raportului și a documentelor justificative primite de la administrator, precum și a declarației nominale rectificative primite de la angajator, operează modificarea codului numeric personal în Registrul participanților după consultarea DEPABD și informează administratorul la data prevăzută la art. 30 alin. (1).

(5) Administratorul, în baza informării din partea CNPP, operează modificarea codului numeric personal al participantului în evidențele proprii."

38. Articolul 36 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 36. - (1) În cazul în care din evidențele DEPABD rezultă că a fost modificat codul numeric personal al unui participant și acesta are un nou act de identitate, participantul are obligația de a transmite angajatorului și administratorului o copie de pe noul act de identitate, cu semnătură în original pe aceeași pagină cu imaginea reprodusă prin copiere, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la eliberarea noului document.

(2) Administratorul notifică CNPP în vederea înscrierii noului cod numeric personal în Registrul participanților, pentru participantul în cauză.

(3) CNPP, în baza raportului și a documentelor justificative primite de la administrator, precum și a documentelor de asigurare, operează modificarea codului numeric personal în Registrul participanților și informează administratorul la data prevăzută la art. 30 alin. (1).

(4) Administratorul, în baza informării din partea CNPP, operează modificarea codului numeric personal al participantului în evidențele proprii."

39. După articolul 36 se introduce un nou articol, articolul 36^1, cu următorul cuprins:

"Art. 36^1. - În cazul în care un participant aflat în situația schimbării de CNP, potrivit art. 35 alin. (1) sau art. 36 alin. (1), a fost validat la două fonduri de pensii administrate privat, activul său personal este transferat, potrivit prevederilor Normei nr. 12/2009 privind transferul participanților între fondurile de pensii administrate privat, fără penalități de transfer."

40. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 40. - (1) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 16 alin. (1)-(3);

b) neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 25;

c) neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 27 alin. (3) și (4);

d) încheierea sau utilizarea de către administrator, agentul de marketing persoană juridică sau agentul de marketing persoană fizică a unor acte individuale de aderare cu nerespectarea formei și a conținutului acestora, autorizate de Comisie, și/sau fără să fi obținut în prealabil autorizația Comisiei.

(2) Săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, respectiv art. 16, art. 81 alin. (1) lit. c), art. 140 alin. (1), art. 141 alin. (1) lit. g) și art. 141 alin. (2)-(11) din Lege."

41. Articolul 41 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 41. - Toate rapoartele transmise de către CNPP vor fi în format electronic, sub semnătură electronică extinsă, iar formatul acestor rapoarte se va stabili prin protocol sau prin act adițional la protocolul încheiat între aceste instituții, după caz."

42. Anexa la normă se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta normă.

Articolul II

Prezenta normă intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012.

Anexă

-----

(Anexa la normă)

----------------

ACT-CADRU IN DIVIDUAL DE ADERARE

Nr. deciziei de autorizare ca administrator ..........................................................................................

Nr. deciziei de autorizare a prospectului schemei de pensii private ............

Nr. deciziei de autorizare a fondului de pensii administrat privat ...................................................................

Numele și prenumele participantului ..................................................................................................

Codul numeric personal ........., act identitate seria ........ nr. ..........., eliberat la data de ............. de către .......

Data nașterii (zz/ll/aaaa) ...........................................................................................................

Adresa de domiciliu ............/(localitatea, județul/sectorul, strada, număr, bloc, scară, etaj, apartament, cod poștal)............

Adresa de corespondență ......../(localitatea, județul/sectorul, strada, număr, bloc, scară, etaj, apartament, cod poștal)............

Numărul de telefon ......................................, adresă e-mail .............................................................

Denumirea fondului de pensii administrat privat ................

Administrat de ....../(denumirea administratorului) .............

Adresa administratorului ........./(localitatea, județul/sectorul, strada, număr, bloc, scară, etaj, apartament, cod poștal)..........

Denumirea angajatorului ................, CUI/CIF ...........

Conform prevederilor Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "administratorului, agentului de marketing și persoanelor afiliate acestora le este interzis:

1. să ofere beneficii colaterale în scopul de a convinge o persoană să adere la un fond de pensii sau să rămână participant la acesta;

2. să acorde foloase pentru facilitarea aderării potențialilor participanți."

Declarația participantului:

1. Declar pe propria răspundere că mă aflu la prima aderare la un fond de pensii administrat privat și că nu am mai semnat un alt act individual de aderare la un astfel de fond.

(Se marchează cu X de către participant numai în situația în care se află la prima aderare.)

2. Declar pe propria răspundere că am semnat acest act individual de aderare în vederea transferului meu de la un alt fond de pensii administrat privat.

(Se marchează cu X de către participant numai în situația în care se transferă de la un alt fond de pensii administrat privat.)

3. Am luat cunoștință de prevederile prospectului schemei de pensii private și sunt de acord să fiu parte la contractul de societate civilă și la contractul de administrare al fondului de pensii administrat privat.

Conform Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, participantul beneficiază de dreptul de acces, de intervenție, de a nu fi supus unei decizii individuale și de a se adresa justiției. Participantul are dreptul de a se opune prelucrării datelor personale care îl privesc și de a solicita ștergerea datelor, printr-o cerere scrisă, datată și semnată, adresată ...../(denumirea administratorului)........ care prelucrează datele participantului conținute în prezenta anexă, în scopul prevăzut de Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

4. Mă oblig ca în termen de 30 de zile calendaristice de la apariția oricăror modificări ale elementelor de identificare sau de contact să informez angajatorul și administratorul fondului de pensii administrat privat.

5. Am luat cunoștință de faptul că ulterior semnării actului individual de aderare administratorul are obligația de a verifica corectitudinea întocmirii actului individual de aderare și realitatea manifestării mele de voință, prin orice mijloace care pot fi probate ulterior.

Administrator, Participant, ......................... ...../(numele și prenumele)...... Reprezentant legal, ......./(numele, prenumele, ......./(semnătura)........ semnătura și ștampila)........ Data ...../(zz/ll/aaaa)...... Agent de marketing persoană juridică, ...../ (denumirea agentului de marketing)..... Codul Registrului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private .......................................... Agent de marketing persoană fizică, ....../(numele și prenumele).......... Codul Registrului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private ...../(semnătură agent de marketing)...... Rubrică completată de administrator ┌──────────────────────────────────────────────┐ │ ┌──────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Verificat: │ │ │ │ │ │ │ │Numele: ......................... │ │ │ │Prenumele: ...................... │ │ │ │Semnătura Data │ │ │ │......... ........│ │ │ │ │ │ │ └──────────────────────────────────────────┘ │ └──────────────────────────────────────────────┘

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.